1,113 matches
-
Infanteria română care apără centrele din sectorul atacat este copleșită de numărul atacatorilor, disproporția de forțe fiind zdrobitoare în favoarea trupelor bulgare: două companii românești contra unui regiment bulgar. Deși încearcă să reziste, trupele românești din sectoarele atacate sunt decimate. Un contraatac încercat cu rezervele Regimentului 79 Slobozia este respins, iar conducătorul acestuia, locotenent-colonel Popescu, moare lovit de un glonț. La ora 12, centrele 6-8 sunt în totalitate în mâna inamicului. Centrul 11, aflat pe direcția atacului secundar, dat de cele două
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
Diviziei a 4-a Preslav, situată în dreptul centrelor 8-9 și aripa stângă a brigăzii aparținătoare de Divizia 1 Sofia care atacase centrul 11, era un mare gol, pentru care nu mai existau în rezervă trupe care să-l astupe. Un contraatac puternic asupra aripii drepte a Diviziei a 4-a Preslav ar fi putut schimba radical situația. Comandamentul român avea la dispoziție forțele necesare unei astfel de acțiuni: cinci batalioane proaspete sosite ca întăriri de peste Dunăre. Din păcate, generalul Teodorescu nu
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
respins. Colonelul Nicolicescu ordonă însă părăsirea centrelor 2, 3 și 4, considerând că acestea sunt amenințate dinspre sud, odată cu căderea centrelor 5-9. Trupele române se retrag peste tot, pe linia a III-a de rezistență. Se încearcă o serie de contraatacuri, cu trupele proaspete sosite de peste Dunăre, dar în ciuda unor succese inițiale, aceste contraatacuri nu reușesc, datorită faptului că trupele au fost băgate în luptă fragmentat și fără un plan coerent de acțiune. Ziua de 6 septembrie este ultima zi de
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
acestea sunt amenințate dinspre sud, odată cu căderea centrelor 5-9. Trupele române se retrag peste tot, pe linia a III-a de rezistență. Se încearcă o serie de contraatacuri, cu trupele proaspete sosite de peste Dunăre, dar în ciuda unor succese inițiale, aceste contraatacuri nu reușesc, datorită faptului că trupele au fost băgate în luptă fragmentat și fără un plan coerent de acțiune. Ziua de 6 septembrie este ultima zi de rezistență a Turtucaiei. Până la ivirea zorilor, comandamentul român a încercat reconstituirea trupelor dezorganizate
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
Austriecii sunt respinși și lasă pe câmpul de bătălie în jur de 4 000 de oameni, în timp ce Lannes a pierdut doar 5 00. Doar cinci zile mai târziu, generalul se remarcă din nou în timpul sângeroasei bătălii de la Marengo, unde conduce contraatacul decisiv, coordonat cu coloanele proaspăt sosite ale lui Desaix. Republican feroce, generalul Lannes păstrează o familiaritate surprinzătoare cu Primul Consul Bonaparte, pe care se încăpățânează să îl tutuiască. În 1802, acuzat, se pare pe nedrept, de o deturnare de fonduri
Jean Lannes () [Corola-website/Science/311471_a_312800]
-
Armate B a năvălit prin regiunea Ardenilor și a înaintat rapid spre vest spre Sedan, după care și-a schimbat direcția de atac spre Canalul Mânecii. Această mișcare a fost numită de mareșalul Erich von Manstein „tăietura de seceră”. Cele câteva contraatacuri aliate nu au reușit să oprească înaintarea avangardei germane, care a atins coasta Atlanticului pe 20 mai, separând Corpul Expediționar Britanic de restul trupelor aliate lângă Armentières, iar Armata I franceză și armata belgiană ceva mai la nord. După ce au
Bătălia de la Dunkerque () [Corola-website/Science/311475_a_312804]
-
fie declanșat cât încă Aliații nu-și întăriseră în mod decisiv armata, urma să fie purtat de două divizii blindate din Afrika Korps. Pe 30 iunie, înaintarea blindatelor Axei a fost oprită în timpul bătăliei de la Alam Halfa. Temându-se de contraatacul Aliaților, tanchiștii Axei au trecut în defensivă în tranșee. Factorii care favorizaseră apărarea Armatei a 8-a în timpul primei bătălii de la El Alamein (linia scurtă a frontului și flancurile sigure) ajutau acum defensiva italo-germană. În plus, Rommel avusese suficient timp
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
-a germană și Litorio italiană au atacat pozițiile deținute de Divizia I britanică, care între timp își îngropase tancurile pe poziții defensive. Blindatele aliate se bucurau și de un important sprijin din partea artileriei antitanc și de câmp, precum și al aviației. Contraatacul germano-italian a fost respins, ei pierzând aproximativ 100 de blindate. Deși în timpul luptelor și britanicii au pierdut un număr aproximativ egal de tancuri, ei dispuneau de rezerve importante, în timp ce Rommel și-a pierdut aproape toate blindatele disponibile în acea regiune
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
mareșalul francez se bucura de o superioritate numerică semnificativă, acesta a dat dovadă de o precauție necaracteristică, amânând atacul până după amiază, moment în care ducele de Wellington tocmai primise întăriri. Ney a reușit totuși să cucerească intersecția esențială, dar contraatacul anglo-aliat l-a împins pe pozițiile sale inițiale. Atunci când mareșalul a organizat un nou atac, a găsit poziția neapărată, întrucât Wellington începuse retragerea după ce a aflat de înfrângerea prusacilor la Ligny, înfrângere care punea toată armata anglo-aliată într-o poziție
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
i-a ordonat aghiotantului său să îl lege de șa pentru a rămâne împreună cu batalionul său). Ducele Bernhard a condus voluntarii din Batalionul 2/Regimentul I de Infanterie din Nassau și două companii ale Batalionului 7 de Miliție într-un contraatac și i-a alungat pe francezi din pădure. Pe la ora 16:00 a ajuns divizia lui Jérôme Bonaparte. Mareșalul Ney i-a ordonat imediat acestei mari unități să ocupe pădurea Bossu. Nassauerii s-au retras în ordine destul de bună. Încă
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
nevoită să-l părăsească. Locotenent-colonelul von Klenke și-a îndeplinit ordinul cu determinare și a reușit nu numai să reocupe satul, dar și să îi împingă pe francezi înapoi într-o pădure de partea opusă a satului și să respingă contraatacurile ulterioare. De abia a reușit să salveze o baterie, pe care a mutat-o lângă sat. Pe măsura ce rezistența a crescut, în special în pădure, Batalionul Grubenhagen a fost trimis în sprijinul Batalionului Luneburg. Infanteria franceză a încercat să
Bătălia de la Quatre Bras () [Corola-website/Science/312362_a_313691]
-
pe 28 octombrie 1940. În numai câteva săptămâni, forțele italiene au fost respinse din Grecia de forțele elene, iar mai apoi tot acestea au reușit să ocupe o bună parte a sudului Albaniei. În martie 1941, grecii au respins un contraatac major al italienilor, iar germanii au fost forțați să vină în sprijinul aliaților lor. Operațiunea Marița a început pe 6 aprilie 1941, trupele germane traversând granița bulgaro-elenă. Forțele combinate greco-britanice au luptat cu mare tenacitate, dar au fost depășite numeric
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
de succese locale. Aceștia au traversat râul Thyamis (Kalamas), dar în scurtă vreme au fost respinși și alungați spre bazele de pornire din Albania. După trei săptămâni de lupte, toți invadatorii fuseseră alungați din Grecia, elenii reușind să organizeze un contraatac încununat de succes. Mai multe localități rurale albaneze au fost ocupate de forțele elene, dar nici schimbarea comandantului, nici sosirea unor puternice întăriri nu i-au ajutat pe italieni să schimbe cursul luptelor. După mai multe săptămâni de război pe
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
dar nici schimbarea comandantului, nici sosirea unor puternice întăriri nu i-au ajutat pe italieni să schimbe cursul luptelor. După mai multe săptămâni de război pe timp de iarnă, cu rezultate neconcludente, italienii au lansat pe 9 martie 1941 un contraatac la scară mare pe întreg frontul. În ciuda superiorității forțelor armate italiene, atacul s-a încheiat însă cu un eșec. După o săptămână de lupte și pierderea a 12.000 de oameni, Mussolini a oprit atacul și a părăsit Albania după
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
o rezistență redusă, dar înaintarea lor a fost încetinită de dinamitările drumurilor și podurilor, minarea punctelor de trecere și de noroi. Cu toate acestea, divizia a reușit să îndeplinească obiectivele primei zile a atacului - cucerirea orașului Strumica. Pe 7 aprilie, contraatacul iugoslav împotriva flancului nordic al diviziei a fost respins, iar în ziua următoare germanii și-au croit drum în forță prin munți, depășind Divizia a 19-a motorizată elenă staționată la sud de lacul Dojran. În ciuda numeroaselor întârzieri provocate de
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
doar în fața germanilor”. La rândul lor, germanii au primit ordine stricte din partea lui Hitler pentru neînștiințarea italienilor cu privire la negocieri și, în cele din urmă, capitularea a fost acceptată. Mussolini a fost scandalizat de aceste decizii și a ordonat declanșarea de contraatacuri împotriva forțelor elene, care au fost însă respinse. A fost nevoie de intervenția personală a lui Mussolini pe lângă Hitler pentru ca germanii să accepte ca și italienii să semneze armistițiul pe data de 23 aprilie. Soldații eleni nu au fost tratați
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
resursele militare necesare în Orientul Mijlociu pentru a purta operațiuni la scară mare atât în Africa de Nord, cât și în Balcani. Chiar atunci când au reușit să blocheze temporar înaintarea germanilor în Grecia, ei nu au avut capacitatea să exploateze aceste succese prin contraatacuri. Britanicii au avut la un moment dat speranțe să poată păstra controlul asupra Cretei și poate și asupra altor câteva insule valoroase din punct de vedere strategic, care puteau fi folosite ca baze aeriene pentru sprijinirea operațiunilor navale în Mediterana
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
fost confruntat cu o invazie militară siriană în care regele sirian "ben Hadad" a ajuns să asedieze capitala israelită Samaria. Povestirea biblică menționează că, ascultând sfatul unui profet iahvist anonim, Ahab, cu numai șapte mii de oșteni, a declanșat un contraatac surpriză, a reușit să pună capăt asediului și să-i pună pe fugă pe sirieni. În zilele din preajma războiului el a respins amenințările lui "ben Hadad", rostind expresia rămasă proverbială: „Cine încinge armele să nu se laude ca cel ce
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
joncțiunea deabia la sfârșitul celei de-a doua zile de lupte și au ocupat o regiune de aproximativ 70 de kilometri de coastă pe o adâncime de 10 - 12 kilometri. În zilele de 12 - 14 septembrie, germanii au început un contraatac concertat cu trupe motorizate, cu obiectivul distrugerii capului de pod de la Salerno mai înainte ca în regiune să ajungă Armata a 8-a britanică din sud. Aliații au suferit pierderi uriașe. Americanii au seferit cele mai mari pierderi, fiind organizați
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
dovedit aliați extrem de folositori italienilor și germanilor, fiind o forță importantă de luptă împotriva cetnicilor și partizanilor iugoslavi procomuniști. În 1940, Italia a atacat Egiptul sub control britanic, dar a fost rapid respinsă spre bazele de plecare din Libia de contraatacurile forțelor Commonwealthului. Germanii au trimis în Africa de nord în sprijinul italienilor unitățile militare cunoscute ca Afrika Korps, aflate sub comanda generalului Erwin Rommel. Victoriile din Africa de nord ale Axei sunt atribuite în totalitate lui Rommel. Forțele italiene s-
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
-a Panzer a fost desfășurată lângă Caen ca forță mobilă de lovire, parte a rezervei Grupului de armate B. Celelalte două divizii de blindate aflate sub comanda lui Rommel au fost desfăsurate lângă Pas de Calais, în conformitate cu planurile germane de contraatac în caz de invazie. Nici una dintre aceste divizii nu a fost mutată de la Pas de Calais pentru următoarele două săptămâni de după debarcarea aliată. Restul diviziilor mecanizate capabile să intervină în Normandia se aflau sub comanda Cariterului General al Froțelor Armate
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
de stabilirea unei regiuni sigure de pe care să se extindă capetele de pod și care să permită aprovizionarea corespunzătoare a unei forțe capabile să debușeze în teritoriul pornind din zonele învecinate plajelor. Forțele debarcate pe plaje erau foarte vulnerabile la contraatacurile inamicului efectuate mai înainte de concentrarea în capetele de pod a unor forțe suficient de numeroase și de bine înarmate. Pentru a încetini sau chiar a elimina capacitatea inamicului de a organiza și lansa contraofensive în această perioadă critică, au fost
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
plaja Utah, iar brigada aeroportutată britanică a 6-a trebuia să atace obiective similare de pe flancul răsăritean. La est de zonele de debarcare se afla o câmpie vastă, inundabilă, dintre râurile Orne și Dives, care era ideală pentru desfășurarea unui contraatac al tancurilor germane. Zona de debarcare și câmpia inundabilă erau separate de râul Orne, care curgea spre nord-est dinspre Caen înspre Sena. Singurul punct de traversare al râului Orne la nord de Caen se afla la 7 kilometri depărtare de
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
spre nord-est dinspre Caen înspre Sena. Singurul punct de traversare al râului Orne la nord de Caen se afla la 7 kilometri depărtare de coastă, în apropierea localităților Bénouville și Ranville. Acest pod era de o importanță vitală pentru orice contraatac german, fiind singurul drum pe care se putea organiza un atac de învăluire prin flanc al zonelor de debarcare. Pentru Aliați, același pod era vital pentru orice atac pe direcția Caenului. Obiectivele tactice ale Diviziei a 6-a aeropurtată britanică
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
Divizia a 82-a erau concentrați și capabili de acțiuni ofensive, adică mai puțin de o treime din efectivele inițiale. Marea dispersare a parașutiștilor americani a avut și un efect neașteptat, producând confuzie în rândul germanilor, care și-au fragmentat contraatacul. În plus, măsurile defensive germane de inundare a numeroase terenuri joase au ajutat la protejarea flancul sudic american. Parașutiștii au continuat să cutreiere și să lupte în spatele liniilor germane pentru mai multe zile. Treptat, americanii au reușit să se reunească
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]