1,194 matches
-
un om bogat, ne poate emoționa la fel ca o frescă zugrăvită de Fra Angelico, un sărăntoc. Marea lui găselniță era să spună că bogații se plictisesc - nu scăpa niciodată prilejul de a stigmatiza monotonia hotelurilor de lux și mesele copioase - și că săracii gustă viața cu mai multă poftă. M-a convins și pe mine. Astăzi, nu l-aș dojeni decît În ce privește monotonia hotelurilor de lux. La vremea respectivă, nu cunoștea nici el așa ceva. Cred că și-a schimbat părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
întoarse la cealaltă carte. Era conștient de faptul că evitase cu bună știință această carte, nu numai fiindcă îl dezgusta, ci, tocmai de aceea, fiindcă tot voise să se uite peste ea de când cămătarul i-o pusese în mână. Saliva copios, precum știa că și Zakhar o făcea. Desigur, după întrevederea cu Liputin, nu mai putea prentinde că motivele sale de a răsfoi Cele unșpe mii de vergi-ne-bune mai aveau vreo legătură cu investigația. Dar într-un fel, acea întrevedere îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
-și ia ceva de băut și un tânăr evreu hasidic Însoțit de o fată drăguță intră În vorbă cu ea. O Întrebă cum de fusese invitată. Kitty Îi povesti, foarte prietenoasă, cum Îl urmărise pe Victor, iar el se distră copios. Râse și ea, simțindu-se În siguranță pentru că el era acolo Împreună cu prietena lui. Kitty știa că avea obiceiul de-a fi excesiv de prietenoasă cu necunoscuții, lucru care uneori se Întorcea Împotriva ei, iar unii bărbați o luau personal. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
apucat. Vetust. Și imposibil. Tot ce se Întîmplă acum se Întîmplă pentru prima oară și orice alegere aș face, aceea fi-va calea. Punct. Nu voi ști niciodată dacă un drum ar fi „mai adevărat“ decît celălalt. Diavolul se amuză copios. PARTEA A DOUA TYPICAL Într-un aeroport dintr-un oraș mai măricel, la jumătatea drumului către Typical, Wakefield caută o modalitate de a-și umple de sevă laptopul. Locul e plin de alții asemenea lui. Uite-l pe unul, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un elev model, ar trebui să învețe mai întâi să scrie corect. — Știi, zâmbi Stevie, ascultând râsetele, uneori chiar îmi lipsesc zilele de demult, înainte ca totul să devină atât de serios. Lucram la reportaje dimineața, apoi luam un prânz copios și aveam după-amiaza liberă. Obișnuiam să mergem la un băruleț unde aveau stripteuze... — Stevie! Fran era uluită. — Erau adevărate veterane. Mai rele de gură ca Roseanne. Treceau pe toată lumea din public prin ciur și dârmon în timp ce-și scoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
asta ne face să izbucnim din nou, spre dezaprobarea celorlalți. Cred că ne-am cam Îmbătat. CÎnd ajungem să ne așezăm la masa de afară, pateurile și baghetele, din care Dan a insistat ca eu și Trish să ne Înfruptăm copios, par a mai fi absorbit ceva din alcool. — Tată, zice Dan, uitîndu-se la Michael, care stă la celălalt capăt al mesei, ți-aș fi recunoscător dacă nu le-ai face pe fete pulbere În fiecare seară. Socrul meu rîde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se uită la ceas. Aproximativ. — Dar... de unde pînă unde ? spune Katie. Adică, așa, din senin ? În ochii lui Dave lucește un licăr de satisfacție. Evident că a spus povestea asta de o mie de ori de azi-dimineață și se distrează copios. Se pare că vrea să-și arunce și el așa un ochi asupra filialei din UK. — Parcă se retrăsese din afaceri, spune Jane de la contabilitate, care se apropiase din spate și ne asculta siderată. Parcă știam că, după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În oraș, se joacă de-a ființa sofisticată, dar pe pat... Mi-e atît de teamă, Încît mă ia cu leșin. Nu. Nu. Te rog, nu. Te rog, te rog... — ... are o cuvertură cu Barbie. Asistența izbucnește Într-un rîs copios și-mi Îngrop fața În mîini. Îmi vine să intru-n pămînt de rușine. Nu trebuia să știe nimeni despre cuvertura mea Barbie. Absolut nimeni. — E sexi ? Întreabă moderatorul și aproape că-mi stă inima. Mă holbez la ecran, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Londra, unde aduna și interpreta informații. Pe urmă a predat la „London School of Economics”. Mai târziu a devenit profesor la Oxford și Își Împărțea timpul Între Anglia și America. Era autorul unui mare număr de cărți erudite. Scria zilnic, copios, excesiv și fără ezitări, cu cerneala lui verde. „Intelectualii” erau subiectul lui principal, iar În stil era johnsonian. Uneori, Îți amintea de Edmund Burke, dar În cea mai mare parte auzeai tonul lui Samuel Johnson. Nu văd nimic greșit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
clatină pe masă, uite, pâș-pâș, gluc... pâș-pâș, gluc... vezi? nu se pot ține... alunecă...) PARASCHIV (Către MACABEUS.): El nu se poate ține pe picioare dacă nu doarme. INAMICUL (Către MACABEUS.): Minte. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Minți. PARASCHIV (Adormit ușor după masa copioasă.): De ce mint? MACABEUS (Către INAMIC): De ce minte? INAMICUL (Către MACABEUS.): Eu pot să stau și zece zile fără să dorm. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Somnul e pentru el o bagatelă. PARASCHIV (Către amândoi.): Eu mă culc. INAMICUL (Către PARASCHIV: așa, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
părea singurul răspuns potrivit la auzul celei mai recente vești din partea lui Violet. *** Hugo insistă să-mi aleagă el hainele pe care urma să le port în seara aceea. Ne-am întors la studioul meu, iar el s-a amuzat copios frunzărind prin absolut toate hainele atârnate pe cuierul meu, comentând, cu înjurături din cele mai obscure și mai shakespeariene gama afișată și, în cele din urmă, aruncă câteva lucruri pe pat, poruncindu-mi sus și tare să le încerc. Scuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe care și le-au adresat unul celuilalt constau în paragrafe din statistici, pe care le citau, aparent, din memorie. Ceea ce aveau comun cu restul persoanelor de la masă era faptul că păreau să nu se plictisească absolut deloc. Bând cantități copioase de vin, Alice și-a îngăduit să-și lase atenția să zburde de la o discuție la alta. Nimeni nu părea să asculte pe nimeni. —...da, dar știm că stilul de viață vestic, mare consumator, generează volume uriașe de gunoi menajer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de cineva, Magicianul scoase bagheta de care nu se despărțea niciodată - ca orice magician care se respectă -, își atinse jobenul și se transformă în abur. O fracțiune de secundă mai târziu, era din nou pe pod, alături de Scriitor, amuzându-se copios la vederea expresiei chinuite a acestuia... Îi veni să aplaude și chiar aplaudă, apoi făcu un semn discret și deasupra umărului stâng se aprinse un reflector. - Doamnelor și domnilor, reprezentația continuă, poftiți în Trenul Coșmarurilor Dumneavoastră! Călătoria nu vă costă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la primul contact, directoarea ni s-a Înfățișat ca prototip al teroristei bolșevice și ne-a Înfiorat. Aveam În fața noastră o femeie căpitan, luptătoare din ilegalitate, care ne vorbea cu voce dură, aproape bărbătească. Cuvintele biciuitoare erau impregnate de zeflemeaua copios stimulată de șiragurile de covrigi din mâinile noastre. Era bondoacă, Îndesată, lipsită de orice farmec feminin, la prima vedere părea chiar urâtă. Purta părul prins pe ceafă Într-un coc din care cădeau șuvițe rebele. În special bucla căzută pe
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
necesitatea vreunei răspunderi concrete și personale. Da? Da! În drum către podiș, au văzut două sau trei vulpi, ori, una și aceeași, le-a trecut, pe dinainte, de două sau de trei ori!? Când au ajuns pe podiș - o altă copioasă masă vânătorească, Îi aștepta, cu borș de capră și cu pătrunzător miros de friptură, care te torpila și te trântea din picioare, nu alta! “Capra” era, de fapt, iedul de acasă. Fript, Însă, nu se mai putea distinge, că e
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
să-l căutăm, acolo, printre fiare, că, peștele, tarear fi bun, cu vin ca al tău. Hai. Sau dus. Până să ajungă la locul faptei, zorile prinseră a se revărsa. Mâțele, și ale lor, și ale unor vecini, se ospătau copios, cu carași, albi, cât jumătate de palmă de mari, frumoși, și, după cum Înfulecau, ai fi putut jura că erau și tare buni și gustoși! Ei, bă, Nicule, lasă-le În pace, pe frumoasele noastre mâțuci! Lasă-le. Bine. Le las
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
în cele două zile... Se legase un fel de amiciție... Ei au băut mai mult. Eu nu obișnuiam, dar am ciocnit paharele și am gustat... Unul din ei arăta, la un moment dat, fotografii... pe telefonul său și se amuza copios cu ceilalți... Dădea explicații pline de vulgarități... Curiozitatea m-a împins să privesc și eu, să înțeleg de ce râd... Nu pozele erau de râs, ci amănuntele despre... persoanele din poze. Tainicele cărări ale iubirii Numai femei... Printre multele imagini am
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
totul fusese o farsă, bine jucată de viitoarea lui soacră. S-au bucurat cu toții. Au urmat îmbrățișări, sărutări și felicitări, astfel că se provocase un mic vacarm în apartament, în ciuda numărului redus de persoane prezente acolo. A urmat o cină copioasă, presărată cu glume și amintiri frumoase. Când a desfăcut Eugen sticlele de șampanie aduse pe ascuns și la fel de bine ascunse de Iuliana, se părea că petrecerea abia atunci începe. După alt șir de felicitări și multe toasturi, cele două mame
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
zonă, uneia dintre aceste artere, Boulevard du Temple, i s-a spus Bulevardul Crimei. Și nu pentru că s-ar fi comis vreo crimă abominabilă pe trotuarele, în cafenelele sau restaurantele sale, ci pentru că pe scenele acelor teatre bulevardiere se murea copios în fiecare seară, uneori cu litri întregi de sînge împroșcat pe scenă, pe costume și pe decoruri. Din toată această pagină de nebunie, din tradiția carnavalurilor și a bătăliilor cu conffeti, din toată această industrie populară a plăcerii au mai
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care mă priviți clipind de trei ori pe secundă, modul în care mă mîngîiați, fără să mă atingeți și modul în care îmi vorbiți înghițindu-vă cuvintele m-au făcut de la bun început să pufnesc în rîs, să mă amuz copios și să izbucnesc în hohote. Cum mi-am dat seama însă că nu trebuie să vă destabilizez prin rîsul meu, mi-am cultivat capacitatea de a rîde cu hohote interioare, rîsul nu mai iese înafara creierului meu, înafara gurii mele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu mine toată ziua și alta să plece dincolo ca să transcrie. — e mai bine așa, nu ? e mai eficient și mai comod. nu ? spuseră amîndouă în același timp mîngîindu-mă pe ambele tîmple. 49. Un alt vis recurent. După o masă copioasă îmi dau seama că de fapt mi-au rămas în gură o sumedenie de bucățele de carne neînghițite. nu știu cum de s-a întîmplat totul, dar gura mea este plină de carne (uneori mestecată) pe care trebuie apoi să o scot
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
simțiră dezarmați. Un singur scriitor își scoase totuși cămașa și încercă să înăbușe cu ea flăcările care îl carbonizau pe colegul lor sinucigaș, dar inițiativa sa curajoasă nu duse la niciun rezultat, dimpotrivă cămașa luă foc și hrăni și mai copios torța vie din curtea Casei scriitorilor. nu voi continua cu aceste detalii morbide (cel puțin două scriitoare leșinară pe treptele Casei Vernescu în fața acestui teribil spectacol, iar alte două sau trei persoane începură să vomite) pentru că de fapt nu ele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de a se lansa cît mai departe spre largul mării, era acum închis circulației și spălat fără încetare de nervozitatea apelor. La capătul său mai era vizibilă silueta unui far alb coafat cu o cupolă roșie, stropit însă și el copios de valurile care se spărgeau de pilonii de lemn și de balustrade. Frontispiciul mării fusese invadat de oameni curioși să vadă pînă unde vor urca apele. toate aceste ființe minuscule se amuzau parcă jucîndu-se cu un monstru : ba se apropriau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
observă că mâncărurile erau prea abundente, parcă destinate unui număr mai mare de persoane, sau gătite cu voluptate, după o îndelungă foamete. Bătrânul mânca cu mare lăcomie, vârând capul în farfurie, în vreme ce Otilia gusta cu indiferență. Bucatele erau nu numai copioase, dar și numeroase, ceea ce nu miră deloc pe moș Costache, care mânca din toate. Alături de tacâmuri ținea sub atentă supraveghere pachetul învelit în jurnal. - Otilia, dădu afară în sfârșit secretul mulțumirii salebătrînul, mi-a dat Pascalopol să-i plătesc chiria
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trei, patru zile? - Singura parte cu adevărat bună a unei melodrame e că pică întotdeauna la țanc... E un semn că o melodramă n-a fost atât de ieftină, dacă în momentul în care te pregătești să te amuzi mai copios pe socoteala ei... observi că melodrama și-a și luat tălpășița. Restul serii de 21 aprilie 1988 se constitui într-un rezumat al celor mai dulci, învechite, înduioșătoare și parfumate lucruri de care auzise, în viața sa, Pinky. Conversară despre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]