3,433 matches
-
săptămâni de repetiții, conferințe de presă și numeroase interviuri, se apropie ziua decisivă. Sâmbătă seara se despășoară cel mai mare concurs musical “Eurovision Songscontest 2015”, pe scena de la Viena. “Building Bridges, să construim poduri este mult mai important decât să dărâmam ziduri” spunea Alexander Wrabetz, directorul televiziunii austriece. Să construium poduri între copiii și părinții plecați din piesa lui Voltaj (România), poduri între armenii de pe cinci continente reprezentați prin trupa Genealogy (Armenia), poduri între persoane cu handicap și cei “normali”, Monika
Eurovision 2015 Viena după semifinale [Corola-blog/BlogPost/93100_a_94392]
-
bolnavilor. Pentru a marca aceasta ctitorie, Safta a comandat o construcție în marmură, pe care a montat- o pe frontispiciul bisericii. Printre altele, semnul conținea și un blestem la adresa celui care ar îndrăzni să se atingă de construcție. Ceaușescu a dărâmat Spitalul și Biserica, în 1984. Din imobile nu au mai rămas decât pietroiul cu blestemul. «Inscripția, care se află acum chiar la Universitate, în curtea Muzeului de Istorie al Municipiului București, conține la final un blestem care cere Divinității ca
Istoria se repetă sau… cât de mică-i lumea mare!?! [Corola-blog/BlogPost/93292_a_94584]
-
după un an de trudă cu 12 ore de lucru pe zi, cel mult trei săptămîni de concediu, plătit cu cîțiva amărîți de gologani. Cînd vor veni din vacanță cu mințile și mai „odihnite”, ce vor mai vrea oare să dărîme în capul poporului aflat la terapie intensivă? Mai în glumă, mai în serios, cum ar fi oare, dacă ar fi scoși în șuturi din fotoliile de pluș ale democrației originale? Pentru că după un sfert de veac de libertăți amăgitoare, ne-
Îndrăzneşte careva să le strice socotelile? [Corola-blog/BlogPost/93476_a_94768]
-
ar fi putut să ne închidă gura definitiv. Ne ține de măscărici, de-abia are prilejul să zică: „Actorul e un bețiv, dar care artist nu e? Filozoful? Un oligofren. Romancierul? Tot pe-acolo. Trei bufoni care cred că pot dărâma Orânduirea!”. Niciodată nu ne-a fost mai bine ca pe vremea Balerinei... Cineva a întocmit o listă cu câteva zeci de nume și a lipit-o pe ușa Primăriei. Cei scriși acolo vor fi pedepsiți de către Castelan! Romancierul, Actorul, Filozoful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
toți, expertizarea medicală a lui E. O contraexpertiză dacă rezultatul nu va fi așa cum vor ei. Totdeauna scribălăii ăștia își dau în petic. Se vâră peste tot. Se cred cei mai deștepți, pentru că răsucesc, în fel și chip, cuvintele. Au dărâmat, zic, și moharhii, dictaturi, guverne, au impus religii. Îi privește, îmi voi continua studiul, oricum. Am nevoie de E. aici; mintea lui e un fel de cutie chinezească. În fiecare compartiment, o altă lume. Una reală, pe care de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e gol, zise el. Se Înapoi câțiva pași, În timp ce Îi Îndemna pe polițai să Înainteze. — Dărâmați aici! Poate că era numai fantezia lui, dar i se păru că deslușește o mișcare dincolo de peretele din lemn. Era sigur că pe undeva exista un mecanism care să Îl deschidă, dar nu avea vreme să-l caute. Polițaii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de pe pereții puțului, le proptiră mai bine cu lovituri de ciocan, însă amintirea accidentului ce costase deja o viață îi obligă să lucreze cu aceeași grijă ca și cum ar fi construit un castel din cărți de joc, ce amenința să se dărâme în orice moment. Ajunseră la adâncimea de treizeci de metri, unde rădăcina cea mai groasă a palmierului cel mare începea s-o ia spre miazăzi. De ce oare? Se sfătuiră în jurul focului, încercând să găsească o explicație logică pentru acest fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un coniac, the Wall, muzica lui Pink Floyd, scrîșnetul sfîșietor al pereților care se dărîmă scot la lumină secretele cărnii, o vulvă deschisă, sîngerîndă ca după un viol. Fața lui la lumina lumînării e parcă Îmbrăcată În celofan. Cuptorul aragazului arde. Din amintire sau din reflex vine un miros de cozonac. Copilul chinuit, terorizat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pune În mișcare, șirul de vagonete se Întinde, se lungește, blochează trecerea Între două alimentare. Oamenii așteaptă cuminți de o parte și de alta a terasamentului. Sticlele goale de lapte aburesc În sacoșă, muștele Înțeapă a ploaie, minutele trec. „Au dărîmat și biserica Sf. Vineri!“ LÎngă șină un cîine viu urinează pe un cîine mort. Bătăi În ușă, Întîi timide, apoi din ce În ce mai puternice. De ce n-o fi sunînd? Trebuie că e vreo sinistrată de profesie, din alea care tot vin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nicăieri, așa că m-am întors în camera mamei și i-am spus lui tanti Mae că tata a plecat. — Când am auzit strigăte și tot zgomotul ăla, m-am dat jos din pat și taică-tu mai că m-a dărâmat în fugă, cum trecea prin camera mea. A ieșit prin fereastră pe acoperișul de la verandă, mi-a zis tanti Mae în timp ce îi schimba mamei punga cu gheață de pe obraz. Mama nu își revenise încă, dar mormăia ceva și ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ușă, așa că n-am reușit să o deschid. — Îți dau o secundă să descui. O secundă! M-am speriat atât de tare încât nu am reușit să-i spun să nu mai împingă în ușă. Nu crezi că pot să dărâm ușa asta și să ajung la tine, diavol mic, nu-i așa? Te aud acolo cum te joci cu ușa. Ajung eu la tine chiar dacă e ultimul lucru pe care-l voi face astăzi! Probabil că s-a retras de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
nu am apucat să descui. —Tom? am întrebat. Nu, eu sunt. — Oh, am exclamat, cu mâna pe zăvorul de sus. M-am gândit că, deși nu aveam chef de cineva, ar fi nepoliticos să nu-i deschid. Oricum, probabil ar dărâma singur ușa dacă nu i-aș deschide. Aș putea să-i zic să nu stea mult, făcând pe obosita. Pe cine încercam să păcălesc? Deja îi deschisesem. Dacă aș fi așteptat un buchet mare de trandafiri și un sărut tandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tot ele, abstracțiunile, o produc. Da, da, exact, asta o să facă. Ajunge cu tâmpitul ăsta ordonat. Pregătit de cel mai teribil eveniment din întreaga istorie a omenirii, Ionel s-a aplecat, înhățând cablul calculatorului. Îl va smulge cu ură, zbierând, dărâmând și zidul, atât de tare îl enervează ceea ce vede pe ecran. Cifrele astea tembele cu care mai bine nimeni n-ar fi avut de-a face, treiul ăla tembel care se tot învârte până devine un cinci. Bleah, moare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privitorii. Certurile, răspunsurile pe care și le dădeau instrumentele unele altora, cuvintele pe care și le adresau întrecură efectiv orice închipuire, ba chiar s-ar fi putut spune că nu mai cunoșteau pic de rușine pe măsură ce Naybet deborda de măiestrie, dărâmându-și întregul complex de percuție pe care-l avea la dispoziție. În tot acest timp, uralele mulțimii înnebunite de transa încrâncenată în care era purtată creșteau din ce în ce. Po-po-po-poai-pi-poai, declamă chitara lui Ionescu, tuby-tubap-tub-tap-d’dein? întrebă basul, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în sfârșit că o iubește! Te iubeeesc strigă el! Sfârșiiit! zbieră tânăra prozatoare, încheind apoteotic în ovațiile tuturor. - Aaaah! Aaaaah! Ajutooor! răgea Euripide, zvârcolindu-se pe parchet ca otrăvit. Geniaaal! Toți cei prezenți izbucniră în urale, scandând numele Aurorei și dărâmând absolut tot ce le stătea în cale. Aprecierea lor depășea orice imaginație și începu să se manifeste deosebit de violent, astfel că scaunele prinseră să zboare prin spărtura lăsată de Giordano. Cât despre mine și Maro, e inutil să vă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Trebuia să-și aducă uneltele și să înceapă neîntârziat lucrul. Nu mai putea să aștepte, comoara era acolo, iar el nu avea decât să pună mâna pe ea cât mai repede. Așa începuse totul. Mai întâi se apucase să înlăture dărâmă turile. Găsi imediat alte câteva geode, puține de altfel, dar acestea îi întăriseră convingerea că se află pe drumul cel bun. Adunase deja în batistuța pe care o purta în buzunar o grămăjoară frumușică de aur. De acum greutatea acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fac Mașa, din Pescărușul, nu ce mi-au dat ei, Cordelia, cum o să mai fac eu Mașa, cum?, ce-o să zică lumea?... Femeile nu mă iartă pentru căsătoria cu Maestrul, pentru tot ce am în gospodăria asta... Dar nu mă dărâmă ele pe mine!, și tânăra actriță vorbește mai departe de-ale ei și de-ale lumii, strângându-și pleoapele într-o linie-brici. Ați văzut, au vrut ele împreună, cronicărese și exsoții, să mă facă să sufăr?, da’, ei, uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
buzele moi îi plac ei la nebunie, o ia în brațe și-o ascunde bărbătește la pieptul lui masculin, dar căsătorit, o întoarce cu spatele la el și îi așază curulețul pe picioarele lui lungi, canapeaua îi mai suportă, nu s-a dărâmat, nu s-a desfăcut. Încă. Dar când vine Vichi?, întreabă Loredana, ține pleoapele în jos, așteaptă tare ca briciul răspunsul lui. Are spectacol, pe urmă zicea că merge cu niște prieteni la restaurant, sărbătorește cu spaniolul Juan, nu îl cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în ploaie, așezat pe vine și se uita la o fată care dormea sus, în fața lui, pe o piatră. O fată de vreo șase ani pe atunci, așezată pe o piatră mare, un bolovan care, dacă s-ar fi desprins, dărâma trei case, așa era de mare, fata asta dormea ca o găină, făcută ciuci, el se uita la fetița aia cu buze roșii și cu părul galben, tuns castron, copilă de oameni săraci, foarte săraci, în familia ei erau vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
splendide cu adevărat, tu nu trădezi, înțelegi? Și fetei i-a trecut toată oboseala. — Mi-am trădat idealurile. Ca în Brecht, îmi amintesc aproximativ niște versuri ale marelui Brecht, nici nu știu din ce poezie sunt: Munții mei i-au dărâmat,/ Dealurile le-au nivelat,/ Văile le-au astupat,/ Peste mine trece acum un drum lesnicios. Cuvântul ăsta lesnicios e teribil, nici nu vreau să-l mai spun vreodată. M-au nivelat. Nu cineva. Viața. — Te-au nivelat și comuniștii, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Fetești, din Italia la Fetești, să jucăm la copiii preșcolari, și tu vrei să fiu mulțumit, am jucat foarte mult acest spectacol, Steaua fără nume, dar el s-a impus extrem de greu, au fost însă sute de reprezentații, pentru că el dărâma niște mituri, era altă regie, altă montare, ciudat era că a fost primit foarte rău de critică, cică băteam apropo la banii care nu erau în România, la școala românească de atunci, numai că publicul, care-i mai deștept decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îți zic, ca proasta am râs, pentru că, de fapt, îmi plăcea, era un brunet cu barbă, subțire, simpatic, râdea din ochi, avea gropiță în barbă, semnul iubirii, cum se lăuda el, adică „mă iubește femeile”, vroia să zică. M-a dărâmat. Era șarmant din prima, că prima impresie contează, să nu fugiți de prima impresie, e cea adevărată, instinctul îți spune totdeauna adevărul... În vara aia am luat Bac-ul, admiterea la Arhitectură și pe Cristi de sosț, îl iubeam. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
posibilitatea de a porni de la zero, ceva ce Kerry și Sloane, din pricina constituției lor, nu vor putea face niciodată. Te-ai frecat din greșeală de două-trei ornamente și le-ai răsturnat, după care, Într-o criză de nervi, le-ai dărâmat și pe celelalte. Acum misiunea ta este să colecționezi ornamente noi și cu cât privești mai departe adunându-le, cu atât mai bine. Dar nu uita: rezolvă lucrul imediat următor! — Cât de clar știți să expuneți totul! Astfel stăteau ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mulți de ea și nu toți erau niște firfirici. Nu știu ce jucau, dar Chiril Economu era pe o scară în mijlocul scenei, Marcel Anghelescu stătea și ținea scara, iar Birlic, trecând pe lângă Marcel, îi bagă un deget în fund. Marcel răcnește năprasnic, dărâmă scara, Chiril cade ca un sac de cartofi și-și rupe mâna, iar publicul rămâne mut la o scenă incredibilă: Birlic fugărit dintr-un arlechin în altul de către regizorul spectacolului, însuși Sică Alexandrescu, care văzuse din culise tărășenia, pusese mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de situație. Marcel iese cu precauție, râde, râde, obosește de râs și într-un final tace. ― Ești nebun? întreabă Beligan. ― Eu? strigă Marcel. Eu? Tu spui „Să luăm de pizdă calul dumitale” și eu sunt nebun? strigă Marcel și se dărâmă o altă bună bucată de vreme de râs. Pauză. Tăcere de mormânt. În sfârșit, când totul părea rezolvat, Beligan zice: ― Ești un prost, Marcel. Uiți că eu sunt un actor care a citit enorm și că-mi folosesc creierul, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]