788 matches
-
iar altele, la relațiile gramaticale. Autorul a arătat (Manning 1996: 35) că ergativitatea sintactică oferă o motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de structura argumentală. Din punct de vedere diacronic, pivotul este derivat prin gramaticalizare din topic sau din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pasiv și ergativ faptul că ambele construcții au un agent marcat. Această asemănare i-a făcut pe primii cercetători ai construcției ergative să o analizeze ca pe un pasiv. În această secțiune, voi avea în vedere numai asemănările și relația diacronică dintre cele două structuri, iar în Capitolul 2 (6.) mă voi ocupa în detaliu de relația sintactică dintre ergativ și pasiv. 5.1. Definiția pasivului Dixon (1994: 146) arată că termenii pasiv și antipasiv sunt folosiți în studiile lingvistice cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e marcată explicit (prin afixe verbale, perifrastic etc.). 5.2. Relația dintre ergativ și pasiv Comrie (1973: 251) analizează relația dintre ergativ și pasiv din punct de vedere atât sincronic, cât și diacronic. Autorul arată că există date istorice care demonstrează că ergativul din limbile indo-iraniene moderne este rezultatul unei transformări pasive originare. Comrie (1973: 250) înregistrează, cu destule rezerve, și asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proprietățile de controlor, subiectul preluând unele dintre ele. Polinsky (2005) subliniază că un rol important al antipasivului este acela de face unicul argument al verbului detranzitivizat să devină accesibil pentru anumite procese gramaticale; marcarea specifică a antipasivului poate fi asociată diacronic cu alte funcții (medie, reflexivă), statutul sincronic fiind nonsintetic. Caracteristicile semantice și discursive ale antipasivului privesc, pe de o parte, întreaga structură antrenată în antipasivizare, iar, pe de altă parte, caracteristicile argumentelor nominale. Palmer (2007 [1994]: 183) sintetizează funcțiile semantico-discursive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
modificarea profilului tipologic al unei limbi. La nivelul parametrilor tipologici, schimbările nu sunt unice și unidirecționale. Această ultimă situație este ilustrată și de trecerile de la sistemul acuzativ la sistemul ergativ și invers, în absența unei direcții unice a schimbării. Mecanismele diacronice care permit astfel de schimbări lingvistice, în ambele sensuri, sunt (Dixon 1994: 186): reinterpretarea pasivului/antipasivului 78 ca fiind o construcție tranzitivă nemarcată (vezi supra, 5.2.); dezvoltarea unui nou sistem perifrastic de marcare a timpului sau a aspectului, bazat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
puțin în dialectul kurmancî, ergativitatea dispare rapid. Ultimele două exemple sugerează destul de clar faptul că apariția și dispariția ergativității (morfologice) sunt fenomene reversibile, diferențele fiind vizibile chiar în perioade foarte scurte. O altă sursă a ergativității, absentă din inventarul mecanismelor diacronice care dau seamă de apariția acestui fenomen, este nominalizarea. Manning (1996: 21) sugerează chiar că originea istorică a limbilor ergative este un bun criteriu de separare a acestora: (a) ergativul provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la concluzia că ergativitatea este un epifenomen care rezultă din interacțiunea dintre trăsăturile lexicale specifice unei limbi și principiile universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii amerindiene kuikuro, folosind teoria formulată de Alexiadou (2001) − situația din limbile ergative este similară cu cea a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în toate limbile care cunosc un anumit tip de partiție (vezi supra, 3.1.3.), poate fi descrisă în termenii lui Kroch (1989)88 ca "gramatici în competiție". Numărul mare de limbi în care există diferite tipuri de partiție, studiul diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
suportă o anumită acțiune). Dixon susține, dimpotrivă, că numai cei care folosesc o limbă ergativă au adevărata noțiune a agentivității, dovadă fiind și faptul că agentul primește o marcare specială. (b) Partițiile − arată Gildea (2003) − sunt o cale de cercetare diacronică, dar nu oferă explicații cognitive pentru apariția/existența ergativității. Autorul inventariază explicațiile semantice și pragmatice date în literatura de specialitate pentru apariția ergativității: rolurile semantice (ergativul e legat de agentivitate, iar absolutivul, de afectarea pacientului); existența unei structuri argumentale preferate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
detalii privind configurația sintactică a acestor construcții, care va fi descrisă în capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului. Spre sfârșitul secțiunii (5.3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte. Creissels (1995: 230) susține că există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre pasiv și ergativ au fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ (cu referire la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
V VoiceP 3 PartP Voice' 2 3 (DP) Part' Voice vP 2 by 2 Part VP DP v written 2 John 2 V (DP) v (PartP) 7. ERGATIVITATEA ȘI NOMINALIZĂRILE Relația dintre nominalizare și ergativitate nu se limitează la relația diacronică − nominalizările reprezintă o sursă pentru ergativitate (vezi Capitolul 1, 7.1.) −, ci este observabilă și în sincronie: caracterul pasiv sau inacuzativ al nominalizărilor de tip proces le apropie de limbile ergative (Alexiadou 1999). Paralelismul dintre cele două tipuri de structuri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitiv, alteori nu. Argumentele aduse de Chierchia (2004: 40−45) în sprijinul acestei soluții sunt: (a) valența instabilă a verbelor inacuzative − conform lui C. Rosen (c. p.), spre deosebire de inergative, inacuzativele tind să oscileze între comportamentul tranzitiv și cel intranzitiv, atât diacronic, cât și dialectal fiind înregistrare utilizări tranzitive ale verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti', suicidarsi 'a se sinucide'; dacă aceste inacuzative ar fi listate în Lexicon ca lipsindu-le argumentul intern, nu ar exista motive să suporte schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflexive ale căror valori sunt uneori foarte precise, gramaticale, iar alteori, mai greu de precizat (ca în cazul inacuzativelor). Un argument pentru faptul că, în română, nu orice apariție a reflexivului este asociată cu o valoare gramaticală este acela că, diacronic, se înregistrează numeroase variații de tip reflexiv/nereflexiv, uneori în interiorul aceluiași text (explicarea acestui fenomen în termeni sintactici rămâne un subiect deschis): Și zise Alexandru să odihnească oștile acole (Alexandria, [1620]: 139) Eu adurmiiu și durmiiu și sculaiu, că Domnulu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
alese atunci când schimbarea este considerată ca fiind o activitate care presupune o participare intensă a subiectului referent (întreg sau parte). Verbele care se referă la pierderea culorii sau a greutății, la o mișcare în acord cu gravitația, la o schimbare diacronică nu cer o copie reflexivă a subiectului (a albi − pierderea culorii părului −, a îngălbeni, a păli − pierderea culorii normale a feței −, a slăbi − pierderea greutății normale −, a îmbătrâni, a întineri). Verbele care se referă la acțiuni cu un surplus de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inergativelor ca tranzitive cu obiect nul. Autoarea arată că italiana, spaniola, portugheza au un se nominativ, asemănător cu one din engleză și cu on din franceză, care s-a dezvoltat, așa cum arată Naro (1976)153, din se acuzativ, prin reinterpretare diacronică. Spre deosebire de aceste limbi, româna nu are se nominativ: se doarme, se muncește nu sunt echivalente cu si dorme, si lavora. Opinia autoarei este că inergativele românești se combină cu se medio-pasiv. Dobrovie-Sorin (1998: 400) identifică următoarele tipuri de si/se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu are consecințe sintactice, așa cum am arătat în concluziile Capitolului 3. Testul complementului intern se poate folosi, însă cu prudență: pentru stadiul actual de limbă, verbele inacuzative nu acceptă obiectul intern, care însă poate apărea pe lângă unele verbe inergative. Restrângerea diacronică a apariției complementului intern (de exemplu, în cazul verbului a adormi) poate fi explicată fie prin faptul că avem a face cu un fals obiect, care nu ocupă poziția structurală a unui complement, ci pe cea a unui adjunct, fie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi explicată fie prin faptul că avem a face cu un fals obiect, care nu ocupă poziția structurală a unui complement, ci pe cea a unui adjunct, fie prin recategorizarea verbelor (din inergative în inacuzative), fie, mai larg, prin sensibilizarea diacronică a limbii române la distincția inacuzativ/inergativ. 4.2. Hill și Roberge (2006: 10) constată că asimetria dintre cele trei clase de verbe se reflectă și în asimetria privind articularea/nearticularea nominalelor care ocupă poziția de complement direct (exemplele de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în diverse puncte ale lucrării, constituind teme pe care îmi propun să le cercetez în viitor: relația dintre verbele inacuzative și dativul posesiv; comportamentul nominalizărilor corespunzătoare verbelor inacuzative; adjectivele ergative; valența instabilă a inacuzativelor (spre deosebire de inergative), din punct de vedere diacronic și dialectal; explicația sintactică pentru variațiile de tip reflexiv/nereflexiv, sincronic și diacronic; existența, în istoria limbii române, a unor situații în care schimbarea modului de conceptualizare a unui eveniment din realitate să determine o schimbare de tipul trecerii de la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cercetez în viitor: relația dintre verbele inacuzative și dativul posesiv; comportamentul nominalizărilor corespunzătoare verbelor inacuzative; adjectivele ergative; valența instabilă a inacuzativelor (spre deosebire de inergative), din punct de vedere diacronic și dialectal; explicația sintactică pentru variațiile de tip reflexiv/nereflexiv, sincronic și diacronic; existența, în istoria limbii române, a unor situații în care schimbarea modului de conceptualizare a unui eveniment din realitate să determine o schimbare de tipul trecerii de la tranzitiv la ergativ sau invers. A doua parte a concluziilor este o dare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
finalul fiecărui capitol, ci voi enumera numai noutățile (unele dintre acestea nu sunt absolute) pe care le aduce această lucrare. ● Noutățile de descriere privesc probleme necercetate în lingvistica românească: fenomenul ergativității și tipurile de ergativitate existente în limbile lumii; sursele diacronice ale ergativității și raportul dintre sistemele lingvistice ergative și limbile primitive; relația dintre sistemele lingvistice ergative și fenomene prezente în limbile acuzative − pasiv, nominalizări; antipasivul; prezența pasivului în limbile ergative și a antipasivului în limbile acuzative; istoricul interpretării verbelor inacuzative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se relua deviza iezuitului Ignațiu De Loyola, care spunea: „pace colibelor, război palatelor”. Formulăm aceste rezerve deoarece sociologiei Îi revine rolul de a pune diagnosticul social al tuturor transformărilor În curs: ea este, prin urmare, eminamente sincronică. Marxismul este eminamente diacronic și animat de aspirații mesianice. Din experiența practică a doctrinei filosofico-economice și politice, noi cunoaștem toate secvențele ca subiecți participanți direcți la acest experiment social, de proporții zonale, În timpul căreia sociologiei i s-a interzis dreptul la exprimare sub etichetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]