772 matches
-
reținerea, secretul, rutinarea, debitul etc. reglează natura și ritmul comunicării. Mobilizarea simbolică a susținerilor constă în practicile publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează o tradiție filosofică ce urcă pînă la Aristotel și care a fost caracterizată prin consubstanțialitatea dintre politic și comunicațional. Prin intermediul discursului, oamenii pot stabili puncte
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
Edelman atunci cînd vorbește despre reasigurarea simbolică (The Symbolic Uses of Politics). La capătul acestei confruntări dintre principalele modele teoretice disponibile, constatăm că delimitarea cea mai accentuată constă în opoziția modelelor comportamentalist și structuro-funcționalist, pe de o parte, constructivist și dialogic, pe de alta. Cele dintîi pleacă mai ales de la o concepție a comunicării văzută, înainte de toate, ca transmisie și circulație de informații. Următoarele înclină către semnificație și construcție unite în interacțiunea socială, spre a construi o lume comună pozitivă și
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se ducă, / Pe bădița să-l ajungă. Să te-ajungă dorul meu, / Und` ț-a fi drumu mai greu; Să te-ajungă jalea mea, / Und` ț-a fi calea mai grea."174 Inserțiile dialogice ilustrează paroxismul trăirilor, transformând planurile antitetice în completitudine semantică: " Eu am plâns sara pe lună / Până s-o făcut fântână, / Vin`, puică, la apă bună.../ Apă bună nu pot bea, / Tulbure-i inima mea. Că n-am pânze de albit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
paralelismul analogic figurează un spațiu cosmic al devenirii umanului: Dă-i, doamne, și omului / Ce i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi-i drag și-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-n piept te doare? / Că lași codrul tot în floare / Și te duci când vine vara, / Și nu cânți în codru seara?"292 Enunțurile descriptive, diminutivale, retorica explicită, construită pe baza personalizării verbale și nominale, transformă discursul monologat în discurs dialogic, făcând posibilă prezentarea directă, anaforică: "Cuculeț cu pene sure, / Ce lași lenea să te fure, / Ce nu cânți colea pe cracă / De urât ca să-ți mai treacă. / Ai vreun dor, ai vreo durere, / N-ai ce inima îți cere? N-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
șarpe, / Capul să te doaie, / Limbile să-nmoaie, / Deochiat să fii, / Leac să nu mai ai. / Tu, șarpe, / Capu` să nu te doaie, / Deochiat să nu fi, / Leac să ai."373 În alte descântece, exteriorizarea răului se realizează prin intermediul enunțurilor dialogice care constituie, în același timp, formula magică de anihilare a patologicului: " Șopârlă lată, / Fost-ai la baltă? / Fost. / Prins-ai pește? / Prins. / Fiertu-l-ai? / Fiert. / Săratu-l-ai? / Sărat. / Mâncatu-l-ai? / Mâncat. / Dar lui N. n-ai lăsat? Ptiu, c-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o operă literară care să aibă toate datele necesare pentru a putea fi reprezentată scenic, "trebuie să armonizeze două strategii: una este a literarității textului, cealaltă se referă la teatralitatea sa" (Popescu, 1987, p. 7), de aici și specificitatea discursului dialogic, respectiv monologic și a celui concretizat în didascalii. Mijloacele folosite sunt, așadar, cele ale scriitorului, însă cu viziunea punerii în scenă a textului scris. Organizarea demersului teatral devine, astfel, explicită ca intenție prin indicațiile scenice/indicațiile de regie, fără a
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
2002). Comunicarea educațională în context școlar. București: Editura Didactică și Pedagogică. Faber, A., & Mazlish, E. (2002). Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă și la școală. Traducere de Irina Negrea. București: Curtea Veche Publishing. Felecan, D., & Manu Magda, M. (2010). Dialogal și dialogic: cazul enunțurilor incidente în limba română actuală. In Ionescu-Ruxăndoiu, L. (coord.). Dialog, discurs, enunț. In memoriam Sorin Stati (261-280). București: Editura Universității din București. Fine, D. (2008). Arta de a-ți cultiva noi relații: inițiază conversații, întreține-le, construiește relații
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
dintre Eu și Mine”. Prin aceasta limbajul devine instrumentul prin care conștiința Eului este conștientă de sine însăși. Rezultă de aici faptul că „spiritul uman este trăit ca un dialog între două persoane”, realizându-se în felul acesta certitudinea „unității dialogice” care pune de acord, prin intermediul limbajului, două persoane (G. Amado). Dialogul apropie prin acord. El stabilește o punte de legătură, unind două persoane, dar fără a le unifica. Luarea la cunoștință prin limbaj, a unei persoane de către cealaltă, nu le
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a elementelor limbii, în vreme ce unificarea produce dialogul și amalgamarea dintre limbaje. Limbajele se divid la rîndul lor, prin trecerea la nivelul vorbirii, în tipuri de discurs, a căror individualitate este dată de forma discursivă dominantă (narativă, descriptivă, emoti-vă, demonstrativă, oratorică, dialogică, evaluativă, normati-vă etc.). Tipurile de discurs sînt caracterizate, de asemenea, de funcțiile discursive, care pot fi asertive, persuasive sau expresive, precum și de variantele formelor discursive, încît forma demonstrativă, de exemplu, poate fi de tip raționament, cînd este caracteristica acestei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
noționale, acestea trebuie, de asemenea, relevate ori de cîte ori nu sînt intuibile pe baza contextului, uzînd îndeosebi de mijloace paratextua-le. În sfîrșit, la nivel textual, trebuie refăcută pe terenul limbii-scop forma discursivă a textului original, care poate fi demonstrativă, dialogică, evaluativă etc. Pe baza acestor coordonate, aprecierea textului tradus din perspectiva fidelității față de original nu va viza imposibilul reprezentat de cerința identității cu acesta. În mod intuitiv, traducătorii, în măsura în care s-au caracterizat prin competență și prin responsabilitate, au respectat anumite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
état d’âme antropomorfizat. Intenția regăsirii de sine, nutrită și de nevoia confesiunii, trădează propensiunea spre interogație și relativizare a celui care își caută „sufletul dintâi”. Factura autobiografică a textului este susținută de apelul la doi naratori care își descriu dialogic - unul diaristic, iar celălalt prin procedeul epistolar - parcursul existențial. Prin aceeași strategie care mizează pe rememorare, confesiune și jurnal se reconstituie, în romanul Vămile iubirii (1988), o ambianță aparent romantică, creată de trei femei care doresc să realizeze, fiecare prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
rupe gura acum?” (Crucea talienilor); „Destule hârtii veninoase așteaptă să muște din mine” (În bibliotecă); „Stau în casă cu mâinile aproape tăiate. Puține versuri/ frumoase mai știu” (Printre hărți). Construcția urmează principiul optzecist al hibridizării. Unele texte au o structură dialogică: eul liric este o voce, un personaj, un „el” care se desparte și apoi se unește ambiguu cu „eu”, poemele, mai ales cele din volumele antume, încep invariabil cu o linie de dialog și conțin mărci ale adresării (uneori către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
caracterizare a naratologiei ca proiect interdisciplinar plasează cercetarea într-un câmp elastic a cărui extensie depinde de ceea ce este inclus sau exclus, conectat sau disconectat, prin istoricizare, abstractizare, teoretizare, expansivitate sau restrângere. Există considerații formaliste asupra narațiunii, așa cum există abordări dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructive. Există concepții cognitiviste, constructiviste, istorice, sociologice, antropologice despre narațiune, dar și speculații feministe sau politice. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psychonaratologie. Există posibilități de studiu în relație cu un
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
se vorbește despre o revigorare a narațiunii. Tot mai mulți cercetători sunt interesați de procesele, rezultatele și funcțiile povestirii. Există o mișcare spre interdisciplinaritate care amplifică importanța conceptelor și intereselor de cercetare comune naratologiei și altor arii. Există considerații formaliste, dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructiviste asupra narațiunii. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă, postclasică, socionaratologie sau psihonaratologie Se observă că naratologia post-clasică este permisivă în relația cu indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare, dar păstrează naratologia clasică
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
anterioare. Analiza relației dintre modelul instituțional și calitatea democrației poate fi privită și dintr-un alt unghi, pornind de la o concepție diferită privind democrația, "democrația deliberativă". În teoria politică a ultimilor ani, acest termen sau alte variante, similare, precum "democrație dialogică" (Giddens, 1998) sau "democrație reflexivă" (Beck, 1999) au apărut frecvent. Oprindu-ne la prima expresie, se elimină imediat o confuzie lingvistică (v. Bobbio, 2002): termenul "deliberativ" nu face referire la adoptarea deciziilor (așa cum sugerează termenul italian deliberazione ("deliberare"), ci la
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Marx nu vede în om decît ființa producătoare de bunuri, ignorîndu-i capacitatea de invenție, nevoia de mit și de joc. Prin urmare, pornind de la ideile lui Marx, Morin încearcă să completeze și să îmbogățească această imagine reductoare. Gîndirea filosofului rămîne dialogică (refuză termenul de "dialectică", din aceleași rațiuni de pervertire istorică), deschisă creativității și imprevizibilului, o gîndire cu adevărat "complexă" în măsura în care încearcă să rupă frontierele între discipline și să abordeze realul din perspectiva totalității, deci inclusiv a oscilațiilor, a erorilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de trîndăvie, m-am aruncat în Confuzie pînă la a face din ea forma mea de pietate. (SA) Bibliografie selectivă Texte teoretice: * Bakhtine, Mikhaïl, Esthétique et théorie du roman, Editions Gallimard 1978. * Bakthine, Mikhaïl, Discourse in the Novel, in The Dialogic Imagination: Four Essays, Ed. Michael Holquist, Austin and London, University of Texas Press, 1981. * Bakhtine,Mikhaïl, La Poétique de Dostoïevski, Paris, Seuil, 1970 * Barthes, Roland, S/Z, Paris, Seuil, 1976 * Bertrand, Jean-Paul et Gauvin, Lise (dir.), Littératures mineures en langue
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
actualizarea, concretizarea individuală a limbii. În Dicționarul general de științe - științe ale limbii, discursul este definit ca „secvență continuă de propoziții sau fraze, structurată și coerentă; termenul desemnează generic cele mai diverse forme de utilizare a limbii: scrise și orale, dialogice și monologice” (Bidu- Vrânceanu, 1997:174). 1.3. Manifestări ale limbajului natural 1.3.1. Limbajul constituie și exprimă gândirea Limbajul și gândirea au fost și sunt considerate două fenomene strâns legate și interdependente. Întâlnim însă, în ce privește raporturile dintre cele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
decât pozitive ale limbajului atunci când ne gândim la faptul că acesta constituie și exprimă gândirea, reflectă lumea constituind mediul cunoașterii acesteia, prin faptul că teoriile, concepțiile sunt prinse în limbaj dar și pentru că, cunoașterea individului își are sursa în interacția dialogică, nu în ultimul rând limbajul fiind mediatorul acțiunii sociale. Cu toate acestea, în funcție de cum e “manipulat”, limbajul poate deveni un factor destructiv, ducând receptorul în eroare sau “persuadându-l clandestin.” Deși termenul stratagemă implică în “arta militară <<șiretlicuri>>, pentru împiedicarea dușmanului
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
eminescian: printr-o dramatică luptă a contrariilor, opoziția dintre „mă mântuie, părinte” și „mă-ntunec” izvorăște nu dintr-o credință dogmatică, ci din acel sentiment mioritic care la Eminescu transfigurează moartea în nuntă cosmică. V. a scris și trei „meditații dialogice”, specie mai apropiată de sfera literaturii atât ca mod de abordare a unor idei prin intermediul personajelor dramatice sau narative, cât și prin recursul la tratarea artistică a temei supuse analizei. În Le Voyage de l’Argo (1985), descifrând mitul medeic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se definește printr-un transfer de semnificație și o tranzacție între contexte eterogene. d) Amplificarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o practică pe care le-o impunem"444. Pe aceeași linie de interpretare, a intertextualității fundamentale, Daniela Rovența-Frumușani apreciază că "genurile și discursurile nu constituie complexe impermeabile unele în raport cu celelalte, că enunțurile nu sunt niciodată monade, ci ochiurile unui lanț dialogic continuu, că textele se interreflectă, intercitează, sunt pline de rapeluri, ecouri și prefigurări de varii orizonturi"445. Rod al obișnuinței jurnalistului de a face trimiteri frecvente la alte texte, dimensiunea intertextuală a publicisticii eminesciene devine o trăsătură distinctă a scrisului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
considerat individual, ca text de sine stătător, dar și ca parte componentă a ansamblului publicistic, implicată într-o rețea complexă de relații intertextuale. Raportarea la întreg contribuie la decelarea unor constante topografice definitorii pentru stilul jurnalistic, fiind încurajată de caracterul dialogic al scrisului eminescian. La nivel semantic, cercetarea fenomenelor de semie și polisemie, a elementelor care generează ambiguitate în planul semnificațiilor limbajului politic, și investigarea aspectelor de semantică intensională, respectiv de semantică extensională, au evidențiat capacitatea limbajului publicistic eminescian de a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]