884 matches
-
(n. 28 aprilie 1894, Craiova - d. 11 iulie 1989, București) a fost un contraamiral român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. Pentru activitatea sa din cel de-al doilea război mondial, a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier. Horia Ion Pompiliu Macellariu s-a născut la
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
și Marină, devenind sublocotenent de marină la 15 iunie 1915. În anul următor, România a intrat în război, iar tânărului ofițer i s-a încredințat funcția de comandant al navei de comandament "Principele Nicolae", fiind in acelasi timp adjutant al contraamiralului Nicolae Negru, comandantul Flotei de Operații româno-ruse de pe Dunăre. Distingându-se în timpul acțiunilor militare din primul război mondial, a fost decorat cu Ordinul Coroana României. După încheierea primului război mondial, a absolvit Școala de aplicații și apoi Școala de informații
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
Viteazul clasa a III-a (prin Decretul regal nr. 656/12 martie 1943). În anul 1943, a fost numit în funcția de comandant al Forței Navale Maritime Române, aflată în subordinea Comandamentului german Amiral Marea Neagră. Este înaintat la gradul de contraamiral în martie 1943, devenind în paralel și locțiitor al viceamiralului german Helmuth Brinkman, comandant al Comandamentului german Amiral Marea Neagră. Contraamiralul Horia Macellariu a coordonat, în perioada 12 aprilie-14 mai 1944, una din cele mai mari operații de retragere a unor
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
funcția de comandant al Forței Navale Maritime Române, aflată în subordinea Comandamentului german Amiral Marea Neagră. Este înaintat la gradul de contraamiral în martie 1943, devenind în paralel și locțiitor al viceamiralului german Helmuth Brinkman, comandant al Comandamentului german Amiral Marea Neagră. Contraamiralul Horia Macellariu a coordonat, în perioada 12 aprilie-14 mai 1944, una din cele mai mari operații de retragere a unor armate pe calea mării, din cursul celui de-al doilea război mondial. Forțele navale maritime au participat la operația de
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
navale în luptă, Marina Română nu a avut pierderi majore în nave de luptă, nefiind scufundat nici un distrugător și nici un submarin. În noaptea de 23/24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, șeful Statului Major al Marinei Române i-a ordonat contraamiralului Macellariu să înceteze orice subordonare față de Comandamentul german, să oprească luptele contra sovieticilor și să riposteze în cazul că trupele germane îi vor ataca și "să se evite orice fel de provocare față de forțele germane". Horia Macellariu a luat legătura
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
justificat prin faptul că flota germană era superioară din punct de vedere militar față de flota română și atacarea flotei germane ar fi cauzat distrugerea flotei române. Tribunalul Poporului l-a considerat nevinovat, achitându-l. La data de 24 martie 1945, contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut în rezervă, la vârsta de 51 ani neîmpliniți. Odată cu preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, a început o perioadă de suferințe pentru contraamiralul Horia Macellariu. În august 1945, el a luat legătura cu Ion Bujoiu
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
l-a considerat nevinovat, achitându-l. La data de 24 martie 1945, contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut în rezervă, la vârsta de 51 ani neîmpliniți. Odată cu preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, a început o perioadă de suferințe pentru contraamiralul Horia Macellariu. În august 1945, el a luat legătura cu Ion Bujoiu, pentru alcătuirea unui comitet de conducere a organizațiilor anticomuniste din țară ce se opuneau guvernului Dr. Petru Groza. În septembrie 1945, în timpul grevei regale, a luat legătura cu
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
mare împotriva flotei URSS, că nu a atacat flota germană la Constanța până la venirea trupelor sovietice și că s-a opus capturării navelor din subordine după 23 august 1944. După analizarea dosarului său, Tribunalul Poporului, a decis că în sarcina contraamiralului Macellariu "nu s-a găsit nici o culpabilitate". La insistențele sovieticilor cazul a fost reanalizat de către o nouă comisie de anchetă care, tot din lipsa motivelor reale, l-a scos din cauză la 10 august 1946. Pentru că se dorea totuși arestarea
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
revenind la Gherla de unde a fost eliberat la data de 29 iulie 1964, odată cu grațierea colectivă acordată deținuților politici de către Gheorghiu-Dej prin Decretul 411. După eliberarea din închisoare, Horia Macellariu a fost reabilitat și i s-a redat gradul de contraamiral. A decedat la data de 11 iulie 1989 în București și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinți și de soția sa. În prezent, o corvetă a Marinei Militare Române poartă denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O stradă din
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
s-a redat gradul de contraamiral. A decedat la data de 11 iulie 1989 în București și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinți și de soția sa. În prezent, o corvetă a Marinei Militare Române poartă denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O stradă din București, cartierul Băneasa, poartă numele lui Horia Macellariu. Contraamiralul Horia Macellariu este autorul mai multor lucrări de tactică militară navală, dintre care menționăm:
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
în București și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinți și de soția sa. În prezent, o corvetă a Marinei Militare Române poartă denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O stradă din București, cartierul Băneasa, poartă numele lui Horia Macellariu. Contraamiralul Horia Macellariu este autorul mai multor lucrări de tactică militară navală, dintre care menționăm:
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
un Curs academic superior la Academia Militară de Marină Leningrad (1957 - 1958). Grade: soldat voluntar - 1938, brevetat ofițer maritim punte - 1943, sergent major în rezervă - 1944, căpitan de rangul 2 - 26 octombrie 1950, căpitan de rangul 1 - 21 iunie 1951, contraamiral - 1953, degradat la gradul de sergent major în rezervă - 1959, contraamiral (r). Voluntar (febr. 1938), îmbarcat pe Distrugătoarele "Mărășești" și "Ferdinand" și Canoniera "Stihi" (mai 1938 - 1944). Lider al Sindicatului Marinarilor din Portul Constanța și marinar pe nave portuare (1944
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
1958). Grade: soldat voluntar - 1938, brevetat ofițer maritim punte - 1943, sergent major în rezervă - 1944, căpitan de rangul 2 - 26 octombrie 1950, căpitan de rangul 1 - 21 iunie 1951, contraamiral - 1953, degradat la gradul de sergent major în rezervă - 1959, contraamiral (r). Voluntar (febr. 1938), îmbarcat pe Distrugătoarele "Mărășești" și "Ferdinand" și Canoniera "Stihi" (mai 1938 - 1944). Lider al Sindicatului Marinarilor din Portul Constanța și marinar pe nave portuare (1944 - 1948). Secretar al Comitetului Județean Tulcea al P.M.R. (1948) și locțiitor
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
aprilie 1954 - martie 1958). La dispoziția Direcției Cadre a M.F.A. (martie 1958) În anul 1959 în urma unor acuzații dovedite ulterior ca fiind nefondate a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent major, ulterior i s-a redat gradul de contraamiral. La data de 13 aprilie 1954, contraamiralul a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. El a semnat, la București, în data de 22 octombrie 1957, împreună cu amiralul rus V.A. Fokin (șeful Statului Major General al
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
Cadre a M.F.A. (martie 1958) În anul 1959 în urma unor acuzații dovedite ulterior ca fiind nefondate a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent major, ulterior i s-a redat gradul de contraamiral. La data de 13 aprilie 1954, contraamiralul a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. El a semnat, la București, în data de 22 octombrie 1957, împreună cu amiralul rus V.A. Fokin (șeful Statului Major General al Flotei Maritime Militare a URSS), "Convenția între
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
au avut în continuare la dispoziție, în Dobrogea, "depozite și încăperi pentru depozitarea și păstrarea muniției, combustibilului și lubrifianților, materialelor de punte și a altor feluri de rezerve necesare pentru asigurarea unei părți a forțelor Flotei din Marea Neagră a URSS". Contraamiralul Mihail Nicolae a fost eliberat din funcția de comandant al Marinei Militare Române la data de 18 martie 1959.
Mihail Nicolae () [Corola-website/Science/307552_a_308881]
-
românesc. Șeful Statului Major al Forțelor Navale avea drept însemn specific pe fâșia albastră două stele albe și două ancore albe încrucișate, aceste trei elemente fiind plasate unul sub altul. Pavilionul viceamiralului nu avea ancorele mai sus descrise, iar pavilionul contraamiralului prezenta pe fâșia albastră doar o stea. Pavilionul comandorilor și căpitan-comandorilor de nave prezenta o fâșie roșie mai lungă, terminată în unghi ascuțit cu vârful în interior. Astfel, proporția însemnului ajungea la circa 11:13. Locotenent-comandorii navelor aveau drept marcă
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Diviziei 42 Maritime, locțiitor al comandantului Marinei Militare pentru pregătirea de luptă și învățământ, locțiitor al comandantului Marinei Militare. În anul 1968 a fost numit în funcția de căpitan al Navei-școală "Mircea", fiind înaintat în anul 1970 la gradul de contraamiral. La data de 13 decembrie 1973, contraamiralul Sebastian Ulmeanu a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. În anul 1977, este avansat la gradul de viceamiral. La data de 21 martie 1979, viceamiralul Ulmeanu a fost promovat
Sebastian Ulmeanu () [Corola-website/Science/307459_a_308788]
-
Militare pentru pregătirea de luptă și învățământ, locțiitor al comandantului Marinei Militare. În anul 1968 a fost numit în funcția de căpitan al Navei-școală "Mircea", fiind înaintat în anul 1970 la gradul de contraamiral. La data de 13 decembrie 1973, contraamiralul Sebastian Ulmeanu a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. În anul 1977, este avansat la gradul de viceamiral. La data de 21 martie 1979, viceamiralul Ulmeanu a fost promovat locțiitor al șefului Marelui Stat Major și
Sebastian Ulmeanu () [Corola-website/Science/307459_a_308788]
-
iar apoi între anii 1917-1919 s-a aflat la comanda crucișătorului "Elisabeta". În anul 1923 este numit în funcția de comandant al Forței Navale Fluviale, iar în anul 1931 a preluat comanda Diviziei de Mare. După un an, în 1932, contraamiralul Bălănescu, vicepreședinte al Ligii Navale Române (L.N.R) și președinte al secției Constanța, a inițiat înființarea în cadrul Secției Ligii Navale Române din Constanța a unui Muzeu al Marinei, fiind și primul donator de obiecte din partea Diviziei de Mare. În perioada
Ioan Bălănescu () [Corola-website/Science/307463_a_308792]
-
gradul de căpitan-comandor. A urmat apoi la 10 mai 1899, înaintarea la gradul de comandor. La data de 1 aprilie 1901, comandorul Emanoil Koslinski a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române, fiind înaintat la gradul de contraamiral în anul 1906. În această calitate, el a executat mai multe călătorii și misiuni navale în străinătate (Franța, Suedia, Rusia). El a avut o contribuție importantă la înființarea Diviziei de Dunăre, având în dotare patru monitoare cuirasate și opt vedete
Emanoil Koslinski () [Corola-website/Science/307462_a_308791]
-
Suedia, Rusia). El a avut o contribuție importantă la înființarea Diviziei de Dunăre, având în dotare patru monitoare cuirasate și opt vedete fluviale, nave pentru care directorul Marinei din Ministerul de Război, comandorul Petre Demetriade, reușise să obțină creditele necesare. Contraamiralul Emanoil Koslinski a decedat la 27 martie 1909, după 8 ani de conducere a Marinei Militare Române, fiind înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu. În ziua înmormântării, crucișătorul "Elisabeta" a tras câte o lovitură de tun, la fiecare oră
Emanoil Koslinski () [Corola-website/Science/307462_a_308791]
-
8 ani de conducere a Marinei Militare Române, fiind înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu. În ziua înmormântării, crucișătorul "Elisabeta" a tras câte o lovitură de tun, la fiecare oră, încheind la coborârea pavilionului cu 17 lovituri de tun. Contraamiralul Emanoil Koslinski s-a căsătorit în anul 1888, cu Alexandrina (Didina) Lahovary, fiica lui Gheorghe Lahovary (președinte al Curții de Conturi, director al Poștelor) și a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăștilor). Împreună au avut trei băieți: Gheorghe (viitor
Emanoil Koslinski () [Corola-website/Science/307462_a_308791]
-
Emanoil Koslinski s-a căsătorit în anul 1888, cu Alexandrina (Didina) Lahovary, fiica lui Gheorghe Lahovary (președinte al Curții de Conturi, director al Poștelor) și a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăștilor). Împreună au avut trei băieți: Gheorghe (viitor contraamiral (1889-1950) și subsecretar de stat al Marinei în timpul celui de-al doilea război mondial), Emanoil, Alexandru - care vor deveni, la rândul lor, ofițeri - și două fete - Ecaterina și Elena.
Emanoil Koslinski () [Corola-website/Science/307462_a_308791]
-
Arsenalului Marinei și a Diviziei de Dunăre, până în anul 1911, când a fost numit șef al Secției Marinei din cadrul Ministerului de Război. Deține această funcție atât în timpul campaniei militare din 1913, an în care va fi avansat la gradul de contraamiral, cât și în primul an de participare a României la marea conflagrație mondială. În anul 1916 a devenit președinte al Comitetului Executiv al Marinei. La data de 1 iunie 1918, contraamiralul Bălescu a fost numit în funcția de comandant al
Constantin Bălescu () [Corola-website/Science/307467_a_308796]