1,120 matches
-
Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: "Și ce bine desenează, altul în locul lui și-ar fi luat nasul la purtare". Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar fi căscat ochii mari și m-ar fi dat de gol. Mi s-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lăsate la arhivă, Danie] Petric! așa n-ai nici o dovadă, iar memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam eu, "deși abia v-ați întors, domnule". Am murmurat: "Lașii". Și m-am îndreptat spre avion. "Vă mulțumim, domnule, vă mulțumim. Sînteți un adevărat erou", nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plină de acest țipăt al tuturor vârstelor. Și s-a lăsat să lunece în genunchi, și toți cei de acolo au găsit firesc să-l audă zicând cu o voce puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul lui, bolnavii se agitau. Cel ale cărui exclamații nu încetaseră, de la celălalt capăt al încăperii, și-a întețit ritmul vaietului până ce a scos și el un țipăt asemănător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu plângă, că el se aștepta la asta, dar că îi era greu totuși. Și doctorul știa, pur și simplu, spunând asta, că suferința nu-l surprinsese. De luni întregi și de două zile, era aceeași durere care nu mai contenea. Porțile orașului s-au deschis, în sfârșit, în zorii unei dimineți frumoase de februarie, salutate de populație, de ziare, de radio și de comunicatele prefecturii. Îi rămâne deci povestitorului să se facă cronicarul ceasurilor de bucurie care au urmat acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la purtare”. Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar fi căscat ochii mari și m-ar fi dat de gol. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lăsate la arhivă, Daniel Petric! așa n-ai nici o dovadă, iar memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam eu, „deși abia v-ați întors, domnule”. Am murmurat: „Lașii”. Și m-am îndreptat spre avion. „Vă mulțumim, domnule, vă mulțumim. Sunteți un adevărat erou”, nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule Gaston? E un oraș tare murdar, nu? Parisul este un oraș minunat... centrul artistic al întregii lumi... castanii, Sena... Tokyo e îngrozitor. Nu se poate compara cu Parisul, nu? Adresându-i-se lui Gaston și Tomoe, Ōkuma nu mai contenea cu critica la adresa orașului Tokyo și a Japoniei. Disprețul pentru țara în care s-au născut și pentru orașul în care trăiau îi caracteriza pe francofili. Chiar dacă nu înțelegea ce i se spune, Gaston se holba pur și simplu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ști ce avea el în cap? Nu se lăsa convins. — Sunt laș. Poate mâine starea mea sufletească nu bun. Vreau să fiu iar la Takamori acasă... dar în seara asta sunt hotărât. Cu ochii la Takamori și Tomoe, nu mai contenea să se scuze pentru deranj. — Takamori, ai putea să-i aranjezi măcar unde să stea, sugeră Shizu, profund îngrijorată. Takamori și-a dat seama că hotărârea lui Gaston de a pleca de capul lui era de nezdruncinat. — Eu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Și i-a ridicat și și-a făcut implanturi. Nu mai gîfÎi așa, dragă, sînt sigură că o să-i vezi. Mă surprinde că nu e topless În avion, spune Trish, iar eu rîd, pentru că lipsa de inhibiții a Lisei nu contenește să mă uimească. Și-a făcut operația acum vreo două luni, deși nu părea a fi nevoie și, de Îndată ce s-a vindecat, s-a dezbrăcat În mijlocul camerei de zi și a insistat să punem mîna pe ei. Eu și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
din fund fusese atârnată o cruce făcută din două lemne, legate cu o ramură de salcie. Dedesubt era o saltea din piei de oaie și o candelă de teracotă. L-am întrebat: - Cine ești, omule? Mi-a răspuns fără a conteni să-și aștearnă extravagantele mâzgăleli. - Eu sunt cel care se roagă și cugetă. Numele meu, dacă se poate spune așa, este Garibaldoo. - Ești călugăr? Ești pustnic? A pus jos penelul și s-a așezat, cu umerii slabi rezemați de zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu o lovitură de pumnal în inimă. La proces au fost prezentați martori falși, cumpărați de Gundeperga, care au afirmat că regele o hărțuia de multă vreme pe Zubeta. Femeia a întărit acea învinuire falsă. Era înspăimântată, căci Wuldetrada nu contenea să-i bage-n cap: „Dacă soțul tău are îndoieli în privința fidelității tale, te va omorî pe loc“. Și, din păcate, au atârnat mult în defavoarea lui Rodoald faima lui proastă și pizma multor nobili longobarzi ale căror soațe sau fiice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a doua parte a scrisorii se plângea de faptul că acești catolici unelteau pentru a pune mâna pe biserica lui, căutând să-l învinuiască de profanare. Ceea ce s-a și întâmplat: la scurt timp după cele petrecute, deoarece el nu contenea să protesteze din cauză că giuvaierele, în cele din urmă înapoiate de fur, fuseseră adjudecate de tezaurul bisericii, în loc să fie nu repuse pe trupul lui Rotari și pe al Gailei, a fost dat afară. Dar lucrul cel mai oribil s-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
născocirilor mele virulente. Într-un târziu, m-am apropiat alergând, râzând în hohote și ștergându-mi urmele lacrimilor de pe obraz. În aer duhnea un parfum de fum ars. Acea miasmă mă îndemna să sper din nou, cu toate că îmi înăbușea conștiința, necontenind să îmi ofere pacea sufletului negru, comoara și otrava pe care o așteptam salivând. Observam, din când în când, faptul că pașii mă purtau într-un ritm curios de lent, printre galbene fâșii de trandafiri, printre palide ramuri de mesteacăn
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un ochi mare de apă mai întâi, apoi un loc cu apă sărată în care de cum te atingeai, pe dată întinereai cu o sută de ani. dar prințișorul nostru nu știa ca lacrimile sale fac minuni, de aceea nu mai contenea cu plânsul și văicăreala. A murit pasărea! A murit pasărea!... Dacă îmi amintesc eu bine, continuă bunicul, paserii îi căzuse o pană în buzunarul băiatului, fără ca acesta să știe. Doar o singură pană. Plecară, așadar, cei trei prinți s-o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
noastră! - O să vă fac de petrecanie! O să vă omor! Stéphane, la Început depășit de evenimente, se Încordă din toate puterile ca să-l zvîrle pe Nicolas afară, zăvorînd apoi ușa În urma lui. Îl lăsă să vocifereze pe Yves Pérec, care nu contenea să-i amenințe cu moartea, și chiar mai rău de atît, pe nevastă-sa și pe gigoloul ei. TÎnărul jandarm se postă la fereastră. Îl văzu pe Nicolas urcînd În mașină lîngă amanta lui. Chantal Își luase iubitul de mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
despre moartea turismului breton, scuzați-mă că nu vă Împărtășesc stările sufletești, dar deocamdată cei care mor sînt oameni de pe insulă, așa că atîta vreme cît asasinul nu va fi la zdup, insula va fi Închisă. Cam pe la ora trei, vîntul conteni, iar potopul se transformă treptat În burniță, ploaia aceea fină și pătrunzătoare al cărei secret de fabricație Bretania pare să-l dețină dintotdeauna. Legătura cu continentul avea să fie curînd restabilită. La cafeneaua din port, Anne și mica chelneriță Împărțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
doi nu poate fi la curent În legătură cu Marie... - Ea e răspunzătoare de toate ororile astea! Diavolul care Își face acum de lucru la Lands’en e din pricina ei. - Taci din gură! - Trebuie să-i dăm ce caută și totul va conteni! - Niciodată n-am s-o jertfesc, mă auzi, niciodată! - Preferi să-i jertfești pe propriii tăi fii? Mereu ai iubit-o mai mult ca pe noi! - Îți interzic să spui așa ceva, nu e adevărat! M-am străduit doar să repar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ale jandarmeriei se poziționau Într-un loc discret de supraveghere În apropierea reședinței familiei Le Bihan și a fabricii de faianță. La Întoarcerea acasă, Philippe Începu să-și sîcÎie soția. - Mi-a venit o idee nostimă În timp ce tu nu mai conteneai să povestești despre amantul tău. Nu e genul tău să-ți etalezi viața privată, În afară de cazul În care lucrul ăsta te ajută să-ți Încurci adversarul. Făcu o mimică pocăită. - Scuză-mă, expresia e nefericită. Ești sigură că erai Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu răspunde la apelurile radio, radarul de supraveghere a localizat un vas În derivă În sectorul Iroises, dar cu ceața asta s-o tai cu cuțitul patrulele de căutare nu pot face nimic... Armelle nu le da pace și nu contenea să cîrÎie. Lucas tocmai se pregătea s-o pună fără menajamente la locul ei cînd o frază Îi reținu atenția: menajera găsise În camera lui PM un obiect ciudat. Armelle le-o luă Înainte conducîndu-i În camera soțului ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dintre noi. Părea să fie tot miros de apă, numai că ne năpădea nările, ochii și mintea, de parcă ar fi fost o ceață groasă. Am coborât și mai repede. Se răcorea din ce În ce, iar mirosul acela nu mai contenea, deși intrarăm Într-o pădure cu copaci ce semănau cu brazii, numai că erau mai largi, mai calzi și aveau ace mai moi. Pe urmă, am auzit un huruit - se Înălța și cobora, era mai tare și apoi se stingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
legați, astfel Încât oamenii lui Scept să ne vadă puterea. Într-una din zile, am ajuns pe un tăpșan uriaș care se Întindea cât vedeai cu ochii. Tăpșanul era acoperit cu iarbă măruntă, verde-gălbuie, culcată la pământ de vânturile care nu conteneau niciodată la aceste Înălțimi. Cât vedeai cu ochii, nici o colină, nici un deal, nici un copac. Am luat-o spre Apus și, după jumătate de zi, am dat peste un lac Întins, cu maluri Înghețate. Avea apa atât de verde și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă vreun arcaș sau sulițaș de-al lui Scept m-ar fi dat Umbrei acum, totul avea să fie În folosul meu. Mi se făcu ciudă Însă când trecui pe lângă Logon care, de acum, pe lângă privirea aceea pe care nu contenea să mi-o arunce, Începuse să duhnească a spaimă. - Păcat că trebuie să luptăm cu unul ca Scept, i-am spus lui Enkim În șoaptă. - Păi, cine ai fi vrut să se ridice la asemenea luptă? Vreunul dintre șobolanii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și grei. 41. Era pentru prima oară când am văzut asemenea ninsoare, cu tunete și fulgere care nu mai conteneau. Odată Scept dat Umbrei, oamenii lui se Înmuiară. Ne-am repezit peste ei cu bâtele și cu topoarele, În timp ce arcașii nu-i slăbeau, doborându-i care pe unde se nimerea: pe malul lacului, prin mocirla care se năștea sub picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]