2,071 matches
-
descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei, singurul alt compus identificat la suprafața Titaniei prin spectroscopie în infraroșu este dioxidul de carbon, concentrat mai ales în emisfera posterioară. Origiea dioxidului de carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
carbon nu a fost clarificată. El ar putea fi produs local din carbonate sau din materialele organice sub influența radiațiilor solare ultraviolete sau a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar explica asimetria distribuției, deoarece emisfera posterioară este supusă unei influențe magnetosferice mai intense decât cea frontală. O altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
un unghi de 1°. Titania are un albedo de legătură de doar 17%. Suprafața sa este în general roșiatică dar în mai puțină măsură decât suprafața lui Oberon. Depozitele din impacturile mai recente sunt mai albastre, în timp ce câmpiile netede de pe emisfera frontală de lângă craterul Ursula și de-a lungul unor grabene sunt mai roșii.< Ar putea fi o asimetrie între emisferele frontală și posterioară; cea din urmă pare a fi mai roșie cu 8% decât prima. Această diferență este, însă, corelată
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
în mai puțină măsură decât suprafața lui Oberon. Depozitele din impacturile mai recente sunt mai albastre, în timp ce câmpiile netede de pe emisfera frontală de lângă craterul Ursula și de-a lungul unor grabene sunt mai roșii.< Ar putea fi o asimetrie între emisferele frontală și posterioară; cea din urmă pare a fi mai roșie cu 8% decât prima. Această diferență este, însă, corelată cu câmpiile netede și ar putea fi accidentală. Înroșirea suprafețelor rezultă probabil din bombardarea cu particule încărcate electric și cu
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
electric și cu micrometeoriți de-a lungul existenței Sistemului Solar. Asimetria cromatică a Titaniei este, însă, cel mai probabil, cauzată de acreția de material roșiatic provenit din alte părți ale sistemului uranian, posibil din sateliți neregulați, material depus predominant pe emisfera frontală. Au fost identificate trei mari tipuri de trăsături geologice pe Titania: cratere, chasmata (canioane) și rupes (prăpastii). Suprafața Titaniei prezintă mai puține cratere decât cele ale lui Oberon sau Umbriel, ceea ce înseamnă că este mult mai recentă. Diametrele craterelor
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
mai bune imagini cu acest satelit au rezoluția spațială de aproximativ 3,4 km. Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar pentru 24% din suprafață sunt de calitate suficientă încât să permită extragerea de informații geologice. La momentul trecerii, emisfera sudică a Titaniei era îndreptată spre Soare, astfel că emisfera nordică (întunecată) nu a putut fi studiată. Nicio altă sondă sau navă nu a mai vizitat Uranus (și Titania), și nu este planificată nicio misiune în viitorul apropiat.
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
aproximativ 3,4 km. Imaginile acoperă aproximativ 40% din suprafață, dar doar pentru 24% din suprafață sunt de calitate suficientă încât să permită extragerea de informații geologice. La momentul trecerii, emisfera sudică a Titaniei era îndreptată spre Soare, astfel că emisfera nordică (întunecată) nu a putut fi studiată. Nicio altă sondă sau navă nu a mai vizitat Uranus (și Titania), și nu este planificată nicio misiune în viitorul apropiat.
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
și jumătate mai târziu și va fi numit interferență. Tot în 1665 apare și lucrarea lui Robert Boyle (1627 - 1691) " Experiența și reflecții asupra culorilor, în special asupra naturii albului, cu observarea diamantului care strălucește în întuneric". Cu ajutorul experinței cu emisferele din Magdeburg, avându-l pe Robert Hooke (1635 - 1703) ca asistent, Boyle demonstrează că în vid lumina se propagă, dar nu și sunetul. În același an, 1665, apare și "Micrographia" lui Robert Hooke (1635 - 1703), care descoperă, independent de Grimaldi
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Boletus edulis, numit în popor hrib, hrib cenușiu sau mănătarcă, este o ciupercă de pădure comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie. Este una dintre puținele ciuperci comestibile "Mycorrhiza" care crește în Emisfera Sudică: alături de diferite specii de pin în Africa de Sud și în apropierea teiului în Noua Zeelandă. Denumirea științifică, "Boletus edulis", provine din rădăcina latină "bolet-", care înseamnă „ciupercă superioară” (care a dat și burete) și "edulis", cu sensul de comestibilă, exprimând calitățile
Hrib cenușiu () [Corola-website/Science/309377_a_310706]
-
la 2,5-6 ani (la ursul brun la vârsta de 3 ani). Unele specii (de ex. ursul cu ochelari ("Tremarctos ornatus")) sunt monogame, altele (de ex. ursul polar) sunt poligame. Ursidele au apărut în eocen. În prezent sunt răspândite în emisfera nordică din Eurasia, America și în partea de nord a Americii de Sud. Cu excepția ursului polar, care trăiește în Arctica, speciile acestei familii sunt răspândite în regiunile temperate și tropicale. Nu există urși în Africa, Madagascar, Australia, Antarctica și în majoritatea insulelor
Urs () [Corola-website/Science/299725_a_301054]
-
umede în Sahara, indicând un eveniment Dansgaard-Oeschger (o încălzire bruscă urmată de o răcire mai lentă a climatului). Debutul perioadei cu condițiile umede sahariene este spre 12,500 î.Hr., corespunzând cu extinderea zonei de convergență intertropicală spre nord în timpul verii emisferei boreale, și aduce mai multe precipitații și determină un climat de savană în Sahara. Această perioadă (exceptând o scurtă perioadă uscată asociată cu Driasicul precoce) a atins un maxim spre 4.000 de ani î.Hr., în timpul fazei climatice maximale din
Teoria pompei sahariene () [Corola-website/Science/321906_a_323235]
-
, numele oficial fiind Republica , este o țară insulară aflată în Oceanul Indian, în partea estică a coastei Africii, în emisfera sudică. Insula principală, denumită de asemenea Madagascar, este a patra insulă ca mărime din lume. Madagascarul este mediul natural pentru 5% din speciile de plante și animale, dintre care 80% sunt unice în lume. Printre exemplele cele mai notabile de
Madagascar () [Corola-website/Science/298121_a_299450]
-
("Gyrus cinguli") sau circumvoluția corpului calos, circumvoluția cingului, lobul corpului calos a lui Broca, circumvoluție crestată este o circumvoluția lungă și curbată pe suprafața medială a emisferei cerebrale, arcuită peste corpul calos de care este separată de un șant profund - șanțul corpului calos. începe sub rostrul corpului calos, apoi urmează curbura corpului calos, se continuă în jurul spleniului corpului calos spre girusul parahipocampal, de care este separat printr-
Girusul cingular () [Corola-website/Science/326803_a_328132]
-
de Charles David Keeling au început să măsoare concentrațiile de CO din atmosferă. Acestea au fost măsurate Mauna Loa, în Hawaii. Aspectul în dinți de fierăstrău al curbei se datorează anotimpurilor. Majoritatea uscatului, pe care crește vegetația, se află în emisfera nordică. Primăvara și vara vegetația asimilează CO necesar creșterii frunzelor, ca urmare concentrația de CO din atmosferă scade. Toamna și iarna frunzele se descompun eliberând CO și concentrația lui în atmosferă crește. Din grafic se vede că concentrația de CO
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
ppm în iarna anului 2007. În luna mai 2014, Organizația Meteorologică Mondială a anunțat că media lunară a concentrației de dioxid de carbon din atmosferă a depășit pentru prima dată valoarea de 400 ppm în luna aprilie 2014, în întreaga emisferă nordică . Conform NOAA, concentrația medie lunară de CO2 în aprilie a depășit valoarea de 401,3 la stația amplasată în Mauna Loa. Datele publicate în Greenhouse Gas Bulletin susțin că nivelul global de CO2 din atmosferă a ajuns la 393
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
globală, dar unele modele climatice prevăd apariția cicloanelor în Atlanticul de sud ca urmare a încălzirii globale. Se spune că în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va crește numărul de furtuni în zonele temperată și arctică din emisfera nordică și în zona antarctică, însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei. Observațiile din satelit
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
al XXI-lea va crește numărul de furtuni în zonele temperată și arctică din emisfera nordică și în zona antarctică, însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei. Observațiile din satelit indică o reducere treptată a suprafețelor calotelor polare. În figura alăturată se vede (în momentul opririi) cu cât au fost ghețurile mai întinse în iarna anului
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
și arctică din emisfera nordică și în zona antarctică, însă mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult decât restul emisferei. Observațiile din satelit indică o reducere treptată a suprafețelor calotelor polare. În figura alăturată se vede (în momentul opririi) cu cât au fost ghețurile mai întinse în iarna anului 1982 față de iarna anului 2007. Vârsta medie a ghețurilor arctice a
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
observă și la plante. În Europa, frunzele și florilor apar în medie mai repede cu 2,4 - 3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 - 2,0 zile pe deceniu. Momentul atingerii maximului anual al CO în atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul anotimpurilor, în 1990 el fiind atins cu 7 zile mai devreme ca în 1960. Raportul UE privind consecințele încălzirii globale asupra mediului de securitate atrage atenția asupra faptului că topirea ghețurilor arctice ar putea face exploatabile resurse
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
problemelor cauzate de rivalitate dintre companii, în 1602, la Amsterdam, este fondată Compania Olandeză a Indiilor de Est (, VOC). Acesteia îi este acordată carta ce îi oferea drepturi exclusive asupra exploatării pentru o perioadă inițială de 21 de ani a emisferei situate între Capul Bunei Speranțe și Strâmtoarea Magellan. Directorilor companiei i s-au oferit dreptul de a construi cetăți și fortificații, a încheia tratate, pentru a înrola propria armată și marină cu scopul de a se apăra. Compania a fost
Imperiul Olandez () [Corola-website/Science/323311_a_324640]
-
, cunoscut sub numele de 2012 RBS 6 Nations datorită sponsorului turneului, Royal Bank of Scotland, a fost cea de a 13-a ediție a Turneului celor Șase Națiuni, campionatul anual de rugby din emisfera nordică. La acestă ediție au participat campioană en-titre Anglia, Franța, Irlanda, Italia, Scoția și Țara Galilor. Incluzând competițiile inițiale Turneul Home Nations și Turneul celor Cinci Națiuni, acesta a fost cea de a 118-a ediție a turneului. Țară Galilor a
Turneul celor Șase Națiuni din 2012 () [Corola-website/Science/335657_a_336986]
-
numelui, în Pacific există nenumărate furtuni, taifunuri, uragane, cutremure subacvatice, tsunamiuri și alte fenomene naturale cu energii uriașe. Numele oceanului a fost dat de navigatorul portughez Ferdinand Magellan. Este cel mai mare ocean al pamantului si se imparte in 2 emisfere, cea sudica si cea nordica. Suprafața oceanului Pacific este - socotind și mările secundare - 181,34 milioane km², sau, fără acestea, 166,24 milioane km², ceea ce constituie aproximativ 35 % din suprafața totală a Pământului sau mai bine de jumătate din suprafața
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]
-
la est, cu Oceanul Atlantic. Și Canalul Panama unește la est Pacificul cu Atlanticul. În sfârșit, la nord, Strâmtoarea Bering face legătura cu Oceanul Arctic. Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America) se află în emisfera vestică. Într-o mare parte a călătoriei lui Magellan - de la Strâmtoarea Magellan și până în Filipine - oceanul a fost chiar liniștit. Dar Pacificul nu este mereu pașnic. Multe
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]
-
În sfârșit, la nord, Strâmtoarea Bering face legătura cu Oceanul Arctic. Deoarece meridianul de 180° trece prin Pacific, Pacificul de vest (de lângă Asia) se află de fapt în emisfera estică a Pământului, iar Pacificul de est (de lângă America) se află în emisfera vestică. Într-o mare parte a călătoriei lui Magellan - de la Strâmtoarea Magellan și până în Filipine - oceanul a fost chiar liniștit. Dar Pacificul nu este mereu pașnic. Multe cicloane tropicale (echivalentul uraganelor din Atlantic) lovesc insulele Pacificului. Locurile din preajma îmbinărilor plăcilor
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]
-
puțin sărată lângă ecuator decât cea din zona temperată, din cauza precipitațiilor abundente din zona ecuatorială / tropicală. Și spre poli salinitatea este mai mică, deoarece evaporarea este foarte scăzută. În general apa Pacificului se mișcă în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică a Pământului și în sens opus în emisfera sudică. Curentul ecuatorial de Nord se mișcă spre vest de-a lungul paralelei de 15°latitudine N, apoi se întoarce spre nord lângă Filipine pentru a deveni curentul cald Japonez sau
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]