6,873 matches
-
pinteni calului. După vreun ceas bun de călărit în goană, pe deșelate, hoarda toată și cei doi călugări ajunseră în tabăra tătărască. De cum pătrunseră printre corturi, nu mică fu mirarea celor doi oaspeți când văzură ciudata rânduială ce părea a domni acolo. în fața unui cort vișiniu, șapte tătari tineri făceau coadă, fiecare cu o carte în mână. Un tătar bătrân le lua cărțile și le dădea altele noi. în dreapta, patru tătăroaice pliveau un strat cu ceapă de Nipru, iar altele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
țară. Și turcii sunt oameni. Mai lasă ei, mai dăm noi, de, cunoașteți dumneavoastră. Cât despre aceste cinstite fețe bisericești, ele se întorc în Moldova, după cum ne-am înțeles. Am socotit că lor noul domn - n-ar avea parte de domnit nici până ajungem noi cu peșcheșul! - nu le-a tăie căpățâna. Cel mult, două-trei tapangele la spinare. Avem să avem și noi oamenii noștri în Moldova. Dar de unde ați strâns galbenii? - întrebă hanul. Am înțeles că ați rămas fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
SE RIDICE CU ELEGANȚĂ LA îNĂLȚIMEA CELOR TREI SECOLE DE ISTORIE SCURSE DE-ATUNCI, DIN CARE SĂ REZULTE CU UMOR CĂ N-AM îNVĂȚAT NIMIC. Episodul 92 PE MARE Romanul, iată nostalgia oricărui povestitor. Să părăsim câteva ceasuri îmbelșugata masă domnească dată de Sima-Vodă, să renunțăm puțin la linearitatea poveștii în favoarea construcției, întorcându-ne către - vă mai aduceți aminte? - Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-a dreptul dezastruoase pentru falnicul conac de altădată. Vlăstarele de pe urmă, cu totul apatice, ale Stoeneștilor, și-l pasau unele altora prin testament. Rareori vreunul din numeroșii, mereu noii proprietari dădea pe-acolo; printre slugi, de ani în șir, domnea o mare derută: cui aparțineau ele? Nu e astfel de mirare că se muncea de mântuială, că praful nu era șters cu lunile, că în 1823, la doi ani după înăbușirea mișcării, fură prinși într-o odaie de la primul cat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
inventivitate. în câte feluri nu i se adresase! „Hulubaș”, „porumbiță”, „șceptrulețul meu scump”, „toiegel drag”, „sultănică, „spahiuța mea”, „fumăritul meu”, „tunulețu’ lu’ tata”, „firmănel iubit”, „grânar”, „tribuțel” etc, etc. — Deja plecăm? - se trezi Ruxăndrița, întinzându-se fermecător. Păi cât ai domnit? — Șapte luni, pașalâca lu’ tata - răspunse rușinat Vodă. — Mi-ai făgăduit c-ai să domnești doi ani - se îmbufnă Ruxăndrița - și uite unde-ai ajuns: șapte luni! Mai mare rușinea! — Lasă, plaiul meu drag, că în cinci săptămâni ne întoarcem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sultănică, „spahiuța mea”, „fumăritul meu”, „tunulețu’ lu’ tata”, „firmănel iubit”, „grânar”, „tribuțel” etc, etc. — Deja plecăm? - se trezi Ruxăndrița, întinzându-se fermecător. Păi cât ai domnit? — Șapte luni, pașalâca lu’ tata - răspunse rușinat Vodă. — Mi-ai făgăduit c-ai să domnești doi ani - se îmbufnă Ruxăndrița - și uite unde-ai ajuns: șapte luni! Mai mare rușinea! — Lasă, plaiul meu drag, că în cinci săptămâni ne întoarcem - spuse Vodă. — Mi-ai mai zis așa - făcu Ruxăndrița. — Poftim? - nu înțelese Vodă. — Mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chiar clipa când vorbim, pe tronul Moldovei e altcineva, dar asta n-are importanță. — Cum așa? - făcu papa. — Iuțeala cu care se schimbă domnii nu trebuie să vă înșele - zise Metodiu. Ea intră în strategia ținuturilor noastre. Cu cât sunt domni mai mulți într-un timp cât mai scurt, cu atât turcii sunt mai ușor momiți să intre în acest carusel al schimbărilor pe care ei cred - fals, desigur - că-l controlează, abătându-li-se astfel atenția de la adevăratul pericol: transformarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
important lucru? — Poți fi bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, poți fi umil sau puternic, urât sau iubit, dar nu poți trăi fără onoare, răspunse Gacel cu hotărâre. Și poți ajunge în rai sărac, umil și fără neveste, fiindcă acolo domnește belșugul și toate dorințele îți vor fi împlinite, dar nu poți ajunge în rai fără onoare. Este singurul lucru pe care trebuie să-l aduci cu tine. — Niciodată nu mi-a trecut prin minte să privesc lucrurile din această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
intenție de a-l lua de jos, arătându-i în acest fel că trebuiau să se întâlnească la jumătatea drumului. Jumătate de oră mai târziu, își beau ceaiul așezați unul în fața celuilalt, ca și cum pe sute de kilometri împrejur ar fi domnit o pace absolută. — Nu înțeleg un lucru... - zise Suleiman nedumerit, după ce vorbiseră despre întâmplările din acea zi. De ce l-au asasinat pe băiatul ăla...? Nici eu nu pricep - răspunse fratele său. Înțeleg că l-ar fi putut împușca din greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la facerea lumii nici o ființă înaripată nu-și amintea ca zilele și nopțile să se succedă cu o asemenea repeziciune. Un mercenar trase într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stînga blocul Înalt ultramodern, destinat secției de neurochirurgie, ctitorită de vestitul profesor Arsene, iar În dreapta Își vor face apariția micile pavilioane anacronice, presărate pe toată suprafața terenului, asemănătoare unor bolnițe mînăstirești, care adăpostesc diferitele secții de psihiatrie și neurologie. Aici domnește o vînzoleală continuă, siluete sprintene În halate grena sau bleumarin se vîntură de la un pavilion la altul; buna dispoziție și lipsa de griji sînt la ele acasă, pentru că moartea este prea ocupată de neurochirurgie ca să mai aibă timp să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plec. Baár mă conduce, la poartă se mocoșește cu cheia minute întregi. „Dumitale nu ți-e teamă?“ îl întreb eu. Cade pe gânduri. „Știți, mie cel mai mult la viață îmi place că din ea pornesc două drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se mocoșește cu cheia minute întregi. „Dumitale nu ți-e teamă?“ îl întreb eu. Cade pe gânduri. „Știți, mie cel mai mult la viață îmi place că din ea pornesc două drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Acum își dădea seama cât de importantă pentru viață era înțelepciunea Kabbalei - prin făptura femeii se realiza chipul bărbatului, comparabil cu fața lui Dumnezeu. Femeia era născătoare de Dumnezeu. Când Rita era acasă sau când el o aștepta să vină, domnea în casă o atmosferă armonioasă. Acum domnea liniștea morții. Chiar și obiectele purtau parcă doliu. Totul era dezechilibru. El însuși șchiopăta mai mult ca de obicei. Numai telefonul era insensibil, ca și cum ar fi aparținut unui alt ordin existențial. Feifel îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pentru viață era înțelepciunea Kabbalei - prin făptura femeii se realiza chipul bărbatului, comparabil cu fața lui Dumnezeu. Femeia era născătoare de Dumnezeu. Când Rita era acasă sau când el o aștepta să vină, domnea în casă o atmosferă armonioasă. Acum domnea liniștea morții. Chiar și obiectele purtau parcă doliu. Totul era dezechilibru. El însuși șchiopăta mai mult ca de obicei. Numai telefonul era insensibil, ca și cum ar fi aparținut unui alt ordin existențial. Feifel îl privea mereu ca pe un colac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că dispăruse complet, ca și lacul de la poalele muntelui, transformat într-o oglindă aburită. Toate drumurile dispăruseră, nu mai exista nimic în albeața fără sfârșit. Numai pe impenetrabilul cer se profilau coroanele negre ale copacilor goi. La hotelul Wilden Mann domnea haosul. Totuși m-au recunoscut imediat și am primit aceeași cameră ca de obicei. Personalul, aproape toți italieni din cantonul Ticino, se sculaseră dis-de-dimineață pentru a face pârtii de zăpadă. În zadar, pentru că începuse să ningă în alt ritm, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe străzi muzica picăturilor de apă. Dar era destul de frig, ca și cum un nou îngheț era pe drum. Am coborât în centru, trecând prin cimitirul care înconjoară marea catedrală, și am văzut cum ieșiseră din pământ ghiocei și violete. Peste tot domnea liniștea din neliniște, ca și cum nimic nu se întâmplase. Deși apa lacului ajunsese până la bârnele podului vechi, cel cu picturi medievale unde moartea hoinărea deghizată în toate evenimentele vieții. Am fixat valurile liniștite, clipocitul molcom mă amețea. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Dar numai când saluta o femeie tânără, numai atunci ridurile dese de pe fața lui muncită de ani se deschideau ca un evantai chinezesc, luminând toată fața într-un surâs adresat chipului privilegiat. Afară era frig chiar primăvara, dar în sinagogă domnea o anumită căldură care venea de la corpurile mișunătoare ale oamenilor. Rudi se simțea înviat și-i servea pe cei întâlniți în cale cu caramele. - Rudi e amorezat, spunea un cunoscut celorlalți. Iubirea trezește mereu sentimente bune. - Ești îndrăgostit? întrebase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și praștiile unor nori cruzi din nord, iar nomazii soseau pentru a desface și cerceta cadavrele pline de aer ale celor căzuți. Marea Aerului striga obosită, parafrazând tablouri celebre pictate tot de ea, chemând la ordine și condamnând haosul ce domnea din pricina năbădăioșilor nori. Prin contrast, Lacul dulce al Universului era absolut liniștit, la fel Muntele Zăpezii, format din cei mai vechi nori, crăpați și vârstați asemeni pietrelor rămase de la începutul timpului. Deasupra Lumii de Dedesubt zbura seceta, iar oamenii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
văzusem vreodată. Ținându-l de mână pe Maro, iată că era rândul meu acum să fiu salvatorul și conducătorul său, dar eram disperat, căci nu știam încotro să îl călăuzesc, pentru că nimic nu mai semăna cu ceea ce fusese cândva. Negura domnea acum supremă, ca o pedeapsă pentru evadarea noastră din acea casă a spaimei. Doar lumina slabă și rece a felinarelor se mai ițea, palidă, din haina groasă a nopții, inducându-mă definitiv în eroare. Am plâns și am strigat, rugându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Spaniolii cântă totdeauna pasiunea plină de dor, în timp ce rușii cântă dorul plin de pasiune. Ce zici, nu-i așa? - Da, desigur. Sigur că așa este, Ă Sonia, spusei eu, mângâind dulce numele ei atât de gingaș. Am trecut colțul. Aici domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă neagră. Sonia scoase un „ah!“ și-și scăpă geanta. Mă aplecai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la fugă, fluturând din mână. Rămas singur, descuiai ușa și intrai în noua mea locuință cu un sentiment straniu. Totul se întâmplase prea repede și, din cauza nopții nedormite, simțeam cum mi se întunecă în fața ochilor. În cameră era dezordine și domnea atmosfera de părăsire și de tristețe specifică plecărilor. Pe masă se aflau niște farfurii murdare, resturi de la cină și bucăți de pâine. Am rupt o bucată de pâine, dar, imediat ce-am simțit-o în gură, am înghițit-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de acasă, după care venea cu ajutoare și își recupera mașina. Toate bune și frumoase, agent, spuse Cristi, numai că raționamentul tău are o mică hibă: după cum ai observat și tu, camionul nu era defect. Mda! Câteva minute, în mașină domni tăcerea. Cristian coborâse geamul portierei și privea concentrat marginea drumului. La fel ca și mai devreme, lângă camion, nu căuta nimic anume, dar era atent la orice detaliu. Pohoață conducea încet, așa cum îi ordonase inspectorul. Dădea din cap, șoptind încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
complet lumina soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate pe un fel de podină din lemn negeluit, se înșirau de-a lungul pereților îmbrăcați în verdeață. Zgomotul și așa slab al micului orășel dispăruse complet iar față de vipia din drum, aici domnea o răcoare plăcută. În afară de el nu se mai afla nici un client acolo și un chelner în vârstă, mai mult lat decât înalt îi ieși zâmbind cu gura până la urechi în întâmpinare. Poftiți, bine ați venit, domnule ofițer! Luați loc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vă întreb, de ce tot pomeniți de Ardeal? Aici nu suntem în Ardeal. Nu mai spuneți! Dar unde? întrebă Cristi amuzat. Mai degrabă în Țara Hațegului. Și, care-i diferența? Foarte mare. Nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră, domni șoară. Eu așa credeam, tot ce se află în interiorul arcului Carpatic, e Ardeal. Greșesc? În mare, nu, dar mai sunt și excepții, despre una chiar vorbim noi acum. Aveți dreptate nu are rost să ne contrazicem pe tema asta însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]