1,399 matches
-
bage nimeni de seamă că ești chiar tu? păi să ne oprim puțin lîngă muzeul literaturii și să faci bine să-mi dai și mie binecuvîntarea. și să n-o iei apoi spre gară că e aglomerație mare. mai bine cotește-o la stînga, către ministerul industriilor, poate-o să dai și de alții ca tine. hai, că mă grăbesc: îmi dai sau nu-mi dai? nu?! atunci urcă pe calea victoriei, că e lumină mai multă. pe care n-o
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/8860_a_10185]
-
înțelese ca întruchipări ale me moriei colective? Referința la mesianismul teologico-politic este esențială, întrucât tocmai orientarea mesianică a timpului este cea care dă con sistență acestuia din urmă și face posibilă transformarea memoriei în forme materiale concrete și gesturi culturale coti diene. În Trauer spiel und Tragödie (1916), Benjamin scrie: „Diese Idee der erfüllten Zeit heißt in der Bibel als deren beherrschende historische Idee: die messianische Zeit.“ Condiția de posibilitate a memoriei și a capacității sale de a primi chipul unor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
derne bazate pe raportul amintit mai sus: „so nötigt sich die Frage nach andern Arten der Gewalt auf, als alle Rechtstheorie ins Auge faßt.“ O primă modalitate identificată de Benjamin este aceea a violenței nemijlocite, cea a „scopului pur“: în coti dian, expresia ei este mânia. În istorie, ea își află expresia în mit. În cel de-al doilea caz, mai interesant decât primul, violența decurge din sfera destinului (Schicksal). Ea nu este o metodă pedagogică, nu servește unui scop, ci
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Leon (1933, Brovicea, Orhei stabilit la Drânceni); Strancu Neculai (1917, Zberoaia, Lăpușna, stabilit la Scopoșeni); Voadă Ilie (1913, Cosmirca, Soroca, stabilit la Berezeni) și încă mulți alții. La Huși, fuseseră găsiți următorii refugiați: Graur Palaghia (1891, Prohorovca, Lăpușna); Nicolaide Olga (Cotești, Cahul); Ștefănică Maria (1921, Boldurești, Lăpușna); Banari Simion (Bârlădeni, Hotin); Filaret Dangă (1896, Mindărești, Bălți); Mihalce Nina (1912, Pohribeni, Orhei) etc. Potrivi acestui tabel numerotat, pe teritoriul județului Fălciu și oraș Huși fuseseră înregistrați OFICIAL 253 de refugiați din calea
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
contribuția esențială la evoluția domeniului căruia aparține, confirmându-i totodată vocația și abnegația, situându-l printre cei mai productivi oameni de știință în speță, ing. dr. Mihai Cristea se bucură de întreaga noastră prețuire și reverențioasă admirație. Acad. Valeriu D. Cotea *** Privilegiu și onoare despre un om de seamă al științei agricole românești dr. ing. Mihai Cristea Așa simt, să denumesc următoarele rânduri ca pe un mare privilegiu și o deosebită onoare de a mi exprima aprecierile, gândurile și sentimentele față de
In honorem dr. ing. Mihai Cristea - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gh. Ionescu Şişeşti" by Dumitru Bodea, Silvia Străjeru, Marius Murariu () [Corola-publishinghouse/Science/1221_a_2384]
-
relației inverse [secv. instrucțională dominantă (secv. descriptivă dominată)]: (13) Traversezi calea ferată. O iei tot înainte pe drum și cobori pînă la biserică. O ții tot așa înainte și cobori traversînd drumul care taie calea. O iei pe drumul ce cotește la dreapta, de-a lungul clădirilor. O iei apoi în stînga, la vale. Apoi drumul se continuă tot înainte și la stînga pe un drumeag cu copaci. O ții tot înainte și traversezi podul pe Yvette. Ceea ce predomină aici este
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vreo zece pelicani stăteau nemișcați, parcă dormitau. Unul, în apă, pescuia. L-am văzut când a prins un pește în cioc, l-a ridicat în sus și peștele a dispărut în gușa lui cea portocalie. Apoi cele două lotci au cotit la dreapta, pe un canal mai lat, în care, pe o parte era o puzderie de nuferi, care mai de care mai mari și mai frumoși. Era un peisaj de vis. Am rămas cu ochii țintiți la ei, fermecat de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
oftând, ne-am luat rămas bun de la dragul nostru loc de pescuit. Apoi am urcat în bărci și am luat-o spre Sulina. Când am ajuns la groapa cu somni uriași, am strigat toți trei „La revedere, Șontea!” și-am cotit spre canalul cu nuferi. Simțeam în suflet o părere de rău pentru ce-am lăsat în urmă, o frântură fericită din viața noastră, și cu gândul de a reveni la anul neapărat. Am ieșit din canale și am traversat Sulina
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
culoare mai închisă. Noi eram tăcuți, n-avea nici unul chef de glume, ultimile vorbe ale băiatului-ghid ne puseseră pe gânduri. Am intrat pe primul canal. Montul din dreapta, acela lutos, era parcă mai mic. Așa era, pentru că apele erau crescute. Am cotit mereu, când stânga, când dreapta. N-am mai întâlnit păsări specifice deltei. Doar o egretă s-a înălțat din coroana unui arbore mai înalt, a planat puțin și s-a așezat vizavi, pe o cracă a unei sălcii. Dar nagâții
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cută i se întări între sprâncenele-i arcuite și colțurile gurii se lăsară în jos trăgând după ele și mustața. Ștefan își dădu seama că taica nu mai urmărea de mult conversația. De după liziera pădurii din sud, pe unde o cotea drumul Giurgiului, apăru un pâlc de călăreți. Scurt, vodă se întoarse spre comișii care-l însoțeau și ordonă: — Să-nceapă muzicile turcești. Tobele și alămurile. Din grupul de călăreți ce se apropiau se desprinse unul care pornind într-un galop
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
țărani! • Panorama Iașului • Monumente, poziție admirabilă • Promenade • Moravuri • Israeliți, camătă, agiotaj, o fizionomie curioasă Părăsind Galațiul, suntem siliți să reluăm jalnicul drum pe care l-am descris când am ajuns de la Brăila. Aproape de Siret, punct de intersecție, drumul spre Iași cotește drept spre nord și parcurge magnifice câmpuri de grâu până la prima poștă. Din acest punct încolo, peisajul se înfrumusețează, ținutul se împădurește, apar primele dealuri ale Moldovei, și în spate, la vest, vârful Carpaților. Șoseaua devine practicabilă, și o folosim
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
arabile din Principatele Dunărene. La ieșirea sa la Porțile de Fier, fluviul, mărginit la dreapta de dealurile Bulgariei, deviat spre gura sa de către lanțul secundar de munți ce închide Dobrogea de sus, nu mai curge decât cu o maiestuoasă încetineală. Cotește brusc spre nord înainte de a-și da apele Mării Negre. Parcelele de humus luate de cursul său de 800 de leghe se adună de secole în cel de-al patrulea bazin. Pentru Wurtemberg și Baviera, stâncile; pentru Austria, pietrele; pentru Ungaria
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
orașul cădea într-un întuneric total, culoarea rochiilor la femei, albeața gulerelor, părul revărsat pe umeri al fetelor. Mă mișcam repede strecurîndu-mă cu ușurință printre oameni. Urcam spre Sfântul Gheorghe, ajungeam la Piața Brătianu, o luam la stânga pe bulevardul Elisabeta, coteam pe după frumoasa clădire a librăriei "Cartea Romînească" și coboram apoi pe Sărindar. Statistica mă lăsa de obosit și corectura mă aștepta de odihnit. Diminețile, când o luam înapoi spre statistică, tot pe jos, ca și întoarcerile acasă pe la ora două
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
vindeca. În cealaltă cameră, Rateau privea pânza, în întregime albă, în mijlocul căreia Jonas scrisese, cu litere foarte mici, doar un singur cuvânt, ce putea fi descifrat, dar care nu știai dacă trebuie citit solitar sau solidar. PIATRA CARE CREȘTE Mașina coti cu greu pe drumul de argilă clisoasă. Farurile luminară în noapte, de o parte a șoselei, apoi de cealaltă, două barăci de lemn acoperite cu tablă. Lângă cea de-a doua, pe dreapta, se zărea, în ceața ușoară, un turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și, la răstimpuri, păsări cu ochi roșii se izbeau pentru o clipă de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile nopții, și atunci șoferul își privea vecinul, holbându-și ochii în modul cel mai comic. Drumul cotea când la dreapta, când la stânga, traversând nenumărate pârâuri, pe podețuri de scânduri șubrede, care săltau la trecerea mașinii. După o oră, ceața începu să se îndesească. Se porni o ploaie măruntă, subțiind lumina farurilor, în ciuda zguduiturilor, d'Arrast aproape adormise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care părea că-l așteaptă. Mergea într-acolo și trecuse de mijlocul pieței când, dintr-o dată, fără să știe de ce, o coti la stânga, părăsind drumul bisericii și silindu-i pe pelerini să-i iasă înainte. Auzea în spate un tropăit de pași. În față vedea căscându-se nenumărate guri. Nu înțelegea ce-i strigă, dar i se părea că mai auzise cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
odăiță, era popota trecătorilor, adică a celor ce mergeau spre front sau se întorceau de acolo și trebuiau să zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti prin ogradă și intră în tindă, unde câțiva soldați spălau vase, ștergeau tacâmuri, desfundau sticle, în vreme ce alții veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
convingerile trecutului. Un sergent veni să-l schimbe, deși Apostol uitase să dea ordine. Îi părea rău că pleacă din singurătatea care acuma îi era dragă. Se strecură prin tranșeele în zigzag, pe la spatele santinelelor înțepenite lângă arme. Când să cotească spre șanțul de legătură, se ciocni cu căpitanul Cervenko. ― N-am putut închide ochii toată noaptea, murmură căpitanul abătut. Îmi pare rău c-ați nimicit reflectorul, nu știu de ce... Ați ucis lumina, Bologa! ― Aici e lumina! răspunse Apostol, triumfător, bătîndu-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obraji. Zâmbi iar, fără să vrea, spre Ilona, zicîndu-și în aceeași vreme că nu trebuie s-o ia în seamă și că are un glas nemaipomenit de ciudat... Pe drum i se păru că se trezește dintr-o vrajă blestemată. Cotind în ulița mare, spre mijlocul satului, se gîndi: dacă o țărăncuță ar fi în stare să-i zdruncine credința și să-i zădărnicească hotărârea, atunci mai bine să se împuște. Și-și pipăi revolverul, ca și când ar fi vrut să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gândi la Ilona, dar nu se opri și nici n-o căută din ochi. În ogradă de asemenea se gândi la ea și totuși nu întoarse capul. Răcoarea amurgului parcă-l dezmeticea dintr-o beție. Ajunse în uliță și nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie. Merse vreo cinci minute, și ulicioara se împărți brusc în două pe malul gârlei gălăgioase. Pe cer, chiar în vârful măgurii ale cărei poale se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
el, privind vagoanele negre și ascultând curios cum scârțâiau roțile, parcă n-ar mai fi fost unse de luni de zile. Trebuie să fi trecut de nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele bocănind pe cărarea bolovănoasă, și pintenii ca un țârâit de greier. Și iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească în dreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gândul acesta i se clătină în minte numai o secundă, ca și cum n-ar fi găsit de ce să se agațe. Se pomeni zicîndu-și fericit: "Mare noroc de n-am întîlnit pe nimeni... Cu adevărat că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se apropiară de braniștea cu spânzurații. Apostol nu voia s-o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]