901 matches
-
în stare de anormalitate. Metodele filozofice vor contribui la abordarea și explicarea „fenomenelor psihice morbide” prin investigarea naturii lor, luându-se ca temă de analiză „subiectul uman”. Menționăm în această privință câteva dintre cele mai semnificative și mai cunoscute modele epistemice ale bolii psihice în acest sens: - modelul fenomenologic-comprehensiv (K. Jaspers); - modelul existențial (L. Binswanger); - modelul hermeneutic (H. Tellenbach). 7) Modelul psihanalitic (S. Freud) reprezintă un moment esențial în evoluția metodologiei clinice și a modului de a gândi suferința psihică și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și evoluția bolilor psihice. Dincolo însă de aceste aspecte incontestabil valoroase, latura umană a suferinței psihice continuă să rămână o problemă fundamentală pe care progresul psihiatriei biologice nu-l poate explica. 11) Modelul anti-psihiatric a reprezentat un moment de „criză epistemică” în evoluția gândirii și a practicii psihiatriei moderne. Negând orice aspect negativ al vieții psihice, catalogat ca fiind patologic, „curentul anti-psihiatric” considera „boala psihică” drept un construct artificial, inexistent în realitate, produs de gândirea medico-psihiatrică. Se producea în felul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
gândirii și a practicii psihiatriei moderne. Negând orice aspect negativ al vieții psihice, catalogat ca fiind patologic, „curentul anti-psihiatric” considera „boala psihică” drept un construct artificial, inexistent în realitate, produs de gândirea medico-psihiatrică. Se producea în felul acesta o „ruptură epistemică” între „narațiunea clinică a bolnavilor” și „discursul epistemic al psihiatrilor”. Boala mintală înceta să mai existe, ea fiind un produs al unui „discurs clinic artificial”. 12) Modelul igienei mintale este un punct de vedere lărgit, care tratează tematic boala psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspect negativ al vieții psihice, catalogat ca fiind patologic, „curentul anti-psihiatric” considera „boala psihică” drept un construct artificial, inexistent în realitate, produs de gândirea medico-psihiatrică. Se producea în felul acesta o „ruptură epistemică” între „narațiunea clinică a bolnavilor” și „discursul epistemic al psihiatrilor”. Boala mintală înceta să mai existe, ea fiind un produs al unui „discurs clinic artificial”. 12) Modelul igienei mintale este un punct de vedere lărgit, care tratează tematic boala psihică, asemenea unei stări de anormalitate opusă calitativ stării
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atât starea de normalitate (sănătatea mintală) cât și starea de anormalitate (boala psihică) au o istorie comună. Ele sunt produsul unor analize complexe și de o mare varietate metodică a vieții sufletești, în care locul principal este deținut de „discursul epistemic” despre boala psihică. 7. Conceptele și limbajul științific în psihologie și psihopatologie Aspecte generale În orice domeniu științific constituirea limbajului este rezultatul evoluției gândirii și acumulării cunoștințelor în domeniul respectiv. Acest lucru este atât de important încât putem afirma că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
comparație cu „fenomenele psihice normale”. Astfel, pentru G. Rosolato, discursul psihopatologiei este un comentariu al „excesului de negativ sau de lipsă” care caracterizează fenomenele psihice morbide, în raport cu cele normale. Cele mai sus prezentate se referă, în primul rând, la limbajul epistemic al psihopatologiei. Acesta exprimă termenii denominativi și conceptele științifice „construite” de cercetătorul psihopatolog, ca urmare a observării și ascultării manifestărilor și relatărilor bolnavilor psihici. Este vorba de limbajul științific. Alăturat acestuia este limbajul empiric, cel prin care bolnavii psihici își
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formelor suferinței umane, atât în medicina somatică, cât și în psihiatrie. Limbajul empiric precedă întotdeauna limbajului epistemologic, întrucât el este expresia suferinței bolnavului respectiv, al atitudinii sale față de impresiile produse de „transformarea” patologică care survine în existența sa. Spre deosebire de limbajul epistemic, care este un limbaj rațional, limbajul empiric este un tip de limbaj emoțional și subiectiv, comunicând noile „experiențe morbide” ale persoanei în condițiile determinate de boală. Acest limbaj al bolnavului este un „limbaj paralel” cu limbajul specialistului, și dacă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă pentru bolnav un factor psiho-traumatizant, generator de angoase, trăiri emoționale penibile, impresia că i se ascunde un pericol etc. Ceea ce trebuie precizat este faptul că ne găsim în fața a două limbaje: limbajul bolnavului și limbajul medicului, iar constituirea câmpului epistemic depinde într-o foarte mare măsură de acordul dintre acestea, de capacitatea lor de întrepătrundere și de inteligibilitate. Limbajul empiric este mult mai nuanțat, mai divers decât cel științific, întrucât este subiectiv și urmărește prezentarea trăirilor personale și al atitudinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca „roman pato-biografic” (A. Stockvis, M. Robert, C. Enăchescu). Acest limbaj care exprimă noua experiență de viață a bolnavilor psihici este „materialul psihopatologic” din care medicul psihiatru va reconstitui ulterior configurația personalității bolnavului, „imaginea clinică a bolii”, dar și limbajul epistemic, care să delimiteze sfera disciplinei respective. Se poate desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul epistemologic al acesteia se fundamentează pe și prin limbaj. El fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul epistemologic al acesteia se fundamentează pe și prin limbaj. El fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se elaborează ulterior limbajul științific. În felul acesta câmpul epistemic al psihopatologiei reunește atât limbajul bolnavului, cât și limbajul psihiatrului. Primul are caracter expozitiv-narativ, cel de-al doilea, caracter conceptual-explicativ. Pe aceste considerente, atunci când ne referim la câmpul epistemic al psihopatologiei, trebuie să avem în vedere ambele aspecte: nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din care se elaborează ulterior limbajul științific. În felul acesta câmpul epistemic al psihopatologiei reunește atât limbajul bolnavului, cât și limbajul psihiatrului. Primul are caracter expozitiv-narativ, cel de-al doilea, caracter conceptual-explicativ. Pe aceste considerente, atunci când ne referim la câmpul epistemic al psihopatologiei, trebuie să avem în vedere ambele aspecte: nu numai pe cel al specialistului, ci și relatarea bolnavului. Este un act de punere „la un loc” a exprimării și înțelegerii: domeniul de cunoaștere științifică fiind concluzia acestei întâlniri. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologie, ni se pare a fi una dintre problemele cele mai importante, întrucât, dat fiind caracterul particular al fenomenelor psihice, normale și morbide, ele își obiectivează natura și existența prin intermediul limbajului. Considerată astfel, din perspectiva gândirii psihopatologice și a „discursului epistemic” al acesteia, nebunia ne apare ca fiind integrată destinului ființei umane, ca un dat deontologic și nu ca un simplu „accident morbid”, ca o boală, așa cum este ea înțeleasă în sfera medicinei somatice. Nebunia devine, în perspectiva discuției de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o dublă semnificație: „boală” (aspectul fizic) și „mintală” (aspectul moral, sufletesc). Latura sa fizică este boala, iar latura sa morală este subiectul uman (H. Ey). Toată această evoluție demonstrează caracterul esențialmente vulnerabil al psihiatriei, care se prezintă disociată, în plan epistemic, prin opoziția dintre „fizic” și „moral”, dintre „trup” și „suflet” sau dintre „spațiu” și „gândire”. Examenul clinico-psihiatric Orice examen medico-psihiatric sau psihologic al unei persoane urmărește să transpună datele de observație directă a unor fenomene naturale în „concepte” și „enunțuri
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
examinării, atât a unui subiect normal, cât și a unui bolnav psihic, își fixează atenția asupra următoarelor obiective: a) Precizarea stării psihice a subiectului în momentul examinării; b) Reprezentarea și denumirea stării psihice constatată la subiectul examinat printr-o codificare epistemică; c) Fixarea conceptuală a semnificației stării psihice constatată la subiectul respectiv; d) Încadrarea subiectului examinat într-o categorie epistemologică convențională universal acceptată de specialiști. Aceste obiective se realizează printr-o suită de „acte de dedublare” metodică, așa cum se poate vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
devine o veritabilă „putere medicală”, trăsătură caracteristică a oricărei societăți civilizate (G. Gusdorf). Experiența clinicii acumulează, prin volumul observațiilor medicale, un domeniu considerabil de date, care vor constitui un domeniu specific de cunoaștere al omului. F. Laplantine distinge în cadrul câmpului epistemic medical trei grupe de sisteme: 1) Sistemele bio-medicale (Fabrega, Genest) de natură fizico-chimică, reprezentând medicina somatică; 2) Sistemele psihologice sau psiho-medicale în care sunt cuprinse psihiatria, psihosomatica și psihanaliza sau, într-o formă sintetică, medicina vieții psihice; 3) Sistemele relaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cadrului și al acceptării formelor individualeale tulburărilor psihice. Integrat în sfera Științelor Umaniste „obiectul” psihologiei normale și patologice, este supus acelorași puncte de vedere contradictorii ca oricare alt „domeniu particular” al acestora. O rezolvare corectă, autentică a delimitării acestui cadru epistemic trebuie să înceapă cu o revizuire a „modului de a gândi” în sfera Științelor Umaniste. Spunem lucrul acesta întrucât asistăm la o tot mai puternică și extinsă penetrație a „modului de gândire pozitivist” în acest domeniu, fapt care modifică, într-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o revizuire a „modului de a gândi” în sfera Științelor Umaniste. Spunem lucrul acesta întrucât asistăm la o tot mai puternică și extinsă penetrație a „modului de gândire pozitivist” în acest domeniu, fapt care modifică, într-o măsură considerabilă, cadrul epistemic. Așa cum am mai spus-o și în alte ocazii, „obiectul” Științelor Umaniste trebuie „gândit” și „înțeles”, pornindu-se în scopul acesta, de la aspectele fenomenologice ale sale și nu aplicându-i-se atributele de ordin material-factologic ale „obiectelor” din sfera științelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și acceptabilă trebuie să reprezinte o acțiune de cunoaștere a intelectului, care să aibă ca „obiectiv metodic” ordonarea coerentă și clară a tulburărilor psihice. În felul acesta „clasificarea bolilor psihice” va putea deveni un veritabil instrument de organizare a „discursului epistemic clinico-psihiatric” și un instrument de orientare în practica clinică curentă, în fine, un „limbaj științific” universal acceptat și utilizat curent de toți specialiștii. În ceea ce privește tipurile de clasificare a bolilor psihice, acestea se vor raporta la „normalitatea psihică” a persoanei umane
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care se întemeiază pe criterii de „identificare” și de „diferenițiere” a obiectelor sau a fenomenelor pe care le are în vedere, Rezultă de aici faptul că „aria de clasificare” va cuprinde într-o manieră ordonată și logic explicită un „câmp epistemic” în care se regăsesc grupate obiecte sau fenomene înrudite, aparținând prin această „relație de înrudire” aceluiași a „ansamblu de clase”, așa cum afirmam mai sus. Nosologia este domeniul științific al clasificării bolnavilor. Din punct de vedere teoretic, clasificarea trebuie să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nuanțate și ele exprimă formal cunoașterea anumitor domenii ale umanului, iar dincolo de aceasta, intenția metodologică de abordare-cunoaștere a ființei umane, într-o anumită direcție legat de un scop propus anterior. Rezultatul acestor cunoștințe pare a fi reprezentat printr-un mozaic epistemic extrem de polimorf, în interiorul căruia, aparent, obiectul cunoașterii este dizolvat, iar imaginea omului deformată sau chiar complet pierdută. Acesta este punctul de vedere al lui M. Foucault. Aparent lucrurile par a sta așa. În fond situația este diferită. În toate situațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dizolvat, iar imaginea omului deformată sau chiar complet pierdută. Acesta este punctul de vedere al lui M. Foucault. Aparent lucrurile par a sta așa. În fond situația este diferită. În toate situațiile obiectul cunoașterii rămâne același. Ceea ce rezultă este imaginea epistemică a obiectului la un moment dat al evoluției procesului de cunoaștere, imagine care nu are un caracter fix, care va suferi modificări ulterioare, sau care poate va fi complet anulată. Nu obiectul dispare, ci ideea și imaginea acestuia. În aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologia, de la care preia modelul de a gândi obiectul, cu filozofia de la care preia metoda de studiu, cu psihiatria de la care preia materialul clinic și cu antropologia de la care preia spiritul științific. Scopul psihopatologiei este de a construi un „discurs epistemic” care să exprime coerent și riguros, semnificația obiectului cercetării sale. Acest „discurs epistemic” va constitui replica obiectului cunoscut. Deși este același lucru, ca obiect al cercetării pentru psihiatrie el va avea altă configurație, venind dintr-o intenție metodologică diferită și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
preia metoda de studiu, cu psihiatria de la care preia materialul clinic și cu antropologia de la care preia spiritul științific. Scopul psihopatologiei este de a construi un „discurs epistemic” care să exprime coerent și riguros, semnificația obiectului cercetării sale. Acest „discurs epistemic” va constitui replica obiectului cunoscut. Deși este același lucru, ca obiect al cercetării pentru psihiatrie el va avea altă configurație, venind dintr-o intenție metodologică diferită și aducând alte date de cunoaștere științifică. 4) Raporturile de interferență Psihopatologia nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Editura Paideia, București, 2003; Tratat de teoria cercetării științifice, Editura Polirom, Iași, 2005. M. de Unamuno, Le sentiment tragique de la vie, Gallimard, Paris, 1937. A. Schopenhauer, Sie Welt als Wille und Vorsfellung. Mai exact spus, psihologia se constituie ca „domeniu epistemic” despre persoana umană, iar psihopatologia ca un „discurs epistemic” despre anormalitatea acesteia. C. Enăchescu, Fenomenologia Nebuniei, Editura Paideia, București, 2003. C. Enăchescu, Tratat de psihologie morală, Editura Tehnică, București, 2002. C. Enăchescu, Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iași, 2004
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Editura Polirom, Iași, 2005. M. de Unamuno, Le sentiment tragique de la vie, Gallimard, Paris, 1937. A. Schopenhauer, Sie Welt als Wille und Vorsfellung. Mai exact spus, psihologia se constituie ca „domeniu epistemic” despre persoana umană, iar psihopatologia ca un „discurs epistemic” despre anormalitatea acesteia. C. Enăchescu, Fenomenologia Nebuniei, Editura Paideia, București, 2003. C. Enăchescu, Tratat de psihologie morală, Editura Tehnică, București, 2002. C. Enăchescu, Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iași, 2004. P. Accoce; P. Rentchnick, Les nouveaux malades qui nous
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]