3,642 matches
-
camioanelor de genul ăsta aparțineau Ministerului și, ca să nu fie oprite de controale inutile, mergeau cu becurile stinse, dându-le astfel de înțeles celor care intrau la idei că era mai bine pentru ei să nu se obosească să oprească convoiul. Coborâse de pe rampă și mergea alături de mine spre fața monstrului care se odihnea. Înaintea și în urma noastră erau cei cu care venise Soliteraj și care păreau să nu fie încurcați de prezența noastră. Probabil aveam o privire mai ciudată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
orice din țară. Absolut orice! Eram limitați doar de puterea noastră de a supraveghea camerele. Apropo... ar trebui să știi că, acum cinci minute, două elicoptere au decolat de la baza aeriană din munți pentru a survola zona și că un convoi militar, presupun că ar fi Gardienii, vor ajunge aici în jurul orei trei sau patru după-amiază. Excelent! Felicitări, Velail! Mi-ai depășit așteptările! Dacă ar fi putut toarce, eu cred că ar fi făcut-o în acel moment. Pune pe câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și pe ei la fel cum îi simțeam pe cei din școală? "Încearcă", mă îndemnă Chronosi. Și am încercat. Eram nervos și supărat că fusesem chemat. Noi fusesem chemați. Îi simțeam pe toți, nu doar pe unul din ei. Un convoi vine dinspre Ruinele Cetății, iar celălalt dinspre Marele Golf. Est și Sud. Cam așa. Ruinele Cetății se aflau înspre Est. Cândva, fusese un oraș la baza munților în care voievozii din Evul Mediu își aveau reședința într-o fortăreață. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fețele celorlalți. Aaaaa! Păi așa zi, făcu Gavriil. Hai, băieți, puneți cotu' la muncă! Și începură să sape cu spor, fiecare palmă de pământ scoasă apropiindu-mă mai mult de ceea ce mă aștepta în partea cealaltă a scoarței terestre. "Corvium! Convoaiele mai au câteva minute și intră în oraș. Vin din două părți!" mă anunță Velail. "Mulțumesc! Asigură-te că ușile sunt bine închise și oamenii stau fiecare la locul lor. Eu mă duc pe acoperiș să-i văd cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în brațe și îi zise: De acum ești unul de-al nostru! Și cărui fapt îi datorez onoarea? Am nevoie de tine. Gardienii de afară au plecat, în schimb și-au lăsat lunetiștii în blocurile din jur. Când a venit convoiul, era însoțit de două tancuri... Ai spus tancuri? N-are cum! Alea mari cu șenile și tunuri în față se cheamă "tancuri", nu? Mda... Deci au venit cu tancuri! N-au tras. Le-au părăsit pur și simplu în fața colegiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de la îndeletnicirea mea. Și care e aceea? Ceasornicar? încercă ea să mă ia peste picior. Hm... eu mă ocup cu studiul Timpului. Deveni serioasă. Zău... și cât de complicat e? Destul de... Trenul se opri și se auziră două clinchete metalice. Convoiul feroviar se urni din nou. Eram în ecluză. Clinchetele se auziră înapoia trenului și din nou în fața sa. Porni încet, dar acceleră în curând până la o viteză extraordinară. Te-am zărit pe holurile colegiului împreună cu Maritsu... Da... știi, când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ziua se prefăcu în noapte și vagoanele fură cufundate în întuneric. Trenul fugea pe șinele metalice de aproape o zi întreagă. Și-a găsit somnul la pieptul meu, într-unul din compartimentele din ultimele vagoane, unde nu mai era nimeni. Convoiul gonea de-a lungul liniei sale și în spatele său, eu mă uitam la ea cum își găsește liniștea și pacea alături de mine. Este grozav sentimentul ăsta... A doua zi, târziu în amiază, am putut auzi clinchetele a altor ecluze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că picau în gol. Experimentară de-a lungul călătoriei niște forțe gravitaționale care îi făcu să mulțumească divinității că nu mâncaseră nimic recent. Ajunseră la destinație mai curând decât ar fi crezut. Nici nu apucară să se plictisească cum trebuie. Convoiul se opri subit și violent. Pășiră afară și se uitară în jur. Văzură aceeași hartă cu trasee subterane, dar ceva le captă atenția. Nu mai erau scări care duceau în sus, ci uși etanșe. Le deschiseră și dădură de altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
apă să distrugă centrul de cercetări practice. Misiune îndeplinită! zise Împăratul, felicitând pe toată lumea. Au deschis prima ușă și prin a doua s-au uitat pentru a fi siguri că au rezolvat cu această stație guvernamentală. S-au întors în convoiul lor, l-au setat pentru stația de cercetare din Siberia și au plecat. Acolo au reușit să exfiltreze perimetrul CercG și să se facă pierduți în taigaua rusă. Vagabonzii au avut grijă de câinii trimiși după ei și de iscoadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu gigolo. E Înăuntru. — Nu le văd mașina. — Cei de la pompe funebre, care știu ce se cuvine și ce nu În astfel de ocazii, le-au dat probabil de Înțeles că o mașină roșie decapotabilă era la fel de nepotrivită Într-un convoi funebru ca o mașină a poliției. Ei vor merge cu mașina neagră. — Ai vorbit cu ea? — Doar m-a salutat la sosire. Pare nervoasă, neliniștită. Înainte de a intra În casă, s-a uitat la toți gură-cască ca și cum ar fi căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
adopta. Toți speră că pruncul pe care-l poartă acum va veni pe lume în rândul armatei. Oftează și-și șterge cu dosul palmei fruntea îmbrobonată. Agrippina își petrece vremea mai mult prin tabere militare sau în căruță, hurducată printre convoaiele de soldați, decât la Roma. Îl urmează peste tot ca o umbră tăcută și supusă. Dar asta nu e decât o aparență. Își amintește din nou de vorbele legionarilor. Atunci a râs ca un prost, măgulit, deși n-avea de ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plecă respectuos capul. Am auzit multe despre tine de la seniorul Ishida. Am luptat cot la cot cu tatăl tău în bătăliile de la Kōriyama și Kubota. Samuraiul asculta cuvintele seniorului Shiraishi plin de supunere. Pe când jumătate din slujbași, câți se alăturaseră convoiului, se pierdeau din vedere printre munți, cei rămași îl invidiau pe samurai pentru cuvintele deosebite cu care îl onorase seniorul Shiraishi, unul dintre oamenii de seamă ai Stăpânului. Făcându-și pregătirile de întoarcere, samuraiul savura și el bucuros acea fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sare, iar în fața lor se întindea un câmp sălbatic pe care creșteau cactuși uriași. Se vedeau și niște case țărănești sărăcăcioase, făcute din pământ, cu acoperișuri de frunze și surcele. Erau casele băștinașilor indieni. Un băiat mai mult gol văzu convoiul și se ascunse repede în casă. Japonezii rămaseră uimiți de cele câteva animale negre cu păr lung pe care le mâna băiatul. Asemenea animale le erau necunoscute, după cum necunoscuți le erau și cactușii. Munții de granit păreau să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
drumeție de plăcere. Nu trebuie să ne abatem din drum. După vreo două ore de mers, dintre munții pleșuvi din apropriere văzură înălțându-se drept ca un stâlp un fuior de fum negru. Căpitanul și Velasco își ridicară brațele oprind convoiul și cercetară neîncrezători împrejurimile preț de câteva clipe. Apoi încă un fir de fum se înălță dintr-un alt ungher. Zăriră un indian cu părul împletit, gol până la brâu, sărind ca un animal de pe o stâncă pe alta. Convoiul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
oprind convoiul și cercetară neîncrezători împrejurimile preț de câteva clipe. Apoi încă un fir de fum se înălță dintr-un alt ungher. Zăriră un indian cu părul împletit, gol până la brâu, sărind ca un animal de pe o stâncă pe alta. Convoiul se puse încet în mișcare. După ce înconjurară munții pleșuvi, văzură un șir de colibe cu acoperișurile arse din care mai rămăseseră doar pereții de chirpici. Pereții erau scorojiți, ca și când ar fi fost mistuiți de un foc năprasnic, iar copacii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
au rămas tăcuți. Nici măcar negustorii cei curioși n-au dat să facă zarvă. Răceala cu care au fost primiți la Acapulco le tăiase tot avântul, iar eu simțeam cum se răspândea nemulțumirea printre ei. Cu toate acestea, solii au refăcut convoiul poruncindu-le supușilor să țină sulițele și steagurile. Am intrat pe poarta orașului. În piața din fața porții, acum muiată de ploaie, negustorii și târgoveții făceau zarvă mare. Uluiți de alaiul japonezilor pe care-i vedeau pentru prima oară în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cât trăise în vale, iar acum își primea tot fără crâcnire soarta ce-i era dată. Yozō, Ichisuke și Daisuke îl urmau în tăcere îndrumându-șiu măgarii. La fel ca la urcușul de la Acapulco la Mexico, și de data aceasta în fața convoiului se întindea un câmp sălbatic cu agave și cactuși. Pe măsură ce coborau de pe platourile înalte ale orașului Mexico spre șes, arșița devenea din ce în ce mai chinuitoare. Indienii care munceau ogoarele încetau lucrul, iar copiii care pășteau oi și capre de munte se opreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
atâta amar de vreme prin deșerturile dogorite de soare, japonezii sorbiră adânc aerul acela, întocmai ca și cum ar fi băut apă. Acesta este orașul Puebla. Cum dădură cu ochii de japonezi, străjerii care păzeau poarta cetății dispărură de grabă. Velasco opri convoiul ridicându-și mâinile și coborî de pe cal ca să le arate străjerilor permisul de trecere de la guvernator, dar nu băgă de seamă cum se uitau cei trei soli unul la altul. Puebla. Mai auziseră o dată de numele acestui oraș. Japonezul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la altul. Puebla. Mai auziseră o dată de numele acestui oraș. Japonezul care semăna leit cu un indian vorbise despre acest oraș. Satul care se cheamă Tecali, aproape de orașul Puebla. Satul Tecali. Omul repetase repede acest nume. În cele din urmă, convoiul dobândi încuviințare și trecu pe sub poarta cetății. La fel ca în Mexico, și aici era o piață. Indienii cu părul împletit ce stăteau pe jos cuprinzându-și genunchii cu brațele arătau ca niște statui. Întinseseră la vânzare legume și fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
când luneta la ochi și cerceta dealurile parcă presărate cu o pulbere fină. Nori de furtună poleiți cu auriu pe margine se ridicau amenințători în zare. Ajunseră într-o câmpie plină de ruine. Pe deasupra, umbrele norilor pluteau agale. Cactușii scrutau convoiul, țepeni ca niște bătrâni morocănoși, iar muștele treceau bâzâind peste fețele lor asudate. Privind în zarea orbitoare a câmpiei nesfârșite, samuraiul se gândea la oceanul aflat în depărtare. Apoi se gândi la țara numită Spania care se găsea dincolo de ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
veneraseră până nu demult soarele. Semne ciudate erau scrijelite pe stânci vulcanice roșiatice așezate una peste alta sub formă de piedestale și pe rămășițele stâlpilor de piatră prăvăliți la pământ. Printre ele, alergau șopârle cu spinarea sclipind în soare. După-amiază convoiul poposi o vreme într-unul din aceste locuri părăsite. Băură apă din ciuberele de bambus în care o cărau și priviră duși pe gânduri câmpia alungând muștele care nu le dădeau pace. În față se întindeau aceleași câmpii unduioase, umbrite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cer dâre ca de gălbenuș. Pe măsură ce înaintau, zăreau flăcări portocalii pâlpâind prin fum ca niște aripi de molie. În răstimpuri, se auzeau în surdină niște sunete ca de boabe de fasole pocnind. Să fie puști? Cu mâinile ridicate, Tanaka opri convoiul și își ciuli o vreme urechile. Apoi încuviință solemn și zise cu aer de căpitan: Nu vă îngrijorați, nu sunt puști! Sunt pocnetele focului care arde. Tanaka știa ce spune: spre deosebire de samurai și de Nishi, el luase parte în tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cu noi au alergat pe urmele lui Tanaka. Următoarea piatră a căzut alături de ei. Cu glas ca de pasăre rănită i-au rugat ceva pe indienii din tribul Huaxteca aflați pe stâncă. Trebuie să le fi spus că era un convoi de japonezi, nu de spanioli. Apoi, cei din tribul Huaxteca au dispărut de pe pisc ca prin minune, ca și cum s-ar fi prefăcut în aburi. Totul parcă fusese un vis. Valea se liniști din nou. Soarele ardea alb. Și eu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sângele și obiceiurile familiei. — Și apoi... zise el mai departe. În Mexico Matsuki ne-a zis așa: „Velasco e prea înverșunat. Nu vă faceți creștini ademeniți de înverșunarea lui Velasco!” Ții minte, Nishi? Țin minte. Erau în Nueva España și convoiul lor se pregătea de plecare de la mănăstire înspre țărmul oceanului de răsărit, când Matsuki alergase spre el ca din pușcă din rândul negustorilor care-i petreceau și privindu-l drept în ochi îi spusese cuvintele acestea. Samuraiul nu le uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zâmbea încrezător, de parcă totul ar fi fost deja hotărât. După cum le era felul, solii nici măcar n-au amintit de această chestiune, fiindu-le teamă să atingă subiectul. Cam prin locul unde apa râului Tajo își schimbă culoarea căpătând reflexe cafenii, convoiul intră în vechea capitală Toledo. Și aici, turla bisericii construite pe un deal se vedea din depărtare. Era pe înserat. Pe măsură ce soarele uriaș apunea pe cerul auriu, crucea din vârful turlei strălucea să-ți ia ochii în razele amurgului. Asudați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]