749 matches
-
1945, iar prima carte, placheta Lespezi pe un veac apus, i-a apărut în 1947. A colaborat la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Orizont”, „Flacăra”, „România liberă”, „România pitorească”, „Viața militară” ș.a. A publicat poezie, proză, reportaj, publicistică, eseistică, multe scrieri fiindu-i traduse (uneori de scriitori ca Evgheni Evtușenko sau Pablo Neruda) și editate în rusă, portugheză, germană, suedeză, hindi, franceză, neogreacă, turcă, spaniolă, ivrit, cehă, maghiară, bulgară și esperanto, în România și în străinătate. Ca poet, M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
1984), Licitația (1985), Asediul locului comun (1988), volume de povestiri - După 1900, pe la amiază, Banchetul (1982), Îngerul cu șorț de bucătărie (1992), Fărădelegea vaselor comunicante (1997), scrieri confesive - Trei oglinzi (1987), volum care cuprinde pagini de jurnal din 1946 - sau eseistice, așa-zise „note de drum” sau „impresii de călătorie” - Răpirea lui Ganymede (1975), și, sub raportul „conținutului”, Ulise și umbra și, în sfârșit, opere cu statut incert, mixt sau hibrid - Paltonul de vară, roman, dar și jurnal, și „repertoriu”, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
lui Mircea Vulcănescu), revista ține să amintească, sugerând afinitatea și succesoratul, „Ideea europeană” a lui C. Rădulescu-Motru, marea revistă culturală postbelică de orientare democratică și deschidere europeană, legată ea însăși de o asociație intelectuală, Poesis, și cu aceeași factură pronunțat eseistică, astfel încât adoptă un macroformat apropiat. Pe pagina întâi, centrat impunător, e așezat editorialul, iar în dreapta jos, la încheierea lecturii lui, ochiul zăbovește pe unica imagine foto inclusă în număr, reproducere a câte unei opere plastice - o mască mortuară din Nereju
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
spre literatura autentică și spre orientările ei moderne, exigent în evaluarea acesteia din perspectiva modelelor universale. În contextul anilor 1960-1970, C. statornicește în Republica Moldova un nou tip de critică, aceea estetico-eseistică, pornind de la principiul călinescian al creației prin cultură (artistică, eseistică, filosofică), ca antipod al criticii oficiale, de factură tematico-sociologizantă, dominantă în epocă (de altfel, în 1973 lui C. i-a fost interzisă semnătura). Adversar declarat al dogmatismului și al stereotipiei de orice fel, criticul refuză din capul locului ideologizarea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
de pomină de către magnatul Grigore Bucșan, mânuitorul din umbră al sforilor care dirijau marionetele de pe scena politică. Cel mai clar exemplu de însușire a sugestiei caragialiene în acest sens este însă chiar demonstrația că "orice se poate demonstra" din grupajul eseistic Nu al lui Eugen Ionescu. Avem în vedere în primul rând cele două variante de critică literară, categoric opuse una celeilalte, pe marginea romanului Maitreyi, "succesiv aprobată și reprobată de către aceeași conștiință funcționând succesiv sub două unghiuri diferite"188, dovadă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă din cele mai sistematice teoretizări consacrate absurdului, realizate din perspectiva filosofiei existențialiste la Jean-Paul Sartre (L'Être et le Néant, 1943) și eseistic la Albert Camus (Le Mythe de Sisyphe, 1942, L'Homme révolté, 1951), absurdul se instalează în prăpastia dintre rațiune și realitate, dintre conștiință și lume, manifestându-se "ca un divorț între om și viața sa, între actor și decorul său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să te debarasezi, Noul locatar), a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai ales, a morții (Ucigaș fără simbrie, Regele moare, Setea și foamea, Jocul de-a măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a lua în zeflemea tot ce există
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de integrare)"123; într-alt plan, deosebirea o reia pe aceea dintre emoție și sentiment. Ceea ce se încercase înaintea lui Harald Höffding, în intuiția elucidării problematicii humorului, avusese de la Addison pînă la Cazamian, un caracter mai mult sau mai puțin eseistic, favorizînd de preferință aspectele estetice ale participării intelectului, spiritului și ironiei, la "macanismul" psihic al apariției fenomenului. Contribuția factorului sentimental, evidențiată mai ales după Jean Paul, era tratată c ao formă generală de simpatie umană, fără vreo analiză mai atentă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mitului și ale parabolei, stări difuze, deschideri spre insolitul din cotidian, proiecții în fantastic și mister (Acvariul, Dispărând într-o bună zi, Ninge pe contrabas, Vară indiană, Dimineața unei nimfe, Întoarcerea lui Odiseu). Dimensiunea experimentală rămâne explicită în câteva tablete eseistice, transpuse în registru epic (Joc secund, Cuvintele), în filigranul cărora se pot citi confesiunea de atelier și crezul estetic al scriitorului. Latura autoreflexivă a prozei lui R. este constitutivă romanelor, mai elocvent în Febră vesperală. Condiția omului supus unor dramatice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289398_a_290727]
-
la Vocea Americii, „Lumea liberă”, „Origini”. Abordarea de tip tematist, imagologic, structuralist și psihocritic, care definește demersul practicat de R., e prea puțin pusă în valoare în preambulul volumului de debut Lecturi moderne (1978), unde autoarea își revendică miza discursului eseistic dintr-un impuls de tip sociologic sau superior etic. Aproape nimic din această ariergardă a esteticului nu va fi reluat în cărțile următoare, unde domină înțelegerea criticii de identificare sub forma unui scenariu-metaforă mitologic, expus la începutul monografiei Dumitru Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
Pentru a se preveni pierderea specificității artistice, soluția posibilă - potrivit lui P. - e cea întrevăzută de Tudor Vianu: reconstituirea în civilizația modernă a pantomimei artei, existentă în Antichitate. În fine, Arta de la A la Z reordonează alfabetic concepte și probleme, expunerea eseistică, formulările clare fiind esențiale în transmiterea informației. SCRIERI: Detașamentul 7. Însemnările unui instructor de pionieri, București, 1954; Formarea idealului estetic și a gusturilor estetice în societatea socialistă (în colaborare cu Ludwig Grünberg), București, 1964; Idealul și valoarea estetică, București, 1966
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
volume fragmentare, cu statut multiplu ori incert: ele sunt, simultan, în diferite proporții, jurnale, confesiuni comentate, comentarii în marginea textelor unor autori iluștri (Nietzsche, Cioran), colecții de note de lectură, acumulări de citate și de referințe bibliografice, montaje de fragmente eseistice pe cele mai diverse teme circumscrise din realitatea cotidiană, prozaic-derizorie, din actualitatea social-politică (scrutată, aceasta, din punctul de vedere al omului de cultură și, totodată, din cel al omului „oarecare”, al „omului precar”, fără morga tehnicistă a analistului politic ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
catolicii hughenoții” (Domina). În Retorica (1975) sunt propuse niște „exerciții” din aceeași panoplie ludică (de „rostire” de „gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979; Voi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
a cărui specificitate conferă, în bună parte, originalitatea, valoarea și modernitatea scrisului bengescian: psihologia rămîne placa turnantă a creației Hortensiei, dar materialul furnizat de aceasta este prelucrat în ciclul Hallipa într-un complex epic cu o textură care depășește modalitatea eseistică din cărțile precedente pentru a se constitui sub semnul romanescului. IOAN HOLBAN SCRIERI: Ape adânci, București, 1919; Bătrânul, București, 1920; Sfinxul, București, 1920; Femeia în fața oglinzei, București, 1921; Balaurul, București, 1923; Romanul Adrianei, București, 1924; Romanță provincială, București, 1925; Fecioarele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
Elisabeta Brâncoveanu de Noailles și Elena Văcărescu, cu ambele se înrudește prin căsătoria cu George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului George Bibescu (1842- 1848). Este autoarea a peste treizeci de volume ce cuprind romane de inspirație autobiografică și istorică, literatură memorialistică, eseistică politică, poeme în proză, corespondență, reflecții, majoritatea lucrărilor sunt recunoscute ca valoare, dovadă fiind primirea în Academia Regală din Bruxelles, în 1955. Martha (Lahovari) Bibescu s-a născut în 28 ianuarie 1886 sau 1888, în familia Lahovari, tatăl Ion Lahovari
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
negația metaforică, fiind uneori discursive, cu o structură de tipul premise-concluzie, unde premisele iau forma unor povești-alegorii cu personaje simbolice, cu ambigue implicații livrești, biografice ori filosofice. Tratat de tehnica renunțării (1982) cuprinde proză poetică: poeme în stil aforistic, variațiuni eseistice despre muzică și reverberațiile ei sufletești, „istorii”, false povești-parabole abstracte cu personaje emblematice (filosoful și zeița). Scrisoarea lui Hipparc (1984) este un lung poem ermetic-filosofic în douăsprezece capitole, un babilon livresc scris într-un limbaj abstract, neologic, în cadențe largi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
luase doctoratul în studii engleze. În 1981 întemeiază în Franța o trupă, Compagnie Ion Omesco. La Paris și în orașe belgiene montează piese de Shakespeare, Mrozek ș.a. În ultimii ani se retrăsese la Aix-en-Provence, unde scria cărți de prețioasă substanță eseistică. Academia Franceză însăși îi recunoaște performanțele, acordându-i în 1988 o înaltă distincție pentru cartea Hamlet ou la Tentation du possible. Versuri, îndeosebi (semnate și cu pseudonimul Oniga), eseuri, piese de teatru a publicat O. în „Gazeta literară”, „Viața românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
în cunoștință de cauză, a scriiturii postmoderne. De aici provine și factura personală a cărții, ea însăși o construcție de Ianus bifrons: cu o față privește candid către grandoarea și solemnitatea peisajului montan, având nostalgia paradisului natural, cu cealaltă scrutează eseistic misterele logosului, întorcându-se totodată detașat-ironic asupra entuziasmelor și extazelor perechii ei opuse. Călătoria începută printre lucruri sfârșește astfel într-o expediție hermeneutică. După „livada de cremene”, P. părăsește teritoriul prozei spre a se instala în cel al comentariului ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
eșec, împlinire și ratare. Acest roman merită o atenție specială, nu doar pentru stilul clar, lipsit de înflorituri metaforice, dar și pentru problematica gravă pe care o abordează: geniul și condiția geniului în societate; apoi pentru narațiunea alertă sau excursul eseistic pe teme filosofice, în special cea a genialității. În centru se află două personaje. Primul este un tânăr de 22 de ani, Puiu Dinescu, boem și cam libertin, care nu izbutește să-și treacă examenul de admitere la facultate, ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285551_a_286880]
-
realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și erudită, cartea este ea însăși o călătorie antrenantă, spectaculoasă și pitorească. Scriitura artistă, evidentă încă din studiile anterioare, se răsfață aici în voie. Pastișa și parodia - uneori abia simțite în discursul eseistic și combinate cu stilul dezinvolt al specialistului - sunt expresive instrumente analitice, cu o tentă a gratuității estetice, ca într-un Levant al istoriei noastre literare. Cu volumul Cordonul de argint (1997), autorul își continuă investigația gen studiu micromonografic (de pildă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
doctoratul în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași (1998). B. este autoarea volumelor Creație și atitudine (1986) și Dinamica sacrului în poezia română din Basarabia postbelică (2000). Vădind preferință pentru lirica modernă, o comentează inteligent, nuanțat, în formulă eseistică și cu o terminologie discret universitară. SCRIERI: Creație și atitudine, Chișinău, 1986; Căutări și realizări în poezia basarabeană contemporană, Iași, 1998; Literatura română postbelică. Integrări, valorificări, reconsiderări (în colaborare), Chișinău, 1998; Dinamica sacrului în poezia română din Basarabia postbelică, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285608_a_286937]
-
din marile texte. În lipsa oricărei concepții privind articularea între registre și rosturile ei, căci istoria vagă a naratorului selenar, nemuritor și rece, și a iubirilor sale terestre nu reușește să coaguleze ansamblul, plonjonul în cotidian și trivial, speculația doctă, digresiunea eseistică se succed într-un ansamblu în mod simptomatic descusut. Cu Requiem (1998), C. se lasă surprins într-o fază de căutări și de aproximații: de voce, de gen, de registru, pe scurt de identitate. Dar în ce a scris mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
în 1983. Mai colaborează la „Steaua”, „Familia”, „Telegraful român”, „Cercetări de lingvistică”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»” (e secretar de redacție din 2000), „Cercetări sociale”, „Sociologie românească”, „Caiete silvane” (Zalău), „România literară”, „Făclia” (Cluj-Napoca), „Sălajul”, „Piața literară”, „Datina” (Constanța) ș.a. În stil eseistic, chiar de popularizare, folosind însă cu rigoare izvoarele, V. alcătuiește câteva biografii ale unor personalități. Începutul îl face cu o contribuție privitoare la rolul lui Onisifor Ghibu în reorganizarea învățământului românesc din prima jumătate a secolului al XX-lea. Demersurilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
fi afiliate canavalei expresioniste prin predilecția pentru cronotopul universului închis, prin reprezentarea (schematic) contorsionată a lumii, populată de oameni-voci-manechin. Majoritatea prozelor sunt parabole și par a fi construite, într-o manieră bizară, prin înțesarea metaforelor sau a nucleelor liricoide sau eseistice pe un vag schelet epic. Cultivarea fragmentarismului și a rupturilor epice sau finalul, imprevizibil, obscurizează și mai mult conținutul unor scrieri ce par emanația unei schizoidii auctoriale. În general, aspectul de incoerență vine din amalgamarea mai multor formule tematice și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]