1,465 matches
-
se lăsau aspirate de orizont. într-un fel, oceanul îi prelua toată energia, îl golea de inspirație, dar și de voința de a continua. Ceea ce ar fi trebuit să devină un text, un capitol de roman sau o povestire, devenea contemplație, complicitate cu plaja imensă peste care se rostogoleau în același ritm imuabil valurile oceanului. oare se producea un fel de transfer de sens, de la cuvintele acelui prim rînd din partea de sus a paginii și orizontul marin deasupra căruia uneori se
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
față de "orice". Eternitatea ar putea fi treapta finală a timpului, precum neantul sublimarea ultimă a eternității. Curios cum, atunci când îți dai seama că ființele sânt umbre, că totul e zadarnic - te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplația nimicului, când puteai rămâne prea bine în umbrele și în nimicul de fiecare zi. De unde să derive nevoia de a superpune neantului efectiv un neant suprem? Eventualitatea paradisului mă face să sorb toate amărăciunile de sub soare... Și chiar fără șansa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Simți că din tine n-a mai rămas decât capul; un cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eternitatea nu e accesibilă decât în eliminarea raportărilor, prin viețuirea clipei în mod absolut. În orice experiență a eternității este un salt și o transfigurare, deoarece se pretinde o astfel de încordare prealabilă pentru a ajunge la împăcarea senină din contemplația eternității, încît puțini sânt capabili de ea. Contemplația aceasta nu este importantă prin cât durează, ci prin intensitatea ei. Revenirea la trăirile obișnuite nu diminuează nimic din fecunditatea acestei experiențe intense. Ceea ce importă este frecvența acestei contemplații. Numai prin experiențe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prin viețuirea clipei în mod absolut. În orice experiență a eternității este un salt și o transfigurare, deoarece se pretinde o astfel de încordare prealabilă pentru a ajunge la împăcarea senină din contemplația eternității, încît puțini sânt capabili de ea. Contemplația aceasta nu este importantă prin cât durează, ci prin intensitatea ei. Revenirea la trăirile obișnuite nu diminuează nimic din fecunditatea acestei experiențe intense. Ceea ce importă este frecvența acestei contemplații. Numai prin experiențe frecvente se poate ajunge la beția eternității, la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împăcarea senină din contemplația eternității, încît puțini sânt capabili de ea. Contemplația aceasta nu este importantă prin cât durează, ci prin intensitatea ei. Revenirea la trăirile obișnuite nu diminuează nimic din fecunditatea acestei experiențe intense. Ceea ce importă este frecvența acestei contemplații. Numai prin experiențe frecvente se poate ajunge la beția eternității, la starea de încîntare pură, în care transfigurările se îmbracă în aureole sublime și imateriale, în care voluptățile au ceva suprapământesc, de o transcendență luminoasă și fermecătoare. Izolarea momentului din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înfrîngere a timpului, în această transcendere a momentelor? Este, în această transfigurare, mai repede o deviere a vieții în alt plan, unde antinomismul și dialectica tendințelor vitale se purifică la mari înălțimi. Acei care au nativ în ei tendințele de contemplație a eternității, cum sânt acei care se dezvoltă în culturile orientale, nu cunosc lupta dramatică de transcendere a timpului și nici eforturile de interiorizare, așa cum le depunem noi, care sîntem infectați până în rădăcini de temporalitate. Dar și contemplația eternității este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tendințele de contemplație a eternității, cum sânt acei care se dezvoltă în culturile orientale, nu cunosc lupta dramatică de transcendere a timpului și nici eforturile de interiorizare, așa cum le depunem noi, care sîntem infectați până în rădăcini de temporalitate. Dar și contemplația eternității este pentru noi un prilej de viziuni cuceritoare și de încîntări stranii. Pentru cine are conștiința eternității totul e permis, fiindcă pentru el dispar toate diferențierile într-o viziune de o monumentală seninătate, izvorâtă ca după o mare renunțare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se ocupă numai cu trecutul. Ce interes mai pot avea cercetarea idealurilor altor epoci, credințele oamenilor sau zvârcolirile câtorva indivizi sifilitici? Vor fi mari creațiile oamenilor, dar pe mine nu mă interesează. Nu găsesc eu o împăcare mai mare în contemplația eternității? Nu om și istorie, ci om și eternitate, iată un raport valabil în lumea în care nu merită nici să respiri. Nimeni nu neagă istoria dintr-un capriciu trecător, ci sub imboldul unor mari tragedii, pe care puțini le
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unde nu mai știi că exiști și că mori. Toți aceia care umblă după eternitate o fac din frica de moarte. Singurul rost mai adânc al experienței eternității este să te facă să uiți că mori. Dar când revii din contemplația eternității? A nu mai fi om Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-și găsească o modalitate proprie de viață, așa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma așa-zisei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eternitatea devine un bun mai inaccesibil, mai îndepărtat și mai irealizabil. De aici perspectiva redusă a tuturor oamenilor activi și energici, de aici platitudinea lor iremediabilă de gândire și de simțire. Muncă înseamnă periferie. Și, deși nu opun muncii nici contemplația pasivă și nici reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rațiune în sine însuși, un echilibru intern și o justificare integrală. Un lucru frumos nu-l putem concepe decât așa cum e. Un tablou sau un peisaj ne încîntă în așa măsură, încît noi nu ni-l putem reprezenta în momentul contemplației decât în forma ce ni se prezintă. A privi lumea sub semnul frumuseții este a afirma că lumea aceasta trebuia să fie așa cum e. Într-o astfel de viziune, totul se topește în armonii și strălucește în splendori, iar aspectele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cunoaștere pentru ca să nu fi ajuns prin cunoaștere la deziluzie. Puțină cunoaștere încîntă; multă cunoaștere dezgustă. Cu cât cunoști mai mult, cu atât vrei să cunoști mai puțin. Cine nu suferă din cauza cunoașterii, acela n-a cunoscut nimic. Stând într-o contemplație liniștită, fixat și suspendat sub eternitate și auzind tic-tacul unui ceas sau orice ritm ce ar semnifica progresul în timp, este imposibil să nu simți toată absurditatea mersului în timp, a mersului mai departe, tot nonsensul evoluției și al oricărui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imposibil să nu simți toată absurditatea mersului în timp, a mersului mai departe, tot nonsensul evoluției și al oricărui fel de desfășurare. De ce să mergi mai departe, de ce să mai trăiești în timp? Revelația subită a timpului în astfel de contemplații, care dă acestuia o proeminență vie și strivitoare, pe care n-o are niciodată în existența zilnică, este fructul unui dezgust de viață, al unei incapacități de a mai continua cu aceeași poveste. Și când această revelație se întîmplă în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu nici un lucru, cu nici o acțiune și cu nici un obiect, ci seamănă unui vid ce crește progresiv în existență, unui vid în continuă dilatare și evoluție, ca o amenințare de dincolo de lume. Nu mai poți auzi în liniștea și tăcerea contemplației decât ritmarea timpului în tine, sunetul și pocnetul repetat asemenea unui dangăt de clopot într-o lume moartă. Drama omului și a timpului n-o trăiește decât acela care a separat timpul de existență și care în această disociere, fugind
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de viață născute din el. Neamul românesc n-a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodisprețul, contemplația domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înțelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru național, aspect din păcate central. Așa ne-am trăit noi o mie de ani și așa va trebui să nu ne mai trăim miile ce vor urma. Numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asupra naturii și vocației acestei profesiuni. Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule dogmatice. Transformarea teologiei într-o ideologie nu este decât rezultatul colateral
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin Popovici), ideologia Iluminismului umanist a acutizat ruptura umanismului renascentist între „minte și inimă”, cerebralizând impudic jocul speculativ asupra tainelor Bisericii, perpetuând pe orizontală bruiajul scolastic de odinioară printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mișcărilor nu poate conduce la succesul execuției, deoarece conștiința intențională a subiectului ia forma a două dispoziții: intenționalitatea focală și intenționalitatea subsidiară 1. Conștiința focală se aplică unor obiecte epistemice izolate, privite „în-sine”, deci scurtcircuitate semantic în raport cu totalitatea. În actul contemplației focale, nici unul dintre obiectele cunoașterii nu este integrat deja unui sens. Integrarea corespunde unei sinteze pe care numai conștiința subsidiară o poate realiza. Ea răspunde exigenței comprehensiunii întregului, corelând obiectele de studiu ale conștiinței focale unei totalități căreia, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și indiferențierii. Pentru a fi un veritabil scandal, teologia are nevoie nu de proba dialecticii burgheze, ci de retorica ascetică a Crucii. Contrar aparențelor, răstignirea patimilor nu conduce la mortificarea inteligenței, care prin recursul la alegorie recâștigă unitatea pierdută a contemplației originare. Nutrită din Scripturi, teologia descoperă în istoria lumii articulațiile mistice ale unei imense parabole. Prin urmare, practica teologiei nu presupune recursul la măsurători, ci darul adulmecărilor. Teologul nu este, la rigoare, un om de știință, ci un vizionar, profet
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să-i scandalizeze pe adepții unei spiritualități gnostice, pledând în favoarea unui exil noetic în fața forței de atracție gravitaționale a materialității. Perspectiva lui Clement Alexandrinul 4 este mult mai apropiată platonismului elenic, ce vede în corporalitate o deficiență opacă, iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică și schițează o eshatologie a revenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai puțin decât „posibilitatea de a putea”. Mai mult decât puterea de a întinde mâna (sau de a face orice altceva, în sens tehnic, aplicat și concret), puterea de a putea în genere este responsabilă pentru vertijul necontrolat al angoasei. Contemplația acestei pure posibilități - înaintea oricărui calcul sau intenționalitate precise - trasează conturul Sinelui. Angoasa ne individuează numai prin mijlocirea corporalității subiective. Actualizarea unei potențe se face doar în limitele corporalității. Întrucât precedă orice acțiune, angoasa nu poate primi încă o determinare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nivel uman nu realizează decât asimptotic, deci heterogen, autoafectarea trinitară, dar ea implică cu necesitate un parcurs de factură pascală. Renașterea coincide cu Învierea - singurul act care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
funcție de Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este iubire” (1In. 4,8), fără efort, epuizare și exterioritate. Recunoașterea acestei revelații însă n-ar putea rezista fără transportul analogic al contemplației naturale, pentru care destinația finală este paradisul. Dualismul între „valea plângerii”, semănată cu regrete, și „lumea de dincolo”, unde s-ar recolta premiile de fidelitate, nu poate caracteriza viața filocalică. Deși atemporal, Binele nu este lipsit de mișcare, ci e
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]