1,710 matches
-
Marr „verax”; RB și DM „véridiques”; YA „True”; Arb „We speak truly”/„true”. Contexte: Wa-‘al" lla:na h"dó ≤arramn" kulla : ðufurin s...ț wa-’inn" la-œ"diqón (6, 146/147): „Noi, evreilor le-am oprit toate cele cu copita despicata. s...ț Noi spunem adevărul!” (GG) All"h l" il"ha ’ill" huwa la-yamma‘anna-kum ’îl" yawmi al-qiy"mati l" rayba f-hi wa-man ’aœdaqu min All"hi ≤adÖan (4, 87/89): „Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
stă În Unu și e mai puternic decât el. Dar el nu Înjumătățește ca eu să pot vedea două țâțe, două sprâncene. El nu decide o Împărțire a vizibilității la două vizibilității. El face altceva (Elegia a zecea). Potcoave la copitele cailor suntem. Între potcoavă și urma subțire din iarbă e un himen. Cunoașterea de sine e „un conținut mai mare decât forma”. Moartea e În timpul istoriei pentru că „moare numai cel ce se știe pe sine”, ce știe, În discurs, că
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
astfel de evidențe care devin altceva, care nu mai țin de evidență. Corin Braga: Îmi reiau Întrebarea: Cum ai reacționa În momentul În care, scriind despre generarea imaginii unui cal pornind de la imaginea urmei sale, ai vedea materializându-se urma copitei de cal sau calul Însuși? Ce Înseamnă ontologizare, Înființare a sensului? Tratezi problema doar la un nivel teoretic sau ontologicul poate să ajungă magic? Horea Poenar: Aici sunt totuși două domenii diferite. Să nu uităm că pentru mine calul care
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
este aceea a calului, care nu este o operă de artă, ci un lucru natural. Este Într-adevăr o ruptură aici? Corin Braga: Dar tabloul nu este pe același plan cu calul, el nu Înlocuiește calul, ci Înlocuiește urma de copită din grădină. Anca Hațiegan: Da, e un semn a ceva ce tu poți proiecta „dincolo” prin nădejde, credință etc. Asta vă tot Întreb: orice semn e capabil să trimită la timpul splendorii? Horea Poenar: Nu e un semn În sensul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lătrat de câini și miresme de iarbă tăiată”, el vedea cum „în dreptul lunii se așază nori vineți/ Cu chenar de aur și formă de vultur”. Deasupra lui, „până târziu [...] cântau stelele”, în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
puternice, cu reverberații prelungi. Un personaj ilustrativ este Sima Baltag, din nuvela eponimă. Fugărit pentru omor, intră argat în gospodăria unui preot. Aici face dovada forței sale aproape supraomenești, doborând un taur turbat care era gata să o calce în copite pe preoteasă. Ca orice erou care a biruit monstrul, își primește răsplata și devine ibovnicul femeii cucerite astfel. Cei doi încearcă să fugă cu sania peste Dunăre, dar gheața se rupe și sfârșesc înecați. Dragostea, dezlănțuită până la sfidarea tuturor limitelor
SANDU-ALDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289464_a_290793]
-
de dropii și plopi; cu o apă ca luna / Care se roade în stânci și se roade vara în rădăcini. Și noi toți deluroși, plini de iarbă în coaste, / Clopot albastru în fugă de cer pe sub rai / Tropot uscat de copite mari tălpile noastre, / Sfinții-n biserici murind și noi vara pe cai” (Felix, în Zeii neatenți), spațiu elementar al asprimii și durității existenței rurale - filon „realist” ce urcă până la bucolica Antichității clasice: „Frații mei și surorile mele,-n podgorii, / Arși
ZAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
făceau cu schimbul. Mergeam fie la magazinele din Piața 9 Mai, fie în Centru, la Hale (marile hale pustii, cercuri de beton etajate, cu galantare în care nu găseai, de obicei, decât ceva verdețuri - mărar, pătrunjel, leuștean -, câțiva cartofi zbârciți, copite de porc, salam cu soia și piept ardelenesc), la magazinul Mercur (un enorm hangar stalinist, pătrățos) sau la cele din spatele Hotelului „Berbec”. Stăteam și la coadă la butelii. Mult mai des stăteam însă la coadă la magazinele din blocul construit
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
porc sau de vită - majoritatea - trebuia să se mulțumească cu produsele de clasa a doua sau a treia, „ce mai rămânea”, piept ardelenesc cu multă slană și una-două dungi de pastramă, „tacâmuri” de pui (aripi, capete și gheare scheletice), „adidași” (copite de porc), mai rar „frații Petreuș” (doi pui rahitici, vineți și triști, cu gâturi lungi, numiți astfel după cei doi soliști de muzică populară din Maramureș cu care ne intoxicau la TV). Cozile puteau număra mai multe sute de persoane
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ce poți să trăiești dacă iei doar produse alimentare pentru care nu stă nimeni la coadă?”. Mergeam prin magazine să explorez. Vedeam galantarele goale, pustiu, o austeritate lugubră, de cavou, cârligele din măcelării, când nu se încovoiau goale, aveau doar copite de porc afumate. În rafturile puțind a dero prost - borcane cu fasole și mazăre veche, crevete vietameze „Chung-Huă”, griș vărsat, paste făinoase, compoturi antice la borcan. Totul era atât de trist. „Magazinele erau goale, dar frigiderele, în general, erau pline
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
se plimbe pe puntea bătrînului vas-amiral și, legănîndu-și coada ca un domn în frac, a întrebat dacă șefu-ăl mare-i acasă. Ei bine, șeful era acasă și l-a poftit pe diavol să-i spună ce anume dorește. Pocnind din copite, diavolul i-a răspuns: „îl vreau pe John.“, „Ce să faci cu dînsul?“ l-a întrebat bătrînul. „Ce-i treaba matale? s-a zborșit diavolul, ieșindu-și din fire. Vreau sa mă folosesc de el.“ - „Ia-l“, i-a zis
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
atît de puțin timp în urmă - nici cît o viață de om - numărul capetelor de bizoni recenzate în Illinois depășea numărul locuitorilor de astăzi ai Londrei și deși în acea regiune n-a mai rămas acum nici un corn și nici o copită de bizon; și deși cauza acestui uimitor prăpăd a fost lancea omului - însăși natura cu totul diferită a vînătorii de balene face categoric imposibil un asemenea sfîrșit rușinos al leviatanului. Patruzeci de oameni care au vînat timp de patruzeci și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
șesuri”. Dacă acceptăm varianta lui Petru Creția, ar trebui să modificăm și titlul poeziei În Trecut-au ani... În monografia consacrată operei lui Mihai Eminescu, G. Călinescu a transcris astfel un vers din Memento mori: „Când În straturi luminoase basmele copite cresc”, când corect ar fi „basmele copile”, cu sensul de tinere, inocente, pure, sens pe care copile Îl are În multe alte contexte eminesciene. Plecând de la transcrierea greșită copite În loc de copile, G. Călinescu a făcut un comentariu „seducător și persuasiv
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
astfel un vers din Memento mori: „Când În straturi luminoase basmele copite cresc”, când corect ar fi „basmele copile”, cu sensul de tinere, inocente, pure, sens pe care copile Îl are În multe alte contexte eminesciene. Plecând de la transcrierea greșită copite În loc de copile, G. Călinescu a făcut un comentariu „seducător și persuasiv, dar, vai, funciarmente fals” (Funeriu, 1995, p. 19). Iată comentariul lui G. Călinescu: Scena e Însă de mare umflătură barocă. Basmul este văzut ca un animal fabulos În continuă
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
de mare umflătură barocă. Basmul este văzut ca un animal fabulos În continuă generare, contemporană cu ninsoarea stelelor, metaforă minunată, prin chiar greșeala prefacerii lui cresc În verb tranzitiv, din rațiuni poetice, fiindcă metric se putea foarte bine zice „basmelor copite cresc” (apud Funeriu, 1995, p. 19). Multe erori de transcriere se datorează punctuației. Uneori, se impune ca aceasta să fie modernizată, fiindcă au fost introduse reguli ulterioare redactării textului original. Editarea modernă trebuie să aducă la zi ortografia. I. Funeriu
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
s-au găsit șerpi înghețați, cu toate că pământul era încă rece, iar pe alocuri se mai afla zăpadă; șoarecii și șobolanii erau foarte agitați și fugeau de colo-colo în panică, neglijând prezența oamenilor; vacile (în special vițeii) mugeau și băteau din copite, “de parcă aveau streche”; găinile erau neliniștite și cotcodăceau, iar cocoșii cântau și erau speriați. Cu 10-20 de minute înainte de seism, deși era noapte, porumbeii și vrăbiile își părăsiseră culcușurile și se avântau mereu în sus; toate animalele și păsările din
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
agitate sunt și păsările din colivii, în special papagalii, care cântă într-una, cu penele înfoiate, bat din aripi, țipă tare. Caii. Devin neliniștiți, fricoși, refuză hrana, nechează puternic, se ridică în două picioare, lovesc pământul sau podeaua grajdului cu copitele, încearcă să iasă din adăposturi, iar dacă ies afară, fug cât mai departe. Când sunt înhămați, caii se opresc, dau înapoi, se aruncă în lături, au ochii scânteietori, sforăie, tremură. Măgarii zbiară puternic, necontenit. Vacile. Sunt întotdeauna agitate înainte de cutremur
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
ies afară, fug cât mai departe. Când sunt înhămați, caii se opresc, dau înapoi, se aruncă în lături, au ochii scânteietori, sforăie, tremură. Măgarii zbiară puternic, necontenit. Vacile. Sunt întotdeauna agitate înainte de cutremur, mugesc des și puternic, scurmă pământul cu copitele, se tăvălesc, aleargă în cercuri, refuză să mănânce, fug de la pășune spre casă. Oile. Devin neliniștite, se strâng grămadă, se uită în toate părțile speriate, nu vor să intre în țarcuri, behăie mult și tare, iar adeseori cad pe pământ
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
Focul își sălta limbi de pară micuță, Erau flămânzi și tata să cânte s-a pus. Cântecul vorbea despre-un țigan călare Care umplea aerul din pământ până-n cer. Galopa după o rândunică pe muchi și ponoare, Detunând scântei sub copita de fier. Rândunica fugea și țiganul cu dreapta în nouri După ea, în neștire. Cică rândunica se chema fericire... (...) Viața lui se mistuia în kilometri de drum. Pierduți de șir, au rămas să-și înjghebe-o colibă frumoasă Frumoasă ca
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
care o părăsise când dezertase era deja o găleată. Când se culca în mijlocul soldaților care umblau prin întuneric și al cailor care treceau printre trupurile adormite, își vâra capul în găleată pentru a se feri de o eventuală lovitură de copită, ceea ce se și întâmpla uneori în acele caravane nocturne. Și, de asemenea, ca să nu i-o fure cineva. Abandonarea ei fusese regretul lui cel mai amarnic, atunci când fugise. Dar, cu ea sau fără ea... Când străbătuse un sat ars, găsise
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
bruftui, amenințându-l că-l va vinde la târg. Calul înainta, dar fără tragere de inimă. Panta nisipoasă care trebuia să se deschidă spre răspântie nu se ivea încă. Dimpotrivă, în dreptul ultimilor copaci din pădure, drumul începu să coboare brusc, copitele scoaseră un clipocit ca de ventuze. Ceva mai departe, nuiele uscate trosniră sub pași. Se simțea în apropiere umiditatea unui râu. Trebuia să urce înapoi spre pădure și să se pregătească pentru înnoptare. Nikolai o porni printre copaci, deslușind un
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
tovarășe inspector! Și, profitând de zăpăceală, Nikolai îl prinse de cot și-l trase spre cal. — Păi cum, uitați-vă un pic, credeți că e o treabă cinstită să predai la colhoz un cal în starea asta? I-ați văzut copitele? Cum să-l potcovești? Pe singurul fierar pe care-l mai aveam l-a arestat tovarășul Batum acum două săptămâni... Da, fierarul, Ivan Gutov. Și ăsta, ia priviți, ăsta nu mai e plug, e o grămadă de fiare vechi. Și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
intră în pădure, căutând locul doar de el cunoscut. Dar poiana de odinioară, după mai bine de douăzeci de ani, dispărea sub o întreagă pădure de plopi-de-munte... Se pregătea să iasă în drum, când deodată se auzi un tropot de copite. Zgomotul creștea atât de rapid că nu putea fi decât al unui cal în galop. Nikolai mișcă ușor hățul, se trase în spatele unui copac. Un călăreț se ivi pe drum. Un militar încovoiat peste coama calului, unit cu acesta într-
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
cu acesta într-o săgeată neagră, care brăzda în goană trunchiurile mestecenilor. Chipul îi era încremenit într-o grimasă ce-i dezvelea dinții. „Un nebun!“, își spuse Nikolai, dând din cap. Praful se învârtejea ușor deasupra urmelor lăsate de rafala copitelor... Străbătând satul vecin cu Dolșanka, o zări pe femeia sărmană cu duhul stând pe o grămadă de trunchiuri de pin. Câteva erau deja curățate de crengi, dâre de rășină sclipeau pe miezul lor trandafiriu, ca niște picături de miere. Imaginea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
câteva „păcate juvenile veniale”. Acestea se diminuează sensibil în volumul Cu timpul meu, mai exact în poemele ce prelucrează temele rusticității, ale originilor: „Boii își rumegă așteptarea domoală,/ Amintirea câmpului înrourat./ Când și când mai nechează caii de smoală,/ Șteampurile copitelor bat./ Pe lângă mânji foiește marea mulțime./ Le cearcă mersul, sveltețea de cerbi,/ Numai de bivoli nu-ntreabă nime,/ Diavoli domestici, în care visuri preistorice fierb.” Inima poetului se simte pierdută/încorporată în dealurile ce par „misterioase morminte” ori resuscită anii
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]