4,704 matches
-
și capricioase”, „contorsiuni stilistice care se pierd în vid, fără nici un răsunet”, „imagini forțate, absurde”. Trecînd însă peste „violența expresiei și manierismul imaginilor” (păcate grave...), criticul salută „ideațiunea organizată” și „plasticizarea conturată” a „structurii concepționale”: „Autorul are o tăioasă inteligență discursivă și o îndrăzneață facilitate de combinații lexicale”, care însă - aici e punctul nevralgic... - „nu se pot topi într-o sinteză emotivă”: „virtuozitatea” și „intenția artistică” sufocă „germinările spontane ale creațiunii”. Din nou, artificiul și fragmentarismul impietează asupra „sintezei organice”. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
drepturi depline a romanului „concentrat” și poetic, Perpessicius evită să transforme diferențele tipologice în discriminări valorice: „Literatura contemporană practică, în același timp, romanul de proporții vaste, ciclic sau unitar, tip stendhaliano-balzacian sau proustian, dar și romanul concentrat, în care elementul discursiv cade, fatal, pe planul al doilea (...) În astfel de cazuri, tehnica romanului diferă de ceea ce se înțelege curent prin roman. În astfel de cazuri limitele dintre nuvela de extensie și romanul intensiv, în sensul de concentrat, se apropie pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezenta rapid subțirea intrigă din Ravelstein, Încercând să limpezesc pentru cititorul român ce persoane reale se află Îndărătul personajelor și care sunt implicațiile cultural‑ideologice ale cărții; voi evoca apoi succint recepția romanului, Încheind cu o discuție a statutului său discursiv și etic. Intrigă, fiere și iubire Octogenarul „Chick” (pun În ghilimele toate numele de personaje fictive), alter ego transparent al lui Saul Bellow, este prozator de prestigiu și profesor la University of Chicago, are succes, e cinic și adesea plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mise en intrigue, a fost teoretizat la cel mai Înalt nivel de Paul Ricoeur). Potrivit lui Hayden White, care se despărțea astfel de o Întreagă tradiție a speculațiilor despre mimesis, de la Aristotel la postmoderni, autorul e liber să aleagă orice mod discursiv, orice tip de intrigă (emplotment), indiferent de subiect. Tradiția sugera că anumite subiecte se pretau la, sau chiar cereau, un anumit gen literar: tragedia nu era o formă arbitrară, ci era reclamată de substanța și sensul evenimentelor și personajelor. Forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Marie, Jean-Jacques, Les derniers complots de xe "Stalin"Staline - 1953. L’affaire des blouses blanches, Éditions Complexe, xe "Bruxelles"Bruxelles, 1993. Medvedev, Roy, Despre xe "Stalin"Stalin și stalinism, Editura Humanitas, xe "București"București, 1991. Mihalache, Andi, Istorie și practici discursive În România democrat-populară, Editura Albatros, București, 2003. Onișoru, Gheorghe, Alianțxe "Antonescu"e și confruntări Între partidele politice din România. 1944-1947, Fundația Academia Civică, xe "București"București, 1996. Onișoru, Gheorghe, „La originile nomenclaturii. Formarea clasei politice comuniste. 1944-1948”, Xenopoliana, IV/1996
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
printr-o viziune dogmatică de ansamblu. Prin studierea perioadei de formare a limbajului teologic al Ortodoxiei ne putem supune unui examen autocritic. Vulgata triumfalistă a ortodoxiei moderne ține în chirie nenumărate și chiar inavuabile incongruențe tematice, sau cel puțin discontinuități discursive; de pildă, hristologia și metoda teologică generală cu care lucrează Sfântul Iustin Martirul (cca 100-165 d.Hr.) diferă semnificativ de poziția asumată în aceeași epocă de Sfântul Irineu al Lyonului (cca 120-203 d.Hr.) sau de formulele dogmatice trinitare și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
invariabilă a oricărui „reziduu” al tradiției. Nocivitatea operei de aculturație a Iluminismului este sesizabilă mai cu seamă în filigranul său antropologic. Avem de-a face, în opinia sa, cu o descentrare ontologică a persoanei. Un naturalism aservit voinței sau rațiunii discursive obnubilează dimensiunea apofatică a chipului uman. Treptat, omul este perceput și conceput ca un agregat psihofizic, adică o mașină complexă ghidată de lumina rațiunii (la fille de la Cité!) după principiul utilității (Diderot). Tezele scepticismului iluminist se îndreaptă explicit împotriva tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
geneza modernității prin conjuncția mai multor idei din teologia naturală și teologia politică, pe care autori ca Hugo Grotius (1583-1645), Thomas Hobbes (1588-1679) sau B. Spinoza (1632-1677) le-au conceput etsi Deus not daretur. Din această „reducție metodologică”, domeniul cunoașterii discursive avea să fie restrâns în limitele naturii empirice. Dacă orice epistemologie trasează limite ontologiei, atunci conceptul nou creat de Hobbes este cel de „suveranitate”. Mai întâi suveranitatea omului față de el însuși, a omului asupra naturii și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru o erezie teologică: „spre deosebire de tradiția ortodoxă, el face din rău o necesitate pentru dezvoltarea subiectivității finite, pentru emergența virtuții”2. În Prelegeri de filozofia istoriei, Hegel mai pretinde că poate oferi o descriere a lucrării Providenței din perspectiva rațiunii discursive, transferată în tărâmul autocunoașterii infinite. Este o poziție care dizolvă „gnostic” tensiunea așteptării liturgice a vieții eshatologice 1. Hegel nu fixează ierarhii stricte ale moralei (cum este cazul lui Aristotel), ci postulează - într-un fel apropiat de filozofii politici scoțieni
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
după general”, tinzând astfel să elaboreze un „metadiscurs”. Orice știință are o tendință hegemonică în relația cu celelalte discipline. Dar teologia este singura „știință” care nu practică demascarea, deși susține că temeliile sale țin de o crucială dezvăluire (apokalypsis). Țesutul discursiv al teologiei nu poate fi, de aceea, decât retoric (alcătuit, la rigoare, numai din predicate analitice, ca în cazul imnelor liturgice ale Bisericii). Teologia se transformă deci într-o disciplină a repetiției (confirmată în practica cotidiană a rugăciunii). John Milbank
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
bal și cu Colomba, noul poem sugerează un fel de sinteză, definitorie de acum Înainte pentru toată creația poetului: viziunii caleidoscopice a universului citadin constrîns de disciplina relativ austeră a modelului plasticii constructiviste i se imprimă fervoarea imnică, un suflu discursiv cu accente, pe alocuri, whitmaniene, ce-și găsește aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (În ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu Încîntare În miezul agitației urbane sau reactualizate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o necesitate organică a construcției textului, alături de „metaforismul” ce deplasează accentul de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța Însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, Își schimbă astfel și ele calitatea, implicînd aceeași dinamică a poemului ca realitate discursivă. Și dacă nu se poate susține, totuși, o perspectivă pur „textualistă” asupra poemului - căci avem de-a face și cu o conjugare de planuri ale percepției directe, cu colaje de texte „jurnalistice”, cu prelucrări metaforice ale „senzației” și, fragmentar, chiar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
armonizează perfect cu substanța lirică a volumului. ZODIILE POEMULUI Considerată În ansamblul operei lui Ilarie Voronca, a șaptea sa carte de poeme, Zodiac (1930), nu pare, la prima vedere, să producă schimbări importante la nivelul universului imaginar și al tehnicii discursive. Poetul rămîne În continuare o sensibilitate prin excelență deschisă, cu aceeași extraordinară disponibilitate de a surprinde „miracolul” metamorfozelor universale, cu o frenezie senzorial-imaginativă ce se dezvăluie ca agent transformator, Într-un proces mereu reluat al „alchimiei imaginii”. „Printre versurile sale
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu boturile ude În horbota de-acorduri”... Mai puțin aglomerată imagistic, această carte a lui Voronca aduce și un plus de coeziune a registrului imaginar, subordonat unei problematici mai strict delimitate - În speță, unei „definiții” a poeziei - și unei fluențe discursive pe care, În creația ulterioară, doar volumul de Incantații o va Întrerupe pentru moment, e revenirea la „imaginația delirantă” din poeme precum Colomba sau Brățara nopților. INCANTAȚII Publicate În 1931, la prestigioasa editură „Cultura Națională”, Într-un moment cînd autorul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
domolește și el, iar dacă textul continuă să se organizeze În strofe, rima sau asonanța Împodobesc numai Întîmplător și cu intermitențe mișcarea tot mai lipsită de energie a versului. Scriind, la apariție, despre acest volum, G. Călinescu Îi nota „structura discursivă”, și pe de altă parte, o schimbare a registrului imagistic, coborît de la elementele, ca să zicem așa, „nobile”, chiar prețioase, la altele, aparținînd unei arii mai „modeste” și mai prozaice a realului. Discursivitatea e Într-adevăr o notă importantă a acestei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lirica sa, care este aceea a solitarului căutînd comunicarea, ecoul, vibrația solidară a unei colectivități umane aflate ea Însăși În relație de vase comunicante cu cosmosul. Chiar Înainte ca Ulise să fi dat un nume reprezentării predilecte a „personajului”-instanță discursivă al poeziei sale, Voronca Își structurase viziunea ca „reportaj” sui generis, realizat de un subiect nu numai curios de tot ce se Întîmplă În afara lui, dar de-a dreptul lacom de Înfățișările lumii, gata să „Înregistreze” totul, acumulînd „impresii”, dar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care se construiește coerența de-a lungul unei povești. Linde a analizat treisprezece interviuri privind alegerea profesiei, examinând diferite modalități de creare a coerenței, printre care ordinea temporală, cauzalitatea și continuitatea. Linde s-a concentrat aici asupra nivelurilor morfologic și discursiv ale textelor, mai degrabă decât asupra poveștilor în ansamblul lor, fiind atent la forme și nu la conținuturi. Dincolo de clasificarea oferită de modelul nostru, variatele demonstrații din studiile citate în ultima parte a acestui capitol reprezintă gama largă a subiectelor
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
lingvisticii studiază maniera în care limbajul exprimă emoțiile. Ei presupun că aspectele lexicale, gramaticale și structurale ale discursului pot fi niște indicii în descifrarea naturii și magnitudinii emoției pe care o exprimă. Cei ce scriu/povestesc creează textele conform convențiilor discursive, iar cei care citesc/ascultă interpretează textele în același fel (Ochs, 1989). Cercetătorii din domeniul psihologiei au pus, la rândul lor, etichete psihologice pornind de la factorii lingvistici. În cazul lor, ipoteza este aceea că evenimentele evocă emoții, ființele omenești se
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
hiperrealul) nu puteau rămâne fără ecou în teritoriul de nisipuri mișcătoare al teoriei și criticii literare. Producătorii și consumatorii de literatură, scriitorii, criticii, teoreticienii manifestă deopotrivă, în această epocă a permisivității, performativității și sincretismului, un interes din ce în ce mai evident pentru strategiile discursive ce vizează acea reacomodare amicală între text și realitate. Reacomodare care - mai e nevoie să o spunem? - presupune ea însăși un mod propriu de detașare și un întreg set de convenții aferente. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
utopică a „fabulei”. Metateoria va fi așadar una dintre metodele de care se va servi din plin prezentul demers, iar miza sa majoră va consta, pe de o parte, în evidențierea supremației actuale a narativului și ficționalului asupra celorlalte modalități discursive, iar pe de altă parte, în cartografierea și reabilitarea unui continent ascuns al poeziei ultimelor decenii, ignorat sau minimalizat de teoreticienii domeniului. În această ordine de idei, poate fi invocată ca argument foarte pertinenta observație a lui Matei Călinescu 1
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de vedere îndeobște cunoscute ale autorului Limbajelor artei : „nu am spus niciodată că reprezentarea ar fi guvernată exclusiv de convenții”3. Așadar, inversând perspectiva, putem porni deopotrivă de la primatul referinței și al reprezentării cărora li se subordonează convențiile și tehnicile discursive. Impasul poate fi așadar depășit prin postularea unui armistițiu provizoriu între natură și convenție. Din moment ce se poate vorbi de o relație de coapartenență (și nu de opoziție pur și simplu) între cei doi termeni, înseamnă că există totuși - dincolo de ansamblul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
granițelor ontologice. Doležel remarcă, pe bună dreptate, faptul că intertextualitatea a fost analizată în special din unghiul convențiilor textuale (ca fapt ce ține strict de textură). O semantică a lumilor ficționale nu se poate limita însă la discutarea acestor procedee discursive: textele de ficțiune comunică, de asemenea, la un nivel extensional, prin reluarea unor personaje și chiar a unor lumi ficționale deja construite de operele canonice („protolumi”, în terminologia autorului). Această reluare se aseamănă cu alte tipuri de relații ce se
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea extratextuală, contextul istoric se reîntorc în atenție, permițând revizuirea statutului modurilor. Este drept că în Introducere în arhitext toate acestea lucruri nu apar explicit formulate 183. Însă cu greu am putea afirma că Genette
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
decât proza, întrucât, spre deosebire de aceasta din urmă, poezia ar fi autonomă, autosuficientă și neaservită timpului sau realului contingent (a curs multă cerneală pe tema esenței atemporale a limbajului poetic!). Așa cum, pe bună dreptate, observa Antonio Russi 230, sub numele de discursiv sau de proză modernii au exclus de fapt dimensiunea comunicativă a expresiei, altfel spus transparența sau tranzitivitatea sa. Suprimarea fluxului discursiv, colajul în spiritul lui Borroughs, tăcerea, pagina albă constituie, în acest sens, doar câteva exemple peremptorii 231. Experiența extremă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cerneală pe tema esenței atemporale a limbajului poetic!). Așa cum, pe bună dreptate, observa Antonio Russi 230, sub numele de discursiv sau de proză modernii au exclus de fapt dimensiunea comunicativă a expresiei, altfel spus transparența sau tranzitivitatea sa. Suprimarea fluxului discursiv, colajul în spiritul lui Borroughs, tăcerea, pagina albă constituie, în acest sens, doar câteva exemple peremptorii 231. Experiența extremă a lui Mallarmé, având ca etapă obligatorie de-realizarea referentului (când Mallarmé spune „une fleur”, se cunoaște, „musicalement se leve, idée
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]