2,113 matches
-
i se dedică în Elegii interludiul Omul-fantă; în destinul acestuia, total contradictoriu, se recunosc, încifrate, motive existențialiste surdinizate: "Omul-fantă face înconjurul lumii / și există numai cât să ia cunoștință / de existență". Ori: El adulmecă existența / și ia naștere lăsându-se devorat de ea..." Dintr-o perspectivă ca aceasta, de realități psihofizice incongruente, omul-fantă (despicat, adică) e în egală măsură un homo planetarius cât și individ în sine, un ins-eșantion zbătându-se mereu între "visceral și real" cum se autoprezintă în A
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ființei, solitudinea metafizică, misterul universal, închiderea cercului teme de antropologie filozofică. Privind spre Dante, spre Bach și Kant, iscoditorul privește, în subtext, spre Umanitate, neuitându-și nici o clipă Eul hipertrofiat. Cel care, bântuit de concretitudine percepea cândva Cu inima, e devorat acum de mirajul cunoașterii; mai precis de "suferința de a vedea peste tot / și-n toate timpurile". Deși încrezător în demonul cel bun, accesul în abisal întârzie: Cântecul pentru care m-am pregătit îndelung pentru care-am deprins fiece măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
direct din mediul său cultural? Strălucită întoarcere la sine a celui care-și mușcă propria coadă și reînfășoară în jurul său șarpele artei căruia Quattrocento-ul florentin îi desfăcuse primele inele, în felul catoblepasului din fabulă, acel animal antic care se devora pe sine. Un drum dus-întors spre Extremul Orient nu ar fi poate, în acest punct de epuizare a imaginilor pictate în Occident, inutil. În acele țări ale modestiei surâzătoare unde cei mai mari pictori mă gândesc la japonezi considerau pictura
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care îndeplinește dura traversare. Într-adevăr, măgarul domestic este asociat cu lenea și cu dorința, simbolizează trupul, învelișul sufletului, care invită la creștere și permite parcurgerea drumului; pe când celălalt mă-gar, cel sălbatec, reprezintă principiul de foc al pustiului arid care devorează orice lucru. Și acest al doilea tip de măgar re-prezintă un simbol al preotului: „El păstrează pustiul sub stăpânirea sa, cu sirocco a cărui rafală de vânt arde tot ceea ce în-tâlnește în calea sa”. Acest măgar sălbatec, greu de domesticit
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
dar puteți să-mi trimiteți, în schimbul lui Ringbom, Graaltempel und Paradies 1, pe care vi-l trimit zilele acestea, ultimul volum Eranos (de altfel, toate sunt de o mare valoare) sau altceva - știți că sunt un mare cititor și că devorez o mulțime de lucruri în loc să scriu eu însumi. - Tocmai am găsit citat „Doamna P. Dieterlen, într-o conferință la Collège philosophique despre Scriere la sudanezi” (în Rob. Greer Cohn, „L’œuvre de Mallarmé: un coup de dés”, p. 445), unde
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sur les mystères de Mithra, I (1950). Dar, după apariția lor, Wikander s-a lăsat învins de o inhibiție de a scrie, despre care corespondența publicată aici arată că era foarte conștient („știți că sunt un mare cititor și că devorez o mulțime de lucruri în loc să scriu eu însumi” - Lund, 29 septembrie 1952), așa cum Eliade ajunge să renunțe la promoția editorială a prietenuluisău în Statele Unite, sarcină pe care a îndeplinit-o atât de eficient în cazul lui Dumézil. Totuși, Wikander este
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
nuvelă, a fost ignorată de comentatori. Romanul Înapoi la Savina (1975) continuă Minciuna, ambele fiind contopite și dezvoltate, cu o nouă distribuire a materiei narative, în Risipa (1979). Minciuna supune unor laborioase investigații - prin urmărirea unui caz - psihologia automistificării. Adolescent devorat de complexe dostoievskiene, Arhip e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
totodată, în mod sigur, pe cei pe care dragostea lor i-a ales. Mama, femeia pătimașă au neîndoios o inimă secătuită, căci și-au îndepărtat-o de lume. Un singur sentiment, o singură ființă, un singur chip, și totul e devorat. Don Juan însă e zguduit de o cu totul altă iubire, o iubire care eliberează. Ea îi aduce toate chipurile lumii și freamătul ei se naște din conștiința că e pieritoare. Don Juan a ales să fie nimic! Pentru el
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sau Șestov, mai pe scurt, ca acelea ale romancierilor și filosofilor existențialiști, pe de-a-ntregul orientate către absurd și către consecințele lui, sfârșesc, în cele din urmă, prin acest imens strigăt de speranță. Ei îl îmbrățișează pe Dumnezeul care-i devoră. Prin umilință ajung la speranță. Căci absurdul acestei existențe este pentru ei încă o dovadă a unei realități supranaturale. Dacă drumul acestei vieți duce la Dumnezeu, înseamnă că există o scăpare. Și perseverența, încăpățânarea cu care Kierkegaard, Șestov și eroii
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ce ți l-ar fi revelat o iluminare întrucâtva înfrânată. Un exces de sofisticare intelectuală te face să zugrăvești pe pânza mizeră a unui cort mâncat de molii scenarii complexe, încleștări de forțe eluzive după stratageme greu imaginabile, măreție mitică devorată de apetitul romantic al autodepășirii; investești, astfel, nebunește de egalitarist atrocea banalitate cu mister și truculență numai spre a ți-o face ție însuți mai suportabilă. Căzuse într-o patimă donquijotescă din vanitatea de a se măsura cu monștri pe
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Roiul de albine, de fluturi, sau de lăcuste? ceru Luc lămuriri. Nu-i totuna. Albinele cel puțin sunt arhitecți desăvârșiți; fluturii - și ei, decoratori fără egal. Cât despre lăcuste, se pare că roiesc din canibalism, după principiul: încearcă să o devorezi pe cea din fața ta înainte de a fi devorat de cea din urmă. Așa se face că, sub imboldurile conjugate ale foamei și fricii, roiul avansează mereu. Destul de umanist, să recunoaștem... − Hm... Interesant! Și-atunci, cum de prăpădesc culturile agricole? − O
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ceru Luc lămuriri. Nu-i totuna. Albinele cel puțin sunt arhitecți desăvârșiți; fluturii - și ei, decoratori fără egal. Cât despre lăcuste, se pare că roiesc din canibalism, după principiul: încearcă să o devorezi pe cea din fața ta înainte de a fi devorat de cea din urmă. Așa se face că, sub imboldurile conjugate ale foamei și fricii, roiul avansează mereu. Destul de umanist, să recunoaștem... − Hm... Interesant! Și-atunci, cum de prăpădesc culturile agricole? − O formă de înșelare a foamei adânci, carnivore; cultura
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
e o „pleavă” în calea revoluției. Așa-zisa „revoluție” îl spulberă însă, curând, și pe el: în contextul purificărilor din partid de după zdrobirea „devierii” zise „de dreapta”, deși promotorii erau în realitate stângiști, Cozmin cade victimă năprasnicei zeități ce își devoră progenitura. Petre Curta îl va întâlni, zdrobit, însângerat, în beciul Securității. Nu aceeași soartă îl paște pe prietenul lui Cozmin, de cu totul altă calitate intelectuală și formație psihică, Isaac Landesman, comunistul evreu, rezoneurul cărții, figură de înțelept mucalit și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
acea, el nu stăpânește fundurile pornind de la profunzimile Ființei, ci, devorat și aservit de ele, este lipsit de propria și libera sa desfășurare. Acoperit de către fiinduri, fondul Ființei îi rămâne obscur și abstract. încă mai mult este omul aservit și devorat de ceilalți. Fiecare persoană (der Einzelne) este atât de prinsă în angrenajul altora - altora în general, nu neapărat anumiți alții -, încît nu mai trăiește el însuși. în locul eului se instalează "se"-ul, "eu însumi" dispare în ,jnan selbst". Se"-ul
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
despre lup nu se sfârșesc aici, ele continuă cu altele tot atât de duioase și Încurajatoare totodată În lupta unor popoare Întregi pentru dobândirea libertății. Totodată, duioșia și docilitatea lupului se desprind pregnant din legenda brodată pe o lupoaică, care În loc să-i devoreze pe cei doi copii gemeni - Romulus și Remus - i-a alăptat și i-a crescut În condiții de sălbăticie. Putem urmări și citi oricând pe Internet numeroase mesaje ale copiilor, adolescenților și persoanelor adulte care au trăit În mijlocul naturii, au
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
de regulă, la vânat. În haită lupii au un comportament necruțător; sunt belicoși și sângeroși În luptele cu alte haite datorită unui sistem nervos puternic de fiară sălbatică; sunt rezistenți În lupte și suportă cu tărie durerile provocate de răni, devorând cu nesaț cadavrele adversarilor răpuși În luptă, atunci când sunt Înfometați. Desigur că perechea conducătoare apreciază raportul de forțe dintre două haite aflate În poziție iminentă de luptă și dacă simte existența unei disproporții numerice vădite, aceea care are efective mai
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
cu a crocodilului, cu toate că, așa cum s-a mai arătat, nu atacă și nu ucide omul decât din anumite motive și În condiții deosebite. Mai repede au fost Întâlnite cazuri când oamenii au murit din mușcături de câini și au fost devorați de aceștia. 6. Comunicarea lupului Comunicarea dintre congeneri se face printr-un limbaj specific, nedeslușit de om și care constă În urlete, scâncituri sau un anumit fel de lătrat, mai mult sau mai puțin prelungite și cu tonalități diferite, care
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
pe flancuri a vânatului, până În locuri Închise, unde se repede la gâtul prăzii, o trage În jos și o doboară la pământ, În timp ce celelalte exemplare din haită o sfâșie mai Întâi la burtă și Îi scot viscerele pe care le devorează cu nesaț, cu o voluptate sălbatică. Când vânatul este mare, nu pleacă până nu sunt sătui, după care se odihnesc și dorm aproape de cadavru sau la distanță de el, Întorcându-se, invariabil, la locul faptei, după ce flămânzesc, pentru a consuma
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
O primă calitate se referă la rezistența mare la efort prelungit, având puteri neașteptate pentru a se putea lupta cu orice alt câine din specia sa și pentru a-și apăra stăpânul de răufăcători, fără să dovedească instinctul de a devora victima, cum se Întâmplă În cazul unor rase feroce. Simțurile câinelui-lup sunt extrem de pronunțate, În special cel al mirosului și auzului, care n-au putut fi Încă egalate de vreo aparatură electronică, oricât de sofisticată ar fi aceasta. Așa cum s-
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
când cățeaua este prea slăbită, se va tăia cordonul ombilical cu un foarfece steril și se leagă deasupra ombilicului. De obicei, cățelele-lup nasc câte 9-12 căței, Însă nu poate crește decât 4-5. Deseori apare fenomenul de canibalism, când femela Își devorează puii, fapt de ce Întâmplă frecvent la primipare sau la cele subnutrite, fapt pus pe seama unor tulburări psihice datorate durerilor nașterii. HRĂNIREA CÂINELUI-LUP 1. Aspecte generale și recomandări privind hrănirea Un prim aspect legat de hrana câinelui se referă la faptul
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
pot apărea unele tulburări digestive care reduc capacitatea organismului de a folosi complet alimentele administrate. După dentiție și modul cum este conceput tot tractul digestiv, a rămas, În principal, un animal carnivor. Dar, dacă avem În vedere ordinea În care devorează vânatul, se poate lesne constata că este, totodată, și vegetal, fiindcă mai Întâi, ca și lupul din sălbăticie, Îi suge sângele, după care desface stomacul din care consumă conținutul compus și din materie vegetală, continuând apoi cu viscerele (rinichii, inima
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
se transmite ereditar, ca o Însușire Înnăscută În structura lui genetică. De pildă, lupul preferă carnea de cervide (cerb, căprioară, ciută etc.), pentru vânarea cărora folosește tehnici specifice pe timpul urmăririi și răpunerii lor, ceea ce motivează Înclinația lupului de a le devora cu o voluptate ieșită din comun. Rezultă că plăcerea de a vâna și a se hrăni cu carne de vânat este stârnită de plăcerea de a vâna animalul doar În mișcare, În plină alergare. Acest fapt rezultă și din aceea
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
urmă, avem multe de învățat, la închisoare. Iar această educație a privirii le este, în mod clar, benefică unor creaturi cărora nu le-am fi acordat niciun pic de atenție în viața de-afară, în special celor care zboară, care devorează spațiul. Cu un interes cu totul aparte, cu totul insolit, privim toamna zborul păsărilor, trecerea porumbeilor sau a gâștelor sălbatice pe cer. Toamna e timpul evadării: cu fiecare zbor pe care îl zărim, evadăm și noi. 11. Barbar "Barbar este
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
parcurgă pentru a inventa scrierea. De-a lungul perioadelor de mare penurie ce au durat preț de câteva secole, dibuind zăcăminte monstruoase de hârtii pe sub ruinele bibliotecilor de altădată, ronțăind tot ce le pica în gheare, șobolanii din orașe au devorat grămezi de romane, biografii, eseuri, enciclopedii și dicționare ale Fondului uman. Astfel, făcând din necesitate o virtute și înghițind toate aceste cunoștințe, apoi transformând o parte din ele, prin cine știe ce miracol, într-o știință înnăscută, rozătorul înrăit reuși, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de lung pentru a permite dezvoltarea de cunoștințe sociale în rândul elitei locale 80. Un Florentin excentric că Niccolò Niccoli putea refuza funcția de rector, numindu-i "vulturi" pe cei care preluau muncă de poliție (bireria) cu scopul de a devora poporul sărac" -, dar Niccoli nu era un om obișnuit 81. Anumiți cetățeni refuzau rectoratele din cauza boli, a problemelor de familie sau pentru că aveau afaceri private importante. Dar, în general, profitul și onoarea acumulate în timpul serviciul teritorial erau de așa natură
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]