1,467 matches
-
de artă, în timp ce absența acestor factori exteriori ori suspendă opera de artă într-o lume vidă ori o elimină. De aceea putem spune că operele de artă sunt perisabile. 8. Puterea creației și rolul contemplației Prin intermediul noțiunilor de creație și contemplație intrăm în sfera esteticii. Opera de artă se prezintă ca o uniune structurală ce se află în relație cu cei ce o contemplă. Relația este posibilă prin intermediul percepției. Obiectele de artă sunt posibile percepției datorită sensibilității care "asigură și procură
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
geniu, în timp ce creația prin imitație aparține artistului în general. Creația este procedeul specific geniului. Acest lucru înseamnă că anumite opere sunt create în mod autentic, în timp ce alte opere de artă survin în urma imitațiilor lor. Toate operele de artă sunt posibile contemplației Ceea ce este adus în ființă prin intermediul geniului ține de creativitate, în timp ce ceea ce este lipsit de geniu aparține spiritului imitației. Dar originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea prin care înțelegem ceva inventat: a crea nu înseamnă a inventa. Prin creativitate se
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fiind voluntară, conștientă și non-conceptuală. Creativitatea este interpretată ca un procedeu sentimental de exprimare a trăirilor artistului. Arta predispune de un obiect imaginar ce este specific creației. Ceea ce este creat exprimă sentimentul artistului, un proces de recunoaștere posibil numai prin contemplație. De aceea, produsul final al creației este predispus contemplării. Opera de artă ca produs final al creației și imaginației este definită de mit și praxis. Pentru Aristotel, mimesis este definit de timp și acțiune întrucât desemnează o ființă în acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
referindu-se la relația dintre realitate și reprezentare. Creația autentică privește abstractizarea, prin intermediul imaginației, pentru adevărurile universale ce nu pot fi supuse judecății numai prin intermediul sentimentului de plăcere. Înțeleasă astfel, opere de artă poate fi supusă cercetării ontologice numai prin contemplație, întrucât contemplația presupune o relație directă a subiectului cu artele. 9. Tropii ontologici ai operei de artă Tipurile de artă dispun de aceleași calități și tropi ontologici care, în ciuda faptului că sunt distincți, sunt convenționali. Elementele componente ale artelor apar
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la relația dintre realitate și reprezentare. Creația autentică privește abstractizarea, prin intermediul imaginației, pentru adevărurile universale ce nu pot fi supuse judecății numai prin intermediul sentimentului de plăcere. Înțeleasă astfel, opere de artă poate fi supusă cercetării ontologice numai prin contemplație, întrucât contemplația presupune o relație directă a subiectului cu artele. 9. Tropii ontologici ai operei de artă Tipurile de artă dispun de aceleași calități și tropi ontologici care, în ciuda faptului că sunt distincți, sunt convenționali. Elementele componente ale artelor apar în cadrul minții
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
toate scrierile sunt literare. O eliminare a experienței estetice presupune analiza operei literare sub forma obiectului artistic. Stratificarea operei literare presupune stratificarea obiectului său, înțeles ca obiect real spațio-temporal. Urmând ca orice concretizare ontologică a obiectului să fie făcută prin contemplație, adică prin experiența estetică. Literatura este în mod necesar lingvistică și se distinge de alte forme de artă prin folosirea limbajului. Chiar și așa, există forme literare ca poezia, drama sau romanul, ce se pot distinge între ele, distincție ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
decât prin atenția criticului specializat. Simbolistica personajului este câștigată în timp și nu se bazează, în niciun fel, pe experiența lor estetică, așa cum insinuează Ingarden 17. Orice simbol oferă o imagine sau un sentiment ce este universal acceptat. Lectorul, prin contemplație, nu face nimic mai mult decât să devină conștient de însușirile personajului. Selecția și înțelegerea însușirilor se face prin intermediul judecății de gust. De aceea, chiar dacă experiența unui simbol (nou creat) este una subiectivă, el ridică pretenții universale, întrucât este un
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
caracteristici fizice ale operei, ci sunt caracteristici metafizice exprimate prin transformarea naturii operei literare din obiect real în obiect ideal, ridicând-o la nivel de fenomenalitate. Calitățile metafizice au valoare pozitivă sau negativă ce pot fi exprimate numai prin ajutorul contemplației de către lector. Greutatea înțelegerii lor survine în urma eliminării unui conținut rațional din forma lor unică. Înțelegerea lor ține de înțelegerea funcționalității operei în general. Scopul lor este de a oferi un sens mai profund vieții și existenței. Funcția cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
analiză particulară. Superioritatea poeziei față de celelalte arte (fine), vine din perioada romantismului, când era interpretată ca arta care "exprima direct pentru înțelegerea spiritului, spiritul însuși cu toate ideile imaginative și artistice, fără a a le exprima vizibil și material pentru contemplația externă"36. Forma poeziei este supusă schimbărilor cauzate de calitățile poziei. Începând cu Poetica putem vorbi de trei genuri de poezie (epică, comică și tragică), în care se identifică acele calități superioare ale poeziei în funcție de fiecare gen literar în parte
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cele două obiecte pot fi identificate într-un singur obiect real ce suportă o modificare. Astfel, obiectul ce stă la baza operei dobândește o funcție dublă, cea de a identifica starea materială a operei și a implicațiilor sale ulterioare prin intermediul contemplației, și cea de determinare a operei de artă. În ultimul caz, obiectul poate funcționa ca element compozițional al operei de artă, având însușiri simbolice. Ne aflăm în punctul în care alegem între un concept pur prin sine însuși (obiectul real
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
identificarea obiectului artistic cu obiectul estetic: opera de artă este, prin excelență, artistică și estetică. Astfel, putem spune că orice obiect estetic prezintă o pluralitate de planuri subiective. Starea naturală a obiectului artistic nu presupune frumosul, întrucât frumosul survine în urma contemplației. Prin urmare, opera este determinată de un obiect autonom și suficient prin sine însuși ce poate fi supus experienței estetice. Doar după ce am stabilit natura obiectului de artă putem aplica ideea de stratificare ontologică. Stratificarea operei de artă prezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
însuși, cât și ca obiect predispus schimbării artistice. Înțelegerea funcționalității straturilor operei de artă duce la înțelegerea existenței operei ca obiect autonom și suficient. Elementele compozițioanle și tropii ontologici devin caracteristici interne ale artei și oferă actul artistic. Totodată, datorită contemplației opera suportă o transformare la nivelul fenomanilității, ea devine un obiect estetic. Astfel, cu ajutorul contemplației putem evidenția funcționalitatea straturilor, putem expune elementele compoziționale ale operei și putem evidenția relația dintre tropii ontologici ce duc la înțelegerea identității operei de artă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la înțelegerea existenței operei ca obiect autonom și suficient. Elementele compozițioanle și tropii ontologici devin caracteristici interne ale artei și oferă actul artistic. Totodată, datorită contemplației opera suportă o transformare la nivelul fenomanilității, ea devine un obiect estetic. Astfel, cu ajutorul contemplației putem evidenția funcționalitatea straturilor, putem expune elementele compoziționale ale operei și putem evidenția relația dintre tropii ontologici ce duc la înțelegerea identității operei de artă în spațiul său de manifestare. Straturile operei literare sunt posibilie datorită prezenței și a apariției
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
noi dimensiuni ale artei. Morris Weitz, "Aestheticus-What?, and Wherefore?", în Journal of Aesthetics and Art Criticism, 2007: 65, pp. 147-162. 13 Potrivit lui Goethe ceea ce percepem prin intermediul simțurilor (văzul) devine caracteristic unei naturi date. În cazul de față, ceea ce percepem prin intermediul contemplației unui obiect de artă sunt caracteristicile unei naturi speciale - ale artei. J. W. von Goethe, Theory of colours, traducere de Charles Lock Eastlake, introducere de Deane B. Judd, John Murray, Albemarle Street, Londra, 1840. (variantă online recorectată la http://www
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de a-și-spune-sieși-ceva, sentiment cuprins de tăcere. În această tăcere se face apropierea simbolurilor de intelectul pur. Prin traducerea lui mythos în latină s-a eliminat tăcerea, care la Aristotel are conotații ontologice, iar înțelegerea fabulei nu mai era aceea de contemplație a lucrurilor nevăzute, ci de exprimare a lor. De la mythos s-a trecut la lógos. Această simplă schimbare terminologică, care ar părea mult prea inofensivă pentru a fi determinată, a însemnat totuși o delimitare netă între două epoci: una care
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Ingarden, atât obiectele obișnuite, cât și obiectele intenționale au o existență (reală) ce implică diferite moduri de existență. În cazul operei literare putem vorbi de o transformare a existenței sale ca obiect real/autonom și ca obiect ideal, în cazul contemplației. 8 Prezența obiectului literar este determinată de compoziția sa interioară. Ceea ce este material și palpabil poate reprezenta obiectul real literar, dar ceea ce este imaginațional (personaje, cladiri ficționale etc.) duce la formarea unui obiect imaginațional literar. Este evident că opera literară
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
judecății morale, fiind într-o ”strânsă legătură cu transcendența”. Lucian Raicu afirmă că ” Esențialul în literatura lui Rebreanu este această privire îndârjită ațintită spre tainele vieții, în care sălășluiește o îndreptățire mai adâncă a lucrurilor decât ne-ar putea divulga contemplația suprafețelor...” Privirea poate fi echivalentă cu gestul acuzării, așa cum este privirea satului aruncată Anei în momentul păcatului: ”Spre sfârșitul Câșlegilor se răspândi zvonul în sat că Ana lui Vasile Baciu ar fi însărcinată. Nimeni nu știa de unde a pornit vorba
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
și, în același timp, locul cel mai nimerit al unei participații colective conforme cu expresia finalizată a acestei realizări interioare. În consecință, activitatea în tărâmul eticii presupune temeinică pricepere noetică și o corespondentă disponibilitate aperceptivă, reunibile în actul unei înalte contemplații (acesteia din urmă rămânând să-i fie conferit statutul unei supreme demnități: "activitatea a ceea ce este mai elevat este ea însăși superioară și deci cea mai aptă să aducă fericirea"57). Capitolul 5 Reflexivitate și adevăr. Ecoul interior al valorilor
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
interior al valorilor teoretice " Această viață dedicată rațiunii este într-adevăr singurul bun care nu ne poate fi luat, iar oamenii sunt de acord în a spune că rațiunea și binele nu pot fi despărțite."58 Aristotel Practica perseverentă a contemplației, ca întruchipare a supremului efort cognitiv și chintesență a demersurilor aprehensive orientate către regiunile cele mai încărcate de sens ale realului, conduce de cele mai multe ori la înțelepciune, la încununarea pe jumătate înzestrată concluziv și pe jumătate deschisă aptitudinal a unui
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
un concept care pare menit unei sistematizări esențializate a praxisului, însă, înțelepciunea cuprinde prin anvergura obiectelor vizării sale și o mare parte a domeniului științelor teoretice (chiar dacă uneori nu se află în aceeași rază de utilitate cu acestea). Ea întoarce contemplației care a construit-o minuțios serviciul unei abstracte metodologii cognitive și permite o eficientă exercitare investigativă în numele competenței sale neîngrădite și cu avantajul oricând actualizabil al unei viziuni globaliste ce poate ghida demersurile punctuale ale cunoașterii. Ea este legată prin
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pe care sinteza suprastructurantă îl construiește prin supraîncărcare), chiar dacă predispune în virtutea definiției lui caracteristice către aneantizarea determinărilor de individualitate care-i sunt categorial opozabile. În plus, fiecare personalitate are un rezervor teoretic în ea (o înclinație spre abstracție sau spre contemplație), care, cultivat în maniera cuvenită, conduce la un tip de succes cognitiv în mare parte străin distribuirii aplicative neutre a inteligenței (devenită instanță operațională rece). Această înclinație omniprezentă aspiră energii afective generatoare de valorizări noetice și plasează opțiunea științifică hotărâtoare
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
din viața autorului ei, este retrăită diferențiat de fiecare dată că un receptor preia în autentică asimilare mesajul acesteia. Aici se vădește folosul inutil de reconfirmat al interiorității în orizontul unei cuprinderi care pare a fi rezervată observației reci. Numai contemplația de factură teoretică are această caracteristică a detașării pe care o impune tipul rațional egalitar al inteligenței. În cazul receptării operei de artă, ceva din natura obiectului determină acea "pătrundere dincolo" a privirii (de care a vorbit atâta estetica teoretică
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
plenară de experiențele unice încercate de creator și așteaptă răbdător clipa iluminării contemplative pe care o urmărește fiecare admirator al artei dedicat asimilării consubstanțiale cu opera. Conștiința de sine intervine în receptare tot cu puterea răgazurilor sale reflexive, subîntinzând demersul contemplației pe tot parcursul desfășurării sale (deoarece "procesul receptării operei se continuă mult după aceea [după prima impresie] și se îmbogățește treptat"84). În distanța pe care și-o acordă interior stă puterea de prelungire a evaluării calificate a creației, cele
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
și loquor semnifică mai degrabă dialogul interior de tip augustinian decât monologul solitar. Cu un stil criptic, dat de alegorismul uneori excesiv, se urmărește scenariul inițiatic dantesc al drumului parcurs în căutarea izbăvirii între infernul senzualității și al patimilor, purgatoriul contemplației purificatoare și paradisul credinței. Familiaritatea cu lumea antică se resimte și în versurile din Catulliene (2002), ce transpun imagini ale lumii moderne în ritm, metrică și chiar topică latine. Cele șaizeci și șapte de poeme, majoritatea invective, recompun parodic atmosfera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
căci ceea ce stă sub ea și o susține la nivelul vederii este totodată dincolo de ea, în afara ei. Ea se face vizibilă dinspre orizontul ochiului fix care o creează, developându-se în ochiul extaziat care o privește "din spate", în ochiul contemplației - cum spune Hugues de Saint-Victor -, interior față de ochiul trupesc și exterior față de ochiul "solar" al divinului. Ceea ce privește este privit, naște privirea; lumina ne privește în măsura în care ea face privirea. Chiasm care cuprinde - în același mănunchi de raze - atât lumina care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]