868 matches
-
că nu se poate autocunoaște și nici nu poate cunoaște total 3. Viziunea Adevărului creștin protejează ființa umană de neliniștile provocate de perspectiva infinitului și a morții. Astfel, există un singur Adevăr, secundum fidem, cel secundum rationem fiind iluzoriu. Dacă comprehensiunea ar fi o cunoaștere identică cu cognoscibilitatea obiectului cunoscut, atunci nu numai esența divină, dar chiar și substanțele create ar fi incomprehensibile pentru noi. Comprehensiunea se raportează numai la extensia lucrului cunoscut; acest fapt permite menținerea unei identități perfecte între
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a morții. Astfel, există un singur Adevăr, secundum fidem, cel secundum rationem fiind iluzoriu. Dacă comprehensiunea ar fi o cunoaștere identică cu cognoscibilitatea obiectului cunoscut, atunci nu numai esența divină, dar chiar și substanțele create ar fi incomprehensibile pentru noi. Comprehensiunea se raportează numai la extensia lucrului cunoscut; acest fapt permite menținerea unei identități perfecte între obiectul comprehensiunii infinite a lui Dumnezeu și cunoașterea finală a celor aleși. Textele patristice care par a nega posibilitatea cunoașterii divine trebuie interpretate pornind de la
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
fi o cunoaștere identică cu cognoscibilitatea obiectului cunoscut, atunci nu numai esența divină, dar chiar și substanțele create ar fi incomprehensibile pentru noi. Comprehensiunea se raportează numai la extensia lucrului cunoscut; acest fapt permite menținerea unei identități perfecte între obiectul comprehensiunii infinite a lui Dumnezeu și cunoașterea finală a celor aleși. Textele patristice care par a nega posibilitatea cunoașterii divine trebuie interpretate pornind de la următorul principiu: cunoașterea fericiților nu va putea niciodată să se adecveze extensiei lucrului cunoscut (adequare amplitudinem rei
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Treimea cea de-o-ființă e independentă de relațiile ei iconomice cu lumea creată. Regăsim aici mai vechea idee patristică referitoare la noțiunile de theologia și oikonomia, o dualitate de aspecte esențiale în cunoașterea religioasă. Această idee patristică este extrem de importantă pentru comprehensiunea semnificației reale a distincției schițate de Părinții Capadocieni între ousia inaccesibilă și dynameis sau energeiai care pogoară până la noi. Se cunoaște importanța pe care o au puterile și energiile de care vorbesc Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
altceva care le transcende. Cu siguranță, nu este vorba de o simplă decriptare, analizare și hermeneutizare a artisticului, a esteticului prin teologic, ci de o buna așezare a lor într-un exercițiu anagogic firesc, într-o perspectivă interdisciplinară novatoare, în vederea comprehensiunii profunzimii sale simbolice. Prin urmare, miza acestei lucrări este una majoră: să fundamenteze această nouă disciplină și să justifice existența ei în cadrul unei pluridisciplinarități deconcertante: teologie, filosofie, estetică și istoria artei. Înainte de a discuta această problematică esențială, să remarcăm armătura
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Târziu" reușește să surprindă, prin scurta incursiune în istoria raporturilor dintre dreptul canonic și teologia politică, precum și prin reliefarea rolului pe care l-au jucat argumentele lor într-o dispută centrală a veacului al XVI-lea, o altă manieră de comprehensiune a gândirii politice medievale, adesea reprezentată de lupta dintre Imperiu și Papă. Pe baza acestui raport mult mai subtil între teologi și canoniști, autoarea se întreabă pe bună dreptate asupra rolului lor jucat în nașterea ideilor politice, a modului în
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
spiritului, devine formula de viață și de bun destin istoric viitor al neamului românesc, sensul sau cel puțin cadrul misiunii lui, filosofia lui". 6 Simion Mehedinți, Creștinismul românesc, București, Anastasia, 1995, p. 174. 7 Ibidem, pp. 175-176. 1 Pentru o comprehensiune detaliată a raportului dintre aceste două direcții în cultura modernă română, vezi un cunoscut text al lui Mircea Vulcănescu, a cărui primă parte este publicat în "Cuvântul", an VII, nr. 2048, 3 ianuarie 1931, pp. 1-2, sub genericul În marginea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
viguros datele cercetărilor sistematice cu reflexivitatea, cu o interpretare mai globală a fragmentului de realitate studiat. Aici se poate include și abordarea postpozitivistă, nu în sensul de a nega sau neglija rolul cuantificării, ci de a admite un pluralism al comprehensiunii dincolo de datele certe, dar care pot fi puțin semnificative și oricum parțiale. e) În același spirit, dacă punem mai mare accent pe procesualitatea familiei, pe ce se întâmplă dincolo de parametrii demo-economici sau chiar de statut social, explorând valorile, atitudinile, sensurile
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
să străbată un drum ce l-a făcut să iasă în afara Bisericii oficiale, discipolul său se arată conștient de slăbiciunea omului și a comunități creștine aflată în căutarea perfecțiunii evanghelice, pe care o va împlini deplin numai în escatologie. Sensul comprehensiunii și al deschiderii lui Ciprian, după cum se poate vedea în De lapsi (Despre cei căzuți), reflectă gândirea Bisericii promptă să reprimească creștinii care poate au păcătuit destul de grav. Dacă Tertulian înfrunta problema serviciului militar și a războiului direct, grație caracterului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oricărei puteri de înțelegere umană, deci “principiile” cunoașterii, sunt de origine rațională și comune tuturor spiritelor omenești (“conceptualismul” lui Kant). Problema naturii cunoașterii ne face să distingem diverse forme ale cunoașterii, îndeosebi pe acelea ce țin de spiritul ființei (ex: comprehensiunea care îl leagă pe medicul clinician de bolnavul său) și pe acelea ce țin de spiritul geometric. Primul tip de cunoaștere este cerut in toate “științele umane” (psihologie, pedagogie, etc.), al doilea tip convine științelor despre lume. în sfărșit, problema
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
gest” dintr-un vers de-al său. Nu o dată s-a fantazat și s-a delirat pe marginea poeziei sale. Cred că important nu e să spui ce nu s-a spus, deraind de la linia textului, ci să faci dovada comprehensiunii, să restaurezi înțelesurile originare ale operei. Mi-i dor, dacă pot zice așa, necritic, să descopăr un Bacovia primitiv, simplu, autentic. Perpessicius a făcut observația justă că epitafele se redactează în tinerețe. Bacovia și l-a scris pe al său
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
estetica etc. în funcție de acestea, un autor crește și descrește de nenumărate ori în proporții diferite. Uneori imaginea sa devine pregnantă, atractivă, alteori se șterge, trece indiferentă. Cine își închipuie că receptarea e un proces bazat exclusiv pe criterii specifice și comprehensiune în progresie constantă, se înșeală rău. Dacă e o regulă, valabilă pe termen mediu, aceea e a fluxului și refluxului. Unii cresc, alții scad. Despre Bacovia s-au scris, la debut, șase mici recenzii, iar la centenar peste 150 de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
greu de suportat de cei activi, dinamici! Un asemenea tip atrage totuși pe sentimentali și pe justițiari; pe cei capabili să vadă nu numai „centrul” (succesul), ci și „marginea” (eșecul). Pînă unde merge înțelegerea și susținerea acestora? De cele mai multe ori comprehensiunea e mai mică decît curiozitatea. Faptul că Bacovia părea o paradigmă a eșecului a mobilizat, din cînd în cînd, e drept, cîteva condeie animate de ceea ce se numește „solidaritate de breaslă”, însă intervențiile lor n-au avut continuitate și n-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
felul în care, pe nesimțite, cititorul alunecă într-un teritoriu alienant, straniu, în care nu mai funcționează nicio semnificație valabilă în ordinea logicii firești, a percepției comune. În textele lui Acosmei, texte în care se încalcă lucid orice limită a comprehensiunii, se ascultă, dimpotrivă, de o logică particulară, a cărei funcționare amintește pe undeva de logica terțului inclus a lui Ștefan Lupașcu. Sau, și mai bine, de logica terțului tainic inclus a lui Basarab Nicolescu. Evident, cu o observație: prezența-absență, cea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ale faliilor distruse de oameni. E scrierea Profetului proscris. Fiecare grăunte de nisip ar putea fi holografic întregul. Sau poate de acolo începe un alt univers". Desigur că autorul însuși problematizează raportul dintre inițiat(i) și o alteritate pentru care comprehensiunea simbolisticii sacre este o pură utopie, de nu cumva chiar o inutilă, rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
atât de perfecte ca Moromeții nu este și nu poate rămâne străin, ci în acela mai special de complexitate a trăirii, de totalitate a experiențelor interioare (și orice experiență, de orice natură, devine în ultimă instanță interioară), de amplitudine a comprehensiunii. VALERIU CRISTEA Dacă romanul n-ar fi îmbibat de o mare poezie - a nu se confunda cu lirismul - și de o mare știință a poeziei, distribuită savant, cu o cunoaștere strategică a dozajelor, amintindu-ne de cuvintele lui Malraux că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
atare și de știința politică a epocii. Ea înregistrează schimbările produse în corpul națiunii, jocul de interese, aporiile sistemului, ideile, mentalitățile, veghind la echilibrul ansamblului. Seismograf social, ea constituie totodată și un "sacerdoțiu" (Emile Augier) ce reclamă aptitudini speciale, îndeosebi comprehensiune, curaj, abnegație. Ceea ce fusese altădată, până la un punct, salonul, ca loc de întâlnire a ideilor, atitudinilor etc., a ajuns presa în secolul XIX, cu tendința clară de a constitui un factor armonizant. Observația e încă valabilă. Ori de câte ori echilibrul puterilor se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
secol, când istoricii înțeleg să conlucreze cu antropologi, sociologi, politologi, psihologi etc. pentru a defini cât mai bine însăși condiția umană. Lucrul acesta nu se poate realiza, desigur, plasând ancheta numai în trecut. Prezentul rămâne o sursă inevitabilă, permanentă de comprehensiune pentru istoric, tot așa cum viitorul, cealaltă dimensiune a duratei, nu poate fi ignorat, pentru simplul motiv că el face parte din viața noastră. Retroistoria se complinește cu perspectiva. "Mi s-a părut că istoria ar putea fi un instrument util
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de gândire, socotind-o periculoasă pentru umanitate. Dacă "realul e rațional", după remarca lui Hegel, asimilată de studiosul nostru ca o "lumină" edificatoare, nu rămânea decât să supună realitatea însăși, pe cea trăită mai ales, unui efort de analiză și comprehensiune. Acestei norme de conduită Maiorescu i-a rămas fidel toată viața. O regăsim în mai toate inițiativele sale, fie că e vorba de sfera culturii, de politică, de filosofie sau de viața socială în ansamblul ei. Între istoria speculativă din
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o idee, printr-un cuvânt; spiritul care apare în lume nu e de natură așa de definibilă: el umple cu prezența sa toate hotarele ființei, nimic nu e întâmplător în el"3. Cu alte cuvinte, istoria trebuie să asigure maxima comprehensiune a condiției umane, căci tot ce e omenesc intră în sfera ei și merită să devină obiect de reflecție. Trecutul nu e studiabil doar pentru el însuși, ca problemă în sine, ci ca mijloc de autocunoaștere. Istoria ne dezvăluie "faptele
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe un acut interes pentru istorie și pe nevoia nu mai puțin presantă a unei explicații mai coerente despre devenirea civilizației apusene. Pentru semnatarul cărții, ca și pentru prefațator, Nicholas Wolterstorff, istoria nu este o simplă ordonatoare de fapte, ci comprehensiune, explicație. Viziunea produsă aici diferă nu numai față de interceptările necreștine, dar și în raport cu alte viziuni de sursă afină. Este o interpretare ce ține seama de noile dezbateri în materie. Teza lui Wells, deloc nouă, e că istoria Occidentului se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
devenind un instrument de disciplină și ordine. Ca și arta, în măsura în care este ea însăși artă, istoria poate deveni un factor sanogenetic pe tărâm individual și colectiv. Unitatea ființei noastre nu e de gândit fără istorie (P. Ricoeur), după cum nici justa comprehensiune a relației sale cu mediul ambiant. Și în ipoteza că sensul istoriei e negativ, cum înclină a crede unii filosofi, sensibilizați de ideea absurdului, trebuie să se admită că e necesară o cunoaștere-de-sine cât mai sistematică. Nu ajunge practica istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
coeditare, era calificat pentru aceasta, nu atât prin investigații proprii în domeniu, cât prin asimilarea metodică a rezultatelor existente. Un articol despre Dionisie Exiguul și un altul despre "vecinii noștri, românii", apărute cu puțin timp în urmă, denotă eforturi de comprehensiune a temei de care se ocupă acum, Ces Latins des Carpathes. Motivația noului demers? Una mărturisită pornește de la nevoia explicării unui fenomen istorico-cultural demn de tot interesul; alta subsidiară e de ordin afectiv, autorul cunoscând bine chestiunea romandă, adică a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
irepresibilă forță ca și eroul necunoscut din baladă, la asumarea unei conduite vrednice de puritatea lor. Asupra acestei conduite istoricul Neagu Djuvara a ținut dealtfel să atragă luarea aminte, convins fiind că numai o atitudine critică față de trecut poate stimula comprehensiunea și prin aceasta forțele creatoare ale prezentului. E un gând ce trebuie reținut, ca o notă indispensabilă în abordarea oricărui moment istoric. Ștefan însuși, spune cronica, n-a fost "fără păcate", iar trecutul românesc nu se poate citi corect fără
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a lui N. Iorga, un semn de recunoaștere a legatului său științific și moral ne vine tocmai din acea Italie pe care savantul a studiat-o îndelung, a descris-o în mai multe rânduri, i-a decelat cu stăruință și comprehensiune valorile, căutând chiar să fondeze în spațiul ei generos un așezământ, "Casa Romena di Venezia", care să îngăduie și altor compatrioți apropierea de acele valori. Acolo a apărut întâia monografie străină despre viața și opera sa (Nicola Iorga, Napoli, 1977
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]