1,554 matches
-
dar nu și de Berlin. După Eliberare, creștin-democrații de stînga au creat Partidul Democrat, care a rămas marginal, avînd rolul de curea de transmisie după ocuparea Pragăi. De fapt, după "Revoluția de catifea" programul creștin-democrat a fost preluat de Mișcarea Creștin-Democrată Slovacă a dizidentului Jan Carnogursky membru al Cartei 77 care a condus guvernul slovac și a încercat să se opună independenței Slovaciei poziție care a cauzat numeroase eșecuri electorale democrației creștine, dar care a dus la ruptura cu moștenirea lui
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
schimbă caracterul odată ajuns la putere, eliminîndu-și rivalii. Fie că puterea i-a fost acordată de o forță tutelară, fie că și-a cucerit-o singur, Partidul Comunist s-a grăbit să absoarbă social-democrația, deși el se mulțumea cu aliații creștin-democrați sau cu alții care se supuneau voinței lui. "Partidul" nu putea nici în ruptul capului să accepte ca vreo altă formațiune, oricare ar fi fost ea, să-i dispute statutul de reprezentant legitim al clasei muncitorești. Aceia dintre șefii social-democrați
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
de Previziuni Economice din Praga, a încercat să regrupeze pe toți "minimaliștii" reconstituind o social-democrație, CSSD, care a obținut 1,25% din voturi, în timp ce omologul său slovac, SDSS, condus de Dubcek, a cîștigat 6,09%, ambele în 1992. Este adevărat, creștin-democrații, populist-țărăniștii, național-catolicii, iar în Boemia și Slovacia comuniștii sau postcomuniștii încearcă să profite de decepțiile alegătorilor față de economia de piață. III. Concluzii Dificultățile politice și economice inerente tranziției au dat naștere la multe resentimente și, din acest motiv, la clivaje
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
avut loc accidentul de la Cernobîl, opinia publică devenind extrem de sensibilă la problemele mediului înconjurător. Poate din acest motiv, raportul a fost foarte puțin criticat, fiind susținut din punct de vedere politic de „verzii” europeni, conservatorii conduși de John Major Și creștin-democrații lui Helmut Kohl, iar sindicatele Și mediul de afaceri au îmbrățișat concluziile raportului (Graf, 1992: 533). Dacă ținem cont că doamna Brundtland era președinta Partidului Laburist din Norvegia, putem spune că întreg spectrul politic (cel european) a sprijinit ideile care
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
curriculumului, uitând consecințele nefaste pe care le-au avut experiențe de acest fel. Este cunoscut îndeobște curriculumul școlii românești din anii 1948-1990, orientat în direcția „formării omului nou” de către doctrina comunistă. Tentativa de a concepe un „curriculum liberal”, un „curriculum creștin-democrat” sau un „curriculum social-democrat” pot avea aceleași consecințe. Tentația cea mai mare o reprezintă mai ales ultima variantă. Perspectiva societății deschise, descrisă de K.R. Popper - ideologul oficial (după abandonarea lui Marx) al social-democraților europeni -, a determinat și proiecte de reformă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
angajamentul politic în numele credinței. Prima generație democrat-creștină este cea de la 1848 grupată în jurul ziarului L'Ère nouvelle. În Adunarea Națională a Franței apare exprimată ideea care va fi ulterior des repetată: "creștinismul înseamnă democrație". Datorită conflictului dintre conservatori și socialiști, creștin-democrații au rămas doar o minoritate, majoritatea catolicilor grupându-se de partea primilor. Cu toate acestea, acum apare o primă formațiune creștin-democrată, care deși a suferit în final un eșec, a indicat faptul că această direcție de acțiune are un viitor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Franței apare exprimată ideea care va fi ulterior des repetată: "creștinismul înseamnă democrație". Datorită conflictului dintre conservatori și socialiști, creștin-democrații au rămas doar o minoritate, majoritatea catolicilor grupându-se de partea primilor. Cu toate acestea, acum apare o primă formațiune creștin-democrată, care deși a suferit în final un eșec, a indicat faptul că această direcție de acțiune are un viitor. În acest sens apar și partidele confesionale în statele germane, cum ar fi Zentrum în 1859, având la origine acele Katholikentag
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
care nu permitea catolicilor participarea la alegeri și chiar a rupt relațiile diplomatice cu Belgia și apoi cu Elveția, datorită legii învățământului ostilă școlilor confesionale și, respectiv, politicii anticatolice. Cu toate acestea, ultimul sfert al veacului a cunoscut apariția curentului creștin-democrat cu o doctrină coerentă și cu unele partide, chiar dacă efemere, dar cu importanța lor pentru mai târziu. Aceste evenimente au fost favorizate de activitatea papei Leon al XIII-lea (1878-1903). Principala sa enciclică dintr-un lung șir de texte însemnate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Vaticanul considera acum acțiunea politică a laicilor din organizațiile creștine sau chiar și a preoților ca necesară pentru a se feri de o legislație contrară. Totuși, Leon al XIII-lea nu a dorit formarea de partide confesionale. A doua generație creștin-democrată a fost deci cea din anii 1890, care a înțeles că nici un partid creștin nu se poate dezvolta sau menține fără sprijinul Papei. La sfîrșitul perioadei de pontificat al lui Leon al XIII-lea se contura o dilemă: acțiunea politică
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
împăca credința și societatea modernă, a pus bazele unei mișcări ce avea în 1905 circa 10 000 de aderenți. Ea a fost însă condamnată în 1910 de papa Pius al X-lea, ce dorea ca orice organizație laică, chiar și creștin-democrată, să fie doar o susținătoare a acțiunilor Vaticanului, fără autonomie. Conceptul de democrație creștină apare în Italia, unde un profesor de economie politică la Universitatea din Pisa, Giuseppe Toniolo, realizează Programul de la Milano (1894). În 1899 un Program de la Torino
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și René de la Tour du Pin în Franța indică un catolicism social prezent în ultimul sfert al secolului al XIX-lea și începutul celui următor, chiar dacă se ajunge la o critică severă a capitalismului liberal. Perioada interbelică a impus partidele creștin-democrate pe scena politică din Europa ca reprezentante ale democrației. J-D Durrand face o clasificare notabilă acestor formațiunii politice, distingând trei destine diferite: partide cu viața lungă dar cu succese inegale în Franța, Elveția, Belgia, Olanda și Luxemburg, cele cu o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
activitate plină de reușite, dar de scurtă durată, în Germania, Italia și în Europa de Est și cele care nu au avut nici o șansă de dezvoltare în cadrul unor regimuri autoritare în Spania, Portugalia și Austria. Dacă Belgia, Olanda și Luxemburg cunosc guverne creștin-democrate în toată perioada interbelică, singure sau în coaliții cu socialiștii sau liberalii, cu scoruri electorale în general de peste 30%, în Franța acest curent a fost un eșec, neputîndu-se identifica cu societatea catolică din Hexagon sau măcar unifica, Partidul Democrat Popular
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
scoruri electorale în general de peste 30%, în Franța acest curent a fost un eșec, neputîndu-se identifica cu societatea catolică din Hexagon sau măcar unifica, Partidul Democrat Popular fiind marginal în Parlament. În Germania, Zentrum, un partid mai mult catolic decât creștin-democrat, a avut prin contele Georg von Hertling, fost președinte al acestuia, funcția de cancelar în 1917. Ca partid, a jucat un rol important în semnarea armistițiului ce a pus capăt primului război mondial în noiembrie 1918 prin reprezentantul său Erzberger
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
1924, pentru ca în 1926 PPI să fie dizolvat. Partidele de inspirație creștină din Europa de Est s-au remarcat în general prin populism, naționalism și, uneori, prin accente antisemite. Situația din Cehoslovacia era mai îmbucurătoare, Partidul Popular Ceh fiind singurul cu adevărat creștin-democrat. După al doilea război mondial începe perioada de maximă dezvoltare a democrației creștine, când la guvernarea multor țări se aflau membrii acestor partide, fie pentru o perioadă mai lungă, ca în Germania și Italia, fie pentru mai puțin timp, ca
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cel de la Düsseldorf, acceptat în final, fiind mai moderat. Sub conducerea lui Adenauer, RFG-ul s-a refăcut economic, s-a integrat în NATO și a pus bazele construcției europene. Înlocuitorul său, Erhard, a fost cancelar doar până în 1966, când creștin-democrații au fost obligați să facă o alianță cu social-democrații și liberalii. Aceasta nu-i împiedică să piardă puterea după 20 de ani de supremație a CDU, urmând 13 ani de guvernare social-democrată. Abia în 1982, Helmut Kohl devine cancelar, punând
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
13 ani de guvernare social-democrată. Abia în 1982, Helmut Kohl devine cancelar, punând bazele unificării Germaniei din 1990, câștigând 43,8% din locurile Bundestagului unic. Chiar și funcția de președinte al RFG și apoi al Germaniei a fost ocupată de creștin-democrați între 1984 și 1994 de Richard von Weizsacker și apoi de Roman Herzog. Democrazia Cristiana Italiana (DCI) a fost celălalt partid european important de după război. El a deținut puterea, fapt fără precedent într-o democrației din secolul al XX-lea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Francez a acestuia până la venirea lui de Gaulle la putere în 1958. După demisia celor cinci miniștrii MRP din 1962, provocată de o conferință de presă a generalului, partidul a decăzut definitiv. O a treia problemă întâmpinată a fost fărâmițarea creștin-democraților. Doar la început, MRP-ul a putut realiza unitatea acestora, treptat fiind identificat cu regimul decăzut al celei de-a IV-a Republici. Contradicțiile au caracterizat evoluția MRP-ului, el fiind partidul care l-a oferit Europei pe Robert Schuman
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
se formează o altă organizație, Noile Echipe Internaționale (NEI), în 1947, cu o denumire neutră pentru a menaja susceptibilitățile MRP-ului francez. NEI a avut grupuri parlamentare transnaționale în diferitele Adunări comunitare. În 1965, ea se transformă în Uniunea Europeană a Creștin-Democraților (UECD), în 1976 apărând și Partidul Popular European (PPE) ca o federație de partide autonome, deschisă față de conservatori, cum ar fi cei britanici, Partidul Popular spaniol și Nea Demokratia din Grecia. UECD făcea parte din Uniunea Mondială a Democrației Creștine
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și Partidul Popular European (PPE) ca o federație de partide autonome, deschisă față de conservatori, cum ar fi cei britanici, Partidul Popular spaniol și Nea Demokratia din Grecia. UECD făcea parte din Uniunea Mondială a Democrației Creștine (UMDC), azi numită Internaționala Creștin-Democrată (ICD). Orice lucrare care cercetează activitatea unui partid politic, și cu atât mai mult a unui curent politic, trebuie să trateze și elemente de doctrină. Cartea de față nu face excepție, având dedicat un capitol întreg "culturii creștin-democrate". Aceasta se
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
numită Internaționala Creștin-Democrată (ICD). Orice lucrare care cercetează activitatea unui partid politic, și cu atât mai mult a unui curent politic, trebuie să trateze și elemente de doctrină. Cartea de față nu face excepție, având dedicat un capitol întreg "culturii creștin-democrate". Aceasta se bazează pe doi stâlpi principali: credința în Dumnezeu și o societate democratică. Dar până la îmbinarea acestor două elemente, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial a fost nevoie de mai mult de un secol de activitate a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sau în contradicție cu ideile Vaticanului. J.-D. Durand subliniază cu multă acuratețe faptul că nu se poate vorbi de un sistem doctrinar definitiv și monolitic, însă există mai multe idei care unesc decât cele care despart în programele partidelor creștin-democrate. Acestea se datorează amestecului de influențe din Evanghelie, Sfinții Părinți, textele papilor, ale gânditorilor și ale politicienilor din secolele XIX XX, din personalism, popularism, ideile filosofiei protestante aplicate mai ales în economie, dar și din curentele laice, republicane, din liberalism
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ale gânditorilor și ale politicienilor din secolele XIX XX, din personalism, popularism, ideile filosofiei protestante aplicate mai ales în economie, dar și din curentele laice, republicane, din liberalism sau socialism democratic. Activitatea magisteriului pontifical a fost extrem de importantă pentru formațiunile creștin-democrate, mai ales că experiența politică a dovedit că numai partidele creștine care au beneficiat de sprijinul Vaticanului s-au putut menține și chiar dezvolta. Esențiale au fost însă enciclicele lui Leon al XXIII-lea și ale succesorilor săi, începând cu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Bisericii, Sfântul Toma de Aquino a fost cel care a influențat în mod evident democrația creștină. Elementul principal receptat se referea la rațiunea umană care poate să ducă la organizarea societății fără intervenția divinității. O altă referință constantă în politica creștin-democrată a fost personalismul apărut în 1930, care vedea omul mai mult decât un simplu individ, având o valoare etică. Multe din temele personaliste apar după al doilea război mondial, cum ar fi preambulul Constituției franceze din 1946, reluat și în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în spiritul unui creștin pe plan temporal și cea realizată "în calitate de creștin" pe plan spiritual, prima având întâietatea. El sublinia prioritatea moralei asupra politicii și a muncii conform catolicismului social. Marile sale teme sale apar și azi în programele partidelor creștin-democrate. Mounier vedea omul în mijlocul comunității, susținând realizarea a trei principii: instituții comunitare, o economie în slujba omului și chiar un internaționalism personalist. Deși el a refuzat ideea unui partid care să pretindă că se trage din creștinism, totuși creștin-democrații îl
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
partidelor creștin-democrate. Mounier vedea omul în mijlocul comunității, susținând realizarea a trei principii: instituții comunitare, o economie în slujba omului și chiar un internaționalism personalist. Deși el a refuzat ideea unui partid care să pretindă că se trage din creștinism, totuși creștin-democrații îl consideră unul dintre inspiratorii doctrinei lor, ca un continuator al catolicismului social din secolul al XIX-lea. Cel mai mare gânditor al democrației creștine a fost Luigi Sturzo, întemeietorul Partidului Popular Italian în 1919 și al popularismului. A fost
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]