962 matches
-
un loc: „M-am născut într-o țară unde principala activitate a fiecăruia e să regrete. Cu siguranță, străbunii mei nu trăiau cu privirile ațintite spre viitor. Dar nu sunt eu cel care să-i condamn pentru asta. Un neam elegiac, sceptic, dezmoștenit” (II, 53). Cioran însuși trăiește cu sentimentul „zădărniciei oricărui gest” (II, 52). În alt loc, își situează identitatea sub semnul fatal al țării sale. Iată: „Am moștenit de la țara mea nihilismul funciar Ă trăsătura ei fundamentală, singura ei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mi-ar trece de necaz; / Dar e cucul păsărea, / El cântă pe rămurea / Și zboară pe unde vrea, / Nu-i pasă de jalea mea!"287 Dorința umană, de înstăpânire a timpului, transformă spațiul liric într-o imprecație, negată de tonul elegiac care redefinește cucul ca pasăre a norocului: " Frunză verde de pelin, / Ce-mi ești, cucule, hain, / De cânți vara-n jumătate / Ș-apoi zbori în altă parte? / Cuculeț, pasăre sură! / Mușca-ți-aș limba din gură, / Cântecul să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca atunci "când plutea pe migratoarea iubire". Un eminescianism, un "nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe de coșmar. Ajuns la capătul volumului, te întrebi de ce și de unde atâta beznă și delir? O lume care ne amintește prin suferință de Goya, prin neliniște de Poe, prin melancolia apăsătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de lumini/ și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru floarea secerată", Editura Tineretului, 1967, "Hannibal", Cartea Românească, 1973. Ceea ce dă originalitate creației lui Eugen Jebeleanu este motivul morții, desfășurat într-o amplă elegie de-a lungul întregii existențe poetice. De la "Ceea ce nu se uită", unde satira și accentele elegiace se împletesc, și până la ultimul volum: "Nu o să te uit... cum ai venit... Cu zâmbetul tău de sabie/ totuși un pic tăiată.../ Cu buzele tale de fecioară/ căutând să-mi aspire fluturele răsuflării". Sentimentul morții este surprins în ipostaza luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stăpân pe sine și pe vreme!"; omenirea poartă pecetea păcatului, pentru că actul creației are la origine desfacerea monadei umane, androginul; femeia face parte din trupul bărbatului, ea este jumătatea din om, dorită de cealaltă "ce se duce după ea". Tonul elegiac este alimentat de un straniu sentiment al morții ce traversează mai toate baladele. Moartea se impune ca un imperativ al cunoașterii sau al înfrângerii; grădinarul ("Trandafirul negru") va putrezi în mlaștini, Craiul de Ghindă este un mesager al morții dragostea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri care confirmă înmănuncherea poeziilor în cadrul unui comentariu filozofic, a unei confesiuni ușor elegiace, sau simpla demonstrație distantă și rece. Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui Doinaș; Eugen Simion demonstrează monumentalul dezvăluit de poezie: "Simțul grandiosului ordonat și o vocație a statuarului"2. În ciclul "Piscul sau descrierea poeziei", poemul " Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet, din nevoia de echilibru "îl trage de inimă în sus: "Mamă, acum la un capăt de vârstă cunosc/ cum altul mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
uneltelor mele/ aburul aspru sub aripi și ros de rugină." Poezia lui Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la nivelul conștiinței relațiilor eului cu viața trăită fragmentar, de aici un anume ton elegiac produs de sentimentul neîmplinirii și din inadaptarea la rigid și la artificioasa măsură a lucrurilor, la care se raportează. Leonid Dimov "Versuri", E. P. L., 1966; " 7 poeme", E. P. L., 1968; "Pe malul Stixului", Editura Tineretului, 1968; "Carte de vise", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
luxuriantă, cu străluciri orientale, grea de somn, dominată de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este zi de târg la Fierbinți, iar vânzătorii oferă marfă rară: papagali, țilindri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca de niște ființe vii: cităm în acest sens ceașca cu ceai, șifonierul, bila de fildeș, burghiul, un fel de ființă fantastică ce își recapătă tinerețea. Capitolul III din "Julien ospitalierul" cuprinde poeme în proză și poeme în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui E. Brumaru "elemente balcanice, concretizate în intenții picturale, în cantitatea de natură moartă în care vibrează o lumină ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în sensul că din fiecare moment reprezentat desprindem scene și întâmplări, "ca-ntr-un roman în care se-adună personaje cețoase" ("Scenă de interior"). Eroii discută despre viață, moarte, suflet, dar "ea nu-i aici", lipsa ei creează o stare elegiacă, ce va cuprinde și volumul intitulat "Poem". În timp ce poetul înregistrează efortul de-a scrie un "coral despre iubire și gelozie", ea, iubita pierdută, "nu mai era deloc." "Mare consumator de poeme și romane englezești și franțuzești la care face dese
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
În volumul următor, "13 iluzii", despre care Dan Cristea într-una din cronici spune că poetul și-ar fi găsit formula, îl descoperim sorescian; parabola este însă expusă cu ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne grav și elegiac: "Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute sunt cuprinse în voci muzicale, frânte din când în când de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
arabescul/ suflet de cămilă/ Ion Nicolescu". În ciuda încercării de a-și reprezenta mental lumea sub forma unui artificiu scenic, poetul parcă nu ar vorbi despre el, ci despre un dublu al său în raport cu ea, rupând în permanență vraja sau starea elegiacă pe care-o tot invocă, ea intrând în ordinea naturală a lumii. Un oficiu al retoricii cuprinde și lumea dinăuntru: "Mai mori și tu dacă eu mor/ mai strânge marmoră sub tine/ nu fierbe sânge de arțar în eprubete bizantine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care pătrunsesem din greșeală/ atras de irișii albi și nedeciși". Universul cuprins în celelalte volume 2 se raportează la mitologia cotidianului ("Cu liniștea tăcerii", "Plajă", "Castel în alb", "Menire de țară"), reînvie casa părintească, orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu amprenta secretă de neliniște; Hamlet, Antigona, Troia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-mi spargă pieptul cu fântâni/ și-n hohote să năvălească-n mine". Tehnica imaginii este expresionistă, vizionarismul lui tinde spre absolut; de aici și permanenta stare faustică, de nemulțumire, de încercare de autodepășire. Poezia satului este scrisă într-un ton elegiac: ținutul este dur sau pustiu, satul își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care cresc oasele în temelia caselor, dinții în gingia copiilor, drumurile au măsele hârbuite, păsările se umflă noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu mult mai mare.". Cu expunerea "A V-a" și "A VII-a", zbaterea și zvârcolirea se leagă de ceea ce dă organicitate volumului: găsirea cuvintelor. Deși s-a deplasat spre linie spectrală, spre linia roșie, neputința cunoașterii totale generează tonul elegiac: "și daca,/ nu ar fi avut trup, ar fi avut silabe/ Ah, dacă ar fi avut numai silabe..." ("Axios, Axios!"). O suferință umple universul lui Nichita Stănescu. Lucrurile, verdele iubirii, ochii îngustează drumul spre sinele pe care îl tot caută
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eram/ și nu eram/ înspre trecut, din viitor,/ înspre ce-a fost din ce va fi,/ un număr descrescând/ cinci,/ patru,/ trei,/ din zece mii, sau poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e proiectată într-un univers voit descărnat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a asemuit cu Charlot. O caracteristică a poeziei lui este "propria convenție, împotriva convenției" (Ion Pop), "Sorescu este un critic al convenției literare 6. Nu știm însă dacă în viitor lirica lui Sorescu are șanse de reușită în partea ei elegiacă, "gravă", cum susține Ion Pop, având în vedere că încercările în acest sens din ultimul volum,"Astfel", sunt foarte slabe. Marin Sorescu cu un ochi se-nveselește și cu celălalt plânge oarecum, ne mărturisește el însuși. Aceasta este partea viabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
numai un poem al opțiunii: "Am stat,/ Am făcut ochii mici,/ Mi-am țuguiat buzele,/ Am tușit,/ Și-am luat-o pe cel din dreapta/ (Exact cel care nu trebuia,/ După cum s-a dovedit după aceea)". Poemul include însă un sentiment elegiac legat de nemulțumirea permanentă a individului pentru alegerea făcută, pentru că niciodată nu are certitudini: "Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era/ adevăratul, marele drum cică". Poetul prin acest "cică" parodiază însuși condiția existențială în spatele căreia se ascunde elegia (starea faustică a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
artei,/ Am devenit deodată celebru/ În calitate de crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna labilis" și "vanita-vanitatum". Tiparele sunt generale, poetul le adaugă nuanțe, dându-le noi dimensiuni amplificate de tonul elegiac viața noastră la început mai domoală,/ apoi tot mai încruntată./ Pentru că nu este nici un fir de timp,/ Trebuie căutate alte dimensiuni". O tristă reținere, o permanentă retușare a existentei îl chinuiește. "Ne trezim cu deșteptătorul./ Îl punem și în ceai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
univers ontologic eronat. Discursul poetic se formulează ca monolog liric, ilustrând lirismul subiectiv (lirică a eului). Mărcile lexicogramaticale ale subiectivității sunt indicii persoanei I - pronume personale și verbe la persoana I prin care eul liric se proiectează în text -, tonalitatea elegiacă, simbolurile poetice care personalizează imaginarul artistic. Eul liric apare în două ipostaze complementare: cea a omului modern, ființă reflexivă ce conștientizează limitele condiției umane și solitudinea iremediabilă întrun univers agonic (Sunt singur și mă duceun gând... ), și ipostaza atemporală a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești și operații intertextuale. Maria-Ana
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]