1,332 matches
-
zonei experienței sexuale. În figura din dreapta capul este cel accentuat drept centru al gândului tulbure. Aici vectorul vertical țintește în sus, înspre concentrarea energiei către partea superioară a figurii. Foarte multe exemple ar putea fi citate pentru a descrie mijloacele compoziționale prin care artiștii diferitelor secole și culturi au manipulat relația dintre cele două accente principale ale corpului uman. Când personajul se află într-o poziție înclinată, capul pierde mult din caracterul său dominant și decade spre o condiție mai degrabă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
la nivelul suitei de capete. Saltimbancii și Guernica Voi completa discuția privitoare la centrii vizuali ca pivoți cu o comparație a două bine cunoscute picturi ale lui Picasso - una de la începutul și alta de la mijlocul creației sale - care prezintă scheme compoziționale neașteptat de asemănătoare. La prima vedere, Familia saltimbancilor din 1905-1906 se prezintă ca un conglomerat de cinci figuri care stau în picioare, despărțite printr-un culoar de o femeie care stă jos. Este o priveliște stingheritoare, deoarece grupul aglomerat din stânga
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ajungem să ne concentrăm asupra celor doi băieți. Așezați în mijloc, ei sunt învestiți prin localizare spațială cu puterea deplină a centrului de echilibru. Acesta ne oferă neașteptata experiență a unei restructurări dramatice a scenei. Astfel realizăm că diferențierea funcției compoziționale împarte aglomerarea celor cinci personaje în două grupuri distincte. Cei doi băieți ocupă mijlocul, fiind astfel separați de grupul lateral al celor trei - o separare având drept punct de sprijin bufonul masiv care întoarce spatele perechii din centru și completează
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o stație pe drumul către un obiectiv neclar care se află la infinit, dincolo de limitele cadrului. Mai presus de aflarea perceptivă a țintei date se află o dorință spirituală care transcende episodica scenă de gen a acrobaților ambulanți. O structură compozițională, surprinzător de asemănătoare întâlnim într-o operă mai târzie a lui Picasso, în ciuda subiectului său foarte diferit. Pictura murală Guernica din 1937 este alcătuită tot pe o simetrie centrică tripartită și este străbătută de asemenea de un vector lateral transcendent
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de mijloc au putut fi văzute ca unite și stabilizate atunci când s au grupat în jurul centrului de echilibru. Compoziția bipolară Lupta pentru unitate este însă doar una dintre tendințele care ajută compoziția să se organizeze. Obiectele vizuale care compun structurile compoziționale au și ele nevoie de independență, de o suveranitate proprie. Când această autonomie a părților este puternic pronunțată, compoziția se prezintă ca o întâlnire a agenților separați, care își răspund unii altora în diferite feluri. Forma cea mai obișnuită este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o barieră hotărâtoare între femeia seducătoare și bărbatul sedus. Dar, de exemplu, în compoziția lui Tintoretto (figura 84), Eva se ține strâns de trunchi ca de o posesiune și se întinde dincolo de el, astfel încât mărul, corpul delict, figurează în centrul compozițional ca microtemă a poveștii. În mod similar, Manet, în gravura sa Rendez-vous-ul pisicilor (figura 85), a separat prin coșul din centru pe pur tătorul întunecimii de acela al luminozității, dar neutralizând separarea prin coada pisicii albe, care mătură hornul, și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
roșul aprins al veșmântului. Acestei identificări a femeii cu culoarea caldă i s-a răspuns cu albastrul rece al apei, învăluind capul bărbatului în partea superioară a tabloului. Capitolul VIII Volume și puncte nodale În capitolele precedente, cele două principii compoziționale ale noastre au fost aplicate mai ales structurii de bază a unei opere de artă ca întreg, trăsăturilor generale care îi mențin unitatea și îi articulează tematica. Am discutat despre centrul de echilibru al întregului și despre masele alcătuind compoziții
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
specifice. Acționând în esență prin ponderea lor, aceste mase sunt reprezentative în sistemul centric, dar prin pozițiile lor în spațiu ele devin de asemenea baze ale acțiunii directe prin respingeri sau atracții, adică prin vectori care reprezintă al doilea principiu compozițional, sistemul excentric. Am stabilit că respectivii vectori, la rândul lor, stabilesc relații de interacțiune între masele centrice. Am reamintit un exemplu dat mai devreme: celulele nervoase sau neuronii din care este alcătuit sistemul nervos - corpi cu nucleu centric, care își
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
pentru a forma mase compacte. Pe de altă parte, șarpantele barocului târziu sau ale cubismului derivă din tendința acestor stiluri de a disocia și decupa volumele în configurații cu mai mulți vectori individuali. Tipuri de puncte nodale Volumele creează centri compoziționali grei prin conglomerarea de mase; dar vectorii sunt la fel de eficienți în producerea acestor centri. Ei procedează astfel întrețesându-se în configurații complexe. Centrii creați prin astfel de acțiuni combinate între forțele direcționale le-am numit puncte nodale. Punctele nodale creează
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de viață a corpului abandonat. În mod similar, mâinile, încă exprimând comenzile minții, pot fi privite ca abandonate, ca lipsite de susținere. Fețe și mâini Exemplul picturii lui David arată cum sunt predispuse fața și mâinile la adăugarea unor centri compoziționali puternici la structura vizuală a corpului uman. Ceea ce membrele fac pentru corp fac și fața pentru cap și degetele pentru mână. Poate părea artificial să separăm fața de cap, numind capul un volum și fața un nod de vectori. Dar
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
două mâini întâlnindu-se ca emisari și executanți a două persoane dialogând se află în Crearea omului a lui Michelangelo (figura 105). Cele două mâini, întâlnindu-se în punctul de echilibru al picturii și prin urmare înzestrate cu o greutate compozițională decisivă, expun esența scenei; mâna lui Adam este încă fără vlagă, abia putând să se ridice ca răspuns la apropierea dătătorului de viață, în timp ce mâna creatorului se întinde energic către țintă. Michelangelo a conceput cele două mâini spre a da
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
centru, cel care pedepsește apucă încheietura brațului spre a-i împiedica mâna să mai greșească. Încă o dată, subiectul complicat al povestirii din tablou este condensat într-o temă simplă și elocventă. O sculptură de Ernst Barlach (figura 107) sintetizează rolurile compoziționale jucate de volume și vectori. Privit în întregul său, personajul ghemuit este un focar centric 152 | Forța centrului vizual de energie care iradiază de jur-împrejur. El este un centru alcătuit nu dintr-o masă compactă, ci dintr-un nod de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
tras în sus, cu talpa ridicată. Cu ochii strâns închiși și cu capul dat pe spate, bărbatul pare a fi o pasăre cântătoare, mintea lui fiind concentrată asupra înălțătoarei experiențe a muzicii. Capitolul IX Spațiul în adâncime Dacă principiile noastre compoziționale trebuie avute în vedere pentru toate artele vizuale, ele trebuie să aibă aplicabilitate la operele tridimensionale ale sculpturii și arhitecturii așa cum au și în cazul picturii. Am descoperit, de exemplu, că figura de bronz a cântărețului realizată de Barlach (vezi
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
al unei simple ferestre, detașate de compoziție și lăsându-ne perspectiva unui spațiu nelimitat. Totuși, compoziția necesită o delimitare și din acest motiv sunt frecvent introduse în pictură îngrădiri centrice pentru a stabili limitele dorite. Fiind o parte a scenei compoziționale înseși, aceste îngrădiri sunt mai pregnante decât orice alt cadru. Pe lângă stabilirea dimensiunilor spațiale, ele funcționează și ca niște bariere contractile. Gândiți-vă la numeroasele vane din lucrările lui Degas, un artist căruia îi place să-și constrângă personajele în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
zâmbetul unei doamne. În romanul său de secol XI, Povestea lui Genji, Murasaki Shikibu descrie un cod de relații sociale bazat pe conversații prin pereți despărțitori, priviri fugare, deghizări transparente, zgomote și umbre. Atunci când avem de-a face cu segmentări compoziționale în spațiul unui tablou, nu trebuie să ne conducem exclusiv după tradiția apuseană care preferă să se limiteze la reprezentarea unui spațiu unic, coerent și în cea mai mare parte închis. Pot exista priveliști care să ofere o străfulgerare înspre
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
113) sunt atât de convingător strâmtorați deoarece mesele îi intersectează perspectival. Colțurile meselor pe care le-am descris ca străpungând-o pe femeie devin din unghiuri drepte unghiuri ascuțite prin iluzia proiecției optice. Acum trebuie să luăm în discuție consecințele compoziționale ale interacțiunii dintre proiecție și efectul de adâncime. Permiteți-mi să încep printr-un avertisment. Diferența perceptivă dintre imaginea proiectată în planul frontal și cea tridimensională în adâncime nu este atât de tranșantă și absolută pe măsura termenilor folosiți spre
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
un interval care nici nu implică existența unei pardoseli de legătură și nici nu poate găzdui vreun obiect în cadrul ei. Aceasta duce la un salt discontinuu între două scene care sunt limitate la prezentarea dimensiunilor lor frontale. Cât timp centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai multe expuneri frontale, ca
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mod inevitabil în planul frontal al pânzei. Când, în pictura lui Bosch Sfântul Ioan din Patmos (figura 117), evanghelistul privește la înger și la apariția Madonei, el poate să facă acest lucru doar în contextul tradițional al planului frontal simplu. Compozițional, bărbatul cu volumul central emite un vector oblic către colțul din stânga sus. Din punct de vedere tridimensional, dispozitivul nu funcționează. Îngerul de pe culme se ivește într-un centru transferat în mijlocul axei oblice care îl leagă acum pe sfântul din față de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
să-i asigure acordarea unei atenții totale. Dar chiar și în stilurile mai realiste ale picturii vom găsi aceeași formulă de lucru. Proiecția frontală își menține întotdeauna prioritatea ca imagine direct perceptibilă, de aspect primordial al ambianței picturale. Deși accentul compozițional se poate muta asupra decorului tridimensional, proiecția continuă să simbolizeze sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-plan - fundal este înlocuită cu imaginea unei lumi continue, întinzându se din față până la orizont, spațiul infinit
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
asupra decorului tridimensional, proiecția continuă să simbolizeze sensul scenei a cărei configurație fizică se derulează în adâncime. Atunci când dualitatea prim-plan - fundal este înlocuită cu imaginea unei lumi continue, întinzându se din față până la orizont, spațiul infinit rezultat amenință centricitatea compozițională. Am menționat anterior că, în planul frontal, cadrul delimitativ creează centrul de echilibru prin inducție. Am observat că atunci când cadrul este redus la o fereastră și prin aceasta detașat de spațiul pictural, delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
străbate compoziția, marcând locul fiecărei particule a tabloului. Există, firește, o ambiguitate ciudată în ceea ce privește localizarea în spațiu a punctului de fugă. În primul rând, există un punct undeva pe pânză. El formează focarul proiecției optice și, prin urmare, un centru compozițional puternic în planul frontal. Dar el se situează totodată și departe, la orizontul spațiului pictural - o prezență iluzorie, din moment ce în spațiul tridimensional nu există nici o convergență perspectivală. Din punct de vedere perceptiv, centrul perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
orizontul spațiului pictural - o prezență iluzorie, din moment ce în spațiul tridimensional nu există nici o convergență perspectivală. Din punct de vedere perceptiv, centrul perspectivei plutește undeva între comprimarea proiectivă și adâncimea nediminuată. Perspectiva centrală este de un ajutor îndoielnic la stabilirea centricității compoziționale. Raportată la planul frontal, ea asigură într-adevăr un centru puternic; însă atunci când este localizată la capătul îndepărtat al spațiului pictural, difuziunea vec torilor ce își au originea în punctul de fugă face dificilă pentru oricare dintre pozițiile aparținătoare acelui
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
uneori sunt chiar supuși acesteia. Timpul în spațiu Continuitatea vectorială în adâncime comunică o metaforă a timpului. Mișcarea spațială dinspre departe spre aproape sau dinspre aproape spre departe sugerează mișcarea corespunzătoare din trecut în prezent sau din prezent spre viitor. Compozițional, aceasta tinde să înlocuiască sistemul central unic cu câteva asemenea sisteme, dispuse în succesiune și culminând cu unul frontal. Cele mai clare exemple sunt cele care deapănă o istorisire printr-un șir de episoade. Sassetta îl reprezintă pe Sf. Anton
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și culminând cu unul frontal. Cele mai clare exemple sunt cele care deapănă o istorisire printr-un șir de episoade. Sassetta îl reprezintă pe Sf. Anton în depărtare (figura 123), pornind într-o călătorie prin deșert. Un al doilea nucleu compozițional îl arată discutând cu un centaur pe drum. Pe acolo, vectorul conduce de a lungul drumului spre punctul culminant al călătoriei, întâlnirea cu Sf. Pavel. Dimpotrivă, atunci când pictura lui Watteau de la Luvru (figura 124) este interpretată ca îmbarcarea pentru insula
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
nou sub privire o scenă lumească de un adânc simbolism datorită aparenței de pe suprafața frontală care rămâne, la urma urmei, spațiul familiar al ambianței picturale. Capitolul X Centri și rețele în construcții Arhitectura se dovedește deosebit de potrivită pentru ilustrarea principiului compozițional discutat în studiul nostru. Elementele desenului de arhitectură se apropie mult de formele definibile geometric și, în consecință, majoritatea clădirilor seamănă cu diagramele teoretice ale analizei noastre mult mai mult decât alte mijloace artistice. Pictura și sculptura au tendința să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]