738 matches
-
nu de milă, / Tu mă-i îndrăgi / Și ne vom iubi. TURTURICA: Eu n-aș zice ba / Pentru dumneata, / Dar cumplit mi-e teamă / De cumplita-ți mamă / Că-i bănuitoare / Și fermecătoare. Decât m-a mustra / Că te-oi dezmierda / Și mi-a bănui / Că te-oi prea iubi, / M-oi face mai bine, / Ca să scăp de tine, / Trestioară-n baltă / Subțire și-naltă. CUCUL: Oricum te-i preface, / Tot nu ți-oi da pace, / Că și eu m-oi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Însoțesc voiajul său În jurul insulelor grecești. Toate corpurile din cele trei universuri (uman, vegetal, animal) exală parfumuri dulci și efectul lor imediat este dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta voluptăților secrete. Natura bosforiană este, În egală măsură, incitantă și sedativă: incintă privirea, dezmiardă urechea, mărește apetitul pentru voluptate, copleșind În același timp, sufletul, moleșindu-l, silindu-l să se retragă din vîrtejul vieții exterioare. O pleoapă grea cade peste materia În fierbere. Un ochi dedat cu perversiunea plăcerii se deschide În interiorul acestui „eden
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are, cu precădere, virtuți sporifice: „răcoritoare, adormindă, parfumată”. În limbajul facil mitologizant al lui Alecsandri, umbra este nimfa vicleană care atrage și dezmiardă cu farmecele ei discrete pe călătorii toropiți de cîntece și parfumuri („ea la sinul ei atrage călătorii fericiți”). În spațiul euforic al luncii apare un spațiu mai redus unde incertitudinile, dacă mai există, dispar cu desăvîrșire: poiana tăinuită. Lunca este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără hotar”, numai Îndrăgostitul fără speranță simte Îndemnul să se arunce pe un cal și „prin văzduh să-noate, / pășind peste-orizonturi, zburînd peste cîmpii”... Neliniștea poetului visător este scurtă, un „acord Îngeresc”, un „glas prietenesc” plutesc prin aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte, În orizonturile goale. CÎmpia apără, astfel, o nerăbdătoare afecțiune și lecuiește un spirit iritat de larma și fățăriile lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu sînuri rotunde și ochi „ce-noată-albaștri În galeșă văpaie”. Acolo - austeritate, aici - desfătare, orgie sălbatică; acolo - oameni „tari de vînă și oțeliți În foc”, aici - juni magnați „pe perne de mătasă”, moleșiți de chefuri...; acolo - românii descîntă topoarele, aici - leșii dezmiardă paharele și trupurile femeilor; acolo - o pregătire aproape religioasă pentru o confruntare decisivă, reculegerea dinaintea posibilei morți, aici: „Aici beții și danțuri și chiote voioase, În fund suspinuri, vaiet și plîngeri dureroase! Aici de pofte rele sînt ochii toți aprinși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ce delicată e această primă atingere! Dacă ar avea puterea să apuce cu coada ei, balena mi-ar aminti de acel elefant al lui Darmonodes, care frecventa des piața de flori și, cu plecăciuni adînci, dăruia fetelor buchete, apoi le dezmierda talia. Din mai multe puncte de vedere, e păcat că balena n-are puterea să apuce cu coada, căci am auzit de un alt elefant care, fiind rănit în luptă, își scotea lănciile din trup cu trompa îndoită. 4) Apropiindu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prin frînghii împletite din corzile inimii mele. Hai, să coborâm în cabină. Ă Ce-i asta? exclamă băiatul, privind ținta mîna lui Ahab și pipăind-o. Ia uite ce piele de rechin, catifelată! Vai, dacă sărmanul Pip ar fi fost dezmierdat de o mînă ca asta, poate că nu s-ar mai fi pierdut! E ca o parîmă trainică, de care se pot agăța sufletele slabe. A, domnule căpitan, porunciți-i lui Perth să lege laolaltă aceste două mîini, cea neagră
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Oamenii se bucură de venirea primăverii. De 1 Martie, își pun în piept câte un mărțișor. Ce frumoasă este primăvara ! Octav Ghiorghiță A VENIT TOAMNA A venit toamna, aducând cu ea roade bogate. Razele soarelui cad printre vii și livezi, dezmierdând frunzele. Cerul senin este de un albastru strălucitor. Din lunci, răsună tălănci și fluiere doinind. Ciobanii își pasc oile liniștiți. În aerul călduț, este un miros dulce de fâneață și de sulfină. Pe dealuri, oamenii își adună strugurii pârguiți. În
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
contradicțiilor proprii naturii omului, a unui dualism funciar: perechile de animale din arcă arată sufletul și trupul în dezunire (Talazuri înlăuntru); cele două „părți” ce nu se cunosc, evocate în poemul Spațiu viu („Mă naște/ Lumina ochiului care cunoaște. Mă dezmiardă/ Mai mult ochii care-au să mă piardă”), adeveresc ruptura dintre intellectus și trăire. Prăpastia dintre puritatea, dureros de fragilă, a idealului și neliniștile, totuși fertile în planul sensibilității, date de păcat, este prefigurată de chipurile biblice ale solilor lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
a lui Manon cu G.M, l-a adus pe cavaler în stare de disperare din cauza geloziei. Ceda însă de fiecare dată la mângâierile și jurămintele ei, ceda mulțumit că totuși este în inima ei, că se simțea iubit. Îl dezmierda cu cele mai dulci cuvinte și se învinovățea de nenorocirile pe care i le aducea aceasta era tactica atenuării conflictelor. Des Grieux a intrat în posesia averii ce i se cuvenea din partea mamei dar, curând, a irosit-o, oferindu-i
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și tunet de foc în acest secol sângeros - infern diavolesc - cu inimi mutilate, cu trupuri strivite, răpuse de grele morți!... Cu ochii duși dincolo de clipa când aștern pe hârtie aceste rânduri, privesc și ascult freamătul pădurii, susurul izvoarelor ce-mi dezmierdau auzul și-mi descrețeau fruntea ca o rugăciune. Atunci, plin de înflăcărare și nădejdi, urcam înălțimi și biruiam prăpastii adânci. Mă năpădesc gânduri învolburate care răscolesc în suflet nori negri, șuvoaie de pătimiri înroșindu-mi fața și înmulțindu-mi bătăile
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheață, pe ai țării umeri dalbi. ”25 Apariția soarelui În final e semnul unui optimism vizionar: „doritul soare/ Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.” Chiar viața e posibilă În peisaj: „o sanie ușoară...” și răsunetul „clinchete(lor) de zurgălăi“ dă speranță În vremuri luminoase. „Mezul iernei” este o poezie Închinată exclusiv naturii. De altfel această particularitate a liricii lui Alecsandri este
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
inimă un clopot și-n zvonuri dulci Îmi pare că stropi de liniște Îmi curg prin vine, nu de sânge. Gorunule din margine de codru, de ce mă-nvinge cu aripi moi atâta pace când zac În umbra ta și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă? O, cine știe? - Poate că din trunchiul tău Îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, și liniștea ce voi gusta-o Între scândurile lui o simt pesemne de acum: o simt cum frunza ta mi-o
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]