1,345 matches
-
și a fost așezată într-un loc nou. Tradiția ne spune că la aducerea ei un rol important l-a avut un preot originar din Cuhea. În Văleni a slujit ca biserică parohială până în anul 1947 când a fost demolată. Datarea dendocronologică este o metodă care oferă posibilitatea de a afla anul în care s-a tăiat lemnul din care a fost construită biserica. Datarea a fost realizată de un specialist islandez împreună cu arhitectul român Alexandru Baboș. În 1917 au fost
Biserica de lemn din Văleni, Maramureș () [Corola-website/Science/321510_a_322839]
-
din Cuhea. În Văleni a slujit ca biserică parohială până în anul 1947 când a fost demolată. Datarea dendocronologică este o metodă care oferă posibilitatea de a afla anul în care s-a tăiat lemnul din care a fost construită biserica. Datarea a fost realizată de un specialist islandez împreună cu arhitectul român Alexandru Baboș. În 1917 au fost colectate 417 probe din 20 de biserici, cu ajutorul unui burghiu special care permite extragerea unor cilindri de lemn subțiri, cât mai lungi, unde se
Biserica de lemn din Văleni, Maramureș () [Corola-website/Science/321510_a_322839]
-
trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”. O descriere obiectivă a evoluției relației dintre ei se poate obține prin urmărirea cronologică a informațiilor din scrisorile lor și din textele manuscriselor eminesciene. Datarea poeziilor nepublicate și a ciornelor de scrisori este cea din "Opere", Editura Academiei. Din "Amintirile" lui Ioan Slavici se cunoaște că după stabilirea la Iași în 1874, Eminescu frecventa salonul Veronicăi. În această perioadă scrisorile dintre cei doi au fost
Veronica Micle () [Corola-website/Science/303693_a_305022]
-
planimetrie arhaică, anume cea a unui dreptunghi cu absida pentagonală decroșată, prevăzut, în partea opusă, cu o terminație poligonală în trei laturi; tradiția potrivit căreia biserica ar fi fost înălțată în jurul anului 1600 își găsește astfel confirmarea. Pisania care cuprindea datarea începuturilor acestui edificiu a dispărut însă în cursul unui vechi șantier de supraînălțare a pereților bisericii. Acoperișul cu pante repezi, precum și fleșa înaltă a turnului-clopotniță impunător (14 m), sunt învelite în șiță. Accesul în sfântul lăcaș se face prin două
Biserica de lemn din Ciungani () [Corola-website/Science/316800_a_318129]
-
pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului. Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al X-lea, stâlpul atestă politeismul din zonă.” Alt exemplu de politeism din Levantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
abruptă și are două coloane de gheață cu vârfurile plate, ce se ridică din mare. Insula este un vulcan-scut, deși nu se știe dacă mai este activ, și a fost categorisit ca fie Holocen fie istoric, pe baza eșantioanelor de datare de acum 100.000 până la 350.000 de ani. Vârful Lars Christensen, este un crater circular cu diametrul de . Vârful ultraprominent de 1640 m își trage numele de la Lars Christensen, cel care a finanțat expediția care a efectuat prima debarcare
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
nartex format, la rândul său, din trei nave. Biserica parohială evanghelică "Sf. Maria" din Sibiu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004, având codul de clasificare . Pe această listă este trecută ca perioadă de datare anii 1350-1520. De asemenea, casa parohială evanghelică și consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A., clădiri aflate în vecinătate, sunt și ele incluse în aceeași listă. Partea cea mai veche a edificiului, așa cum reiese și dintr-un document din 1371
Catedrala Evanghelică din Sibiu () [Corola-website/Science/299824_a_301153]
-
cu o singură streașină din Maramureș. Biserica a fost datată dendrocronologic în 1997. Într-un studiu ulterior Alexandru Baboș a publicat releveele ușii, ferestrei decorate, prestolului și a analizat trăsăturile constructive fundamentale ale lăcașului. Din primele studii s-a înrădăcinat datarea din 1532 făcută de Tit Bud . Datarea s-a datorat probabil citirii greșite a inscripției de pe ușă, deși Ioan Bârlea a făcut în 1909 o citire mai corectă a ei: "văleat 1665". Vechimea lăsată de Tit Bud s-a perpetuat
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
a fost datată dendrocronologic în 1997. Într-un studiu ulterior Alexandru Baboș a publicat releveele ușii, ferestrei decorate, prestolului și a analizat trăsăturile constructive fundamentale ale lăcașului. Din primele studii s-a înrădăcinat datarea din 1532 făcută de Tit Bud . Datarea s-a datorat probabil citirii greșite a inscripției de pe ușă, deși Ioan Bârlea a făcut în 1909 o citire mai corectă a ei: "văleat 1665". Vechimea lăsată de Tit Bud s-a perpetuat până la Aurel Bongiu, care a propus citirea
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
a inscripției de pe ușă, deși Ioan Bârlea a făcut în 1909 o citire mai corectă a ei: "văleat 1665". Vechimea lăsată de Tit Bud s-a perpetuat până la Aurel Bongiu, care a propus citirea anului 1667 în inscripția de pe ușă. Datarea dendrocronologică a stabilit în 1997 că biserica de lemn este mai veche cu aproape trei decenii, lemnul fiind tăiat în iarna dintre anii 1638-1639. Lăcașul a fost cu cea mai mare probabilitate ridicat în vara următoare. Din însemnările păstrate în
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
care a înlocuit-o pe cea veche de lemn. O portiță de lemn pe doi stâlpi, protejată de un mic acoperiș, a fost parțial salvată în muzeul din Sighet. Sculptura ei este asemănătoare celei de la fereastra bisericii, ceea ce sugerează o datare comună cu biserica de lemn, în 1639. În acest caz portița de la cimitirul din Sârbi Susani este cea mai veche păstrată în Maramureș. Cimitirul este azi extins pe ambele părți ale drumului vechi, ce ducea de la Cavnic la Sighet prin
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
Gafița fiica preotului Dimitrie ot satul Adîncata văleat 1700”". Biserica ar fi ars în totalitate în secolul al XVIII-lea. Pe locul bisericii arse a fost construită o altă biserică, mai extinsă. Istoricii C. Ciocoiu și Nicolae Stoicescu susțin această datare a bisericii, considerându-i ca ctitori pe strămoșii familiei Scriban (originari din Burdujeni). Biserica a fost restaurată capital între anii 1794-1796, prilej cu care s-a modificat planul inițial (prin adăugarea spre vest a unui spațiu cu rol de pronaos
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
pe 21 decembrie 2012 este o concepție greșită, datorită practicii mayașe de folosire doar în cinci locuri în inscripțiile calendaristice pe termen lung. Pe unele monumente există date mayașe calculate departe în trecut și în viitor, dar nu există nicio datare a sfârșitului lumii. Dacă un calcul mayaș calendaristic pe termen lung se termină în 2012 asta nu înseamnă că lumea se va sfârși, ci doar aici s-au oprit cu calculul. Nu va fi un Piktun final (un ciclu de
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
lui Constantin cel Mare. Fără a exista exista scrieri din acea vreme arheologii au descoperit pe teritoriul comunei o așezare medievală din secolele VIII-X, care a căpătat statutul de sit arheologic (cod ran 67489.01) protejat de Ministerul Culturii. Prima datare o avem însă în 1653. În istoria Țării Românești, o importanță deosebită a avut bătălia de la Finta, care s-a desfășurat la 17 mai 1653, între Vasile Lupu, ajutat de cazacii lui Timuș Hmelnițki, și Matei Basarab. Lupta fratricidă provocată
Comuna Finta, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301170_a_302499]
-
construcția LED-urilor albe folosite pentru iluminat. În afara lutețiului stabil, câțiva dintre izotopii săi au utilizări specifice. Timpul de înjumătățire și modul de descompunere nucleară fac lutețiul-176 un bun emițător beta, utilizând lutețiu expus actiării cu neutroni, și folosit la datarea meteoriților. Izotopul sintetic lutețiu 177, folosit în combinație cu octreotat (un analog al somatostinului) este folosit experimental în terapia cu radionuclide pentru tumorile neuroendocrine. Tantalatul de lutețiu (LuTaO) este cel mai dens material stabil potrivit pentru ecranele de radiografie (densitate
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
apărut acum circa 11.000-13.000 de ani, când s-a topit gheața din ultima eră glaciară. Cea mai veche așezare cunoscută în Estonia este așezarea de la Pulli, aflată pe malurile râului Pärnu, lângă orașul actual Sindi, în sud-vestul țării. Datarea cu carbon radioactiv a stabilit data așezării în jur de acum 11.000 de ani, la începutul mileniului al IX-lea î.e.n. S-au găsit urme ale unor comunități ce se ocupau cu vânătoarea și pescuitul pe la 6500 î.e.n. lângă
Estonia () [Corola-website/Science/296908_a_298237]
-
Moldova a fost de patru ani conform Letopisețului de la Putna: „"Și a domnit Bogdan, 4 ani"”.. Astfel, perioada domniei lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367, dată oferită cu o oarecare certitudine de datarea bătăliei de la „Codrii Plonini” de la mijlocul anului 1368, avându-i protagoniști pe nepoții lui Petru I și Ștefan. Înainte de anul 1342, Bogdan, voievodul Maramureșului, a primit în stăpânire de la regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, un cnezat de vreo 17-18
Bogdan I () [Corola-website/Science/299087_a_300416]
-
Fournier a murit la Éparges, în apropiere de Verdun, pe 22 septembrie 1914, in primele lupte din Primul Război Mondial, și a fost înhumat în cimitirul militar de la Saint-Rémy la Calonne. Corpul lui a fost identificat abia în 1991 cu ajutorul datării cu carbon radioactiv, pentru că fusese îngropat într-o groapă comună germană, și a fost reînhumat într-un mormânt separat. Pe 1 iunie 1905, un licean de 18 ani, Henri Alban Fournier, în timpul unei scurte promenade pe cheiul Senei, întâlnește absolut
Alain-Fournier () [Corola-website/Science/298958_a_300287]
-
și contraforți dreptunghiulari în exterior. Aceștia susțineau o boltă în cruce pe ogive. Fundațiile măsoară 1,30 - 1,40 m grosime, iar construcția în ansamblu prezintă similitudini cu cele de tip cistercian de la Cârța și din Bartolomeu. Acest fapt permite datarea ei la începutul secolului al XIII-lea. Acestor date arheologice li se adaugă unica imagine păstrată a capelei, împreună cu celelalte construcții din jur (azi dispărute). Este vorba despre o frescă din Biserica Neagră (din 1477), distrusă în parte de către reformați
Capela Sfânta Ecaterina din Brașov () [Corola-website/Science/310430_a_311759]
-
în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137-138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu. Datarea s-a făcut pe baza unei inscripții, descoperită în dublu exemplar în fața a două dintre porțile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni ("Suri Sagittari"), în anul 138
Castrul roman Arutela () [Corola-website/Science/304095_a_305424]
-
castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni ("Suri Sagittari"), în anul 138, din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator și guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220-223 d.C. La Arutela a existat și o așezare dacică, care și-a prelungit existența sub stăpânirea romană. Primele săpături, în punctul „Poiana Bivolari”, s-au făcut de către Ministerul Domeniilor, în anii
Castrul roman Arutela () [Corola-website/Science/304095_a_305424]
-
i-a fost zidit spațiul dintre stâlpi. Semnate în anul 1644 de zugravul Stroe din Târgoviște, frescele originare ale Arnotei au fost atribuite aceluiași artist și aceluiași interval cronologic; un grafit din altar, aparținând intervalului 1641-1642, invită o reconsiderare a datării, dar nu neapărat și a atribuirii, având în vedere faptul că un șantier de pictură murală continuat de realizarea icoanelor (fie și numai a celor împărătești) nu reprezintă o sarcină pe care un zugrav ar fi putut-o îndeplini într-
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
relatată în textul grecesc cunoscut sub numele de "Patimile lui Serghie și Vah". Martiriul lor ar avea loc potrivit acestei relatări în timpul domniei împăratului roman Galerius (305-311), deși povestea conține o serie de contradicții și nepotriviri care face dificilă această datare. Textul ar data de la mijlocul secolului al V-lea. Potrivit textului, Serghie și Vah erau cetățeni romani și ofițeri de rang înalt în Armata Romană, dar s-a descoperit că erau creștini atunci când au încercat să evite să însoțească un
Serghie și Vah () [Corola-website/Science/336877_a_338206]
-
de senzația de simultaneitate, fapt pentru care sistematizarea lucrărilor pe care le-a lăsat în canoanele unor etape succesive, este dificilă. O piedică suplimentară în cercetarea operei lui Baltazar este și faptul că multe din lucrările sale au rămas nesemnate, datarea acestora făcându-se cu greutate în funcție de expozițiile la care a participat. Acest demers este și el unul greoi, deoarece artistul a avut în timpul vieții sale doar o expoziție personală, iar cele colective au fost sporadice. O regularitate în activitatea expozițională
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
pretorului (comandantului) unde a poposit însuși împăratul Traian în iarna anului 105. La vest de castru, pe malul Dunării, se văd ruinele termelor (băilor) romane; s-au găsit în ziduri cărămizi cu ștampila legiunii a V-a Macedonica, semn al datării construcției băilor în același timp cu construcția castrului și a podului. În răstimpul existenței sale, castrul roman Drobeta este marcat de cinci perioade de modificări majore: Drubetis; Drubeta; Drobeta. Cât privește denumirea tardivă a Drobetei, Theodora, aceasta este atestată numai
Castrul roman Drobeta () [Corola-website/Science/314415_a_315744]