2,011 matches
-
Acvila Baldovin). În ceea ce privește intepretarea numelui propriu din textul literar din perspectiva etimologiei sale, pertinența demersului se justifică prin intenționalitatea operei, "dacă discursul sugerează, din vreo perspectivă anume, necesitatea explorării etimologice"181. De aceea, nu se poate pune semnul egalității între etimologia unui nume și conotațiile lui care reprezintă "fie ceea ce aduce numele din alte contexte, fie ceea ce sugerează contextul în care tocmai se discută. Încărcătura culturală (mitologică, religioasă, istorică etc.) poate fi mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, în funcție de contextele traversate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nou, fără greutate literară"182. Trasarea jaloanelor unei poetici a numelui propriu, o onoma-poetică pornește de la următoarele premise și are în vedere analizele făcute romanelor românești: rolul fundamental al contextului în procesul de semnificare a antroponimului, relevanța numelui în funcție de semantismul/ etimologia sa, expresivitatea sonoră, frecvența, relația cu întregul sistem onomastic al operei (absența nominală poate avea frecvent o semnificație contextuală), posibilitatea de a vorbi de propriul idiom onomastic al fiecărui scriitor (marii scriitori au conștiința rolului jucat de onomastică și îi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mituri, pentru a fi inaccesibilă profanilor; Newton credea că adevăratele secrete se găsesc camuflate în textele ezoterice 69. În elementele marginale se păstrează adevăruri fundamentale: superstiția - în înțelesul etimologic, super stat, "ceea ce stă deasupra", ceea ce rămâne, se păstrează 70. "Uneori etimologiile pot salva un cuvânt restaurându-i sensul inițial", sensul nobil al cuvântului superstiție fiind acela de idee sau de ritual care "rămâne deasupra" istoriei, vreme nu de o generație sau două, ci "stă deasupra timpului", ca o normă etern valabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de a fi în lume"9; trimiterea este, după cum afirmă Matei Călinescu, la personajul de basm Ileana Cosânzeana, pe care o relaționează cu sărbătoarea folclorică a Sânzienelor, în derivare etimologică Sancta Diana 10. Numele este recurent în proza scriitorului, iar etimologia lui l-a interesat, se pare, pe savant, de vreme o analizează în volumul al treilea din Istoria sa: numele zeiței Diana a devenit în românește zâna, prin varianta intermediară, dziana; un derivat este zânatec, cu sensul de zăpăcit, nebun
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de zâne). Ipoteza etimologică a lui Eliade se bazează pe importanța cultului Dianei: "Sânzienele, zâne mai degrabă binevoitoare, au împrumutat numele lor importantei sărbători creștine a sfântului Ioan Botezătorul"11. Am considerat necesar apelul la lingviști pentru a lămuri acestă etimologie. Dacă pentru lexemul zână, există părerea unanimă că provine din Diana 12, cu privire la numele Sânzienelor etimonurile au variat între Sanctae Dianae și Sanctus Johannes (Sextil Pușcariu stabilește etimonul Diana, pentru cuvântul zână, în schimb, în numele sărbătorii, cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Dianae și Sanctus Johannes (Sextil Pușcariu stabilește etimonul Diana, pentru cuvântul zână, în schimb, în numele sărbătorii, cel de-al doilea element de compunere este Johannes 13; Al. Rosetti consideră varianta corectă "Sanctus Johannes, cu un singular refăcut, Sânziană"14, deși etimologia cuvântului zână o notează ca fiind din lat. Diana 15, arătând și modificările fonetice care au condus la această formă 16; interpretarea din lat. sanctus dies Iohannis este recunoscută și de Al. Graur 17. Despre etimologia cuvântului Sânziană, un singular
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
refăcut, Sânziană"14, deși etimologia cuvântului zână o notează ca fiind din lat. Diana 15, arătând și modificările fonetice care au condus la această formă 16; interpretarea din lat. sanctus dies Iohannis este recunoscută și de Al. Graur 17. Despre etimologia cuvântului Sânziană, un singular refăcut după Sânziene, vorbește și Marius Sala, atribuindu-i originea din Sanctus Iohannes (varianta intermediară, Sândziană)18. O altă ipoteză etimologică este cea a lui Vasile Pârvan care preia de la Sextil Pușcariu etimonul Diana pentru Zâna
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Sanctus Iohannes. În aceeași variantă de interpretare, Mihai Vinereanu 22 consideră cuvântul Sânziană o formă compusă din sân- (*saln-, *seln-) și *diena (zeiță, zână), care a trecut prin formele mai vechi *Saldiena și * Sandiena, "zeița soarelui". Autorul stabilește legătura între etimologia cuvântului și celebrarea sărbătorii în perioada solstițiului de vară, când soarele se află în deplinătatea forței lui. Punctul de plecare în elaborarea teoriei îl reprezintă lucrarea Anei Radu Chelariu, Metafora metaforei (studiu de mitologie comparată) care asociază formele Sânziana, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și cântece bătrânești este o metaforizare a lunii 25. (În zona Olteniei, are înțeles și de Drăgaică, "Drăgaicele sunt un fel de Șoimane, Rusalii sau Sfinte care opăcesc pe oameni"26). Victor Kernabach face distincția între Ileana Cosânzeana (a cărei etimologie incertă o găsește în cosângeana) sau Ileana Simziana, personaj feminin al basmelor mitologice românești, considerată zână, fecioară sapiențială, zână htonică și Iana Sânziana, divinitate selenară, sora-iubită a Soarelui de care fuge27. Mai plauzibilă apare ipoteza lui Romulus Vulcănescu care trece
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și relativizează distincția foarte fermă între zână htonică (Ileana Cosânzeana) și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32, având în vedere că Diana este zeitate cinegetică și lunară deopotrivă. De altfel, interpretarea lui Kernbach nu se susține etimologic, deoarece Cosânzeana își are etimologia în sânziana (zeița Soarelui)33 și nu în cosângeana, etimologie pe care și autorul o consideră incertă 34. În acest sens, Ivan Evseev are în vedere o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32, având în vedere că Diana este zeitate cinegetică și lunară deopotrivă. De altfel, interpretarea lui Kernbach nu se susține etimologic, deoarece Cosânzeana își are etimologia în sânziana (zeița Soarelui)33 și nu în cosângeana, etimologie pe care și autorul o consideră incertă 34. În acest sens, Ivan Evseev are în vedere o interpretare lingvistică și mitologică, drum care duce la solstițiul de vară și la mitologia florii de sânziană și evidențiază evoluția "de la o divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Numele miresei lui Andronic a fost interpretat ca "semnificativ"178 de către Ștefan Borbély, fiind o sugestie a provenienței divine: Dorina provine din Doru, derivat din Theos doron (Theodor) = "darul lui Dumnezeu", pe de o parte, iar pe de alta, urmând etimologia românească, sugerează dorul, tânjirea (interpretat în legătură cu suferința Sophiei din complexul gnostic). Analizând romanul din perspectiva scenariului gnostic, Ștefan Borbely observă trei identități ale Dorinei: Dorina terestră care se pregătește de nuntă cu căpitanul Manuilă (ipostază în care este vie), Dorina
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
putea să semnifice că lucrurile se întâmplă, că Istoria există numai pentru a-i obliga pe oameni să le înțeleagă"339. Este și motivul pentru care nuvela începe cu formula: " Se întâmplă tot felul de lucruri"340. O analiză a etimologiei cuvântului (considerat un derivat din lat. *templăre, de la templum, spațiu în formă de pătrat, desenat ideal pe cer de către augur; contemplor, cuvânt din limbajul augurilor, însemna "a privi în acel templum" - de aici contemplare -, iar zborul păsărilor care intrau în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
alături de altele ca melancolia, neliniștea, uitarea), în directă relație cu obiectul sacru la care se referă povestea 486. Lăcrămioara Berechet echivala strada care găzduiește întâlnirile cu substitutul său ezoteric, cale, și pe Bătrânul Fărâmă cu Învățătorul, Inițiatul căii mantice, refăcând etimologia substantivului propriu, Mântuleasa, din grecescul mantike, artă a divinației, mantică; în acest sens, "Fărâmă este cel care cunoaște semnele ascunse ale timpului, este hermeneutul semnelor vremii și al marelui text"487. În această geografie mitică, toponimul este sub semnul solarității
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
da Maria, Hildegard, Marina, Irina - Logodnice, Străine care-și asumă rolul de Îngeri călăuzitori spre moarte) are loc în finalul nuvelei; tot parcursul infernului până la întâlnirea cu Îngerul Morții este al unuia "ce făr-a fi murit" străbate "împărăția celor morți". Etimologia cuvântului românesc înger 551 este din lat. angelus, la rândul său, împrumutat din greacă, ángelos. Semnificația de "trimis, sol" din literatura greacă precreștină este în relație cu zeități ale infernului, el fiind și protector al morților. În Vechiul Testament, cuvântul ángelos
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
posibilă, "semnul celor aleși"). Despre simbolismul pelerinei s-a spus că evidențiază asocierile ezoterice produse de imagistica îmbrăcămintei (care acoperă, apără, ascunde), acestea amplificând senzația de mister a unei povești care conține mesaje codificate și comunicări apocrife. În acest sens, etimologia cuvântului (fr. pèlerine, veșmânt purtat de un pelerin) care indică o dezvăluire (scopul călătoriei întreprinse de pelerin), și apartenența la uniforma militară (care indică un rang, făcându-l recognoscibil pe purtător) sunt în spiritul coincidenței simbolice, ascunderii-dezvăluirii, relației sacru-profan724. Matei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care este fără noimă 733. Mesajul "subversiv" care este transmis prin intermediul ziarelor "Scânteia" pare similar celui din romanele Graalului, mesaj despre care în Istoria... sa, Eliade afirma că avea scopul trezirii cititorului, după modelul fixat mai târziu de Dante 734. Etimologia termenului graal (cupă, vază, crater) din vocabula greacă krater explică "funcția răscumpărătoare a Graalului": "Dumnezeu a umplut cu înțelegere un crater mare, pe care l-a trimis pe pământ și a tocmit un crainic care să strige oamenilor aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Vevey: Strălucitoarea, Veselia și Bucuria sau Înfloritoarea 769 (Thalia) echivalează sinonimic grația (lat. gratus, corespunzând cuvântului grecesc cháris - românescul har - lucrul sau ființa aducătoare de bucurie, substantivul latinesc capătă sensul de "dar divin" - în românește "grație divină"770). Imaginea și etimologia coincid ca sens: ca și cele trei vile de la Vevey, sunt trei și totuși una. Camuflată, grația se regăsește în desacralizatele, maculatele corole, impudica Euphorbia și în fiola cu aconitină (referința la Goethe pe care o vom mai întâlni și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
soare). Este interesant cum teoriile lingvistice și istorice demonstrează (Vasile Pârvan) sau vin să confirme (Mihai Vinereanu, Christian Ionescu, E. Lozovan) ipoteza etimologică a lui Eliade din Istoria credințelor și a ideilor religioase, faptul că sărbătoarea Sânzienelor care își revendică etimologia de la latinescul Sanctae Dianae, a împrumutat numele sărbătorii creștine a Sfântului Ioan Botezătorul (Sanctus Dies Iohannis) cu care se suprapun aceste datini străvechi. Matei Călinescu care respinge derivarea etimologică a lexemului Sânziene din Sanctus Johannes, utilizează mitologia solstițială, stabilind corespondențe
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Sanctae Dianae, a împrumutat numele sărbătorii creștine a Sfântului Ioan Botezătorul (Sanctus Dies Iohannis) cu care se suprapun aceste datini străvechi. Matei Călinescu care respinge derivarea etimologică a lexemului Sânziene din Sanctus Johannes, utilizează mitologia solstițială, stabilind corespondențe la nivelul etimologiei numelor, în Noaptea de Sânziene (din perspectiva mitologiei solstițiului, Sabinei Fânaru interpretează numele patronilor grădinilor de vară - Iancu și Enache - în care cântă Leana). Relația pe care o stabilește numele personajului feminin, Ileana, cu acest timp sacru face posibilă extinderea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de vedere al unei narațiuni care reeditează funcția mitului de a funda lumi paralele) ca mit ("fiecare nume de persoană își are istoria proprie") al unui personaj-mit ("avea și el istoria lui") în sensul pe care C. Noica îl dă etimologiilor platoniciene, înzestrate cu aceeași funcție pe care o au miturile. Motivarea se realizează prin legătura creată între suma de descripții care fixează caracterul personajului, de-a lungul operei, și monemele interne ale semnului. Chiar dacă numele nu corespunde unei intenții declarate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
p. 221. 9 Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Editura Humanitas, București, 1997, p. 357 (nota nr. 2). 10 Matei Călinescu, op. cit., p. 64, nota 26; Pentru lexemul Sânziene, deși are în vedere demonstrațiile filologice care stabilesc etimonul sanctus dies Johannis, stabilește etimologia în legătură cu lat. Diana (>zâna), zeiță a fertilității, deoarece sensul cuvântului românesc este necreștin, iar Sânzienele sunt zâne al căror rol este strâns legat de mitologia erosului (p. 107); despre acest nume, ca "ipostază degradată, camuflată în profan a numelui mitic
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui Dionysos, Leneienele. 11 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, III, De la Mahomed la epoca Reformelor, Editura Științifică, București, 1991, p. 23, nota nr. 38. 12 Eugen Lozovan, în Dacia sacra, Saeculum I. O., București, 1998, p. 47, indică etimologia dată de către Dimitrie Cantemir, în secolul al XVIII-lea, în Descriptio Moldaviae: "Dzina, quam uocem a Dianae denominatione deductam suspicaris". 13 Sextil Pușcariu, Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element, Heidelberg, Carl Winter's Universitätsbuchhandlung, 1905, p. 145: "hlg
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Sprache. I. Lateinisches Element, Heidelberg, Carl Winter's Universitätsbuchhandlung, 1905, p. 145: "hlg. Johannes" (häufig als Familienname), neben Sînziéne, "hlg. Johannes" (24. Juni), letzteres auch als Pflanzenname: sînziéne, sînzuiéne "Johanniskraut", villeicht auch im Namen der Märchengestalt: (Ileana) Sînziána, Cosînziána". Despre etimologia cuvântului zână, p. 181: "zină (zînă) sf [ar. dzînă, mgl. zonă] "Fee (Märchengestalt)" < Diana, -am." 14 Al. Rosetti, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, Editura pentru Literatură, [s.l.], 1968, p. 138. 15 Ibidem, p. 395. 16
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
torță", "făclie, numele protagonistei a fost interpretat ca "femeia-lumină" (Sabina Fânaru, op. cit., p. 222.). 37 Matei Călinescu, op. cit., p. 64; termenul semnificativ este folosit și în legătură cu numele principalelor personaje din Noaptea de Sânziene: Ioana, Ileana, Ștefan (op. cit., p. 107), iar etimologia solstițiului este considerată relevantă. De asemenea, în analiza consacrată prozei Pelerina observă plasarea acțiunii într-o perioadă a anului de o importanță cardinală în mitologia dragostei, solstițiul de vară (p. 156). 38 Pentru Ștefan Borbély, sensul dobândirii un nou nume
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]