1,251 matches
-
lumina dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi, încet, se risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul gros, aruncă dungi rumene pe stanurile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ești? răspunse o voce dragă și molatică. - Eu... deschide fereastra... nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea ni meni, și apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului în jos. O manta neagră îl acoperea, prin creții căreia transpăreau delicatele și corectele lui forme. Tatăl Mariei se aplecă asupra lui și-l privi cu plăcere, cu intenție. - Aha! gândi doctorul cu șireție. .................................................................................................................................... O negură deasă, cenușie și sclipitoare... apoi un cer de un etern și albastru întuneric
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei cu Adonis. Este un mister în această aversiune înainte, în tristeță după plăcere. Dar eu nu-l pricep. Îmblu la școală. Știi la cine: la albinele mele. Am părerea cumcă toate ideile ce plutesc pe suprafața vieței oamenilor sunt creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul albinelor. Ce ordine, măiestrie, armonie în lucrare. De ar avea cărți, jurnale, universități, ai vedea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina Lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei aruncate peste umăr am încremenit și am devenit o statuă de bronz, pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o voce dragă si molatecă ca de copilă. - Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, ș-apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeua se dede într-o parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mari, de un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip pe buzele coapte de sete de amor, cu acele umbre dulci aruncate abia sub umerii feței ei de marmură, cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este greu... {EminescuOpVII 158} Îmblu la școală. Știi la cine? La albinele mele. Am părerea cu toate ideile ce plutesc. Pe suprafața mesei oamenii sunt ca și creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul albinelor. Ce ordine, ce măiestrie în lucrare. De-ar avea cărți, jurnale, universități, ai vedea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră-naltă, îmi pare că în creții mantalei, aruncate pe umeri, am încremenit și am devenit o statuă de bronz pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă - mă-n mândria și răceala mea. Dacă lumea ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Este un mister în această aversiune înainte, în tristeță după plăcere. Dar eu nu-l pricep. Îmblu la școală. Știi la cine: la albinele mele. Am părerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafața vieței oamenilor sunt [ca și] creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul albinelor. Ce ordine, [ce] măiestrie [, armonie] în lucrare {EminescuOpVII 170} De ar avea cărți, jurnale, universități
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei, aruncate peste umăr, [pe umeri], am încremenit și am devenit o statuă de bronz pe Lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă-mă[î ]n mândria și răceala mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mei! O, ce frumoasă ești tu... ce mult o să te iubim noi... eu și cu tatăl meu cel bătrân, pietrarul! Tu vei scutura praful de pe cărțile mele, a lucrătorului cu spiritul, tu vei netezi cu mâna ta molatecă și alba, creții de pe fruntea mea, tu c-o sărutare vei însenina-o! Și o să te iubesc, o să te iubesc cum îmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!... Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și cu ochii și cu gura și plecă pe ușă și prin sat înainte. Nu mult după aceea veni și tată-meu, care auzise de la fată că venisem acasă. El mă strânse în brațele [sale]. Capul său era mai alb, creții de pe frunte și brazdele din fața mai adânce, iată toată schimbarea ce-o băgai de samă la el - destul însă ca ochii să mi se împle de lacrimi. Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă și moartă, între grinzile casei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
c-un lemnuș alb la capăt. Când începu sa, tragă din pipă, mustățile cătau în jos a oală, și ochii se holbeau naiv la gura lulelei cu atențiunea cea mare de-a o vedea curând arzând ca un cărbune. Căciula creață de oaie i se lasase pe ochi. O apucai tot mereu mai la deal și acolo văzui, pe lângă focuri mari și aprinse-n lumina soarelui - focuri ce lingeau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Chiuiturele vesele, fumul înălțîndu-se din focurile multe, fețele cele curioase cu ochii lor cei vii, cari de cari mai mari - în fine, acolo-l vedeai pe român, cu fața arsă dar adâncă, cu ochii caprii și vioi, cu pletele lungi, crețe, negre strălucit, cari-ncadrau frunți largi și netede, mustața neagră, nasul de vultur, bărbia cam ieșită, ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzurau pe umere, cămașa cea albă ce, slobodă, dezvălea pieptul cel ars de soare ce ascundea inimi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un pustiu cumplit, nemaisimțit. Mai aveam ceva pe pămînt? El îmi mai rămăsese, și el se dusese asemenea. De-aș [fi] avut frate și de mi-ar fi murit, cine știe de mă durea mai mult. Nori cenușii împluse cerul; creți și nestatornici, ei zburau prin aerul cel cald al nopții, și luna cu fața roșie contrasta cu {EminescuOpVII 219} cenușa cea lucie a norilor. Voinicii se sculau și se scuturau de somn; lăncile lor vinete luceau în lună, țuguiatele lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochi pentru ochi! Asta era și deviza lăncerilor - și ei măsurau cu măsura cu care li se măsurase lor. Românii nu prădau, ei ucideau. Oamenii nu se numărau după ranguri, ci după capete, căci coasa nu știa diferință între capul creț și negru al magnatului și-ntre capul de câne al honvedului. Era teribil acest popor când își scutura lanțurile lui de fier, teribil ca varga lui Dumnezeu. Și oare nu sunt toate popoarăle așa? Blânde și pacifice în timp de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neconstantă, catilinară. Sufletul lui Ioan în întregul, în viața lui internă devine identic cu al [lui] Poesis. Gânduri sclipitoare, dar fără adâncime - iată caracteristica ei. Și această receptivitate largă, tocmai pentru că e largă, nu e adâncă, ci seamănă cu undele crețe a unui vad. Ele sunt ca un material întîmplător și netrebuincios până ce nu cade în ele ideea, sămânța individualității poporului, care sămânță crește apoi {EminescuOpVII 225} ca un stejar și suge din materialul receput ca dintr-un pământ, indiferent în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astă dată mi-a dat haine, proaste dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie trece prin mijlocul norilor creți și de coloarea plumbului... și raze vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răsucea mustățile de praporcic rusesc sub nasul lui roșu și privea cu plăcere la garăfile de vin de dinainte-i. Stalmaistru vorbea cu sine însuși, ungurește se-nțelege, iar doctorul de casă, un neamț cu fața rasă și plină de creți, cu o plașcă mare și ochelari verzi, tușea din când în când netezindu-și barba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbîndu-se, vinul roșu și alb sclipea turnat [în] păhare și încet, încet se stabili acea veselie firească care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără ordine peste tâmple unele vițe împleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurei se îmflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregei fețe o arătare nemulțămită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
are numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune. Ceea ce dictează doamna Lume e sigur ca fondul și ca absolutul, [ceea]ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii *]. D. e., dacă d-na Lume dictează: A. Creață, dobitoc în piel [e de] om, și Destinul scrie A. Creață, ministru al Instrucțiunei, [atunci] acest ministru nu e decât forma sau formalitatea fondului, [nu] e decât haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Minis [tru ] ce îmbracă individul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Lume e sigur ca fondul și ca absolutul, [ceea]ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii *]. D. e., dacă d-na Lume dictează: A. Creață, dobitoc în piel [e de] om, și Destinul scrie A. Creață, ministru al Instrucțiunei, [atunci] acest ministru nu e decât forma sau formalitatea fondului, [nu] e decât haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Minis [tru ] ce îmbracă individul dobitoc, nu e decât tichia de mărgăritar ce îmbracă, ce ascunde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
repetîndu-mi -se atât de des cumcă pe icoană este un sfânt, mi se 168r părea firesc lucru că acel sfânt gândește, altfel la ce ar fi stat așa serios în cadrul lui, cu fruntea pleșuvă, cu ochii rotunzi și cu barba creață și albă. El era demult amic cu dânsul... și îndat *, când rămânea singur - singurel în casă, se pornea la vorbă cu moșneagul și-i povestea tot, tot ce-i trecea pin cap și bătrânul parecă zâmbea a râde. Dar de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi sărit, din ascunzișuri, să-i taie calea. Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime cu a calului, numai că, de data asta, așezat pe două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]