1,648 matches
-
verzi se stabiliză puțin cîte puțin. O văzu mișcînd buzele și Îi mîngîie cu tandrețe obrazul. - Ssst... Totul merge bine. Te duc acasă. - Ryan, articulă ea cu dificultate. E... ra... la... bord... a... spus... Gwen... vino... vată. Închise iarăși ochii, epuizată. În timp ce Lucas Îi transmitea informația mai departe lui Morineau, pentru ca el să ceară ajutorul scafandrilor militari de la CPEOM spre a căuta corpul scriitorului, Superfrelonul se ridica, vira la 180° și zbura spre Lands’en În lumina asfințitului, la acea oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar documentele nu mai fuseseră niciodată puse la loc. - Caradec va căpăta informații complementare, o anunță Lucas pe Marie. Eu stau să mai aștept, tu du-te acasă, iar dacă se Întîmplă ceva nou, te chem. Nu, nu discuta, ești epuizată, du-te la culcare! - Detest să-mi dea cineva ordine. În afară de tine. E grav, doctore? - Cred că am dat de bucluc. Ea Îi zîmbi cu toată fața, el se prefăcu imediat că-i primește zîmbetul ca pe o Împușcătură trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să organizeze dorința, să dezvolte dorința În proporții nemaivăzute, menținând totodată satisfacerea În domeniul sferei private. Pentru ca societatea să funcționeze, iar competiția să continue, trebuie ca dorința să sporească, să se extindă și să devoreze viața oamenilor. Își șterse fruntea, epuizat; nu se atinsese de mâncare. — Există corective, mici corective umaniste..., spuse Încet Bruno. Mă rog, lucruri care să le permită oamenilor să uite moartea. În Minunata lume nouă e vorba de anxiolitice și antidepresive; În Insula avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aproape pustii. Își făcu niște Însemnări pe care avea să le regăsească peste vreo zece ani, când Își scria lucrarea cea mai importantă, Prolegomene la replicarea perfectă. În acest timp, Bruno Își ducea fiul la fosta lui nevastă; se simțea epuizat și disperat. Anne trebuia să revină dintr-o expediție Nouvelles Frontières În insula Paștelui sau În Benin, nu-și mai amintea; probabil Își făcuse prietene, schimbase adrese - le va mai revedea de două-trei ori Înainte de a se plictisi; dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un timp de gândire. Medicul confirmă rapid acest diagnostic. Îl Însoțea un funcționar comunal și de aici Începură problemele. Unde doreau să transfere corpul? Aveau, poate, un cavou de familie? Michel nu avea nici cea mai mică idee, se simțea epuizat și buimac. Dacă ar fi fost capabil să Întrețină relații familiale pline de căldură și afecțiune n-ar fi ajuns aici - să se facă de râs În fața funcționarului, care de altfel rămânea decent. Bruno se dezinteresa total de situație; așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să spun că din când în când mă simt de parcă cineva mi-ar pune în spate greutăți din ce în ce mai mari. Ca niște blocuri de beton, unul peste celălalt. Și că trebuie să le țin să nu cadă, indiferent de cât de epuizată sunt. Dar mă gândesc că probabil toată lumea se simte așa. E normal. — Ai pielea foarte deshidratată. Maya clatină din cap. Își trece mâna expertă peste obrazul meu și-și pune degetele sub bărbia mea, cu un aer îngrijorat. — Ai pulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
promit ! strig în urma ei. Aștept până dispare, apoi fac cu mâna unui taxi. — La Carter Spink, vă rog, spun în clipa în care oprește. Aveam degetele încrucișate la spate. Evident că mă întorc la birou. Ajung acasă la ora unsprezece, epuizată și cu creierii varză, după ce am trecut în revistă cam jumătate din dosarul lui Ketterman. Naiba să-l ia pe Ketterman, mă gândesc, în timp ce împing ușa clădirii din anii ’30 în care locuiesc. Al naibii Ketterman. Să-l ia... să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ajuns aici din cauza... unei neînțelegeri. A unei neînțelegeri ? Se încruntă suspicios. — Da, zic, ușor mai tăioasă decât aș fi vrut. Mă așez pe un scaun și-mi masez șalele, care mă dor. Nu mi-am dat seama cât sunt de epuizată. Fugeam de... ceva. Aveam nevoie de un loc unde să-mi petrec noaptea. Soții Geiger au crezut că sunt menajeră. Și a doua zi dimineață m-am simțit total aiurea. M-am gândit să încerc să fac asta o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spre masă. Te rog stai jos, Samantha. Ai făcut destule pentru un weekend. Cred că ești frântă. — Mi-e foarte bine ! zic automat. Dar în clipa în care mă așez pe cel mai apropiat scaun, îmi dau seama cât de epuizată sunt. Închid ochii și simt că mă relaxez pentru prima dată pe ziua de azi. Mă dor brațele și spatele de la atâta tocat și amestecat. Simțurile mi-au fost bombardate cu mirosuri și gusturi și cu senzații noi. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
îmi las geanta jos, mă rezem de ușă și încep să aștept. În momentul în care Ketterman iese din lift, sunt stoarsă de orice vlagă. Stau aici de trei ore întregi, fără să beau sau să mănânc ceva. Mă simt epuizată și trasă la față. Dar la simpla lui vedere mă ridic imediat în picioare și mă prind de zid ca să nu cad de amețeală. O clipă, Ketterman pare de-a dreptul șocat. Apoi își reia expresia obișnuită, impenetrabilă. — Samantha. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
departamentul nostru. Toată lumea bate de zor la computer, nimeni nu scoate o vorbă. Parcă am fi cu toții la examen. Mă mănîncă piciorul, dar nu Îndrăznesc să mă scarpin. Cum naiba or face oamenii ăia documentarele alea ciné-vérité? Mă simt complet epuizată și nu au trecut decît cinci minute. — E foarte liniște aici la voi, spune Jack Harper, mirat. Așa e de obicei ? — Ăă... Ne privim cu toții ușor stresați. Vă rog, nu mă băgați În seamă. Vorbiți sau faceți ce ați face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dintre plăcerile conviețuirii cu tine este că nu există subiect asupra căruia să nu poți specula. Dar se pare că ți‑ai pierdut total pofta de mâncare. Eu nu văd decât o singură explicație: ai fost atât de tensionat - supraâncordat, epuizat nervos - Încât locul ăsta liniștit e prea liniștit pentru tine. Ești racordat la Înaltă tensiune. Era evident Îngrijorată de forța și violența reacțiilor mele. - Trebuie să scap de duhoarea asta grețoasă de mâncare gătită. - Hai să ieșim. - Da, să ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
BASTON: Repede, că înnebunesc! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Așteaptă, dracului, un pic. BĂRBATUL CU BASTON: Aștept. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage acum! (BĂRBATUL CU BASTON trage găleata afară. Dezgustat, se duce și o varsă într-o pubelă pe două roți. Epuizat, se prăbușește lângă fântână. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE scoate capul din fântână, agățat cu mâinile de marginea fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, ce faci? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu? BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Domnule, vă rog, se aude afară... ARTUR: Da! Sunt! Nu pot cere nimic! Nu pot avea nimic! Nu am liniște, nu am covor roșu! Nimic, nimic, nimic! Eu mă sinucid! GARDIANUL (Îngrozit.): Nu știți ce spuneți! (Îi acoperă urechile.) ARTUR (Epuizat, la pământ, icnind.): Nu mai vreau nimic... Să se termine odată! GARDIANUL: Știam eu c-o să se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat... (Agitat, prin încăpere.) Numaidecât... Întotdeauna întârzie... blestematul... (Pentru sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitație.) MACABEUS: Ce? PARASCHIV: S-a zis! (Gâfâie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-o rână.): Ce e? PARASCHIV: Au început să ne caute. MACABEUS: Cine? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să dormi și tu... PARASCHIV: N-am mai dormit... De atâta timp... MACABEUS (Jucându-se cu lobul urechii lui PARASCHIV): Așa, așa... Ești tare murdar prin urechi... PARASCHIV (Visând.): La Göteborg mă spălam în fiecare zi... MACABEUS: Zău? PARASCHIV (Obosit, epuizat, hipnotizat.): Aveam baie... cu smalț... MACABEUS: Și mai ce? PARASCHIV: Aveam un prosop galben, cu puf... Care mă sâcâia... Îmi intra în gură și în nări... MACABEUS: Am cunoscut și eu o dată o putoare... Care mi se băga prin gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
începusem să visez forma norilor, în timpul somnului. Era magnific, se făcea, de pildă, că începusem să cobor într-o prăpastie... Da. Ha, ha, ha... HAMALUL: Să-l ducem la culcare. Bătrânul s-a prostit de tot. ȘEFUL GĂRII (Se sprijină, epuizat, de zidul din față și alunecă la pământ.): Sunt gata să mor. Am să mor din lipsă de ploaie. CASIERUL (Râde isteric.): He, he, he... N-ai să mori niciodată, mincinosule. HAMALUL: Ai să mori în patul tău, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
adus un uragan. Am prins-o de un sân și am simțit carnea ascuțită cedând sub apăsarea palmei mele. A gemut și mi-a înghițit pula zvâcnitoare, privindu-mă cu niște ochi de prădător.” Și, în sfârșit, după câteva pagini: „Epuizată, îmi întindea sperma pe piept, zgâriindu-mi ușurel sfârcurile cu unghiile. Își lingea buzele care străluceau și ele de sămânța mea și gemea încetișor, aflată încă sub efectul narcotic al actului năucitor pe care îl trăisem. O pace divină mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Oricum, spuse Janey cu o insistență discretă, ce se întâmplă dacă îi arăți tipului ăstuia, lui Sally, studioul tău? Ce ai de pierdut? Am ridicat din umeri. Numai că așa m-am săturat de lucrările mele, Janey, mă simt complet epuizată. Uneori mă întreb dacă nu cumva până acum n-am făcut altceva decât s-o tot țin lungă cu o singură idee bună. După toată povestea cu Nat, am muncit ca apucata ca să uit și acum simt că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcuse deja intrarea triumfătoare, coborând pe un mobil și apoi sărind pe Oberon printr-o manevră laterală care necesită intervenția a trei mașiniști și nu mai puțin de patru încercări pentru a fi pusă la punct. Deja mă simțeam complet epuizată. Toate secvențele în care se foloseau mobilele mele se terminaseră, oricum. Am pornit-o prin culise în speranță că voi da de Hugo. Amfiteatrul era cufundat în beznă; nu se zăreau decât capetele incandescente ale țigărilor și creioanele lanternă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era așa de rău să stai întins, să-ți fie cald și să te simți confortabil? Această lipsă de logică părea să adâncească prăpastia dintre ei. După o jumătate de oră de plimbare prin frig, fără nici un rezultat, frustrat și epuizat, Hugo s-a decis să-l pună pe Theo înapoi în pătuț și să încerce să-i ignore văicărelile. Copilul avea însă alte planuri. Simțind ce i se pregătea, a ridicat, cât ai clipi, un braț grăsun și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un copil. Alice știa că Amanda născuse; Jake se întâlnise cu el, din greșeală, tocmai la barul spitalului Cavendish. „Își bea propria greutate în whisky și fuma ca un crematoriu“, îi raportase Jake disprețuitor. Recunoscând în Hugo toate semnele părintelui epuizat, Alice nu și-a putut reprima un val de simpatie. Pe care, însă, l-a înăbușit imediat. Faptul că era un părinte hărțuit nu-l făcea mai puțin neplăcut. Așa cum probabil că și era; oricine trăia cu Amanda Hardwick trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu greutate. Dacă am noroc, o s-ajung la toaletă înainte să mi se facă din nou rău. * * * Conducând, în sfârșit, către birou, Hugo s-a frecat la ochi. Spiritul de familie de la creșă se evaporase, iar acum bărbatul se simțea epuizat și nenorocit. Teama de separare a lui Theo era un coșmar, scoțând astfel la lumină sentimentul de vină și, în general, de incompetență, care pândea sub suprafața formată din tentativele de comportament parental. Unde greșea? Hugo își dorea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la 999 și până când un bărbat în costum verde-boiler și o femeie i-au sunat la ușă. Ăsta e micuțul? a întrebat cu bunătate bărbatul cel solid, uitându-se la Theo. Țipetele copilului se domoliseră, transformându-se în niște gemete epuizate. Hugo a clătinat din cap. Ochii îi înotau în lacrimi, iar în interiorul nasului avea o senzație dureroasă. —Bine, a zis paramedicul. Ia să ne uităm la el. Hugo i-a înmânat băiețelul și a închis ușa de la Fitzherbert Place cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
s-a scuturat de brațele care încercau s-o cuprindă. Recunoscându-și tatăl, Theo a început să plângă cerând atenție. Hugo a căzut imediat în genunchi, lângă cărucior. Și-a sărutat fiul și l-a ciupit de mânuțele înghețate. Apoi, epuizat, s-a uitat la Alice. Îmi pare rău. Pieptul lui Hugo se umfla de parcă era lovit de un piston. Sângele îi bubuia în creier. — Am rămas blocat, a dat el o explicație lamentabilă. —Blocat? a exclamat Alice. Mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]