5,812 matches
-
în lume nu trebuie să ne înfricoșeze, să ne depășească, ci trebuie să ne găsească pregătiți pentru a le face față. Sunt provocări ale lumii contemporane, în urma cărora s-ar putea naște o nouă orânduire mai dreaptă și mai umană. Disprețul nostru pentru unii politicieni nu trebuie să se transforme într-o aversiune față de tot ceea ce înseamnă politică și inclusiv de problemele sociale. Soarta României trebuie să ne preocupe pe toți cei care avem în piept o inimă de român. Nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
oameni de acțiune. Ei sunt puțin clarvăzători și nici nu ar putea fi, clarviziunea ducând în genere la îndoială și inacțiune. Conducătorii de mulțimi se recrutează mai ales dintre nevrotici, dintre anxioși, dintre semialienații ce se află în pragul nebuniei. Disprețul și persecuțiile nu fac decât să îi întărâte și mai mult. Interes personal, familie, totul este sacrificat. [...] Mulțimea ascultă totdeauna de omul înzestrat cu o voință puternică. Indivizii reuniți în mulțime, pierzându-și orice voință, ei se îndreaptă din instinct
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
după această calitate, și oamenii politici să-i alegem în Parlament și pentru capacitatea de a explica oamenilor. Oamenii au o foame extraordinară de a li se explica. Dar nu le explică nimeni. A nu explica e o formă de dispreț. Din păcate, eu nu am avut timp să fac acest lucru. Pentru că dacă explici unui om el înțelege.” Societatea civilă trebuie să se implice mult mai activ în treburile publice în combaterea unor fenomene sociale grave precum sărăcia, dezinformarea, corupția
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Nu există popor în lume care să facă o virtute din faptul de a nu munci. În România, tipul omului inteligent și unanim simpatizat este chiulangiul sistematic, pentru care viața este un prilej de capriciu subiectiv, de exercițiu minor al disprețului, de negativitate superficială. N am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderență la valori ca românul. De când există România, nici un intelectual n-a murit pe o idee, vreau să spun că nici unul nu s-a substituit vreunei idei
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
avere și putere, când acesta nu-și dorește înnobilarea spirituală decât pentru a epata în jurul său. E vanitos și-i place mult să vorbească despre el însuși. Oamenii care devin pragmatici sau individualiști peste măsură ajung la nepăsare morală și dispreț față de tot ce nu aparține lumii lor eterice, plină de lux orbitant. Pentru ei banul nemuncit e mai bun, pentru că „nu contează ce faci, bani să iasă”. Important în viziunea lor e să fii „descurcăreț”. Cred că despre ei este
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
la originea multor conflicte, divorțuri și expansiuni economice în lume. Cei bogați se consideră elita sau „spuma societății”, pe când cei săraci sunt asimilați unor ratați, marginalizați, un fel de pleavă a societății sau „deșeuri sociale” (incredibil, cât cinism!). Un asemenea dispreț nu poate fi egalat de invidia unora dintre săraci iar pe săraci e ușor să-i faci să pară răi. Despre bani, ca una din problemele contemporane (atunci când sunt folosiți în sens distructiv), filozoful Petre Țuțea spunea: „Eu nu detest
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
întotdeauna mai inteligent decât patima: vede mai departe. Faptul că golanii sunt studenții și elevii (noi, maturii, putem spera să fim doar golanii afiliați), trebuie să ne dea încredere în viitor. Și, în loc să persistăm într-un grotesc și complet nejustificat dispreț, ar fi mai bine să medităm la lecția pe care golanii ne-au oferit-o;” Societățile comuniste se cred perfecte; nu există motive de nemulțumire în ele înseși; de aceea nemulțumiții sunt totdeauna instigați din exterior și totdeauna de rea
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mici, norii rotunzi și soarele galben. CUMPĂRĂTURI, DECI Pentru că sunt dur, frate, am intrat ieri la Alimentara să cumpăr brânză, salam, pâine și biscuiți. Ajuns la casă, am dat să plătesc, dar m-am ciocnit de privirea plină de ură, dispreț, dezgust, scârbă și moarte a vânzătoarei. La prima mână m-am gândit că o fi mama sau sora lui Ionuț, unul căruia i-am rupt mâna în trei acum niște săptămâni. Dar pe ecusonul de la halatul femeii scria Geta Pascu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
slavă Domnului că numărarea merge repede, sărind atâtea numere. Uite numărul 115. Ușa e deschisă, urc scara, intru într-o cameră în penumbră. Legată pe un divan e Marjorie, cu un căluș în gură. O dezleg. Vomită. Mă privește cu dispreț. — Ești un nenorocit, îmi spune. VII Așezat la o măsuță, la cafenea, citești romanul lui Silas Flannery împrumutat de la doctor Cavedagna și o aștepți pe Ludmila. Mintea ta e ocupată cu două așteptări concomitente: cea interioară, a lecturii, și cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
scriitor chinuit. Scriitorul chinuit îl privește pe scriitorul productiv umplând foile cu rânduri uniforme; manuscrisul crește într-un teanc de foi ordonate. În curând, cartea va fi terminată: un nou roman de succes, firește - se gândește scriitorul chinuit cu oarecare dispreț, dar și cu invidie. Îl consideră pe scriitorul productiv nimic mai mult decât un artizan abil, capabil să producă romane făcute în serie pentru a răspunde gustului publicului; dar nu-și poate reprima o puternică senzație de invidie față de omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
El îi mănâncă din când în când creierul lui, pardon, ei. - Și excrementele. - Bine, cum ziceți. Dar unde-s plasate personajele? La noi, în tranziție? Au ceva de-a face cu vreo sectă, cu yoghinii ăia ciudați? Pufnește c-un dispreț suveran, se lasă să cadă pe un scaun, executând ca o foarfecă de tăiat tabla de șase o mișcare à la Sharon Stone. Și-napoi, să fie sigură c-am observat. - N-ai foc? Cum poți să-ntrebi așa ceva? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să caut. Tot el a luat și fotocopiile după materialele din arhive. Vom fi în întârziere, volumul nu va fi predat la timp, cei de la editură așteaptă. Acum s-a găsit și el să moară! Directorul face o grimasă de dispreț în fața unei asemenea neseriozități. Nu pot nici eu să-l scuz pe decedat în fața șefului lui. - Ne-a făcut figura Pârvulescu! Cui să-i dau să lucreze? Pârvulescu avea și sistemul lui de notare, nu te descurci în însemnările lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
toarne cenușă-n cap pentru păcatul de a fi vorbit c-un ins atât de declasat. Parcă-l și aud, „m-a oprit el, așa face, îmi pare rău, nu aveam cum să-l evit, regret...”, „domnule” - o pauză de dispreț superior - „n-ai ce vorbi, e un personaj absolut dubios, ai văzut ce-a îndrăznit să spună?”. În Aulă, soția lui Pârvulescu e întruchiparea suferinței cu prestanță, în rochie lungă, cu voal negru cu găurele, peste-o pălărie gen anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de om care străbătea mările. Din ziua În care un șiș mai iscusit decît al său Îi lăsase o cicatrice Înfricoșătoare care Îi atingea un ochi - singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos -, batjocura și disprețul, repulsia și oroarea pe care le trezea la tot pasul fuseseră atît de mari, Încît Într-o după-amiază de iulie, cînd Old Lady II Încărca broaște-țestoase uriașe, ancorată În fața solitarei insule Hood, În Arhipelagul Galápagos, numit și Insulele Vrăjite, Iguana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Elegbei, zeița neagră care domnea, de la Începutul timpurilor, În adîncul pădurilor din Dahomey. - Vino! Îi porunci apoi autoritar, fericit că În sfîrșit cineva trebuia să Îl asculte, să i se supună și să-i suporte prezența fără să-i arate dispreț sau silă: Vino, urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Data viitoare o să mă port ca un rege adevărat, torturîndu-l pe vinovat pînă cînd mă va implora să-l omor - Îi oferi din nou maceta francezului. Fă ce-ți poruncesc. - Nu. Îl privi fix. Fără mînie, fără ranchiună, aproape cu dispreț. Mai tîrziu, se Întoarse spre norvegian și metis, care asistau muți la scenă, străduindu-se să pară absenți, și spre inculpatul care plîngea cu sughițuri și cu coatele pe genunchi, ascunzîndu-și fața În mîini. - De acord, admise el cu naturalețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
era limpede că niciodată nu avea să se mai Îmbarce pe un vapor, pentru că, după toți acei ani de singurătate și independență, nu se simțea În stare să se obișnuiască din nou cu dovezile de ură sau frazele pline de dispreț ale celor care-l Înconjurau. Acum era Oberlus, Regele Insulei Hood, și Învățase ce Însemna să fii liber și, Într-un anumit sens, puternic. Răzvrătirea de la Început și dorința aprigă de a se răzbuna, care justificase anumite acțiuni ale sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nevoia de a se revolta, ci mai ales o disperată dorință de răzbunare. În mai puțin de douăzeci și patru de ore, Iguana Oberlus se transformase pentru Gamboa Într-o obsesie exasperantă, Încarnarea a tot ce era mai odios și demn de dispreț din lumea asta, o lighioană pe care trebuia s-o anihileze chiar cu prețul propriei sale vieți. Șansele de reușită erau puține, de asta era sigur, Însă, Înarmîndu-se cu răbdare, avea Încredere că va găsi punctul slab al răpitorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
n-ar fi fost ea, care mă liniștea În clipele de mînie sau pentru că Înțelegeam că În fața imensității ei nici eu și nimeni altcineva nu Însemnam nimic, nu cred c-aș fi putut să suport atîția ani de batjocură și dispreț - făcu o pauză și poate pentru prima oară privirea lui și tonul vocii fură diferite, aproape umane: Oare am ales eu această față și acest trup? Totuși, oamenii n-au făcut altceva decît să mă insulte și să-mi reproșeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tu cel care Îl poartă acum... Dar Iguana Oberlus dădu din cap fără să-și piardă calmul. - N-am de gînd s-o fac - Îi arătă piciorul. Dar dacă vrei, vino tu să mi-l pui. Carmen Ibarra zîmbi cu dispreț, refuzînd propunerea, În timp ce se așeza În fotoliul de piele pe care Îl folosea el mereu. - Nu-s chiar așa de proastă, Îi spuse. N-am de gînd să mă las surprinsă atît de ușor... Acum zîmbetul Îi deveni batjocoritor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
naturalețe. Hotărăște-te odată ce vrei să faci, fiindcă n-am de gînd să stau aici și să ascult povestea ta stupidă. — O să stai acolo pînă cînd hotărăsc eu. Iguana Oberlus Își aținti privirea asupra ei, aproape batjocoritor, și, uitîndu-se cu dispreț la armă, se ridică Încet, În timp ce ea ținea În continuare pistolul Îndreptat spre el, cu degetul tot mai crispat pe trăgaci. În picioare acum, o privi de sus În jos și se Îndreptă fără grabă spre pat, oprindu-se chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu-i pasă de omenire mai mult decît de un rahat, Îți plîngi de milă cam prea tare, Îi atrase atenția Niña Carmen. Sau poate Încerci să te justifici? O privi cu o mînie prost mascată sau poate chiar cu dispreț: - Nu. N-am nevoie să mă justific, răspunse. Și cu atît mai puțin față de tine, care nu ai nici o scuză. - Cum de poți fi atît de sigur? Ce știi tu În realitate despre viața mea? - Mi-ajunge să știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
viața... Făcu o pauză. Să ai sîngele rece de a-l folosi drept momeală... E respingător! Inuman, criminal și respingător... Oberlus, care pusese cu mare grijă doi pești Încă vii Într-o găleată cu apă de mare, o privi cu dispreț: - N-o să Înveți niciodată, răspunse. Dacă l-aș fi mîncat pe tipul ăsta, poimîine aș fi făcut ciumă, ar fi trebuit să arunc ce prisosea și trei zile mai tîrziu am fi fost la fel: morți de foame. Arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai sîcîitoare decît oricare alta nu cumva Bîlbîie ăsta era pe cale să intre între cei "puțini aleși", cum erau porecliți cu răutate și invidie oamenii lui Mihai Mihail, o figură misterioasă și enervantă nu numai din pricina aroganței, ci și a disprețului vădit pe care acesta îl afișa, ori era bănuit că-l afișează, la adresa "pălmașilor" ce țineau de forța ordinii și a treburilor dinlăuntru? Și după cum era șeful, Patronul, cum se exprimase, ca un adevărat om al casei, Leonard Bîlbîie, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În ziua de 15 aprilie 1865. Din pricina unei ploi torențiale de primăvară, ca și a tăcerii presei, la proces participară câțiva curioși ocazionali. Prin sentința tribunalului cartea va fi interzisă și confiscată, iar Joly condamnat - „pentru provocarea urii și a disprețului față de guvernarea suveranului“ - la o amendă de două sute de franci (prețul acidului și manoperei) și la cincisprezece luni de Închisoare. Însemnat cu pecete de anarhist, alungat de prieteni, dar neînduplecat, va pricepe că nu prin cărți se va putea Îmbuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]