KorAP: Find »[drukola/base=dislocare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...65 >

1,603 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

dreapta subiectului postverbal (i.e. într-o configurație VSO) poate fi luată în sprijinul acestei ipoteze. Structurile relevante sunt cele din (47a), în care atât OD, cât și cuantificatorul flotant sunt precedați de prepoziția pe, fapt care arată că procesul de dislocare a cuantificatorului s-a produs. În (47b), cuantificatorul flotant ocupă o poziție nedislocată în cadrul grupului nominal obiect direct. (47) a. I-a ajutat Maria pe copiipe toți. b. I-a ajutat Maria pe toți copiii. În aceeeași linie de argumentare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din alte arii care au condus la apariția unei gramatici V2 în fazele vechi ale limbilor romanice. Un fenomen de asemenea specific fazelor mai vechi ale limbilor romanice, mai rar (însă sistematic) atestat în traduceri și în texte originale, este dislocarea nucleului verbal (/ interpolare / scrambling, v. §II.1.1.2): elementele funcționale din nucleul verbal (complementizatorii a (infinitiv) sau să (subjonctiv), marca de negație nu, pronumele clitice, auxiliarele) pot fi nonadiacente la verbul lexical, elemente cu statut de grup (XP) "interpolându

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a românei vechi, raportându-ne la cercetările asupra gramaticii V2 a altor limbi romanice vechi și extinzând diagnosticele sintactice propuse în aceste cercetări la datele românei vechi și, pe scurt, la datele latinei dunărene. În §4 discutăm și analizăm fenomenul dislocării nucleului verbal, propunând o analiză care implică rămânerea verbului în domeniul lexical vP și ACORD la distanță cu centrele din domeniul flexionar IP; disponibilitatea ACORDULUI la distanță în româna veche a fost susținută și în analiza unor fenomene din grupul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului în poziții diferite (V-la-I vs V-la-C). Odată stabilit scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator CP. Spre deosebire de româna modernă, româna veche prezintă mai multe structuri analitice (v. Zafiu 2016 și bibliografia, în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tipul (ii) este ușor explicabilă • structurile analitice în care verbul lexical este la gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent), selectat de auxiliarul fi, sunt mai variate în limba veche și au un grad mai mic de sudură, dată fiind dislocarea frecventă a nucleului verbal (fi - XP - gerunziu) • auxiliarul fi, marcând modalitatea irrealis (Avram și Hill 2007) este relativ consolidat în limba veche, fiind disponibil într-o serie consistentă de structuri perifrastice, mai mult sau mai puțin stabile; în majoritatea structurilor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
să la nucleul verbal, delimitat de auxiliar (41b); prezența de constituenți intercalați între să condițional și auxiliarul de condițional indică faptul că să condițional ocupă poziția FORCE și permite generarea unei periferii stângi; intercalările de acest tip nu reprezintă deci dislocări ale nucleului verbal de tipul celor analizate în §4 infra. Să condițional este treptat eliminat de conjuncțiile condiționale de și dacă, cel mai probabil ca efect al omonimiei cu să subjonctival (Zafiu 2016). (38) a. că nu vom peri să

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
accesează domeniul C fie în propoziții interogative, fie în propoziții declarative. Există două contexte în care testele sintactice arată cu destulă claritate că avem a face cu deplasarea auxiliarului din domeniul flexionar în domeniul complementizator, nu cu un fenomen de dislocare a nucleului verbal (interpolare / scrambling) în care auxiliarul rămâne în flexiune, iar verbul nu se ridică din domeniul lexical vP (v. analiza românei vechi în §4 infra): (i) structuri cu encliză pronominală la auxiliar; (ii) structuri în care diagnosticele de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
lăsase lor Baldovino' (italiana veche; Poletto 2014) b. primeramente avea ella fata a llui ingiuria întâi avea.AUX.3SG ea făcut DAT lui insultă ' Întâi l-a insultat ea' (italiana veche; Poletto 2014) Structurile de acest fel diferă de structurile dislocare a nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007), fiind compatibile cu două analize sintactice: fie o analiză cu AUX-la-C de tipul celei discutate mai sus cu subiectul în [Spec, IP/TP] (76a), fie o analiză cu dislocarea nucleului verbal, în care auxilarul rămâne în flexiune și verbul în vP, iar subiectul apare în [Spec,vP] sau într-o poziție din periferia joasă propozițională (76b) (v. §4 infra). Următorul exemplu ilustrează această situație: (76) quant a aus est

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structuri conservatoare cu centru final, cât și de structuri inovative de tip V1 sau XP + V care premerg gramatica V2 din limbile romanice vechi și (dacă analiza din §3.2 supra este corectă) gramatica V2 a limbii române vechi 4. Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Obiectivul secțiunii de față este analiza fenomenului pentru care am propus denumirea dislocarea nucleului verbal (v. §II.1.1.2); la fel ca limba modernă, limba veche permite interporlarea de elemente clitice (cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din limbile romanice vechi și (dacă analiza din §3.2 supra este corectă) gramatica V2 a limbii române vechi 4. Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Obiectivul secțiunii de față este analiza fenomenului pentru care am propus denumirea dislocarea nucleului verbal (v. §II.1.1.2); la fel ca limba modernă, limba veche permite interporlarea de elemente clitice (cu statut sintactic de centru, X0) în structura complexului verbal (143), însă, spre deosebire de limba modernă, în limba veche este posibilă și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a observat posibilitatea nonadiacenței pronumelor clitice la verb, denumind acest fenomen interpolare (engl. interpolation). În funcție de analiza sintactică data acestor structuri, în bibliografia de romanistică a mai circulat și termenul engl. scrambling (preluat de la analiza limbilor germanice), cu echivalentul românesc aproximativ dislocare (e.g., v. Martins 2002 asupra portughezei; Dragomirescu 2014, 2015a asupra românei vechi). Vom folosi în continuare termenul de dislocare, deși din analiza pe care o propunem (v. §4.2.2 infra) va rezulta că grupurile sintactice care se interpun între

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structuri, în bibliografia de romanistică a mai circulat și termenul engl. scrambling (preluat de la analiza limbilor germanice), cu echivalentul românesc aproximativ dislocare (e.g., v. Martins 2002 asupra portughezei; Dragomirescu 2014, 2015a asupra românei vechi). Vom folosi în continuare termenul de dislocare, deși din analiza pe care o propunem (v. §4.2.2 infra) va rezulta că grupurile sintactice care se interpun între elementele funcționale și verbul lexical nu dislocă propriu-zis nucleul verbal, ci că verbul nu se ridică în domeniul flexionar

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
2.2 infra) va rezulta că grupurile sintactice care se interpun între elementele funcționale și verbul lexical nu dislocă propriu-zis nucleul verbal, ci că verbul nu se ridică în domeniul flexionar IP, rămânând în domeniul lexical vP, iar efectul de dislocare rezultă, așadar, din nivelul deplasării verbului mai degrabă decât din deplasarea și intepolarea de constituenți. Un alt punct controversat este statutul acestui fenomen în ansamblul (sintactic al) românei vechi: este dislocarea rezultatul influenței străine asupra textelor românești (fiind indicate influențe

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
IP, rămânând în domeniul lexical vP, iar efectul de dislocare rezultă, așadar, din nivelul deplasării verbului mai degrabă decât din deplasarea și intepolarea de constituenți. Un alt punct controversat este statutul acestui fenomen în ansamblul (sintactic al) românei vechi: este dislocarea rezultatul influenței străine asupra textelor românești (fiind indicate influențe dintre cele mai diverse: slavonă, maghiară, latină, turcească, grecească, italiană, în funcție și de forma dislocată și de textul studiat; v. Dragoș 1995: 37; Sala 2006: 141-142; Stan 2013: 171) sau

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și în derivarea altor fenomene și eliminat în trecerea la româna modernă. Tot legat de statutul acestui fenomen în limba veche, să cuvine să indicăm faptul că unii autori (e.g. Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016) consideră dislocarea nucleului verbal ca fiind nereprezentativă pentru sintaxa limbii vechi din pricina frecvenței sale reduse; considerăm că, deși reziduală, atestarea în foarte multe texte vechi, inclusiv în colecția de texte originale de secol 16, stă mărturie pentru un fenomen real al limbii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
atestarea în foarte multe texte vechi, inclusiv în colecția de texte originale de secol 16, stă mărturie pentru un fenomen real al limbii vechi 46. Dragomirescu (2014) întreprinde o comparație cantitativă între structurile canonice (neinversate) cu auxiliar, inversiunea auxiliarului și dislocarea structurilor cu auxiliar (e.g. (144a-c)) și arată că structurile cu dislocarea formelor compuse cu auxiliar apare cel mai rar - deci este opțiunea cea mai reziduală -, însă există atestări numeroase ale fenomenului până către sfârșitul secolului al 18-lea (ultimul text

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
originale de secol 16, stă mărturie pentru un fenomen real al limbii vechi 46. Dragomirescu (2014) întreprinde o comparație cantitativă între structurile canonice (neinversate) cu auxiliar, inversiunea auxiliarului și dislocarea structurilor cu auxiliar (e.g. (144a-c)) și arată că structurile cu dislocarea formelor compuse cu auxiliar apare cel mai rar - deci este opțiunea cea mai reziduală -, însă există atestări numeroase ale fenomenului până către sfârșitul secolului al 18-lea (ultimul text investigat de Dragomirescu 2014 este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
auxiliar apare cel mai rar - deci este opțiunea cea mai reziduală -, însă există atestări numeroase ale fenomenului până către sfârșitul secolului al 18-lea (ultimul text investigat de Dragomirescu 2014 este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în care există 2 dislocări ale perfectului compus). 4.1 Dislocarea nucleului verbal: fenomen romanic Nonadiacența elementelor funcționale - în principal a auxilarelor și a cliticelor - la verbul lexical este atestată și în alte limbi romanice vechi: vechea galiciană(-portugheză) (145); portugheza veche (146); spaniola veche

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este opțiunea cea mai reziduală -, însă există atestări numeroase ale fenomenului până către sfârșitul secolului al 18-lea (ultimul text investigat de Dragomirescu 2014 este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în care există 2 dislocări ale perfectului compus). 4.1 Dislocarea nucleului verbal: fenomen romanic Nonadiacența elementelor funcționale - în principal a auxilarelor și a cliticelor - la verbul lexical este atestată și în alte limbi romanice vechi: vechea galiciană(-portugheză) (145); portugheza veche (146); spaniola veche (147); italiana veche (148); franceza veche

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
parti cosìmostrato și când mă=avea.AUX.3SG despre religie și de sale părți astfel prezentat ' Și când îmi spusese despre religie și părțile sale în felul acesta' Studiile consultate nu prezintă foarte multe date privitoare la distribuția structurilor cu dislocare. Cu referire la portugheza veche, Martins (2002: 237-238) arată că structurile cu dislocare apar mai des în subordonate și în anumite tipuri de propoziții principale (propoziții interogative parțiale; propoziții cu constituenți focalizați în periferia stângă etc.), propozițiile principale nemarcate fiind

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
părți astfel prezentat ' Și când îmi spusese despre religie și părțile sale în felul acesta' Studiile consultate nu prezintă foarte multe date privitoare la distribuția structurilor cu dislocare. Cu referire la portugheza veche, Martins (2002: 237-238) arată că structurile cu dislocare apar mai des în subordonate și în anumite tipuri de propoziții principale (propoziții interogative parțiale; propoziții cu constituenți focalizați în periferia stângă etc.), propozițiile principale nemarcate fiind caracterizate de o gramatică V2. De asemenea, nu este foarte clar dacă se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
parțiale; propoziții cu constituenți focalizați în periferia stângă etc.), propozițiile principale nemarcate fiind caracterizate de o gramatică V2. De asemenea, nu este foarte clar dacă se poate da o analiză sintactică uniformă pentru toate aceste structuri. Spre deosebire de alte tipuri de dislocări, dislocarea prin subiect din unele varietăți romanice vechi (e.g. franceza veche, spaniola veche, italiana veche) se analizează prin deplasarea auxiliarului la C (AUX-la-C) și rămânerea subiectului în [Spec, IP]; deplasarea auxilarului la C este o opțiune a acestor limbi vechi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propoziții cu constituenți focalizați în periferia stângă etc.), propozițiile principale nemarcate fiind caracterizate de o gramatică V2. De asemenea, nu este foarte clar dacă se poate da o analiză sintactică uniformă pentru toate aceste structuri. Spre deosebire de alte tipuri de dislocări, dislocarea prin subiect din unele varietăți romanice vechi (e.g. franceza veche, spaniola veche, italiana veche) se analizează prin deplasarea auxiliarului la C (AUX-la-C) și rămânerea subiectului în [Spec, IP]; deplasarea auxilarului la C este o opțiune a acestor limbi vechi, după cum

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]