121,069 matches
-
povestește că ești mereu frumoasă în lucrările terestre și divine, Dar încă nu ai întrupare, Haos marin ce vine și dispare. Deasupra lui se poartă rana mea Și ceea ce din mine mai rămâne, Corpul dintr-o memorie, o, cât fără corp, Ceva semănând cu scheletele de zâne, Ceva din aer și de sub pământ Cu miros de coajă de lămâie. Nimic nu s-a împlinit, Numai reveria cu peticele ei de mister. Zac într-un mormânt clădit de eternitate. Cerul îmi pare
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
cel care încearcă să o prindă. Când voi reuși se va arăta solul Magistru al îngerilor și-mi va cere Să-mi aleg felul de aripi De printre toate aripile vii. Acum voi fi închis într-altă casă, în alt corp mă voi cuprinde cu suflet zăvorât. Nu știu de ce am fost chemat Aici și nu în alt loc al spiritului adevărat Ca și cum aș fi fost neadevărat. Ca o mătreață e carnea Și ar trebui să o scutur, să cadă unde
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
1944, cînd în oraș nu se deschiseseră decît două școli secundare, liceul "Petru Rreș" și liceul de fete. Celelalte unități de învățămînt mediu (școlile normale, liceul comercial, liceul industrial etc.) au amînat începerea cursurilor pînă la întoarcerea din refugiu a corpului lor didactic. Drept urmare, în clasele de la "Petru Rareș" și în cele ale liceului de fete se înghesuiau, cîte trei într-o bancă, toți elevii din oraș. îmbulzeala era prea mare pentru ca proscrișii de pînă ieri să mai resimtă vreo sfială
Bunul coleg by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12674_a_13999]
-
în jurnal, procedeu pe care l-au preluat și editorii. Se simțea totuși nevoia unor note, ca în cazul scrisorii lui Emil Cioran adresată lui Petru Comarnescu la 30. I. 1933, care trebuia să figureze în subsol și nu în corpul jurnalului. Ne întrebăm de ce nu se explică mai clar natura parantezelor, la pagină: pasaj ilizibil, anulat de autor, sau inexistent. Mi se par curioase întreruperile de text în scrisorile trimise Otiliei Cazimir și lui Traian Filip, mai toate reproduse fragmentar
Un jurnal pe sărite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12606_a_13931]
-
obosești fizic. D.H. Lawrence, Henry Miller, Virginia Woolf, H.G. Wells, Salman Rushdie, Raymond Federman, Saul Bellow, Petru Popescu, J.D. Salinger, Henry James, Lawrence Durrell, Iris Murdoch, Charles Frazier și încă vreo cîteva plutoane. Sînt roluri care încap anevoie într-un corp de bibliotecă. Roluri în marginea cărora criticii au glosat abundent, iar cusurgiii au plescăit decepționați din buze, fiindcă nivelul de execuție nu era doar înalt, ci de-a dreptul neretușabil. Lîngă baleiajul ăsta atent ca farurile unui mirador, care te
LAUDATIO - Antoaneta Darian by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Imaginative/12861_a_14186]
-
mele deși eu sunt un altul care mi-e la fel de străin el îmi spune povestea pe de rost iar eu scriu fără să revin m-aș îngrozi să mai și citesc ce zbate trupul meu în camera asta ca un corp puțin mai mare ascult amalia rodriguez și-mi îngân zilele copy-paste încet calm cu gura străină unde e turma visurilor mele ca husky de argint unde mă poate duce scrisul și eu să nu fi ajuns deja cum să scriu
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
atît de blonzi rușii și nemții de ce atît de pianiști și atît de triști pe strada povernei la numărul șapte a oprit faetonul cu lapte cine te crede dacă nu găsești tu singură rîsul dintr-o parte în alta a corpului cum deschizi un fermuar și-ți arăți organele cînd fac o pauză las pleoapele să-mi cadă peste ochi sînt o păpușă bătrînă atunci vine un sfînt pe care nu-l cunosc și-mi scoate din gură un dinte prelung
Poezie by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12977_a_14302]
-
astea? A le trage pantalonii de pe cur, în plină stradă, cînd ei sînt atît de etanș fixați în fermoare și de pneumatic umpluți cu carne, e o treabă de o mie de ori mai costisitoare, mai îndelungată, aproape o luptă corp la corp. Eminescu se baza și pe surpriză, în cazul meu ar trebui să fac apel mai mult la covingere, ar interveni retorica, liberul consimțămînt etc... Spun toate astea fiindcă de cîteva zile, în Iași, au apărut cele mai tulburătoare
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
le trage pantalonii de pe cur, în plină stradă, cînd ei sînt atît de etanș fixați în fermoare și de pneumatic umpluți cu carne, e o treabă de o mie de ori mai costisitoare, mai îndelungată, aproape o luptă corp la corp. Eminescu se baza și pe surpriză, în cazul meu ar trebui să fac apel mai mult la covingere, ar interveni retorica, liberul consimțămînt etc... Spun toate astea fiindcă de cîteva zile, în Iași, au apărut cele mai tulburătoare femei, ca
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
alte prizărite versuri, vechi de exact patru decenii, dar nealterate în mesajul lor revendicativ. Aveau atunci o încărcătură oarecum programatică, de vreme ce se intitulau Schiță pe zăbale rupte (la reluare, li s-a zis 39,5 grade - temperatură de alertă pentru corp). Alături de ingenuități de tipul „să-ncui soarele-n sâni“, păstrate întocmai, în tiparul versurilor pătrund zvonuri de răzmeriță împotriva calapoadelor anchilozate ale existenței, contestări când mai domoale („Să n-ai nici un gând călcat pe dungă“), când ușor hazlii („Să te
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
Prin care zboară satana.” Auzind una ca asta m’am adâncit Ca un fir de plumb în mine, Perpedincular pe bătăile inimii Din care am dat afară Orice alt zgomot. Și i-am iubit singurătatea. * O rumoare din ce alt corp Deodată mă aține? Merg în urma ei până în pipăitul Aerului respirând greu peste mine: Operă a cărnii ca de albină Ce mă poftește cu setea lumii scufundate. Și nu mai atrag din toate Pragurile pe care le-am călcat în agonie
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
sfântă scriptură. Urc, să mă desfășor. Sunt pânzele corăbiei de aur și argint, La cârmă cu îngerul păzitor Ce-și trece degetele peste sânul tău, Iubito din regiunea semnalului sfânt, Muntele dus la cer de vânt. Prezența ta mi-e corp în timpul În care mai trăim Pentru a ne spune cuvintele de pe urmă. Ele au potopul drept oglindă, Au ființă arzând de săgetător, Au țipătul de rândunică Pe când îl ține pe Dumnezeu în zbor. * Se înveșmântă în mine un ultim copac
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
cum singurul mijloc de înțelegere se baza pe văz, desigur că pentru publicul românesc totul s-a redus la acțiune, la faptele personajelor. Or, în teatrul japonez o trăire dramatică se exprimă printr-un gest, printr-o anumită poziție a corpului, a capului, a mâinilor, prin mimica feței și expresia ochilor, lucru pe care cronicarul nostru l-a ignorat cu desăvârșire. Diferența de stil este însă recunoscută, deși obiecția rămâne: „Poate că „dramele” astea sunt foarte gustate la japonezi, la noi
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
cu acest secol, alchimia taoistă ajunge tot mai „spirituală” și se transformă într-o tehnică a meditației, a purificării mentale, a educației psihice. În India, asceții și yoghinii foloseau anumite preparate alchimice pentru „prelungirea vieții”. Urmărind purificarea sufletului și transsubstanțializarea corpului, alchimia indiană are o funcție soterică și o evoluție paralelă față de cea alexandrină, introdusă de islam, și care tindea spre prechimie, spre preștiință. În esență, existau două alchimii: „alchimia specifică”, tehnică mistică strâns legată de tantrism și alte școli magico-ascetice
Poate chimie, poate soteriologie... by Cristian Măgura () [Corola-journal/Imaginative/13339_a_14664]
-
fi trecut prin dreptul unor holuri întunecoase sau peste niște canale secate, o Veneție moartă, butaforia unei încăperi zăbrelite. erau mereu aceste umbre cu un destin înaintea noastră, într-un fel, ființele și lucrurile le erau datoare, în urma lor corpul se tîra ca un sac. și așa cum ce iese din pisică șoareci mănîncă, ce iese din corp umbră face. deci există. din umbră nu iese nimic, că e conturul ideal, cămașa de forță a gestului. ea nu e continuarea, ci
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
încăperi zăbrelite. erau mereu aceste umbre cu un destin înaintea noastră, într-un fel, ființele și lucrurile le erau datoare, în urma lor corpul se tîra ca un sac. și așa cum ce iese din pisică șoareci mănîncă, ce iese din corp umbră face. deci există. din umbră nu iese nimic, că e conturul ideal, cămașa de forță a gestului. ea nu e continuarea, ci negația mișcării. negație cu damf de șantaj. mai întîi trage storurile, apoi mișcarea e silită sau convinsă
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
din acelea sacrificîndu-se mereu pentru întîlnirile altora, asta însemna că după ce i-aș fi văzut umbra, ar fi apărut și el într-un tîrziu, venisem liniștit, forfecarea sacadată a picioarelor reușise, nu-mi dau seama cum, să se desprindă de corp și să mă poarte pînă acolo. tocmai cînd priveam uimit cum strada, înclinată (sub greutatea luminii ?) alunga din gîndul meu, rînd pe rînd, orice explicație aș fi încercat să găsesc faptului că toate rămîn nemișcate, la locul lor, a început
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
noapte pierdută trecătorii erau rari și se opreau fără să știe de ce “nimic nu mai merge” mi-am spus cu gîndul să reintru în casă frigul însă mi-o luase înainte mereu îi reușea asta mă făcea să-mi simt corpul prea mare oricît de atent i-aș fi supravegheat mișcările ceva rămînea pe dinafară și amorțea se spărgeau mugurii nopții mi-am spus că ar fi bine să trag chepengul ăstaaa...visul dacă mai întîrziam puțin parfumul lor m-ar
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
strada de cîte ori o lustruisem cu privirea cu pașii cu gîndul ar fi trebuit să arate ca o argintărie fină și scumpă nu era decît un os o coastă acoperită de praf nu știam ce să fac cu ea corpul fusese îngropat demult cine avea nevoie să și-l amintească i-am auzit din nou acum vorbeau tare le simțeam vorbele urcîndu-se pe mine iar undeva sus de tot aveau să înfigă un steag undeva sus de tot unde nici
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
mai prinse curaj și puse un genunchi în pat. “Nu te grăbi, avem tot timpul din lume”, șopti Petricia, aranjându-și părul lung pe perna trandafirie. „Stai lângă mine”. Andrew se întinse lângă ea, așa îmbrăcat cum era. Bineînțeles că proximitatea corpului ei de pictorial îi dădu fiori. Numai părul greu îi emana mii de feromoni, ce să mai vorbim de restul... Degetele ei catifelate i se cuibăriră în palmă, între trupurile lor care nu se atingeau, și rămaseră așa o bună
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
auzeam bîzîitul, nu, nu bîzîitul, clocotul minuscul al luminii pe obiecte, parcă ar fi fiert apa încetișor. Foarte palid ce-am spus eu acum. Cred că, mai precis zis, lumina sfîrîia. Și iată-mă amintindu-mi de o altă întîlnire corp la corp cu dînsa. După-amiază. Sînt la prof. Secrieru, de istorie, bem votcă și mîncăm (ce deliciu!) scrumbii afumate preparate în ceapă. Avea un scrînciob în care m-am legănat la infinit, ceasuri întregi, privind lumina din aer! Îmi venea
Clocotul minuscul al luminii pe obiecte by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13791_a_15116]
-
nu, nu bîzîitul, clocotul minuscul al luminii pe obiecte, parcă ar fi fiert apa încetișor. Foarte palid ce-am spus eu acum. Cred că, mai precis zis, lumina sfîrîia. Și iată-mă amintindu-mi de o altă întîlnire corp la corp cu dînsa. După-amiază. Sînt la prof. Secrieru, de istorie, bem votcă și mîncăm (ce deliciu!) scrumbii afumate preparate în ceapă. Avea un scrînciob în care m-am legănat la infinit, ceasuri întregi, privind lumina din aer! Îmi venea să urlu
Clocotul minuscul al luminii pe obiecte by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13791_a_15116]
-
scuipate acum fără must le dur désir de durer îmi tot zic să fie asta o durere bună?) memoria e un clopot alienat ce închide în el toate sunetele salvatoare, o păpușă rusească a deznădejdii... cum să te sustragi propriilor corpuri ale durerii și fricii: scumpe fidele identități inalterabile... mă gândesc la y Gasset care gândește că al pensar nos quedamos solos, dar ce versuri să mai citesc carnea mea oricum e tristă sângele s-a tot agitat e doar un
nesfârșite pieile amare by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13837_a_15162]
-
era această vînătoare de oameni, am optat pentru a doua soluție și m-am pus pe o lungă așteptare. Era prea frig să rămîn nemișcata multă vreme, așa că am izbit cu piciorul pămîntul înghețat și am început să-mi frec corpul cu brațele, ca să-mi mențin sîngele în mișcare. Timpul deabia se tira. Mi se părea că stau acolo de o veșnicie. Apoi, într-un scurt răstimp în care vîntul s-a oprit, am auzit un tînguit încet, intermitent, de undeva
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]
-
Pe cine caută Securitatea? De ce au venit aici? - Îl căutau pe bărbatul ăla. Se pare că a evadat, iar ei au tras după el în timp ce încerca să scape. Erau siguri că l-au nimerit, dar nu i-au putut gasi corpul. Fugise în direcția asta, lăsînd o dîra de sînge, care a disparut brusc, pe undeva, prin preajmă... Nu mi-e limpede unde..., așa că s-au gîndit că a fost adăpostit într-una dintre casele de pe aici. Dintr-un motiv sau
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]