KorAP: Find »[drukola/base=cucoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...66 >

1,631 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

s-o pun. Se repezi cu brațele întinse, mi-o luă din mână și o puse cu grijă într-un colț, pe o mobilă. Apoi iar se întoarse spre mine, foarte serios, fără să zâmbească. —Ei, spune... Am alungat-o, cucoane Petrache... Mie îmi era dragă, am luat-o din dragoste... Tatăl ei era fecior boieresc, un biet om acolo, da’ ea era fată frumoasă... Și eu dac-am văzut-o așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
luat-o din dragoste... Tatăl ei era fecior boieresc, un biet om acolo, da’ ea era fată frumoasă... Și eu dac-am văzut-o așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș, și i-am luat o rochie de matasă... Și ce nu i-am cumpărat? Și botine de lux, și testemeluri fine, ca la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș, și i-am luat o rochie de matasă... Și ce nu i-am cumpărat? Și botine de lux, și testemeluri fine, ca la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-o zi, o prind c-un flăcău, pe malul Prutului, într-o luncă... Da’ nici eu nu știu cum am dat peste dânșii... Și sar eu asupra hatalăului, îl bat, îi strămut fălcile, și sar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am venit. Mai bine omoară-mă, numai nu mă alunga... Îmi era și dor de tine, zice... Dragoș se opri. Își ținti ochii în pământ o clipă, apoi și-i întoarse spre mine: Și rochiță de matasă a dat-o, cucoane Petrache... Acu nici cu ce se îmbrăca n-are. Eu tot sunt cu dragoste pentru dânsa și vreau să-i cumpăr alta. Ș-acu vă rog să-mi dați vreo două parale, cucoane Petrache... Mi-i cam rușine mie, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Și rochiță de matasă a dat-o, cucoane Petrache... Acu nici cu ce se îmbrăca n-are. Eu tot sunt cu dragoste pentru dânsa și vreau să-i cumpăr alta. Ș-acu vă rog să-mi dați vreo două parale, cucoane Petrache... Mi-i cam rușine mie, da’ ce să fac? De acu, dac-am primit-o, trebuie s-o îmbrac... Azi îi duminică, nu mai am vreme... Da’ duminica viitoare vreau să mă reped pân’ la Eș... —Bine, Neculai, zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nedumerirea, și mă-ntorsei c-o întrebare spre Neculai Dragoș: Ian ascultă, Neculai, ce-mi spuneai tu că te-a înșelat nevasta? Eu am văzut-o pe nevastă-ta. Nu mi s-a părut deloc sprințară... Cum te-a înșelat? —Cucoane Petrache, mult am pătimit eu. Nici eu n-am înțeles. Iaca așa, de vorbit nu vorbește... Nu-i vorbăreață deloc... Să umble ea așa, lela, iar n-are obicei... E o femeie cuminte, ține la mine... Și iaca am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vesel. —He-he! zise el. Ce bătăi i-am tras, uite, cu harapnicul! Când o ardeam, se întindea pe jos și se zvârcolea ca un șarpe pe jaratic... Altfel nu-i de chip - dacă n-o bați pe muiere, nu merge, cucoane Petrache... Altfel îs mulțămit, și nu pot să spun că nu ține la mine... De aceea a și făcut atâta drum și a venit până la morile mele de vânt... Dragoș iar începu a râde înveselit. —Ieri, cum a venit, vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
face și dumneavoastră... —Bine, Neculai, să-mi facă și mie. Ne apropiam în tăcere de muncel. Șandramaua vătafului sta nemișcată. Cealaltă moară se învârtea fără hodină, își vântura spetezele pe cerul pustiu al răsăritului. Vă rog să nu vă supărați, cucoane Petrache, zise Dragoș. Dacă vi-i sete, poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o înmlădiere de mândrie în glas. Urcarăm domol clina. Găinile se culcaseră. În moara care se învârtea, un purcel își amesteca în răstimpuri guițările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice, vă rog de îndrăzneală, să nu vă supărați... Ați fost bun cu noi, și m-am gândit eu să trimet nevasta la curte să vă facă o leacă de dulceață... Tot n-are ce face azi... Zicea ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce face azi... Zicea ea că-i sărbătoare, dar cu mine nu se poate pune... Mai bine s-oștiu eu aici... Când zic eu, nu poate să se-mpotriveascăea... —Bine, zic, ridicând capul de deasupra socotelilor mele. Eu mâni dimineață îs aici, cucoane Petrache; nu-ntârzii nici o clipă. —Bine, zic eu iar. Și omul s-a dus. Nici n-am știut când s-a dus. Eu eram foarte ocupat cu condicile mele verzi. Iar după masă m-am mirat când am văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre. Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să se zbată în lanț și să schiaune cu jale. Gavril se opri, în cumpănă, cu capu-ntors spreea: Las-o acasă! zise stăpânul. Omul își strânse sumanul la piept și ieși în drum cu baltagul și cu pușca. Ce este, cucoane Coste? —Mă-ntrebi ce este? izbucni îndârjit boierul și își acoperi obrazul cu gluga. Tu știi să te hodinești la foc; haidăii ceilalți, iar nu fac nimica - și trebuie să mă vestească străinii că intră hoți în pădure. Ba pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să mă vestească străinii că intră hoți în pădure. Ba pot să-i văd și eu ziua-n amiaza mare, cum mă pradă. Acu o jumătate de ceas am văzut eu, cu ochii mei, pe-un mușteriu... Cum se poate, cucoane? unde-i? Doar de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecția! Stăpânul începu să râdă amărât: —Ia slăbește-mă... N-ai ieșit tu pe vremea asta în pădure cum nu-s eu popă... Las’ că vă știu! — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecția! Stăpânul începu să râdă amărât: —Ia slăbește-mă... N-ai ieșit tu pe vremea asta în pădure cum nu-s eu popă... Las’ că vă știu! — Da’ unde se află, cucoane, am ieșit, cum să nu ies?... Am cercetat, am dat glas din corn pădurarilor, mi-au răspuns... Nu era nimica... Liniște, pace... Numai de sus ploua... De trei zile plouă. Cum să intre în codru pe așa vreme? Boierul pufni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Gavril dădu din cap. Dă, mă gândesc și eu că dacă punem mâna pe-acela, cine-a fi, n-are să-i fie moale... Boieru ista-i mare șpion... gândi apoi sluga... Hm! Și-i mânios Dunăre... Unde-a fi fiind, cucoane, hoțul? A fi fiind chiar în tăietura cea nouă... —Pe-acolo l-am zărit intrând... —Atuncea să-i ieșim înainte pe cararea asta... Apucară de-a dreptul printre tufe, și rămurelele începură să-i bată c-o ploaie deasă. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și chihaia se repezi din tufe. - Strigă gros: Ce-i, măi hoțomanule?... Apoi se opri lângă car, uimit: —Tu erai, mă Ile? - Ce este? - Cucoane, aista-i Ile Covataru... Da’ ce are? Nu vezi ce are? strigă stăpânul. Văd că a îngenunchiat și dă ochii peste cap... Amândoi se uitau la om. Clipea din ochi și obrazul i se încrețea; dintr-o durere grea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lăsă în apa drumului. Boierul sta neclintit pe cal. Nu știa ce hotărâre să ia. Nu știa ce să creadă. Chihaia Gavril aștepta și-și purta ochii întruna de la stăpân la căzut. Apoi se hotărî și se îndreptă spre boier: —Cucoane, eu zic să-l iau și să-l duc până la bordeiul meu... Cum să-l lăsăm aici?... Are el ceva... —Bine, ia-l și du-l... rosti cu jumătate de glas stăpânul. Chihaia își rezemă la o parte pușca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gemea încet, în noroi, lângă car, sprijinit într-un cot. După ce isprăvi, Gavril apucă pe român de subsuori și-l aburcă încet în car. Apoi îndemnă scurt boii: Hai! Boii porumbi se opintiră și scoaseră cu greutate carul din hlei. —Cucoane! zise Gavril cu tărie; dumneata apucă de-a dreptul pe unde am venit noi... Eu fac pe drum - și am o leacă de înconjur... Carul porni cu boii blânzi, și cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vatră, jos, slab și sfârșit, plin de noroi, hoțul de lemne. L-am adus... zise încet, c-o privire ciudată, chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avut el un val... S-a opintit azi tare greu pe lângă boi... Poftiți, cucoane, în casa asta mare... Boierul intră în odaia cea curată. Din umbră ieși deodată nevasta lui Gavril, nedeslușită, apucă mâna stăpânului și o sărută. Apoi se dădu la o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mare... Boierul intră în odaia cea curată. Din umbră ieși deodată nevasta lui Gavril, nedeslușită, apucă mâna stăpânului și o sărută. Apoi se dădu la o parte, cu brațele încrucișate pe piept. — Da’ băieții unde ți-s? — Îs la treabă, cucoane, zise Gavril. Îs stoleri... Umbra odăii era rece și mohorâtă. Boierul simțea în nări un miros ascuțit de aer închis, de pulbere și de rachiu. Își lepădă mantaua grea și trecu în tindă, spre focul din vatră. — Te pătrunde la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de lemne... Eu zic una, boierul zice alta... Cucoane! șopti el cu durere, cucoane! am asudat ani de zile pe lanurile dumnitale; dă-mi v’o două parale să-mi cumpăr păpușoi pe iarnă... Acu eu zic altfel: mă duc să-mi vând boii că n-am ce le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de lemne... Eu zic una, boierul zice alta... Cucoane! șopti el cu durere, cucoane! am asudat ani de zile pe lanurile dumnitale; dă-mi v’o două parale să-mi cumpăr păpușoi pe iarnă... Acu eu zic altfel: mă duc să-mi vând boii că n-am ce le da de mâncare... Răstimp de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ei, lasă, Tudoriță, lasă... Iaca, ține... câțiva lei... mi-au mai rămas... Caută și fă economie... Pe urmă începea să râdă, pe când fata îi punea un ștergar curat pe masă. Tot îmi spune unul și altul: de ce nu-ți măriți, cucoane Ioane, fata?... Și eu de colo: Apoi fata mea... hapoi fata mea... Eu fetii mele nu-i dau zestre... Cui îi place, așa s-o ieie... Cam greu, tată... Picherul își sorbea încet paharul de vin și se întorcea holbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]