809 matches
-
partide s-au transformat în structuri birocratico-clientelare, în timp ce, gradual, ideologia a trecut pe un plan secund sau terț, și cum, în cel puțin un caz (România), regimul a fost considerabil "personalizat" (de aceea, unii cercetători au adoptat termenul de "comunism dinastic"). Cu al treilea și ultimul model dezbătut ne întoarcem la perioada interbelică. Acesta se aplică într-un singur caz. Motive "obiective" ne sugerează luarea în considerare a regimului fascist de mobilizare. Cazul în discuție este Italia, între 1922 și 1943
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
stat care a fost adoptat în Franța în timpul Revoluției Franceze. Expansiunea monarhiei din Paris Fără a intra în detalii istorice, putem afirma faptul că inima regatului francez din jurul Parisului s-a extins printr-o împletire a războaielor, cuceririlor și alianțelor dinastice de-a lungul mai multor secole. Provincii precum Bretania, Burgundia și Normandia fuseseră ducate cvasiindependente menținând o legătură apropiată cu Franța înainte de a deveni provincii ale regatului francez. Războiul de 100 de ani cu Anglia (1337-1453), numit astfel datorită numeroaselor
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
încerca să evalueze divergențele dintre aceste niveluri. Departamentul În primul capitol al acestei cărți am văzut cum, pornind de la centru, din Paris, monarhia franceză a acumulat treptat, de-a lungul secolelor, teritorii prin diferite mijloace, de la cuceriri teritoriale la căsătorii dinastice. Câteva regiuni ca Alsacia și Lorena au aparținut alternativ Germaniei sau Franței de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în timp ce altele, ca Savoia și Nisa, au devenit parte integrantă a Franței încă din 1860, ca urmare
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cărui domnie autoritară suscitase numeroase nemulțumiri, revolte nobiliare se produc în toată țara. În sfîrșit, rapida succesiune la tron între 1314 și 1328 a celor trei fii ai lui Filip cel Frumos, morți fără moștenitori direcți, va declanșa prima criză dinastică de după venirea la tron a lui Hugo Capet în 987. DOCUMENT Justiția lui Ludovic cel Sfînt La întoarcerea din cruciadă, în 1254, Ludovic cel Sfînt este primit de un călugăr care îi recomandă să practice justiția: "Așa că regele care se
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pe tema coroanei Franței se înscrie deci într-un context de foarte veche ostilitate. Alți factori au alimentat-o, în special amenințarea continuă că Anglia, mare producătoare de lînă, apăsa asupra industriei textile din orașele flamande. Dar, dincolo de certurile feudale, dinastice sau economice, este vorba de un conflict fundamental între cele două mari monarhii feudale, pentru supremația în Europa: noi îl numim războiul de O sută de Ani. Războaiele. Războiul de O Sută de Ani și conflictul burgund Războiul de O
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
lui Ledru-Rollin. Opoziția legitimistă care se plasează pe terenul parlamentar este condusă de Berryer, remarcabil avocat și orator. O parte a legitimiștilor adaugă revendicării, tradiționale, a descentralizării, pe cea democratică, a sufragiului universal. În tabăra orleanistă, dar în opoziție, stînga dinastică cere o scădere a censului și o politică externă activă. Șefii partidului rezistenței, ducele de Broglie, Thiers, Guizot, uniți după moartea lui Casimir Périer, se divizează mai tîrziu. Lui Ludovic-Filip nu-i rămîne decît să-și impună mai bine voința
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
lansează și vehiculează ideea "dreptului de amestec" în treburile interne ale altor state, a "dreptului de a contribui" la rezolvarea problemei naționale în alte țări, de a fi mentori ai vieții cultural-spirituale a naționalității respective" (Plenarele consiliilor...: 1987, 43). "Comunismul dinastic" (Georgescu: 1988, 69-93) a lui Ceaușescu ajunsese, din naționalist, "xenofobic". Pentru Michael Shafir, "comunismul xenofobic" este o exacerbare a conceptului clasic de comunism național, fiind considerat "comunism asediat în căutarea celui mai scăzut numitor comun național". Dezideratul suprem al "comunismului
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
au p? truns �n bazinul carpatic �n anul 895. Cronicarul anonim ? i?a scris cronică cu mai mult de dou? sute de ani mai ț�rziu. Nici cronicile primare (ale lui Nestor), nici cele ale cronicarului anonim nu erau naive. Ambele serveau unor ? eluri dinastice. Acest tip de cronic? medieval? nu poate fi crezut? literal, cu toate c? ele con? în aproape �ntotdeauna o mare cantitate de adev? r. Un istoric nu le poate ignora, din moment ce nu are alte surse credibile la dispozi? ie. Cercet
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
morale, poate avea loc numai la acest nivel generalizat. A incerca o comparație direct] înseamn] fie a abandona standardele morale proprii, fie a condamna practicile observate ca fiind imorale. C]s]toriile regale obligatorii dintre frate și sor] în Egiptul dinastic, în Hawaii din Antichitate, la populația Venda din nordul regiunii Transvaal din Africa de Sud sau incestul ritual al tribului Ronga din sudul Mozambicului sunt practici pe care str]inii le consider] resping]toare. În orice societate, semnificația social] a comportamentului are
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s-o felicite de peste tot (pe cont propriu, nu aduși cu garnituri speciale și în camioane), dragoste perpetuînd, de veacuri, credința în divinitate și monarhie. (Ce pandant mizerabil oferă azi dictaturile de inspirație sovietică, Coreea de Nord, Siria, Irak, Cuba, instaurînd supraviețuirea dinastică a primitivilor despoți locali; sub ce dramă prelungită își duc viața state ca însăși uzurpatoarea de propriul tron Rusie, secondată, printre altele, de o Românie ce nu a reușit, în zece ani de la prăbușirea mizerabilei dictaturi familiale, să descurajeze moștenitoarele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
români cu memoria nealterată providențialul personaj demn al unei istorii dramatice, retras în țară adoptivă, revenit, în sfîrșit, periodic, între cei care știu ce reprezintă. Și-l iubesc. Ei, aici e delicata situație. Omul acesta, născut pe pămînt românesc, implicat, dinastic, în soarta României, se simte, omenește, atras de ființa atît de profund pitorescă a țării natale. Cum ar putea rezista irepresibilei dorinți de a tot reveni/ de a rămîne? Ar fi și fireasca explicație a "tributului" pe care Regele e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
din instituțiile sale, doar fragmentar din argumentele și obiectivele strategiilor militare, dar foarte mult spiritual (de aici și moștenirea valorilor religioase), românii mai curînd și-au perpetuat propriile soluții politice, și-au predat unii altora, cu puține întreruperi, deseori ne-dinastic (o problemă pe care nici basilëìa nu a reușit să o controleze, cel puțin în primul mileniu) − primatul menținerii independenței creștinilor ortodocși, apelând la modelele proprii de întemeietori de civilizație și renunțând la a mai invoca o influență
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ajuns să recunoască unilateral și condiționat independența României a lăsat să se Întrevadă tendințele de reașezare a raportului de forțe pe plan european. Poziția polară În constelația marilor puteri o deținea, desigur, Germania, În optica politicii căreia România, În ciuda „legăturilor dinastice”, părea să nu prezinte prea mult interes, dincolo de condiția unui teren de tatonare a raporturilor ruso-austro-ungare, „arbitrate” de la Berlin. Confruntările marilor puteri În „chestiunea Dunării” vădeau deja resorturile unui atare „arbitraj” ce-și aveau drept „punct de sprijin” În alianța
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
directă a ceea ce avem. Al meu versus al tău Metamorfoza În modul de a gândi despre natura proprietății a urmărit schimbările multiple care au transformat un continent de la o economie feudală la o economie de piață și de la o domnie dinastică la o guvernare În cadrul statului-națiune. Noul concept de proprietate a fost o modalitate pentru europeni de a-și reorganiza relația cu spațiul și timpul. Noile tehnologii au deschis calea spre spații noi și au accelerat radical ritmul uman. Spațiul, care
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
dreptul de a-i exclude pe alții. Era modernă timpurie a fost un timp al diferențierii - separarea individului de mantia Bisericii, jugul domeniului feudal, constrângerile breslelor mesteșugărești și multe alte obligații și contracte care erau parte integrantă a unei ordini dinastice bazate pe stare și rang. Proprietatea privată a fost văzută drept o modalitate de eliberare personală. A fi liber, În sensul În care era folosit În acel timp, Însemna să fi autonom și mobil - să nu fi dependent de (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
suntem martorii apariției unui nou sistem economic și a unor noi instituții de guvernare, care sunt tot atât de diferite de capitalismul de piață și de statul teritorial modern, precum acestea din urmă au fost diferite de economia feudală și de domniile dinastice ale erei anterioare. Ne vom ocupa de noile instituții de guvernământ În capitolul următor.) Apariția unui nou sistem economic Economia de piață este mult prea lentă pentru a se prelava de viteza și potențialul productiv realizate de revoluția În software
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Bet Șean), cât și Iudeea. Urmărind în continuare relatarea biblică, după Saul, David devine rege în Iuda la Hebron (2Sam 2,4); va fi rege și în Israel numai după moartea fiilor lui Saul și după o serie de lupte dinastice (2Sam 5). În fine, David ar fi cucerit Ierusalimul transformându-l în capitala regatului său. În acest fel, David ar fi reunit sub același sceptru conducerea a două regiuni diferite din punct de vedere geografic și socio-economic: zonele colinare mai
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de Biblie este Ieroboam I (931-909 î.C.), amintit în special ca fondator al celor două sanctuare regale de la Betel și Dan (cf. Cap. 4, pp. 53-54). Următorii regi: Nadab, Baasa, Elah și Zimri sunt cunoscuți, mai ales, datorită conflictelor dinastice frecvente și luptelor împotriva regatului vecin, Iuda, în încercarea de a-și stabili hotarele. În fine, comandantul armatei, Omri (884-873 î.C.), reușind să prevaleze asupra lui Tibni, a pus bazele unei dinastii mai stabile. Deși Biblia se oprește aproape
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
14,1-8; 2Rg 1,2-4). Un caz bine documentat de izvoarele extrabiblice, dar care se regăsește și în unele texte biblice, este anunțul profetic care legitimează prin intervenție divină urcarea la tron a suveranului. Mai ales în cazul unor conflicte dinastice, regele trebuia să „demonstreze” că a fost ales de Dumnezeu datorită fidelității și dreptății sale aparte. Iată exemplul unui oracol pronunțat de zeul Baal-Șameim regelui Zakkur, inscripționat pe un monument aramaic din secolul al VIII-lea î.C.: „Baal-Șemim m-
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
aceasta e un soi de anticipare a teoriei economice a avantajelor comparative; într-un sens mai general, spunem că, în ansamblu, aristocrația europeană a rămas mult timp mult mai sensibilă la solidaritatea de castă transversală, dacît față de obligațiile prenaționale sau dinastice. În plus, acele argumente ce lipsesc de obicei pentru a lămuri starea de spirit a țăranilor și a populației urbane, în cazul spaniolilor sînt și mai greu de găsit. Examinarea specificităților sociale ale Spaniei medievale și ale celei de la începutul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
enclave asediate de o Europă catolică întîrziată. În afară de aceasta, mai ales în cazul regatelor scandinave, aceste țări protestante au rămas multă vreme fidele unei orientări politice duble în realitate: una deja națională bazată pe un consimțămînt popular, iar cealaltă etern dinastică, perpetuînd în fapt vechiul regim. Ar fi forțat așadar să admitem că împrejurările care de-termină apariția naționalismului modern s-au produs după Reformă în ceea ce privește extinderea în Europa catolică a identităților politice la scara unui stat, apărut mai întîi în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
așadar să admitem că împrejurările care de-termină apariția naționalismului modern s-au produs după Reformă în ceea ce privește extinderea în Europa catolică a identităților politice la scara unui stat, apărut mai întîi în societățile protestante, ca și anularea generală a legitimității dinastice vechi, în favoare legitimității naționale. Aceste împrejurări decisive coincid cu sfîrșitul secolului al XVIII-lea, bulversat în întregime și aproape simultan prin cele două evoluții, industrială și politică. Sfîrșitul secolului Luminilor este marcat prin "moartea regilor", cîteodată fizică și violentă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
aceasta va răspunde aș-teptării nerăbdătoare a societăților a căror conștiință națională se dezvoltase deja de un timp oarecare, dar fără nici o legătură cu Statul sau, mai curînd, împotriva lui. Supuse unor autorități resimțite ca fiind străine, fie prin originea lor dinastică fie prin afișarea unui dispreț aristocratic față de sensibilitatea populară, aceste societăți se uniseră singure ca reacție împotriva alienărilor politice, în virtutea unei comuniuni de limbă și de cultură. Acestea acționau în spiritul unui principiu de coeziune lingvistică, deosebit de pregnant în special
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de lider de opinie, el s-a situat multă vreme printre criticii Revoluției. Prea puțin convins de ideea egalității și a idealului democratic, Renan este mai curînd un agnostic, un pozitivist conservator, fidel pînă în 1870 națiunii făurite prin legitimitate dinastică și nu pe baza suveranității populare. Însă, în ciuda specializării sale profesionale, Renan se lasă cucerit de teoriile antisemite și de prejudecata superiorității ariene. În Histoire générale des langues sémitiques, apărută în 1855, el susține că "în comparație cu rasa indoeuropeană, rasa semitică
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
forța, pe care o împrumută de altfel, ca personalitate. Totuși, ideile sale reacționare preced anexarea Alsaciei-Lorena, fapt ce-i va pro-voca acea "tresărire" patriotică, determinîndu-l să-și revizuiască poziția morală, filozofică și politică. În acel moment, Renan admite că legitimitatea dinastică nu mai este valabilă. Într-o scrisoare datată 13 septembrie 1870, către David Frédéric Strauss, el capitulează în fața principiului de întemeiere a naționalităților pe baza unei legitimități mai mult sau mai puțin populare. De altfel, o face în niște termeni
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]