2,306 matches
-
înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, totdeodată imaginează și simte"110. Principala calitate a cugetării este îndoiala. Astfel dubito-ul este o formă fundamentală a cogito-ului cartezian și prin aceasta este o formă fundamentală a "creației" realizate prin intermediul meditațiilor. Logos-ul divin din Geneză a fost înlocuit cu Dubito-ul din meditații și creația devine cenzură. Putem vorbi despre o creație inversată ca negare a lumii existente. Dar cum lumea existentă era o lume a haosului, rolul cenzurii, chiar dacă în aparență este negativ
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a meditației. După descrierea stării atinse și a formei pe care o îmbracă Dumnezeu în cazul manifestării prin om urmează trecerea la elementele fundamentale a separării luminii. În prima zi de meditație este realizată separarea certitudinii de incertitudine. Logos-ul divin, înlocuit prin dubito-ul, separă cele două lumi. Etapele prin care se ajunge la certitudine nu sunt pozitive, ci negative, prin cenzură. Îndoiala nu acționează asupra cunoștințelor, ci asupra formelor de cunoaștere. Dubito-ul ca formă a cogito-ului, elimină toate celelalte forme
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
din perspectiva omului. Pentru aceasta Descartes alege un model influent în epocă, cel al Genezei. Meditationes de prima philsophia reprezintă primele șapte zile ale Genezei universului prin intermediul cogito-ului. Pas cu pas acțiunea cogito-ului o reia pe cea a Logos-ului divin, reconstruind lume pe noi baze. Scenariul pe care Descartes îl folosește trebuie înțeles ca fiind esențial pentru întreaga filosofie modernă. Prin Meditații întreaga metafizică modernă își schimbă cursul, iar Descartes și-a propus de la început această reformă. Modelul folosit și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Marcel, Mitologie românească, Editura 100+1 GRAMAR, București, 2004. Oltean, Ștefan, Lumile posibile în structurile limbajului, Editura Echinox, Cluj, 2003. Oltean, Ștefan, Introducere în semantica referențială, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006. Otto, Rudolf, Sacrul. Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui cu raționalul, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1996. Pamfile, Tudor, Mitologie românească, Editura Allfa, București, 1997. Pamfile, Tudor, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Librăriile Socec& Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, București, 1910. Pânzaru, Ioan, Practici
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
anonimi din 1922 care îi vor inspira pe Montale și Ungaretti, sunt un semn clar poetic. Poezia sa oglindea așteptarea arzătoare a Cuiva: era Dumnezeu care, încet, începea să irumpă în sufletul său. „Sunt un câine - scria el - care adulmecă Divinul”. Clemente Rèbora a fost un preot blând, altruist, extrem de sensibil în fața suferințelor altora, încă din tinerețe însuflețit de dorința de a fi de folosi celorlalți, de a fi aproape de cei să-raci și nevoiași. Cu un caracter umil, dar cu un
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Isus Cristos, în cel care pătimește sau moare; și unde găsește fiere, el dă miere. Preotul este caritate care în războiul contra păcatului fiecăruia îi dă pace: Și toate popoarele, în Cristos, le înfrățește. Preotul este prima scumpă achiziție a Divinului Sânge; și adeverește preoția regală pe care poporul o are de la Cristos. Preotul este Sfânta Inimă care bea sângele nostru infectat din vene și cu al Său pur arterele ni le îmbată. Preotul este ca și Cristos la Cină: mulțumește
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în prima dintre aceste viziuni, termenul sacru face referire la orice creație cu caracter religios, considerând, prin urmare, că orice artă este sacră, prin însăși calitatea ei de a fi artă, și desemnând relațiile cu tot ceea ce depășește planul umanului: divinul, cosmicul, forțele naturii, ocultismul, iraționalul, transa etc. O altă accepțiune a termenului implică o anumită diferențiere în funcție de prezența sau lipsa caracterului religios din operele de artă. Astfel, conceptul de sacru și relațiile sale cu domeniul creației artistice desemnează existența unei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
divinității în această ecuație asigura caracterul sacru al actului sacrificial, a cărui etimologie exprimă ideea în sine a "facerii de sacru". Tot în acest spirit, filosoful român Nae Ionescu afirma, încă din 1925, referindu-se la trăsătura de sanctitate a divinului, că "divin este acea realitate sau acea valoare căreia noi îi sacrificăm orice"46, punând la originea vieții religioase, însăși "structura sufletească a jertfei"47. Să revenim însă la teoria lui Girard, care identifica 48 sacrul cu violența, fără a
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
elementele componente ale faptului religios"64, introducând noțiunea de Mister 65 ca element comun al tuturor formelor de divinitate, printr-o conceptualizare diferită însă de cea a lui Rudolf Otto. Autorul afirmă existența unei multitudini de modalități de reprezentare a divinului 66, oferind exemplul popoarelor "primitive", pentru care divinitatea poate îmbrăca imageria extrem de bogată a celor mai stranii elemente ale ambientului uman67, între care se enumeră animalele, plantele, ființele fantastice, oamenii, semnele și figurile geometrice, dar și unele simboluri ale dispariției
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Eliade le enunțase, afirmând independența existenței sacrului, indiferent de opțiunea spirituală a omului 72. În final, mai amintim și faptul că definiția sacrului 73 oscilează în teoriile de specialitate între doi poli distincți, unul constând în identificarea sa totală cu divinul 74, iar altul în care sacrul apare ca un concept de mediere între lumea divinului și cea a profanului. În primul caz, așa cum remarcă anumiți autori, preluând definiția sacrului de la Nae Ionescu (care departajează cele două concepte), Mircea Eliade nu
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
final, mai amintim și faptul că definiția sacrului 73 oscilează în teoriile de specialitate între doi poli distincți, unul constând în identificarea sa totală cu divinul 74, iar altul în care sacrul apare ca un concept de mediere între lumea divinului și cea a profanului. În primul caz, așa cum remarcă anumiți autori, preluând definiția sacrului de la Nae Ionescu (care departajează cele două concepte), Mircea Eliade nu mai face distincția între sacru și divin, suprapunând semnificațiile acestora 75. Alți autori însă, acreditează
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și-o însușește 76. În acest fel, viziunea creștină conferă omului religios posibilitatea transcenderii spre sursa sacrului, adică spre Dumnezeu, prin originea divină a lui Iisus Hristos, care nu este nici sacru, nici profan, ci sfânt 77. "Sacrul stă între divin și om"78. Privitor la înțelegerea termenului în creștinism, Julien Ries este unul dintre cei care remarcă esența acestor concepte, subliniind că dacă "sacrul prebiblic implică o apropiere între om și divinitate"79, atunci cel al Noului Testament "apare ca
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
al Noului Testament "apare ca natură a lui Dumnezeu și ca atribut al puterii și al eternității lui"80. Prin urmare, pendularea sacrului între cei doi poli amintiți credem că apare și datorită faptului că acesta "poate fi atribuit atât divinului (cea mai înaltă formă de sacru), cât și omului sau lucrurilor create"81, expunându-se unei interpretări extrem de complexe și de ambigue, pe care au sesizat-o numeroși autori 82, printre care și istoricul de artă Juan Plazaola, care a
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Beatrice), poate fi relaționată cu copacul arhetipal al cunoașterii"137. Fig. 5. Bogdan Maximovici, Experiment ADAM Fig. 6. Zamfira Bîrzu, Pomul cunoașterii Folosind această comparație, autorul inversează de fapt însemnătatea exemplului biblic, iubirea și viața principiile fundamentale ale actului creator divin fiind înlocuite aici cu puterea și moartea prerogativele impuse ale pretinsului act de creație al lui Rappaccinni. Prin urmare, cauza eșecului total al unui astfel de experiment în care dorința de cunoaștere prevalează în fața dragostei părintești, constă în însăși iresponsabilitatea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
se află într-un raport special cu gradul de maturizare biopsihică a individului și, totodată, cu gradul său de cunoaștere. Legat de acest aspect, înțelegând religia ca un ansamblu al credințelor și actelor de cult ce definesc legăturile omului cu divinul, în mod diferențiat de înțelesurile acordate conceptului de sacru, încă din Antichitate, asupra originii și esenței sale s-au pronunțat un număr mare de teorii. Despre însemnătatea religiei au tratat o multitudine de studii de specialitate, care, până la dobândirea actualei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
prin mijloacele propriei rațiuni. Moartea însă a fost cea care, așa cum indica și istoricul francez Fustel de Coulanges, i-ar fi sugerat omului ideea supranaturalului, a celui dintâi mister, înălțându-i mintea de la vizibil la invizibil și de la omenesc la divin. De aici pornește prima experiență religioasă a omului, din contemplarea siderantă a morții și din frica dispariției totale, care au impus apariția imaginii asemenea unui "vicleșug indirect, o oglindă în care umbra prinde prada"141, opunându-se descompunerii prin recompunerea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
însemnătatea atributului religios al omului, acesta condiționând în mare măsură esența și calitatea experienței religioase. Legat de acest aspect, cardinalul Paul Poupard arăta, în deplin acord cu concepțiile lui Mircea Eliade, că "oriunde homo religiosus intră în contact cu sacrul, divinul sau transcendentul, rezultă o experiență religioasă specifică, care se cuvine valorificată și explicată în profunzime de istoria religiei"148. Putem astfel înțelege care ar fi premizele pe care se sprijină această apropiere a creației artistice de experiența religioasă, atât în
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (είδολων), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul"232. Însă, odată cu evoluția și dezvoltarea societății, nemaifăcând obiectul unui grup restrâns de inițiați, idolul, care la început făcea trimitere
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a sacrului, nu din teama față de divinitate, ci datorită unei șanse de cunoaștere și comunicare mistică, menită să-i confere acesteia "o imagine în sfârșit demnă"236. Fig. 10. Bogdan Maximovici, Povestea lumii Reținând ideea generală că "experiența umană a divinului precedă chipul idolatric [iar] chipul idolatric pe care îl elaborează omul precedă învestirea sa de către zeu"237, discuția noastră trimite spre o analiză a legăturilor dintre sacrul vizibil și cel invizibil, care ar putea fi redusă în ultimă instanță la
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
îndepărtată de modelul divin 263. Susținând că "natura divină se află dincolo de orice imagine"264, opinia istoricului și filosofului francez Alain Besançon este aceea că "Platon este deci părintele tuturor viitoarelor iconoclasme"265, dar prin recunoașterea necesității de contemplare a divinului și atitudinea sa moralistă, el poate fi considerat totodată și "părintele iconofililor"266. În contrast cu acesta, Aristotel recunoaștea meritul caracterului mimetic al artei, pe care îl îndreptățea printr-o atitudine realistă, oferind exemplul naturii 267. Pentru Aristotel, reprezentarea constituia o formă
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
supune prezentului expresiile perceptibile ale divinității, înalță imaginea artistică, în viziunea lui Wunenburger, la statutul de imagine sacră 304. Acesta atrage totodată atenția și asupra diferențelor dintre imagine și esența pe care aceasta o reprezintă: " Deși imaginea face să intre divinul într-o figură, într-un chip, divinul rămâne radical străin omului, pentru că este el însuși dincolo de Ființă"305, imaginea revelându-se atât ca o prezență, cât și ca o absență a Ființei. Și într-adevăr, suntem tentați să dăm crezare
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
imaginea artistică, în viziunea lui Wunenburger, la statutul de imagine sacră 304. Acesta atrage totodată atenția și asupra diferențelor dintre imagine și esența pe care aceasta o reprezintă: " Deși imaginea face să intre divinul într-o figură, într-un chip, divinul rămâne radical străin omului, pentru că este el însuși dincolo de Ființă"305, imaginea revelându-se atât ca o prezență, cât și ca o absență a Ființei. Și într-adevăr, suntem tentați să dăm crezare acestei idei, mai ales dacă stăm să
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
natură, simbolice sau abstracte, un caz aparte fiind și acela condiționat de credința în nereprezentabilitatea divinității, aceasta întruchipând infinitul. Încununând această multitudine a formelor de reprezentare a sacrului, ne vom opri asupra unui exemplu aparte al raporturilor stabilite între lumea divinului și cea a umanului. Provenind din vremuri îndepărtate, dar ajungând până în contemporaneitate, în Nepal, persistă încă o serie de ritualuri străvechi, prin care, periodic, este aleasă pe seama unor criterii extrem de stricte câte o fetiță, neajunsă încă la vârsta pubertății, care
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sentimentului religios al acestei civilizații în însăși prezența și manifestarea cultului strămoșilor, conștientizarea morții fiind cea care a înlocuit orizonturile naturale ale vizunii omenești cu cele supranaturale, înălțând "gândirea de la vizibil la invizibil, de la trecător la etern, de la omenesc la divin"352. Astfel, încă din vechime, aproape pe întreg parcursul artei cicladice, numeroase dintre sculpturile realizate păreau a reprezenta idoli 353, care erau meniți să exprime vizual forțele divine în care vechii greci credeau la început. Conturarea formelor clasice ale religiei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
unii dintre artiști considerând, prin urmare, că orice artă este sacră, prin însăși calitatea ei de a fi artă467. În această accepțiune, arta sacră presupune o viziune cuprinzătoare, ea desemnând arta și relațiile sale cu tot ceea ce depășește planul umanului: divinul, cosmicul, forțele naturii, ocultismul, iraționalul, transa sau forțele superioare, într-o perspectivă asemănătoare celei descrise de Rudolf Otto în definiția pe care acesta o atribuise sacrului. Să observăm că, în acest caz, noțiunea sacrului se comportă ca o expresie ale
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]