55,283 matches
-
tuturor acest drept. A debutat, ca poet, în anii războiului, dar nu și-a putut vedea primele poezii strînse în volum. Intitulat splendid Alfabet poetic, volumul lui de debut a primit în 1947 premiul Cenaclului "E. Lovinescu", lăsat de marele critic, după moarte, în răspunderea lui Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și a Ioanei Postelnicu. A fost premiat, dar nu s-a tipărit. Editurile particulare au dispărut de pe o zi pe alta. Iar noua Editură de Stat pentru Literatură și Artă nu
A murit Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15144_a_16469]
-
aplicare orice nouă proiecție. Când, atinsă fiind forma considerată de autor "consolidată", tot el descoperă "chestiuni de amănunt" în număr mare, pe care le-ar putea adăuga studiului "cu vremea". Și când, autorul se recunoaște capabil să scrie "un eseu critic cu totul nou" "fără contingență" cu ceea ce a scris până atunci. Condiția absolută fiind susținerea documentară. Găsesc în cea de a doua observație intuiția (altminteri nici nu aș ști cum îi spune) a lui G. Călinescu din 1947 a scrierii
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
G. Călinescu că marii creatori nu au biografie este doar punct de sprijin și de lansare pentru modularea acestei verticale din exprimarea călinesciană referitoare la biografie, cu treceri de la mitologie la dialectică, cu implicarea "conștiinței istorice", a "imaginației" și "inteligenței" "critice", pentru ceea ce el numește "obiect de biografie". Toate evocările împletite cu analize ale acestui câmp de-a dreptul magnetic de idei sunt mijloace de referință prin regăsiri concrete ale lui Eugen Simion asupra raportului dintre document și artă, dintre document
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
și vieții lui Mihai Eminescu, în cele mai ascunse fibre ale creației sale poate să-i pună cu adevărat în valoare faptul că ceea ce își propune G. Călinescu drept model ideal, este tot el cel dintâi care, în discursul său critic, îl răstoarnă. Dar "G. Călinescu n-ar fi călinescian dacă ar proceda altfel". Motiv pentru care "rolul lui în critică este, între altele, să pună în permanență în discuție temeiurile și metodele criticii literare". Acea extraordinară impulsionare spre idei și
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
călinescian dacă ar proceda altfel". Motiv pentru care "rolul lui în critică este, între altele, să pună în permanență în discuție temeiurile și metodele criticii literare". Acea extraordinară impulsionare spre idei și spre mișcarea lor fastă, care îi caracterizează demersul critic; acel spirit critic de impresionism modern în care înțelege G. Călinescu să conceapă istoria literaturii. Cu aceeași vervă a cercetării și aceeași siguranță a erudiției alcătuiește Ileana Mihăilă ediția, toate datele oferite fiind tot atâtea trăsături caracteristice în stare să
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
proceda altfel". Motiv pentru care "rolul lui în critică este, între altele, să pună în permanență în discuție temeiurile și metodele criticii literare". Acea extraordinară impulsionare spre idei și spre mișcarea lor fastă, care îi caracterizează demersul critic; acel spirit critic de impresionism modern în care înțelege G. Călinescu să conceapă istoria literaturii. Cu aceeași vervă a cercetării și aceeași siguranță a erudiției alcătuiește Ileana Mihăilă ediția, toate datele oferite fiind tot atâtea trăsături caracteristice în stare să exprime personalitatea morală
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
Matei Călinescu nu abordează direct trecutul tulbure al lui Eliade. Două sînt modalitățile prin care amortizează orice efect inutil într-o astfel de problemă delicată: privește problema prin ochii lui Culianu sau interpretează texte. în felul acesta își absolvă "eul critic" de prejudecăți... Primul pasaj surprinzator al cărții apare în articolul O crimă perfectă. Autorul își transcrie și analizează notițele mai vechi pe care le pregătise la scurt timp după moartea lui Culianu, în mai 1991. Iată cîteva rînduri din acel
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
nu poate suferi o decodare sigură. "Proza fantastică a lui Eliade oferă echivalente literare ale tehnicilor picturale de anamorfoză și de trompe l'oeil - în joacă și în serios", concluzionează Călinescu. Matei Călinescu știe foarte bine să-și valorifice textele critice - nu speculează niciodată mai mult decît trebuie, întotdeauna își "pigmentează" articolele cu amintiri sau cu citate extraordinare, citate care ne dau gustul adevărat al criticului și teoreticianului literar care nu se ferește să facă investigație, care are mereu un ochi
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
joacă și în serios", concluzionează Călinescu. Matei Călinescu știe foarte bine să-și valorifice textele critice - nu speculează niciodată mai mult decît trebuie, întotdeauna își "pigmentează" articolele cu amintiri sau cu citate extraordinare, citate care ne dau gustul adevărat al criticului și teoreticianului literar care nu se ferește să facă investigație, care are mereu un ochi curios, extreme de agil. Astfel de citate redau dimensiunea umană a relațiilor dintre Ionesco și Eliade, spre exemplu. Iată un fragment dintr-o scrisoare pe
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
efectuată asupra textului său inițial: reordonarea capitolelor, refolosirea datelor existente în capitolul Descrierea operei, repartizarea vastului material în versiunea din 1947 și reorientarea lui către cele două spații care nu se exclud, universal și românesc. Într-o țesătură de argumente critice, Ileana Mihăilă insistă asupra inovației ediției revăzute, considerînd ca "marea valoare" "împărțirea capitolelor în subcapitole, ale căror titluri schițează astfel planul întregii lucrări." Atentă la lecția de editor a lui Andrei Rusu (să nu pierdem din vedere că Ileana Mihăilă
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
inovației ediției revăzute, considerînd ca "marea valoare" "împărțirea capitolelor în subcapitole, ale căror titluri schițează astfel planul întregii lucrări." Atentă la lecția de editor a lui Andrei Rusu (să nu pierdem din vedere că Ileana Mihăilă realizează prima sa ediție critică), este mereu pe urmele variantelor, date de G. Călinescu și acele inițiate de Perpessicius. Este atentă la lecțiune, știind că orice oscilare poate avea repercusiuni asupra înțelesului; își pune problema ortografiei lucrării, în general, și a modului cum își ortografiază
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
date diferite: Lămuriri (1935) Postfața volumului din 1936, și Prefața scrisă de G. Călinescu pentru versiunea din 1947. Esența lor poate fi concentrată astfel: la noi, în anii care preced al doilea război mondial, sporirea cantității de literatură pune pe critic în dificultăți serioase, fiind obligat de împrejurări să citească tot ce apare nou și să-și spună părerea la modul cel mai obiectiv posibil. De unde nevoia scrierii, într-o țară în deplină desfășurare culturală, a unei istorii a literaturii române
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
chiar și cele editate, eliminînd "multe inexactități", să cerceteze mereu, dar să și recunoască meritele cercetărilor anterioare: "O altă redacțiune dintre ms. lui I. Negruzzi mi-a fost arătată de C. Botez." Materialul informativ este topit și răspîndit în sinteze critice. Pasiunea pentru analiza estetică îi este încă o dată verificată, cît și pentru asociațiile neașteptate, raportările la tot ce este "mare" în literaturile lumii, prilejuri de a fi deschise largi perspective meditației. G. Călinescu are un fel al său de a
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
de-al cincilea volum Opera urmează să publice Bibliografia și Notele de la Viața lui Mihai Eminescu. În Postfața din 1936, citim: "Cele șase volume alcătuiesc un singur studiu, care trebuiește să fie citit de la un capăt la altul, fiindcă intenția critică este infuzată peste tot și o pagină se bizuie pe alta, în valuri variate, nu identice." Iar în Prefața din 1947: "...și astfel puteam acum cu ajutorul istoriei literaturii să-mi rotunjesc monografia, și cu sprijinul acesteia din urmă să adîncesc
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
cea dintîi." Un amănunt poate scăpa ochiului încă nedeprins cu scrisul lui G. Călinescu. Etalîndu-și atît de atent modul de lucru, el afirmă, la un moment dat, în 1947: "Nimic nu mă împiedică pe mine însumi să scriu un eseu critic cu totul nou." Fără să fi bănuit, el prevestește în 1947, eseul pe care avea să-l scrie în 1964, despre valoarea universală și caracterul național al poeziei eminesciene. 1) G. Călinescu - Opera lui Mihai Eminescu. Ediție îngrijită de Ileana
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
Coșbuc, care pune capăt clișeului gherist al "poetului țărănimii", sugerînd în autorul Baladelor și idilelor un poet care merge la țară în week-end. (Interesant este că, dincolo de folosirea expresiei englezești, deloc uzuală la noi înainte de război, Streinu este, probabil, singurul critic important al vremii care știe limba lui Shakespeare, din care a și tradus, ceilalți fiind îndeosebi francofili sau, ca G. Călinescu, italienizanți). Sau reluarea Amintirilor lui Creangă în polemică pe față cu G. Călinescu, dintr-un unghi mult mai puțin
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
la bătrînețe, Călinescu. Era mai degrabă rezervat, de o deplină civilitate, distant, comportament prin care se apropia de T. Vianu. Fără geniul lui Călinescu ori perspicacitatea lui Cioculescu, fără volutele ipocrit-malițioase ale stilului lui Perpessicius, dar și fără recea chirurgie critică din cronicile lui Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu se distinge prin noutatea și curajul multora dintre analizele sale, îndeosebi, dar nu exclusiv, cele despre scriitorii clasici. Nici unul dintre contemporani n-a fost mai decis modern în preferințe decît el. , Vladimir Streinu
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
este tendențioasă. Istoria (și literară) a pretins dintotdeauna să se întemeieze pe obiectivitate ca pe o interpretare corectă a documentelor, dar asta nu înseamnă, în nici un caz, că a urmărit să ofere o viziune pozitivă asupra faptelor; obiectivitatea implică distanța critică, nicidecum identificarea ideatică ori emoțională. Altfel spus, cartea Alexandrei Laignel-Lavastine suferă de o tendențiozitate care îi umbrește meritele și, mai grav, îi subminează puterea de convingere. Este ca și cum, în loc să descrie, denunță. Ancheta, cum o numește ea însăși, se transformă inevitabil
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
se văd membrii faimosului trio schimbînd surîsuri complice." Acuitatea observației psihologice (și mai apoi, cum vom constata, psihanalitice) ne lasă visători, cum zice francezul. Problema este cum se poate întemeia pe o supoziție de acest fel un demers istoric și critic. O atare ipoteză iese din sfera științei, e păgubitoare ca orice parti-pris și nu ne poate trezi cu adevărat interesul. De altfel, întregul capitol introductiv, Aspects d'un mythe (Aspecte ale unui mit), care parafrazează titlul unui cunoscut studiu al
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
pe care șeful cenaclului îi va întîmpina vor fi psihanalizați ori semiotizați. Sau poate li se va aplica o grilă textualistă. Sau, de ce nu, una deconstructivistă, deși dl. Mincu nu pare să fi depășit anii '60 în materie de "sistem" critic și să fi auzit de deconstructivism. Nedumerirea Cronicarului începe chiar de la titlul paginii din Luceafărul: Subsidiaritatea criticii. Din context rezultă că dl. Mincu nu cunoaște sensul primului din cele două cuvinte. "Dictatul cultural al subsidiarității" este, de exemplu, o expresie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15207_a_16532]
-
-și facă ziarul lor, dacă vor publicitate gratuită! Îmi amintesc cu neplăcere de mica bătălie pe care am dus-o în ședințele de sumar, cu câțiva ani în urmă, pentru a promova în pagină 15 rânduri despre cartea unui prestigios critic literar. Imaginați-vă 20 de șefi de secții, plus redactorii-șefi adjuncți (nededulciți la cultură, cei mai mulți cu studii politehnice, sau neterminate), strânși de două ori pe zi, între orele 10-11 și după-amiază, între 16-17, fiecare licitându-și "marfa" secției pe acea
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
iale, pă lunei, pă macavei, pă marțolea cu fasolea [...], pă fus și pă toți cei, dacă vei fi credincios. Așa ziua de azi să te bată." Ion Istrate - Primul Occident - începuturile poeziei și teatrului în cultura română, colecția "Deschideri", seria Critică și Istorie literară, Ed. Paralela 45, Pitești, 154 p., 36.000 lei.
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
Alături de adresele deja existente, care își mențin un număr ridicat de vizitatori, apar mereu altele noi. Oferta de texte rămîne totuși destul de redusă, repetitivă și bazată pe colaborarea benevolă a beneficiarilor. "Referatele" nu par să fie revăzute de nici un ochi critic și didactic, care să îndrepte erorile de ortografie, numele greșite, afirmațiile aberante. Pericolul de înșelăciune - aflat la baza fenomenului - este astfel contracarat de lipsa de valoare a majorității produselor: nu văd cum textele oferite pentru temele de limba și literatura
Iarăși despre referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15222_a_16547]
-
său de a se aplica cercetării științifice aceasta înseamnă minuție și responsabilitate, tenacitate și logica explicațiilor. Pentru el, a cunoaște înseamnă a acumula, a interpreta, a demonstra printr-o argumentație judicioasă. Concentrarea și claritatea privesc atît enumerarea cît și limbajul critic. M-am întrebat de cît timp a avut nevoie autorul Dicționarului pentru stabilirea unui traseu atît de exact, în care nimic să nu fie artificial în căutare, ori diluat în prezentare? A început în 1969. Cît s-a adăugat acestei
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
traseu atît de exact, în care nimic să nu fie artificial în căutare, ori diluat în prezentare? A început în 1969. Cît s-a adăugat acestei precizări în timp, o spun lucrările efectuate de Iordan Datcu. Studii introductive, postfețe, ediții critice, articole risipite prin diferite publicații, ca dată, cît am reușit eu să urmăresc, cel mai îndepărtat în timp, ar fi studiul despre Ovidiu Bîrlea, din 1967. Că grosul informațiilor și cercetării privește valorile tradiționale, pe Anton Pann, care deschide perspectiva
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]