1,127 matches
-
toate simțămintele pătimașe, care-l fac pe om să se târască. Iubiți credincioși. Își continuă Sfinția sa predica. Sfânta noastră Bierică,numește Sărbătoarea învierii Domnului, ”Sărbătoarea sărbătorilor ”, deci, în jurul ei se învârtesc toate sărbătorile creștine, și pe faptul învierii și al Dumnezeirii Domnului Hristos se bazează toată învățăura Bisericii Creștine. Astăzi, inimile noastre se umplu de bucurie pentru că Domnul Hristos a înviat, pentru că prin înviere s-a preamărit și a triumfat asupra diavolului. Puterea lui Dumnezeu și a binelui a învins răutatea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cel al ființei și universul devine funcția unui acord interior, iar Dumnezeu, prelungirea infinită a unei tonalități. Când, în mijlocul unei vechi sonate, cu greu îți stăpânești un "Doamne! de nu s-ar mai sfîrși", undele unei verticale nebunii te-avîntă spre dumnezeire. - Acolo să mă exilez, cu toată muzica... Omul e așa de singur, că deznădejdea-i pare un cuib și groaza un adăpost. În zadar își caută o cărare prin desișul firii, el rămâne mâhnit, cu fața spre înfundăturile propriului său
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fața ta... Tu, regină a sufletelor, nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire? Privește, zise el și mai încet, strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasă... Voi da
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tu!... Nu s-aude nimic... de cât departe-n vro grădină privighetoarea. Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Tu, regină a sufletelor - nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? tânără ca luna plină, iubită ca o Dumnezeire? Privește... strada aceea strâmtă și întunecoasă, numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine..., vino... Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereastra odăii mele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și tu privești tăcută și nevinovată asupra acestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fața ta... Tu, regină a sufletelor - nu ești curată ca izvorul? mlădioasă ca chiparosul? dulce ca filomela? tânără ca luna plină, copilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire? Privește? zise el și mai încet - strada aceea strâmtă și întunecoasă; numai într-un singur colț îi taie umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine.... vino cu mine acasă,.. Voi da
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
58). Înainte de a-i întreba pe apostoli - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - același Domn îi oferă lui Moise provocatorul răspuns eliptic: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieș. 3,14). Tautologia ultimei sentințe reprezintă refuzul apofatic al oricărei definiri a Dumnezeirii, dar și o invitație la recunoașterea Cuvântului din lucrările Sale mântuitoare. Este ceea ce au făcut apostolii Bisericii în fața celor „tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi” (Fapte 7,51). Primindu-L pe Hristos, apostolii căutau recolta
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
zonă interzisă rațiunii dialectice. Validarea enunțului fondator al Bisericii - „Hristos este Domn și Dumnezeu” - s-a produs într-o altă sferă de semnificație decât cea presupusă de întemeierea apodictică a adevărurilor triviale (i.e. pământul este rotund). Când Petru recunoaște public dumnezeirea lui Hristos, el face mai mult decât să compenseze verbal o dramatică voință de a crede. Recunoașterea este un dar venit în întâmpinarea unui lucru mai profund decât voința: dorința sau iubirea. De aceea, Petru primește drept răspuns binecuvântarea Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conferi unitate, coerență și semnificație corpului altminteri foarte divers (din punct de vedere istoric sau literar) al Bibliei 3. Totuși, nu o anumită strategie de lectură (i.e. alegoria) avea să ofere dezlegarea cu privire la problema unității lui Dumnezeu din perspectiva proclamării dumnezeirii lui Hristos. Este adevărat: reacția împotriva marcionismului poate să fi creat un anume consens cu privire la interpretarea corectă a epifaniilor Vechiului Testament. În tumultuosul secol al IV-lea, arienii și ortodocșii împărtășeau aceeași convingere cu privire la subiectul teofaniilor, în care teologii citeau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru Arie, cât și pentru Grigorie de Nyssa, proorocul Moise a vorbit pe muntele Sinai cu Dumnezeu Cuvântul. Aceasta va fi poziția ortodoxă rămasă intactă până la Fericitul Augustin 4. Cu toate acestea, unitatea revelației aceluiași Dumnezeu depindea de înțelesul dat dumnezeirii lui Hristos. Este Cuvântul - subiectul teofaniilor veterotestamentare - divin prin participare, sau prin consubstanțialitate deplină cu ființa Tatălui? La această întrebare, Scripturile nu mai puteau fi prin ele însele un răspuns. Canonul scripturistic - lista scrierilor autorizate de Biserică pentru lectura liturgică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
frumos, cu flori dalbe de aur și seri blînde, suspinătoare, un loc „bun de iubire”. PÎnă la urmă plaiul se identifică, printr-o răsturnare previzibilă de sensuri, cu (ara. Poetul leagă de acest spațiu un sentiment al duratei și al dumnezeirii (armonie, grandoare liniștită, permanență, singurătate confortabilă). Apare și valea lamartiniană, spațiu al tainei, al plăcutei complicități Între lucruri („jos În valea tăinuită”), Însă adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca. Îl aflăm peste tot ca obiect de referință
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Atunci zărește ochiul minunile din basme, Acele legioane de tainice fantasme Care-ntre zi și noapte apar În loc oprite Cu mantii lungi și albe de-a lungul Învălite.” Toate momentele sînt euforice pentru Alecsandri, orice ceas are partea lui de dumnezeire, cînd natura trăiește sub regim solar. Noaptea nu-i decît o scurtă odihnă. Pămîntul intră atunci sub vraja luminii stelare și poetul găsește argumentele necesare pentru a exprima starea lui de Încîntare. Romanticii pîndeau și momentul altei cumpene (miezul nopții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
credința. Toate acestea ajută la Înfăptuirea unei mari prefaceri: „Din prieteșugul dulce În amori cu Înfocare, Ah, crede-mă-ți, inimioară, că o așa Înălțare Dintr-o norocire mică În norocirea cea mare Suie pe om lîngă Îngeri și lîngă dumnezeire Și-l face trăind să guste a raiului fericire...”. Însă pînă a ajunge la „stepîna acea mare”, cît efort, ce chin, cîtă durere, ce lungă răbdare!... Conachi este un martir fericit, muncile lui l-au dus la izbîndă: nenorocita Zulnie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
feminității În aceste versuri de cele mai multe ori pompoase este o operație dificilă. Ideile sînt comune, imaginile trec de la un autor la altul, portretele sînt, cu mici variații, aceleași. Foarte răspîndită este imaginea Afoditei urania. Conachi crede că femeia este o dumnezeire („Și tu, o, dumnezeire”), o „Îngerească zidire”, o ființă, În fine, În care se Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de cele mai multe ori pompoase este o operație dificilă. Ideile sînt comune, imaginile trec de la un autor la altul, portretele sînt, cu mici variații, aceleași. Foarte răspîndită este imaginea Afoditei urania. Conachi crede că femeia este o dumnezeire („Și tu, o, dumnezeire”), o „Îngerească zidire”, o ființă, În fine, În care se Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
1861) Iacinta și Nini. Pentru Grigore H. Grandea crosul ia Înfățișarea Elizei și a frumoasei Nina. I.C. Fundescu vede În Elvira (Flori de cîmp, 1864) un templu și, la drept vorbind, Însăși divinitatea („Ființa ta mi-e templu, Îmi e dumnezeirea”). Elvira apare În Don Juan ou le Festin de pierre de Molière și În Meditațiile poetice ale lui Lamartine. Continuă să se afirme, În poezie, și onomastica populară. În poemul VÎnătoarea din 1846, semnat I.C., tinerii nefericiți se cheamă Niță
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să scrie: acea clipire a genelor cerului când soarele-l trezește-n zori. Poezia îi slobozește fantezia, dându-i iluzia că sustrage o parte din marele mister, dar asta pentru scurt timp, pentru a reveni și mai înverșunat la problema dumnezeirii. Poate exista spiritul Lui înafara materiei? Problema nu-i dă pace nici măcar o clipă, e musai să înțeleagă motivul adevărat, primordial, ce l-a îmboldit pe Dumnezeu să se deranjeze cu creația lumii și a creaturilor, e musai să înțeleagă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
rând pe rând foc, lumină,soare, viață, apă, vin, comoară, cheie, coroană, dragoste, mângâiere etc. Prin această bogăție de numiri și imagini, Sfântul Simeon vrea să arate că, cunoașterea manifestărilor Sfântului Duh constituie un proces dinamic și infinit, întrucât taina dumnezeirii Sfântului Duh sporește mereu neputând niciodată să fie cuprinsă până la capăt<footnote Pr. Drd. Ilie Moldovan, „Teologia Sfântului Duh, după Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog”, Studii Teologice, Anul XVIII (1967), Nr. 7-8, p. 420. footnote>. Deși prezența luminii este exprimată
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
strigăm: Ai milă de mine, Fiul lui Dumnezeu, și deschide-mi ochii sufletului ca să pot vedea Lumina lumii care ești Tu, Dumnezeule, și să devin și eu fiu al luminii Tale. Nu mă părăsi ca pe un străin nevrednic de dumnezeirea Ta, Bunule Stăpân. Arată-mi-Te mie, Tu însuți Dumnezeule, ca să pot cunoaște că Tu mă iubești, pentru că am păzit poruncile Tale, Stăpâne. Trimite-mi pe Mângâietorul asupra mea, Bunule, ca El să mă învețe ceea ce este al Tău și
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
închid ochii nesuportând să vadă strălucirea neînțeleasă și neacoperită a veșmântului lor, încât își caută un loc ascuns, unde să se slobozească de multa povară a slavei<footnote Idem, Cartea discursurilor etice. Discursul 4 , p. 215. footnote>. Participarea la lumina dumnezeirii nu se limitează la suflet sau la minte, ci trupul însuși participă deopotrivă la ea. Fixarea în lumină și cunoașterea negrăită a luminii se realizează în inimă. Lumina rămâne tainică și inexprimabilă, însă comunicabilă celor vrednici de ea: ce anume
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
lor murdară și că în zadar se veselesc în nădejdi deșarte socotind că vor vedea lumina Ta după sfârșit (moarte). Pentru că încă de aici arvuna, pecetea ei se dăruiește negreșit<footnote Idem, Erosurile imnelor dumnezeiești, 1, p. 53. footnote>. Vederea Dumnezeirii devenite perceptibilă în lumina necreată, în harul ei îndumnezeitor, este taina celei de a opta zile, ea aparține veacului viitor. Totuși, cei vrednici ajung să vadă Împărăția lui Dumnezeu venit în puterea lui încă din această viață, așa cum cei trei
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
sfinților izvorăsc tămăduiri și vindecă tot felul de boli. Sufletul sfânt, despărțindu-se de trup odată cu moartea lui, rămâne cu harul fără trup și se îndumnezeiește singur potrivit cu harul. Iar trupul celui plăcut lui Dumnezeu rămâne fără suflet, numai cu dumnezeirea, și harul arată pentru oameni puterea dumnezeiască în minuni, nu prin suflet, ci nemijlocit prin sfântul lui trup<footnote Sf. Simeon Noul Teolog, Țelul vieții creștine, p. 45-46. footnote>. Aceste cuvinte ne amintesc și de mărturia Sfântului Chiril al Ierusalimului
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
făcăturile sale ca pe fapte universale ratate cărora le lipsește încă totul în față și la spate. Dumnezeu are nevoie de distracție de la creativele sale pene oțelite pline de lipsuri. Ceea ce Dumnezeu trebuie că a descoperit așa se aproapie de dumnezeire, se află în sângele fad pus în oala cuprinsă de flăcările focului. Toate greșelile sângerează de unele singure, pentru că nu aparțin lui cu totul. Așa se naște frumusețea. Ce vrei să aparțină cuiva, pentru că trebuie să aparțină cuiva, acela este
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Prototipul donnei angelicata poate fi însă găsit mult mai departe, în cultură și religie, în perfecțiunea fizică și morală a Fecioarei Maria, singura creatură capabilă să cuprindă în ființa ei divinitatea și astfel să i confere omului posibilitatea înălțării spre dumnezeire. Cultul mariologic cunoscuse în perioada medievală o amplă dezvoltare, de aici și ipostaza femeii din lirica trubadurilor: stăpână și doamnă, superioară bărbatului, oferindu-i acestuia o înnobilare spirituală. Donna demonicata ar fi reversul, personajul feminin negativ, înzestrată cu trăsături cert
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Prototipul donnei angelicata poate fi însă găsit mult mai departe, în cultură și religie, în perfecțiunea fizică și morală a Fecioarei Maria, singura creatură capabilă să cuprindă în ființa ei divinitatea și astfel să i confere omului posibilitatea înălțării spre dumnezeire. Cultul mariologic cunoscuse în perioada medievală o amplă dezvoltare, de aici și ipostaza femeii din lirica trubadurilor: stăpână și doamnă, superioară bărbatului, oferindu-i acestuia o înnobilare spirituală. Donna demonicata ar fi reversul, personajul feminin negativ, înzestrată cu trăsături cert
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
un semizeu "pentru care ușile erau deschise pretutindeni"), invocate de participanți, dar și îngrijorate foarte că "o sângeroasă luptă ar fi pe cale să izbucnească între două oștiri alcătuite din făpturi Antice și Moderne, denumite cărți (s.n.)". Proorocirile îi aparțin unei "dumnezeiri răufăcătoare, denumită Critica" și "lăfăindu-se în bârlogu-i printre rămășițele foarte multor cărți pe jumătate sfârtecate". Din tabloul descrierii luptei propriu-zise nu lipsesc nici parafrazările comice ale stilului homeric, de genul invocației "Grăiește, zeiță mai mare pe veac și istorie
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]