1,566 matches
-
cu ceea ce am, însă o parte din mine vrea mai mult. După ce Majestatea Sa pleacă peste noapte, nu mă pot împiedica să nu mi-l închipui cu femeile lui chieneze - în mod sigur ele execută trucuri mai bune decât dansul evantaiului. Devin nefericită încercând să înțeleg de ce nu mai e atras de mine. Poate din cauza faptului că mi s-a schimbat forma corpului? Ochii roșii? Sânii măriți de lapte? De ce evită să vină în patul meu? An-te-hai se străduiește să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de aur și unul de argint, o ghicitoare, o sabie în miniatură, o sticluță de băutură, o cheie de aur, zaruri din fildeș, o tabacheră de argint, un bici din piele, un vas de ceramică albastră pictat cu peisaje, un evantai antic cu un poem scris de un poet celebru din dinastia Ming, un ac de păr din jad verde cu fluturi sculptați, un cercel în formă de pagodă și un bujor roz. Copilul mi-a fost luat de dimineață, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
între Hsien Feng și prințul Kung. Avem motive serioase să credem că Su Shun l-a manipulat pe împărat în ultimele sale zile. La vorbele mele, Su Shun țâșnește de pe scaun. Lovește cu pumnul cea mai apropiată coloană și rupe evantaiul pe care îl ține: — Aș vrea ca împăratul Hsien Feng să te fi îngropat cu el! urlă el la mine. Ai înșelat Curtea și ai exploatat bunătatea și vulnerabilitatea împărătesei Nuharoo. I-am promis Răposatei Sale Majestăți să fac dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se rostogolesc la locurile lor. În clipa în care apar în fața mulțimii, miniștrii se aruncă în genunchi și se lovesc nebunește cu frunțile de pământ. Îmi aclamă numele la unison. Mii de oameni se întind în depărtare ca un uriaș evantai lung de o jumătate de milă. Mi-au interpretat greșit efortul de a rămâne înăuntru, drept un gest de loialitate față de Majestatea Sa, împăratul Hsien Feng. Sunt scăldați în admirația pentru virtutea mea. O singură persoană nu a îngenuncheat. Stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Mi-am adus aminte că citisem asta undeva și, căutînd să mă liniștesc, am adormit din nou. Deșteptat în lăuntrul meu, m-am pomenit deodată într-un vîrtej de oameni negri care se roteau ca o sfîrlează. Se desfăceau în evantai, lăsînd să curgă printre dînșii rîuri de femei ce ondulau în curbe luminoase. Din umbra unui cort liliachiu țîșni, fragilă și slabă, Sulamita. Era Aneta Gărgăun în chipul unei fetișcane cu fruntea albă sub cocul albăstrui și buzele răsfrînte. Ridicînd
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
am luat de piciorușe și l-am azvârlit printre cartofi. Abia mai târziu, seara, Înainte să adorm, am plâns, amintindu-mi de ochișorii puiului. Cotrobăiam În geanta mamei până găseam portofelul vișiniu pe care era pictată o chinezoaică ascunsă după evantai. Luam (furam, adică) din el mărunțeii care Îmi lipseau și o tuleam iarăși către atelierul plin de minuni al meșterului făurar. Așa eram eu pe atunci și nu m-am schimbat: prost. Titel ăsta nu doar mi-a vândut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căscat gurile când, printre aburii unui ceaun din șopronul lui Titel, Mișu a scos trei sute și ni le-a fluturat În față... Își Înfipsese o mână În șold, legăna din fund ca o cucoană fandosită și-și făcea vânt cu evantaiul de bani. Titel, fiind măgădan mare față de noi, s-a cam speriat și l-a Îndemnat pe Mișu cel peltic să pună totul Înapoi În tolba lui tată-său, care la ora aia Își dormea somnul de după-amiază pricinuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să schimbe vorba, Începu să se intereseze de viața artistică: „Și cum merge treaba? Șarpele mai trăiește, doamna mai are alea lucitoare pentru urcat pe scenă?”. „Merge, nu mă plâng. Noi, artiștii (ochii i se lipiseră de sutele răspândite În evantai pe măsuță, lângă cele două pahare cu vin, carafă și scrumieră) avem alte vederi decât cei care stau numai Într-un loc. Vedem multe, trăim multe, Întâlnim lume și obiceiuri fel de fel. Ceea ce unor oameni așezați ca dumneavoastră vi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
priveau fix nu aveau deloc chef de râs. Mitsuhide observă - poate, speria inconștient de ceva - căci Nobunaga se ridică deodată în picioare. — Ia ascultă, Cap de Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor, întocmai ca o sabie. Nu știu ce-am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn ale verandei răsunetul unei bufnituri, până și generalii care nu voiseră să privească făptura jalnică a lui Mitsuhide își întoarseră acum privirile într-acolo, cu o tresărire. Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă. De fiecare dată când bietul om se chinuia să ridice capul pentru a spune ceva, Nobunaga i-l smucea în jos, lovindu-l de balustrada verandei. — Ce ziceai? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aș dori să execut un dans final. Apoi, întorcându-se spre însoțitorii săi, întrebă: — N-avem tobă, dar n-ați vrea voi să bateți din palme ritmul și să cântați din gură? Muneharu se ridică în bărcuță și deschise un evantai alb. În timp ce se mișca în ritmul bătăilor din palme, barca se legăna ușor, stârnind mici valuri. Mosuke nu mai suportă să-l privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai înalt rang. Chiar atunci, un strigăt de salut intră odată cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici jumătate de leghe. Stabilind Onbozuka drept punctul focal al întregii sale forțe și folosind Castelul Shoryuji ca bază de aprovizionare, Mitsuhide își desfășură trupele în linie, de la Râul Yodo în sud-vest până la Râul Enmyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când toate unitățile din avangardă ajunseră pe poziții, era aproape dimineață, iar conturul prelung al Râului Yodo începea să devină vizibil. Dintr-o dată, dinspre Tennozan, se auziră ecourile unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi. Doi paji ridicară evantaie mari și începură să-l răcorească. Când transpirația i se uscă, începu să-l mănânce trupul. — Katsutoshi, freacă-mă mai tare, se agită el. Mult mai tare. Băiatul încă nu avea decât cincisprezece ani. Era destul de înduioșător să-l vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să înainteze, încet. Apoi, frontul coloanei schimbă direcția și, cotind pe drum, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și putea stăpâni zâmbetul. — Mie? A sosit să-mi ureze bun venit mie? continuă să mormăie Katsuie în sinea lui. — Mai întâi, aruncați o privire scrisorii, stăpâne, îi ceru Hanshichiro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
locurile cât de cât mai înălțate. — Ei bine, se pare că Shibata Katsuie are în vedere o campanie lungă. Hideyoshi găsise răspunsul. Inamicul construia fortificații în capătul de miazăzi al taberei principale. Toată desfășurarea combativă, care se întindea ca un evantai dinspre armata principală, fusese poziționată cu mare grijă. Nu se vedea nici un semn de pregătiri pentru un atac-surpriză. Hideyoshi ghici planul inamicului. În două vorbe, Katsuie intenționa să-l țină imobilizat pe loc, pentru a le lăsa timp aliaților săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist. Legând șnurul evantaiului de comandant de sabia pe care o purta, începu să urce spre vârful turnului. Pajii îl împinseră din spate și se formă un fel de scară umană. — E primejdios, stăpâne. — N-aveți nevoie de o scară? Oamenii de jos îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se odihni, pentru prima oară de când plecase din Ogaki. Îl însoțeau două mii de soldați. Mătasea de culoarea prunei a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar în acea îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, între a doua jumătate a Orei Mistrețului și prima jumătate din Ora Șobolanului. Hachigamine se afla la răsărit de Shizugatake. În timpul serii, Genba adusese acolo un singur batalion. Planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ul, sosea și următorul mesaj: — Luați-vă rămas bun după pofta inimii. Recitarea de poezii n-ar fi deloc nepotrivită. Din foișoare se auzeau cântece, iar glasurile voioase umpleau sala. Chiar și în fața lui Katsuie, se bătea în tamburine, iar evantaiele argintii ale dansatoarelor trasau, prin aer, linii elegante. — Demult, Seniorul Nobunaga se ridica și dansa la cea mai mică provocare și încerca să mă silească și pe mine să fac același lucru, dar mie mi-era întotdeauna rușine de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tot viitorul în față, dar acum, singura lui nădejde era o moarte nobilă. Sake-ul circula pe la toți. Se consuma ceașcă după ceașcă și multe butoaie fură golite pe parcursul nopții. Răsunau cântece în acompaniament de tobe, aveau loc dansuri cu evantaie de argint, se auzeau strigăte vesele și râsete, dar nimic din tot ceea ce făceau nu putea să înlăture atmosfera de tristețe. Din timp în timp, o tăcere de gheață și fumul negru emanat, în noapte, de pâlpâirea lămpilor, dezvăluiau, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea noastră s-a încheiat aici. Adunându-și trupele, Kyutaro începu rapid retragerea. În acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fost nimicită complet. Pe colină se stârni, dintr-o dată, un freamăt de mișcare, urmat de zarva comenzilor nervoase și de sunetele soldaților care coborau, în fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]