2,137 matches
-
am câteva și să mă fi căsătorit cu fata cea frumoasă în postura de erou care a adus servicii neprețuite patriei lui. Îmi spuneam că m-aș fi purtat cu cea mai mare modestie. Totuși, e de neînchipuit cât de emoționat eram, cred. Și nu doar pentru că urma să plec curând pe mare, la scurt timp după nuntă, ci și pentru că Stella urma ca în săptămâna de după să plece în Alaska și Insulele Aleutiene într-un turneu cu OSU. Iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
la restaurant. Și la câtă retorică s-a cheltuit pe o temă care e simplă, totuși. Omul nu poate veni de nicăieri spre nicăieri. Și, poate, toate paginile lui Unamuno din care strigă dragostea sa pentru Spania nu m-au emoționat atât cât faptul că, în exil, la Paris, în vreme ce conversa la masă, el desena fără încetare tauri. cărți de călătorie M-am obișnuit cu psihologia mea incomoda și sucită, dar prefer să pronunț cât mai rar cuvântul " anticălător " ca să nu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
poet Nezahualcoyotl zicea că fluturii bat din aripi ca palmele unei femei ce face tortilla. Copil fiind, eu am învățat de la Quetzalcoatl că, pe frunte, ei îi călăuzesc pe luptători, iar, pe piept, le apără inima. Nimic nu m-a emoționat până acum în Mexic ca fluturii proliferați pe statui, pe frunțile și pe piepturile luptătorilor. Ei îmblînzesc măștile care i-au îngrozit pe spanioli. Între eucalipții care împiedicau luna să lumineze sculpturile în pădurea-muzeu de unde ne întoarcem (notez aceste gânduri
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Moctezuma nimeni nu-l putea atinge și nimic nu i se putea refuza. Dacă "a recunoaște" nu mă duce nicăieri, mă întorc la "a vedea". Și ce văd? Un fluture care doarme, parcă, pe tăișul securii de obsidian. Asta mă emoționează. Introduce în dezgust o îndoială. Scenele povestite pe zid s-au petrecut demult. Natura a învins aici istoria. E soare și, după aproape o jumătate de mileniu, fluturele care doarme pe tăișul securii pare, încă, viu. Dr. Huerta iese din
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
în nume de rău, mă bucur mult că m-ai sunat, abia aștept să te revăd. Vii deseară la spectacol, cred. Eu tocmai îmi făceam bagajele, soțul meu s-a dus la autogară, pentru bilete, iar Sorina... Știți... intervine Vlad emoționat din nou de aceea v-am și dat telefon, să vă spun că plec acum înaintea ei. Ești în Iași ?! se miră femeia. Și de ce n-ai telefonat pînă acum, scumpule? Nu. Sînt la Valea Brândușelor, plec spre Sălcii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
altul, Însfârșit sunt eliberat. Mă târâi până la marginea vagonului și «baff» la pământ. Zăresc de cealaltă parte a șinelor pe sub vagoane, o baltă stătută din ploi, dau să trec dar o baionetă mi se Înfinge În burtă. Stai! Nu mă emoționez, trec mai departe și trec pe sub celălalt vagon, mă satur bine de apă și vin Înapoi”24. Coborârea celor În viață nu s-a desfășurat În ritmul dorit: mulți dintre ei erau grav răniți și au fost prinși printre mormanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
avea voie să facă vreun pas greșit. Și, mai presus de orice, nu trebuia să se trădeze. Când John Robert îi scria, Pearl se îmbujora pe sub culoarea ei tuciurie. Și când sosea la ele, Pearl roșea ca para focului, era emoționată, dar invizibilă și perfect eficientă. Îi îndrăgea instrucțiunile. Asta era tot ce-i putea el da, și însemna mult. Tremura în fața lui, iar el privea prin ea, cu ochii săi preocupați și distanți. „Trebuie să renunț la amândoi, își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
implica afectiv participanții la comunicare. Felul În care se prezintă o informație, poate deveni ea Însăși conținut noncognitiv. Un profesor bun trebuie să exploateze la maximum multitudinea de semnificații ale cuvântului rostit, care, prin pronunțare trebuie să capteze atenția, să emoționeze, să convingă. Chiar și figurile limbajului, cu ajutorul cărora ornăm discursul au un rol foarte important În amplificarea puterii mesajului, prin suplimentarea lui cu sensuri noi sau prin dirijarea elevului prin labirintul imaginației. Nerostirea sau pauza Între cuvinte și fraze poate
Caleidoscop by Narcisa Dinu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93353]
-
Kevin la petrecerea ei, era o fetiță cu un suflet atât de gentil. Plângea pentru moartea furnicilor pe care le călca din greșeală, Îngropa fluturii de noapte care se ardeau de becuri, se ruga seara pentru supraviețuirea focilor și se emoționa când vedea maimuțoii din brațele cerșetoarelor de lângă ușa bisericii, duminică dimineața. Camilla nu eliminase pe nimeni din listă. Lista ei de invitați cuprindea șaizeci și unu de copii - toți colegii de clasă, colegele de la cursurile de gimnastică ritmică, echitație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îl invitau la programe și emisiuni unde se așeza Întotdeauna pe o sofa Între femei foarte machiate, despre care mama spunea Îmbufnată că erau amantele câte unui funcționar - și de fiecare dată când Îl Încadrau În prim-plan ea se emoționa foarte tare. Tati comenta Întotdeauna povești care se Întâmplaseră și care adesea erau foarte urâte, de exemplu cineva care ucisese pe altcineva sau intervenea Împotriva propunerilor de lege pe care un alt onorabil - din grupările opuse, explica mama - voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de douăzeci de ani cred că eternitatea stă după colț. Emma se așeză În mașină. Observă că În spatele scaunului lui Antonio era o canistră plină cu benzină și se Întrebă de ce, dar apoi, atenția Îi fu atrasă În altă parte, emoționată de vederea casetelor ei - succesele Loredanei Berté, Diana Ross, Celentano, Antonella Ruggiero - Încă pe bordul mașinii. Pe parbriz stăruia abțibildul lipit cu ani În urmă de Valentina: MAKE LOVE NOT WAR. În Tipo plutea un miros de chiștoace vechi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei, pentru a o salva de la trădare, de bătrânețe, de decadență și de nefericire. Dar semnul acela ușor al timpului care trecuse, al timpului care Îi unise, Îl emoționă profund, și imaginea lamei de inox ce-i zgâria pielea Îl făcu să se cutremure. Puse Înapoi cuțitul În teacă și se lipi de Emma și Începu s-o pipăie peste tot și-o sărută deschizându-i buzele cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era galben, cenușiu sau roșiatic. Iar apoi, când am traversat Mediterana, am văzut o fâșie verde, care apoi s-a transformat Într-o pată de un verde intens, Întunecat, ca al pinilor - și verdele acela era Italia. Și el se emoționase. Căci Italia nu e verde. A fost, dar nu mai este. A fost prădată și apoi sufocată cu o crustă de ciment. E ca și cum am vedea de sus imaginea unei țări care nu mai există - trecutul. Emma Își Încheie hăinuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
deschideau ușa camerelor lor, Își țineau respirația. Îi priveau dormind, cufundați În Întuneric. În tăcere, le ascultau melodia respirației. Copiii În pătuțuri, cu capetele mici, despletite pe perne, Înveliți În cearșafuri ca victimele unor accidente stradale. În clipele acelea se emoționau de parcă i-ar fi văzut pentru prima dată. Creaturi cerești, venite de cine știe unde, anume pentru noi. Ceva ce n-ar fi existat niciodată dacă noi doi nu ne-am fi Întâlnit, nu ne-am fi iubit, dacă nu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ricanat la asta. — Sigur că nu vreau, Steven. Pentru numele lui Dumnezeu. S-a dus înspre ușă, acolo unde stătea Connolly. — Miss, te rog... a scâncit el. — Nu, a zis Sheba și i-a închis ușa în față. S-a emoționat făcând asta, își amintește ea. Nu mai jucase rolul frumoasei fără inimă înainte. Timp de câteva minute Connolly a rămas afară, bătând la ușă și rugându-se să-l lase înăuntru. Sheba a început să se teamă că o să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a fi îndrăgostită nu-i produsese asemenea senzații solemne. Flirtul ei cu Richard fusese o poveste veselă, lipsită de griji. Cel mai aproape de starea ei prezentă fusese, spunea ea, în ultimul trimestru al sarcinilor când, exact ca acum, se trezea emoționată până la lacrimi de cele mai banale lucruri. Începuse să-i scrie scrisori lungi, pline de lirism lui Connolly - scrisori pline cu analize mohorâte ale sentimentelor și declarațiilor pasionate pe care i le făcea. Era prea riscant să le trimită, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
bleojdiți pe santinelă, arătăm ca niște tîmpiți. Ca niște tîmpiți radioși, pentru că deodată ieșim de sub vraja lui Portocală. Picăm În realitate din acest eroism de desene animate și ne dăm seama că lumea poate fi bună și generoasă. Și ne emoționăm ca niște copii. În cazul meu, emoția e dublă, pentru că mă vedeam Închis În arest În ziua În care ar fi trebuit să mă transfer la o unitate aproape de casă. — Luați-le și duceți-vă cu ele. Și spuneți-i
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
îl împiedicai: - Fiecare câte unul; sunt grele, spusei. După ce le coborârăm ne privirăm veseli și triști totodată - un amestec pe care rareori îl încercăm. Intrarăm pe peron, și când trenul sosi, îi mulțumii și ne despărțirăm dându-ne mâinile. Era emoționat. - Lung, poate ne mai vedem în viață, rostii. Când trenul plecă, el trecu în spatele gării, mângâie calul, îi lăsă atârnat sacul cu iarbă până ce-l isprăvi, apoi se sui în șaretă și porni, fără vlagă, înapoi, pe drumul lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns, depărtat care-i sclipea în ochi, ocolind un adevăr anume, o nădejde înfundată în sufletul său și pe care avui senzația a o fi descoperit, când, pe jumătate emoționat pe jumătate înviorat, îmi rostise, cu timiditatea omului de la țară sau a celui prins în capcanele împrejurărilor, că fiica lui se mărită. Părea a fi vrut să spună: „Nutream speranța, cu un an în urmă, când locuiați la mine, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aplece să-i sărute mâna, urmând să se îmbrățișeze, ea îl măsură din ochi, cât o străfulgerare, parcă, îl vedea atunci prima dată și simți că secunda era fundamentală, prima lucidă în secționarea destinului, nimeni nu o observă, el era emoționat, ea privindu-l îi păru ca o prăpastie într-o excursie pe munte, fără să-și dea seama că o prăpastie face totdeauna parte din măreția naturii. Urmară apoi obișnuitele - sincere sau ipocrite - felicitări ale celor prezenți, cu îmbrățișări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o batjocură în ninsoarea oblică, afișul cu Iosif Visarionovici Stalin. Februarie 1941. Istoria venea dinspre Yalta, în adevăr dinspre Yalta: era afișul noii puteri. - „Să ne luăm la revedere, dragă, îmi spuse, ca și cum nimic nu se întâmplase”. Îl sărutai, era emoționat, dar nu părea, avea, ca și atunci când îl cunoscusem, ceva din demnitatea, solemnitatea senatorilor romani. - „Domnule președinte, încercai către el - vagă consolare, de fapt nici atât, cu voce abia auzită: așa se întâmplă uneori în istorie. N-ați greșit cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca în urmă cu treisprezece ani, Anna Viaceslava, neschimbată, în uniforma de elevă, atunci abia începuse războiul, era în 1939, - cum să înțeleagă o asemenea realitate? - „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dăruiau cu mult devotament, voiau cu tot dinadinsul să mă facă fericit, mai ales după ce le vorbeam despre singurătatea mea și insuportabila neliniște a vieții. Metafora la care apelam cel mai frecvent era aceea a pereților reci ai garsonierei. Le emoționa pînă la lacrimi, n-aș putea explica de ce. Într-o anumită privință, cred că eram sincer. Trăiam la cheremul Întîmplării, renunțasem la toate ambițiile tinereții, căutam mereu să-mi umplu timpul cu ceva, iar timpul rămînea mereu gol - Îmi contemplam
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Singura deosebire dintre ele constă în aceea că unul este parte a unei structuri artistice, iar celălalt nu. (I.M. Lotman, 1970, p. 83) Diferența între jurnalism și literatură stă în intenționalitate și în scop (a informa, a comunica vs a emoționa, a crea efect estetic), dar și în structură, așa cum arată exemplul lui Lotman: „Tatăl citește ziarul”. În acest caz (neutru, constatativ), semnificația semnelor apare treptat, într-o succesiune temporală anume. Dimpotrivă, ...construcția artistică se edifică sub forma unui continuum spațial
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
ezitările, suferințele și elanurile primei iubiri. Aceleași emoții, gafe și gesturi minunate vor însoți lunile de început în ale gazetăriei. Angajat fiind la un cotidian, ți se dă o legitimație și un birou - singurele bunuri palpabile ale unui jurnalist. Ești emoționat și ușor nedumerit, dar chiar și așa vrei să pleci imediat pe teren și să scrii reportaje, interviuri, știri - orice, numai să scrii. Spre dezamăgirea ta, fără alt adaos explicativ, șeful te conduce la secția de documentare, clamând prima ta
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]