881 matches
-
eclezială își ascunde taina în ascultare, prin ea revărsându-se bogăția de daruri a Duhului. Fiindcă Scripturile s-au născut înăuntrul unei comunități de creștini prinși și aprinși de Duhul, ele nu pot fi citite decât de la înălțimea unei aspirații eshatologice 1. Creștinii nu sunt „fii ai îndoielii, spre pierire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului” (Evr. 10, 39). Ca răspuns dat îndelungatei rătăciri a teologiei printre „înțelesurile cele deșarte ale lumii”, Andrew Louth ne propune întoarcerea la alegorie. Solidară cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la revendicările teologiei platonice, ci un eveniment consubstanțial fuziunii teandrice de orizonturi. Duhul care conspiră cuvintele revelației întregește răspunsurile căutate de tâlcuitor, pe orice treaptă a virtuții s-ar afla acesta. Alegoria este, în fapt, aplicația semiotică a unei teologii eshatologice a istoriei. Convertirea literei în Duh se aseamănă prefacerii pâinii în Euharistie, fapt care confirmă relația de intimitate între practica exegetică și mistagogia Liturghiei. Pentru a cântări „măsura bună, îndesată, clătinată și cu vârf” a judecății Cuvântului, interpretul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
față de societate și regulile de echilibru psihosomatic, li se adaugă motivații mult mai profunde. Justificarea protologică a unor aspirații (cum este dorința de integritate virginală prin referința la Adam) are drept corespondent o profundă dorință de participare anticipativă la condiția eshatologică a omului. Foucault subliniază însă diferențele exterioare în comportamentul sexual impus de creștinismul politic instaurat prin dinastia constantiniană 4: „Biserica și preoțimea au susținut apăsat principiul unei moralități ale cărei precepte sunt obligatorii și al cărei scop este universal (ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care reprezintă, mai degrabă, două moduri de prezență a subiectivității întrupate. Pentru a traduce, nu fără riscuri, limbajul lui Henry în limbajul teologic al Părinților Bisericii, corpul biologic reprezintă „hainele de piele” (Fac. 3,21) iar trupul transcendental este corpul eshatologic, chemat să se transforme mereu, „din slavă în slavă” (Grigorie de Nyssa). Ne-am putea gândi că trupul eshatologic va învia din sâmburele de Viață euharistică găzduită, vizibil, de corpul sensibil. „Sămânța” trupului eshatologic este ascunsă în trupul biologic, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Henry în limbajul teologic al Părinților Bisericii, corpul biologic reprezintă „hainele de piele” (Fac. 3,21) iar trupul transcendental este corpul eshatologic, chemat să se transforme mereu, „din slavă în slavă” (Grigorie de Nyssa). Ne-am putea gândi că trupul eshatologic va învia din sâmburele de Viață euharistică găzduită, vizibil, de corpul sensibil. „Sămânța” trupului eshatologic este ascunsă în trupul biologic, dar relația dintre cele două „trupuri” rămâne, până la transfigurarea totală, cel puțin enigmatică (dacă nu cumva insolubilă). Pentru Henry, este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
21) iar trupul transcendental este corpul eshatologic, chemat să se transforme mereu, „din slavă în slavă” (Grigorie de Nyssa). Ne-am putea gândi că trupul eshatologic va învia din sâmburele de Viață euharistică găzduită, vizibil, de corpul sensibil. „Sămânța” trupului eshatologic este ascunsă în trupul biologic, dar relația dintre cele două „trupuri” rămâne, până la transfigurarea totală, cel puțin enigmatică (dacă nu cumva insolubilă). Pentru Henry, este crucial să observăm că secretul Vieții revelate de Dumnezeu în Hristos poate fi experiat în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oare conținutul alterității celuilalt reductibil la aparența somatică a unui corp sexuat? Contribuie oare diferențierea sexuală la o anumită „iluzie optică”, cu potențial idolatru? Acestea sunt întrebările care, deși formulate diferit, i-au preocupat pe Părinții Bisericii: este corpul protologic/eshatologic sexuat într-un sens originar? Este corpul biologic sexuat într-un mod accidental? Ce anume conferă alteritate fiecărei persoane în parte? Pentru Henry, diferențierea sexuală a corpurilor biologice creează mirajul atracției. Cu cât cineva percepe mai acut propria sa diferențiere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1 Un Stat care interzice Bisericii crearea unor comunități de valori și semnificații critice la adresa perversiunilor secularismului decade într-o simplă parodie a adevăratei autorități. Puterea politică se poate exercita numai cu demnitate și în supunere față de instanța ultimă și eshatologică a Cuvântului care este „puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu”. În sfârșit, a treia figură teologică din Marea Britanie angajată în redactarea unui manifest „postsecular”2 este John Milbank. Format la Oxford către sfârșitul anilor 1970 sub îndrumarea directă a lui Rowan
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numele de „teodicee socială”2. Pentru Milbank, această „teodicee” introduce un alt concept al providenței (i.e. o pronie previzibilă) decât cel propriu ortodoxiei creștine (care asumă, în termenii teologiei pauline, o cunoaștere parțială „în ghicitură” (1Cor. 13,12), sub rezerva eshatologică a vederii „față către față”. În același timp, este foarte semnificativă trecerea de la codul etic al aristocrației militare (care domină în feudalism) către setul de virtuți impus în climatul social al monarhismului absolutist, pe care John Milbank o caracterizează drept
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în formula calvinistă, cel puțin - oferă motivațiile teologice pentru canonizarea injustiției sociale: cineva trebuie să piardă și să piară, în lumea de aici, ca și în lumea de dincolo. Ierarhia socială a prezentului mundan nu e decât zvonul unor realități eshatologice. Nevoia de legitimitate a noilor clase sociale (termenul „clasă” fiind folosit aici în sensul lui F. Guizot 1) a impus de la sine un termen absolut, chiar dacă resemnificat: providența. Deși teleologismul filozofiei naturale scolastice era deja sub semnul întrebării, explicația mecanismelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru emergența virtuții”2. În Prelegeri de filozofia istoriei, Hegel mai pretinde că poate oferi o descriere a lucrării Providenței din perspectiva rațiunii discursive, transferată în tărâmul autocunoașterii infinite. Este o poziție care dizolvă „gnostic” tensiunea așteptării liturgice a vieții eshatologice 1. Hegel nu fixează ierarhii stricte ale moralei (cum este cazul lui Aristotel), ci postulează - într-un fel apropiat de filozofii politici scoțieni din secolul al XVIII-lea - o convergență transversală a multitudinii de scopuri specifice umanității. Caracterul arbitrar al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Învierii face trecerea perfectă de la sociologie către ecleziologie, de la gândirea seculară la teologie 2. Aceasta indică Biserica ca loc de întrupare a virtuții iubirii, ca societate sau comunitate renăscută în har, ca polis regenerat într-un mod de-a fi eshatologic. Aceste afirmații nu sunt simple acrobații retorice. Dacă virtutea creștină a iubirii presupune nu doar fapta discretă, ci mariajul cu anonimitatea și invizibilul, atunci adevărata istorie a adevăratei Biserici nu este oare scrisă în mărturiile hagiografice? În mod sigur, cronica
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
intervenție „chirurgicală”. În fine, „ontologia socială” a Bisericii depinde de o descripție teologică fundamentală. J. Milbank aduce din nou în discuție dogma trinitară a creștinismului, pe care o explorează creator în direcția unei ontologii a diferenței. Pentru el, creația transfigurată eshatologic oglindește într-o anumită măsură structura paradoxală a Dumnezeirii. Deplina unitate ființială a umanității permite totuși diferențierea ipostatică. Această afirmație nu reprezintă o simplă speculație filozofică, ci o necesitate dogmatică ce trebuie discutată din perspectiva unei teologii a participației. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
răul profund dintr-o constelație de practici și valori date, ci asumarea personală a poruncii evanghelice a desăvârșirii. Numai din altoirea eclezială a diverselor daruri spirituale, o societate deschisă poate fi supusă, eventual, unei lente iradieri sau îmbogățiri. Până la secerișul eshatologic, neghina nu se desparte de grâu - prin urmare rolul Bisericii nu trebuie confundat cu cel al altor instituții seculare. Modernitatea refuză prin definiție principiul de omogenizare forțată a identităților, aplicat uneori în lumea antică. De aceea, sarcina agenților de cultură
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
bărbăția înfricoșătoare și neînfricată. Căci numai când mânia bărbătească înspăimântă și pune pe fugă gândul plăcerii apare frumusețea curată a sufletului”1. În planul divin, ca și la nivel uman, transfigurarea dorinței rămâne decisivă pentru ca istoria să devină preludiul comuniunii eshatologice. Dincolo, unde sinteza transcendentală a universaliilor unește binele cu adevărul și frumosul, măștile maleficului vor cădea răpuse. Până atunci, tradiția răsăriteană gravitează iconic în jurul misticii vederii (unio mystica)1. Structura cunoașterii teologice depinde în mod acut de această prezență iconică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Neamțu, M. Bufnița din dărâmături. Insomnii teologice, Editura Anastasia, București, 2005. Neamțu, Mihail, „Between the Gospel and the Nation: Dumitru Stăniloae’s Ethno-Theology”, Archaeus. Studies in the History of Religions X (2006) 3, pp. 9-46. Neamțu, Mihail, „Liturghia Bisericii: sinteză eshatologică”, prefață la André Scrima, Biserica liturgică, Editura Humanitas, București, 2005, pp. 5-15. Neamțu, Mihail, „Liturgical Orality and Textualist Oblivion. Printing the Scriptures into Romanian (16th-18th century)”, in Nadia Al-Bagdadi (ed.), Sacred Texts and Print Culture. The Case of Qu’ran
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 104. footnote>. Sfânta Euharistie este Taină a Luminii, în care creștinul primește pe Hristos - Lumina lumii. Euharistia este văzută ca împărtășire de lumină, intrare în lumină și socotește împărtășirea cu Hristos unire mistică și Paște eshatologic<footnote Sf. Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice, Discursul 14, p. 381. footnote>. Dacă Sfântul Botez este început al luminării, Pocăința și Euharistia sunt o reactualizare a luminii și o sălășluire a ei în om. Împărtășirea cu trupul Domnului este
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
baza învățăturilor sale. Prin faptul că, în opera sa, Cassian pune un mare accent pe fericire se dovedește influența lui Evagrie la care frecvent apare expresia ,,fericit cel care...” și ideea că ,,scopul omului este fericirea”. Fericirea are o orientare eshatologică în teologia monahală a lui Cassian. Temele majore prezente în scrierile sale sunt legate de fericire precum: curăția inimii, curăția vieții și a inimii, castitatea, singurătatea și liniștea îngerească a anahoretului”. Acest fel de fericire poate începe din viața aceasta
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Cassian. El numește sfârșitul monahului - fericire, iar contemplația o pregătește și o anticipă. În scrierile sale, Cassian folosește de mai bine de 60 de ori cuvântul fericire și-i atribuie în general sensul de răsplată ultimă. Fericirea are o orientare eshatologică în teologia monahală a lui Cassian.Acest fel de fericire poate începe din viața aceasta pământească, însă ajunge la împlinire doar în cer. Castitatea devine, la Cassian, simbol al curăției inimii, posibilă doar ca dovadă a lucrării harului lui Dumnezeu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cuprinde în mod obligatoriu complimentele și politețea obișnuită: „respectata și întru Hristos, preadistinsa Doamnă”. Ea trece apoi pe neobservate la amintirea unui doliu, la care a dus groaznica realitate socială și politică a zilei. Critica este proiectată pe un fundal eshatologic, prin folosirea unor citate biblice: „Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, vânzători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Amintiri) confirmă primatul materialității ca trăsătură esențială a universului monastic definit de Stănoiu. Consecința directă a unui asemenea accent axiologic este sentimentul valorizării superlative a lumii de aici și căutarea împlinirii hic et nunc. Aceste date aruncă în derizoriu orizontul eshatologic în care, prin proiectul ei fundamental, instituția mănăstirii e ancorată. Departe de a fi o împărăție a spiritului, aici se face apologia exteriorului și a libertăților sale. O anchetă, Păcăința starețului, Dragoste și smerenie, Jalba cuviosului Pitirim, Amintiri din mănăstire
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fatalități a modernității noastre, și căreia noi nu-i cunoaștem decât latura deprimată, din care americanii au făcut un eveniment, care este, poate, într-adevăr, evenimentul sfârșitului istoriei" (Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, p. 70). 505 Vidich decriptează chiar o tentă eshatologică în comparația întreprinsă de Baudrillard "Cartea este scrisă într-o tonalitate eshatologică ce se referă la un dezastru iminent atribuibil Statelor Unite, drept nucleu canceros pentru întreaga lume civilizată" (Arthur Vidich, "Baudrillard's America: Lost in the Ultimate Simulacrum", p. 136
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
deprimată, din care americanii au făcut un eveniment, care este, poate, într-adevăr, evenimentul sfârșitului istoriei" (Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, p. 70). 505 Vidich decriptează chiar o tentă eshatologică în comparația întreprinsă de Baudrillard "Cartea este scrisă într-o tonalitate eshatologică ce se referă la un dezastru iminent atribuibil Statelor Unite, drept nucleu canceros pentru întreaga lume civilizată" (Arthur Vidich, "Baudrillard's America: Lost in the Ultimate Simulacrum", p. 136). 506 Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, p. 58. 507 A se vedea Jean
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe acesta cu unele personaje caracterizate prin calități deosebite: coborîre În infern, inițiere, extaz, transă șamanică, eshatologie arată că Zamolxis aparține acestui mediu religios și cultural propriu tracilor și populațiilor Înrudite balcanice. Cultul lui Zamolxis era centrat pe o experiență eshatologică pentru că era susceptibilă de a asigura o postexistență fericită inițiatului Într-o lume de dincolo, de tip paradisiac. Rituri de inițiere și practici magico-rituale Într-unul dintre eseurile sale de istorie religioasă, Mircea Eliade, preluând elemente de la Strabon, spune că
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
de rezistență, de opoziție moderată, îl constituie adaptarea Bisericii, în calitatea ei de societate umană, la stat, în funcție de evoluția istorică și de regimurile sociale, după cum remarca Antonie Plămădeală: ,, Dat fiind faptul că Împărăția lui Hristos este de natură spirituală și eshatologică, Biserica Ortodoxă nu s-a confruntat niciodată cu o ideologie oarecare sau cu un regim politic sau sistem, oricare ar fi fost el. Cu siguranță, structurile sociale și regimurile politice ale epocii nu-i sunt indiferente, pentru că ea s-a
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]