KorAP: Find »[drukola/base=defensiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...144 >

3,586 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

din tendința de autodistrugere o pulsiune de moarte, o coordonată esențială a funcționării psihicului, alături de Eros sau de pulsiunea de viață. Pulsiunea de moarte ar constitui o parte a mecanismului de întoarcere către propria persoană, fără însă a elimina partea defensivă prezentă în acest mecanism (1933/1984). În sfârșit, un ultim punct se cere a fi clarificat. Transformarea activității în pasivitate și întoarcerea către propria persoană nu sunt niciodată absolute, după cum bine subliniază Freud (1915/1977). Activitatea persistă parțial alături de pasivitate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
afecte și dorințe de care nu are știință sau pe care le refuză în el atribuindu-le altora, persoane sau lucruri din mediul său înconjurător. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Operație de expulzare, proiecția apare în primul rând în cadrul unei activări defensive care eliberează eul de o neplăcere, dar se manifestă în multe moduri de gândire sau funcționare non-patologice. Astfel, animismul, mitologia sau superstiția (Freud, 1901/1973) sunt, pe cale directă, producții imaginare individuale și colective, transpuse în mod inconștient în realități exterioare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fie un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită de manifestări somatice multiple ce s-ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
explică atunci că nu a încălecat din cauză că „poneilor le este teamă de ea”. Acest scurt exemplu ilustrează mecanismul proiecției care vine să suplinească pentru moment refularea absentă la copil, care atribuie animalului un afect ce-i aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a locui un spațiu nou pentru el - acela al bărbatului -, deocamdată un pic cam mare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Căutând să protejeze eul împotriva pericolelor pulsionale, proiecția este implicată în numeroase operații defensive, începând cu mecanismul fundamental al refulării, față de care proiecția este mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a fost reținută ca mecanism de apărare, este

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de „retroproiecție”, care echivalează cu o „deplasare înăuntru”, așa cum proiecția înseamnă o „deplasare în afară”. Cele două mecanisme funcționează de obicei în sinergie unul față de altul. Orice dezechilibru instituit în favoarea unuia, și deci în detrimentul celuilalt, ține de patologie. În scopuri defensive, travaliul psihic de introiecție vizează transformarea obiectului extern în obiect intern, aceasta fiind prima etapă a trecerii la identificările ulterioare. Pentru a nu pierde obiectul, este cu mult mai bine să-l construiești, imaginar, în tine însuți. Aceasta este identificarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
delir ca tentativă de restaurare a unei lumi distruse, cazul unui pacient cu tulburări delirante în urma „catastrofei psihice” care a fost pentru el înțărcarea brutală la vârsta de 6 săptămâni și apoi moartea precoce a tatălui și plecarea mamei. Funcția „defensivă” și reparatorie a proiecției delirante ar merita să fie, măcar în parte, folosită de medicii uneori prea grăbiți să prescrie un tratament. Este propriu relației terapeutice să fie receptaculul acestor materiale proiective de care copilul sau pacientul caută să se

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care el poate ajunge să și le exprime”. Conduitele noastre sunt evident acelea care vor genera secrețiile noastre ideologice. Ideologia apare, după cum subliniază Mucchielli (1981), ca o justificare a viziunii asupra lumii; ea elimină incertitudinea evitând faptele îngrijorătoare. Acest mecanism defensiv este cât se poate de manifest atunci când violența este disculpată prin trimiterea făcută la o anume ideologie. „În războaiele ideologice sau în războaiele sfinte, dreptatea și Dumnezeu sunt întotdeauna de partea propriului grup, iar reaua-credință și diavolul, în tabăra inamică

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
al realității)" Definițietc "Definiție" Acțiunea de a refuza realitatea unei percepții resimțite ca periculoasă sau dureroasă pentru eu. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Este interesant să ne ocupăm mai îndeaproape de termenul francez déni șrefuzț, pentru a-i sesiza întreaga semnificație defensivă. Dénier (dé-nier) șa denegaț întărește prin prefixul defensiv déverbul nier, care conține deja în sine un refuz; astfel, cuvântul cuprinde o dublă negație. Sinonimele cuvântului déni sunt la fel de ilustrative, dacă avem în vedere faptul că gravitează în jurul unor termeni ca

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
realitatea unei percepții resimțite ca periculoasă sau dureroasă pentru eu. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Este interesant să ne ocupăm mai îndeaproape de termenul francez déni șrefuzț, pentru a-i sesiza întreaga semnificație defensivă. Dénier (dé-nier) șa denegaț întărește prin prefixul defensiv déverbul nier, care conține deja în sine un refuz; astfel, cuvântul cuprinde o dublă negație. Sinonimele cuvântului déni sunt la fel de ilustrative, dacă avem în vedere faptul că gravitează în jurul unor termeni ca désaveu ștăgăduireț, démenti șdezmințireț. A. Freud (în Sandler

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
comportă cuvântul franțuzesc dé-ni: părând că neagă de două ori, refuzul (déni) ajunge de fapt să afirme și deci să recunoască, în același timp. Astfel se explică duplicitatea, în sens propriu, cât și în sens figurat, ce însoțește această tehnică defensivă cel puțin subversivă. Istorictc "Istoric" Dat fiind faptul că socotește refuzul ca, mai întâi de toate, o recunoaștere a realității exterioare, Freud situează acest proces particular la polul perceptiv al aparatului psihic. Le Guen et al. (1985) atrag atenția că

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
al termenului déni, care, conform dicționarului Littré51, constă în a refuza (mama) cuiva (copilului) ceva ce i se cuvine (accesul la legea tatălui și la simbolic). Se pune atunci problema de a ști dacă forcluderea este într-adevăr o modalitate defensivă sau mai degrabă un mod de funcționare specific, așa cum sublinia Lacan. Deoarece s-a afirmat că mecanismul refuzului ar ține în primul rând de o „traducere în act”, multe dintre domeniile psihopatologiei în care primează acțiunea ar putea fi abordate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
anterioare ale gândirii, la conduitele sau relațiile obiectuale, în fața unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasă sau de frustrare. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Regresia este o metaforă. Ea provoacă de la bun început o mișcare defensivă, de repliere, de întoarcere înapoi, în opoziție cu mersul înainte, care implică termenul de progresie. Este bine cunoscută imaginea utilizată de Freud: o armată aflată în marș, a cărei strategie defensivă costă în a se retrage pe poziții de ariergardă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
o metaforă. Ea provoacă de la bun început o mișcare defensivă, de repliere, de întoarcere înapoi, în opoziție cu mersul înainte, care implică termenul de progresie. Este bine cunoscută imaginea utilizată de Freud: o armată aflată în marș, a cărei strategie defensivă costă în a se retrage pe poziții de ariergardă pentru a putea apoi să se angajeze mai bine în ofensivă. „Sarcina de a duce dezvoltarea la bun sfârșit”, după cum spune Bibring (1943), precum și rațiunea biologică îi determină pe majoritatea indivizilor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
să prefere normalul patologicului și să se angajeze într-un proces biologic și psihic orientat spre înainte. Cum ar putea fi înțeleasă atunci această mișcare de regresie ca nefiind pur și simplu opusul unei progresii, dacă nu grație funcției sale defensive? Creșterea - care nu este percepută psihologic de către copil, ca proces inerent dezvoltării, oricare ar fi avatarurile posibile, de exemplu în cursul „bolilor copilăriei” pe care e bine să le faci - nu aduce în general modificări curbei de obicei ascendente consemnate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sub efectul acesteia, anumite gânduri se transformă în imagini. În opinia lui Freud (1900/1967), „ansamblul gândurilor din vis se dezagregă în cursul regresiei și este readusă la stadiul de materie primă”. Astfel, visul se vede înzestrat cu un rol defensiv protector, întrucât el este paznicul somnului. În „Complement metapsihologic la teoria visului” (1917a/1968), Freud insistă asupra dimensiunii somatice a acestei regresii: înainte chiar de a visa, cel care doarme trebuie să-și pună deoparte „protezele motorii și perceptive”. Aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dimensiunea sa clinică, printre care Klein (1932), Heimann (1952), Balint (1968), Searles (1965), D.W. Winnicott (1947/1975), Bouvet (1956/1972), Marty (1967), Dolto (1973/1988). Aceste diverse contribuții atestă importanța și pertinența noțiunii, mai ales sub aspectul funcției sale defensive. Putem atunci să ne întrebăm de ce Freud (1916-1917/1981)... a declarat că regresia este „pur descriptivă”. Să fie oare vorba de propria lui atitudine defensivă în fața unei descoperiri fundamentale? După cum se știe, lui Freud nu-i plăcea deloc să fie

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
1988). Aceste diverse contribuții atestă importanța și pertinența noțiunii, mai ales sub aspectul funcției sale defensive. Putem atunci să ne întrebăm de ce Freud (1916-1917/1981)... a declarat că regresia este „pur descriptivă”. Să fie oare vorba de propria lui atitudine defensivă în fața unei descoperiri fundamentale? După cum se știe, lui Freud nu-i plăcea deloc să fie obiectul unui transfer matern, mai ales din partea pacientelor sale. Exempletc "Exemple" Să analizăm mai întâi un scurt exemplu preluat din clinica infantilă: Janin și Ribas

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
copilărie), cât și în spațiu (visul), declanșată de confruntarea subiectului cu o situație încărcată de angoasă. Avem de-a face mai întâi cu visul însuși, produs al unei regresii de la gânduri la imagini, și în al doilea rând, cu funcția defensivă pe care o îndeplinește realizarea unei dorințe ce infirmă realitatea parentală: copilul își exprimă fără ocolișuri aspirația de a-și vedea visul împlinit pentru a se simți trăind într-un context mai sigur, ce se referă în special la sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Nevoia ocazională de a căuta un punct de sprijin sau un spațiu care oferă siguranță poate apărea și la vârsta adultă, într-o manieră uneori spectaculoasă, mai ales în perioada de criză. În acest caz, caracterul său tranzitoriu marchează valoarea defensivă adaptativă a unor astfel de regresii. Iată exemplul prezentat de Braconnier (1989): un bărbat ajuns la maturitate riscă să-și piardă slujba. Deodată, el începe să colecționeze mașinuțe cu o pasiune atât de mare, încât își neglijează activitatea profesională chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care o asociază cu amintirea unei plăceri fizice parțiale și deopotrivă cu un lucru reprezentând pentru el, în manieră fetișistă, relația cu mama”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Este limpede că această activitate defensivă multimodală care este regresia se va putea asocia cu multe dintre celelalte mecanisme de apărare, fapt pe care tind să-l demonstreze atât remarcele teoretice, cât și observațiile clinice ale Annei Freud (1936/1993). De fapt, de ce nu s-ar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
demonstreze atât remarcele teoretice, cât și observațiile clinice ale Annei Freud (1936/1993). De fapt, de ce nu s-ar putea stipula că mișcarea retrogradă de regresie-fixație este activă, într-un mod mai mult sau mai puțin sistematic, în orice conduită defensivă care, căutând să stopeze un exces de angoasă, este gata să se folosească de orice mijloc? Astfel, conduita regresivă a colecționarului nostru de mașinuțe se poate îmbina cu deplasarea. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Regresia se poate dovedi patogenă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în contactele interumane”. Atunci când îți este teamă de lumea exterioară, adaugă el, te aperi îndepărtându-te, ceea ce se constituie într-un factor de calm, deși nu este vorba de un procedeu prea recomandabil. Exceptând această scurtă aluzie la o izolare defensivă, nu regăsim în opera lui Freud nici o urmă a unei descrieri a acestui mecanism de apărare. Freud a remarcat însă la el însuși o amorțire a afectelor, într-o împrejurare foarte dureroasă: moartea nepotului său preferat, Heinele. În momentul când

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
la distrugerea unei părți însemnate din proteinele corpului (Poliakow, 1964). Așadar în acest caz nu acționează un mecanism de apărare, ci reacția fiziologică a unui organism epuizat. Oare în cazul schizofreniei și al depresiei ar trebui să eliminăm și explicația defensivă, considerând retragerea apatică doar un simptom al bolii? Discuțiile, niciodată încheiate, referitoare la etiologia și sensul schizofreniei iau în calcul faptul că una dintre cauzele acestei boli ar putea fi răspunsul la niște condiții de viață resimțite ca insuportabile. În

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]