1,296 matches
-
vorbește tot timpul serios și-l tratează cu prea mult respect. Nu mă așteptasem deloc la așa ceva. Mă uitam la Violet cu gura căscată. Nu numai că avea perfectă dreptate când îl analiza pe Hugo, dar îmi făcea și un compliment foarte elegant. Cine și-ar fi închipui așa ceva. Fie Hugo nu spusese decât adevărul - anume că el și Violet erau vechi prieteni care acum, după ani de zile de la idila lor din timpul facultății, se iubeau ca frații - fie ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
unu, zise Sophie, căreia îi zburase gândul în altă parte pe moment. Nu l-am mai avut așa scurt de o sută de ani. Cum ți se pare? — Ți se potrivește, spusei eu. —Clar, sări și Janey, admirativ. Sophie primi complimentele cu un aer un pic distrat. N-am știut că ai făcut costume pentru un circ, zisei eu, amintindu-mi ceva ce-mi spuseseră polițiștii cu câteva zile în urmă. Trebuie să fi fost distractiv. A, așa a fost, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și mormăi În barbă. Pielea Încrețită de pe mâini Îi spunea cât de târziu fusese pentru orice fel de ajutor. Pare că a stat În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis cât. Acceptând complimentele doar ca pe un lucru care face parte din Îndatoririle sale, Rizzardi Își Întoarse toată atenția spre cadavru. Aplecându-se deasupra lui, șoaptele mulțimii deveniră și mai șuierătoare. Le ignoră, Își așeză geanta cu grijă Într-un loc uscat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
comandat și că nu fusese consultat la comandarea lui. Ego masculin Împotriva unui alt ego masculin? Sigur, nu era nimic mai mult de-atât. Problemele legate de gusturi și bucătării nu aveau absolut nimic de-a face cu asta. Urmară complimentele obișnuite, apoi problema locului unde să stea. Brunetti ajunse cu spatele la fereastră, cu doctorul Pastore de-a stânga lui și tatăl Paolei direct În față. — Cât mă bucur să te revăd, Guido! zise doctorul Pastore. Eu și Orazio tocmai vorbeam despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Alice și-a dat seama, mult prea târziu, că vorbele pe care tocmai le rostise o dădeau de gol că-l considera pe Jake frumos de pică. Însă el a pufnit pe nas și n-a părut să-i sesizeze complimentul. Toate revistele alea glossy ți-au afectat creierul, i-a spus el. —Probabil. Dar ... o revistă despre reciclare? Asta e, îmmm, grozav. Jake i-a aruncat o privire scurtă, speculativă. —Ești interesată de reciclare? Alice nu era sigură că „interesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Am fost ușor de agățat. Hai, recunoaște, a mârâit ea, vocea începând să-i urce într-un ușor tremolo. N-a fost așa? Bărbatul a oftat. —Ai fost foarte... receptivă. Și foarte frumoasă, a adăugat el repede. Alice a ignorat complimentul. Iar tu ai fost foarte sigur pe tine. Ai venit până la New York. Ai dat buzna la mine în birou cu un milion de trandafiri roșii. Și-apoi tot rolul ăla cu tatăl perfect. Cursul prenatal... Gâtul i s-a blocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe un teren alunecos, prietene, s-ar putea să aluneci la un moment dat. Ești ca un individ care vrea să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica inutil lucrurile. Dădu din mână ca și cum ar fi vrut să sperie o muscă nesuferită, apărută din neant. - Nici nu mă interesează dacă port un dialog cu mine însumi sau cu tine, Magician tâmpit. Pur și simplu vreau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ușii apartamentului. Bubu deschise. Pot să intru și eu, pentru puțin, Întrebă, Lia, cu o voce mai mult mieunată decât rostită? Dacă vrei... neapărat... Da. Vreau. Neapărat! Că n-am mai văzut niciodată un pechinez atât de drăgălaș. Mulțumesc, pentru complimentul frumosului. Și nici un stăpân, de pechinez, ca mata, n-am mai văzut. După ce intrară În vestibul, bătrânul o Întrebă: de fapt, ce vrei? De ce mă Întrebi așa de răstit? Fiindcă mi se pare că vrei ceva anume de la mine. Nu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
i. Prima vizit( v( las( sentimentul c(, (n situa(ia (n care ve(i reveni singur, lucrurile se vor derula mai bine (...). Am revenit (n timp util (i, bine(n(eles, un grup s-a format (n jurul meu. Cîteva complimente schimbate (ntr-o engleză "pidgin" (limbaj intermediar), putin tutun cadou au creat o atmosfer( de amabilitate reciproc(. Am incercat atunci s(-mi (ncep lucrul. Mai (ntîi, am evitat toate subiectele susceptibile s( trezeasc( neîncredere..." [Malinowski, 1962, p. 60-61]. Publică(iile ulterioare
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
cuvânt galant. - De ce nu-mi mai vorbești? Mă interesează! protestă Georgeta. Sunt fete frumoase la Universitate? - Nu totdeauna urâte, dar îți închipui că fetele frumoaseca dumneata nu se duc să muncească atâția ani, ca să-și facă o carieră. Acest stângaci compliment încîntă totuși pe Georgeta. - Crezi că sunt frumoasă? întrebă ea fără afectare. - Foarte frumoasă! - Sunt măgulită de ce-mi spui! Și dumneata ești simpatic. Când Stănică reveni, însoțit de un bărbat gras în smoching și de chelner, rămase mirat de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă-mi îngădui să spun! zise el cumină serioasă. - Nu numai că-ți îngădui, dar îmi face plăcere, deșiexagerezi. Știi, când ai de-a face ca mine cu tot felul de secături care își închipuie că te dau gata debitîndu-ți complimente de fotograf, elogiul unui om serios ca dumneata încîntă. Oh, de-ai ști ce plictisită sunt câteodată, ce descurajată! O altă Otilie i se păru lui Felix că i se destăinuie, deși comparația o socotea jignitoare până la un punct, pentru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ajunge în direcția lui îi zâmbește și-i spune: „O zi frumoasă!” Cel mai în vârstă zâmbește și el la rândul său și răspunde: „Da, cu adevărat frumoasă, uite ce soare strălucitor!” Cei doi tocmai au făcut un schimb de complimente care-i umple de satisfacție. Acest fel de interacțiune este atât de obișnuit încât nici nu-i mai dăm importanță. Ne dăm seama însă de importanța lui atunci când el, în loc să fie pozitiv, este negativ și ne deranjează. Să presupunem că
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
simțim bine atunci când nu obținem acest lucru. 6.1 A-și da seama de prezența celuilalt duce la un sens comun de fericire Recunoașterea reciprocă poate fi considerată ca fiind unitatea de măsură a relațiilor dintre oameni. „Un zâmbet, un compliment sau chiar și numai o privire răutăcioasă sau o insultă sunt lucruri ce ne demonstrează că existența noastră a fost recunoscută. Berne folosește expresia nevoie de recunoaștere pentru a indica prin ea această exigență a noastră. Recunoașterea și aprecierea reciprocă
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
vedere o singură excepție. Cel mai prețios dintre ele (și nu doar în ordine sentimentală) se află deja transferat în țara dumitale de baștină... El îți va fi înmînat expres de către cel mai vaporos dintre curieri..." Patricia rezistă cu bine complimentului. 254 DANIEL BĂNULESCU Ultima parte a programului, "Ummagumma" avu disperarea concisă și pe jumătate disimulată, cerută de această bucată, înzestrare cu care îi subjugă pe toți. Începuseră să se obișnuiască cu stilul, ascultau transportați, călcătura sa aeriană le devenise necesară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
s-au blestemățit până azi dimineață, spre zece. - Daaa? Foarte interesant! spuse moale Doru, și simți cum i se împurpurează cartilagiile urechilor de rușine. 389 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Și, pentru a mai face uitată ceva din pipăreala complimentului, doamna cea ștearsă îi împinse până în stânga Diavolului, ceașca lui. - Deci Cartea lui Iov. Capitolul 38, versetul 16? întrebă, alintîndu-se, cucoana. - "...AI PĂTRUNS TU PÎNĂ LA IZVOARELE MĂRII SAU TE-AI PLIMBATTU PRIN FUNDURILE ADÎNCULUI?" cită, din memorie, respectiva trimitere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt cam prostuți. - Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală,... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt cam prostuți. - Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. - Vrei s-alerg eu după el? - Ei, nu... - Ei da... Complimentele mele Domnișoară, zise Francesco repezindu-se [Și astfel se și repezi] spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
si eu mă depărtai de cabină, pentru ca să nu observe cumva ea că eu surprinsesem frumusețea ei în forma sa cea mai plastică și mai divină. Ea ieși în curând din cabină. Mă văzu și surâse; eu încercai să invent un compliment cât se poate mai nestîngaci. - Ce te-a adus în atmosfera asta ce mirosă a colori de ulei si ulei de lampe? zise ea surâzând. M-am roșit și-mi plecasem ochii ca un băiat de școală surprins asupra găinelor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușa se deschise în amândouă lăturile și domnul Consul intră încărcat cu toată splendoarea decorațiunilor sale. Doamna de casă îl primi. El se-ndreptă spre jucători. - Mă rog nu vă jenați, zise franțuzește, și-ncepu apoi a ferici damele cu complimentele sale și pe cavaleri cu poantata sa conversațiune, care pe vremea aceea devenise o modă. Omul rămas nemișcat în tot intervalul acesta era numai Iorgu. De momentul acesta se folosi o damă tânără, cu părul negru, dar nu des, pieptenat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prima și ultima dată. Cel mai mult îmi place spontaneitatea celor din clasele I și a II-a, și cu bune, și cu rele. Uneori fac niște comentarii care sunt destul de neplăcute, dar știi că, atunci când sunt bucuroși, îți fac complimente, îți spun că se simt bine. Genulăsta de relație am cu ei. Dacă se simt bine, spun: „Ce zi frumoasă am petrecut împreună, Sara, ce frumoasă e clasa noastră astăzi, ce frumoase sunt desenele pe care le-am făcut împreună
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
Nu e nici într-o parte, nici în cealaltă. E încă aici, cu noi... Cosmina izbucni în plâns și o luă la fugă. În urmă se auzea râsul dement al doctorului fără de arginți. — S-ar putea crede că e un compliment, spuse Vocea. — Ce-i atât de măgulitor când cineva îți spune că, de fapt, nu exiști ? — Înseamnă că, într-un fel, ți-ai respectat regulile. Numai că, în cazul de față, e doar o aparență. Căci, de fapt, e un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că respectul celor de față este superficial și interesat, niciodată nu primise o laudă spontană, necoruptă. Succesul său social fusese prematur și împiedica aflarea adevărului în materie artistică. Din chipul cum toți ocoleau chestiunile ce-l interesau, refugiindu-se în complimente de conveniență, bănuia rezervele. Ioanide era elogiat în fraze delirante ori atacat cu vehemență, se ghicea într-asta valoarea lui paradoxală, problema pe care o reprezenta. Iubit sau detestat, Ioanide exista. Pomponescu ar fi dorit ca specialiștii să discute, să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
marerugăminte. Arhitectul așteptă doleanța lui Hagienuș, care însă găsi că mai avea nevoie de introduceri. - Eu totdeauna te-am prețuit, domnule Ioanide, nu știudumneata ce părere ai despre mine. Talentul dumitale e recunoscut. Ioanide înlătură impacientat cu mâna în vânt complimentul. - Eu spun adevărul, insistă Hagienuș. Lumea rea măbîrfește, dumneata nu lua în seamă... Știi cum sunt amicii. Eu cunosc pe dinafară lucrările dumitale: casa Chiriadi, casa Penescu, școala nr. 12, Banca populară... - Cu ce te pot servi, domnule Hagienuș? căută
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mult prilejul de a fugi. Scăpat de rival, Pomponescu merse la Ioana și cu încovoierea lui de umeri care nu-i diminua deloc statura și nici nu i-o înclina din mijloc, ridică mâna Ioanei și o sărută, adăugând un compliment oral. Numai cine nu cunoștea bine pe Ioanide putea interpreta fuga lui ca indiferență. Cât stătuse pe scaun, arhitectul bătuse cu degetele darabana pe genunchi, semn grav. Ioana începuse a-l interesa din ce în ce mai mult. Luând masa la Erminia, a doua
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
zărise de la geam și, amabil, îl întîmpinase chiar din anticameră, goală la acea oră, și-l conduse în birou. - Domnule ministru, să trăiți! Îl salută Gaittany, superlativ în vorbe și în gesturi, aparent servil, în fond păstrând deplină independență în complimentele sale onctuoase. Pomponescu spuse din mișcarea mâinilor că totul e zădărnicie, apoi voi să afle opinia lui Gaittany. - Crezi c-am făcut bine? Pentru întîia dată Pomponescu punea o astfel de întrebare, ce părea sinceră, judecând după încruntarea ochilor săi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]