4,693 matches
-
prostiei profund interesată în a avea cât mai mult, aforismele de față poartă pecetea etică, au drept scop a găsi și fixa claritatea și distincția normativă a actului uman, a cărui normalitate și criteriu totodatătinde spre Ideal. În acest demers, evocarea înseamnă să treci dincolo de amnezia ecoului; cu vocația de a fi semen, să surprinzi coerența de cristal a răspunsului din chiar propria lui întrebare (de felul: „Ce înseamnă azi să fii om?” ori „Unde se îndreaptă omenirea?”); cu virtuozitatea înțelegerii
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
se înșiră într-un almanah cu scene de teatru, de viață, de mică mahala visînd la procopsire. Există și o a treia parte, aceea a destul de obișnuitelor, la reeditări, aprecieri critice. De citit, ca o cărticică în sine, e tripla evocare, a lui Mușatescu și a altora, făcută de N. Carandino, Șerban Cioculescu și Sergiu Dan. O rotondă. Atmosfera studenției cu bani puțini, dar jucată bine, aerul Capșei de altădată, cu spusa lui Napoleon "lasă-i pe complotiști, supraveghează cafenelele", figura
Poetic și prozaic by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9482_a_10807]
-
îi pune în cale, scriind despre altădată, o melancolie albă. Ceea ce nu va să zică fără dealuri și văi afective, ci doar clară și blîndă, ca portretul bunicii. Dedicată lui Grigore Tăușan "Petronius" (filosof), bunul și vechiul meu prieten, alintarea începe cu evocări. Prima piesă e un potpuriu cu animale. Un profesor genevez publică un articol despre inteligența animalelor, pătruns de multe îndoieli. Lucrul îi dă, scriitorului care-l citește, prilej să caute în sertarul cu jivine. De la amintiri impersonale, ca acelea despre
Alintări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9508_a_10833]
-
-și va înveli morții, discret recviem la despărțirea de ei. În acest fel, cuvântul scris își va lua revanșa față de cuvântul nerostit în toate ocaziile ratate, acum recuperate prin forța amintirii. Dincolo de viața lor anonim și rapid consumată, va rămâne evocarea ei, mai durabilă și mai iradiantă, prin forța și frumusețea cuvântului scris. Totuși, nu-l cunosc. Nu știu nimic despre el. Sau atât de puțin. Și pe urmă, se îndepărtează. Timpul se consumă. Se micșorează. Când a murit, tata avea
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
nu doar foarte numeroase personalități politice și culturale, ci și oameni necunoscuți, veniți dintr-un "sentiment obscur de reparație ș...ț Mihail Sebastian își primea acum, de la contemporanii săi, toată emoționanta stimă pe care o meritase în timpul vieții". l Din evocările îndurerate apărute în majoritatea publicațiilor bucureștene, din ultimele zile ale lui mai și pînă în iulie 1945, se alcătuiește un portret viu și complex al omului Sebastian, dincolo de convenționalele elogii funebre, așa cum fusese cunoscut de prieteni și colegi în diferite
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9534_a_10859]
-
ideea că proza analizată se prevalează de elemente de ordin "metatextual", prin care scriitorul interbelic i-a anticipat "pe textualiștii de mai târziu". Tot astfel, în viziunea exegetului, o nuvelă precum Bunica se pregătește să moară ar releva, prin tematică (evocarea copilăriei), filiația dintre proza lui A. Holban și cea a lui I. Creangă și M. Sadoveanu. Desigur, la fel de bine apropierea se putea face și înspre lumea lui Marcel Proust, un autor căruia scriitorul nostru nu ascundea că îi este dator
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
cu manivelă", cum îi plăcea chiar scriitorului - cu modestie - să spună, ci "o operă singulară în literatura română" (p. 86), prin abordarea fără menajamente a unei tematici care până la el - prin Slavici, Sadoveanu și alții - făcuse mai mult obiectul unor evocări mitologizant-pioase (viața publică și privată a slujitorilor școlii). Criticul merge mai departe și avansează, în acest context, ideea că Parada dascălilor descinde din proza lui Urmuz (prin parodie și umor ironic), anticipându-l totodată pe Mircea Horia Simionescu, în speță
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
volumul de față răsfiră scene și teme care au legătură, într-un mod mai direct sau mai vag, cu viața autorului-personaj. Nu apare un fir cronologic, urmat etapă cu etapă, într-o încercare de organizare a materialului. Multe pagini de evocări par să fi fost scrise pentru a fi publicate, cu anumite prilejuri, în reviste. Iar autorul le inserează cu această ocazie editorială într-un cuprins mai generos. Comentariile lui asupra spiritului german, de pildă, fac parte dintr-un cu totul
Sfârșit de partidă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8029_a_9354]
-
lui Vlad Georgescu) merită o atenție aparte. E una dintre puținele descrieri din interior, fără colportaj ieftin, senzaționalist, fără bârfă dâmbovițeană. Gelu Ionescu are ceva nemțesc în modul riguros de a aborda un subiect, oricât de personal ar fi acesta. Evocările nu sunt amprentate și distorsionate de afectivitate, nici măcar de fireasca nostalgie a exilatului ce devine septuagenar. Reflecția nu e niciodată suspendată, amânată, ci inclusă în actul și registrul rememorării. Autorul nu se grăbește să dea verdicte, însă după analiza atentă
Sfârșit de partidă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8029_a_9354]
-
Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: ... 1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 al. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri; 2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare; 3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865 (**republicat**)(*actualizat*) (actualizat până la data de 31 ianuarie 2013*). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106056_a_107385]
-
au transmis prin opera lor mărturii de profundă vibrație afectivă. Alături de aceștia, în ultimele decenii s-a impus o nouă generație de scriitori, cercetători și muzeografi care s-au dedicat cu pasiune și deplină competență relevării trecutului istoric al Brăilei, evocării aspectelor monumentale și pitorești ale orașului, prezentării contribuțiilor brăilene actuale la evoluția literaturii, culturii, artei și științei românești. Amintim lucrări valoroase și interesante, ca Prezențe brăilene în spiritualitatea românească de Toader Buculei, Brăila în date cronologice 1368-1993 de Gheorghe și
Farmecul Brăilei by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7711_a_9036]
-
cercetării atente a cărților poștale ilustrate care aduc imagini edificatoare asupra particularităților Brăilei dintr-o lungă perioadă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în epoca interbelică și cu conexiuni în contemporaneitate, îndeletnicire circumscrisă în sfera rarisimă a cartofiliei. într-o evocare publicată în România literară nr. 28 din anul 2000 și reprodusă acum în Addenda acestui volum al fostului său coleg de liceu, Gabriel Dimisianu relevă, pe bună dreptate, că "unora li se va părea frivolă această îndeletnicire, perfect încadrabilă categoriei
Farmecul Brăilei by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7711_a_9036]
-
alte locuri de melancolice aduceri-aminte. Trebuie remarcat în mod deosebit că Valeriu Avramescu nu se limitează la simpla reproducere tehnică a cărților poștale ilustrate. într-un stil de autentică finețe intelectuală, autorul comentează sugestiv fiecare imagine, o încadrează într-o evocare de aleasă sensibilitate, reînviind atmosfera de odinioară. O mare atenție acordă Valeriu Avramescu vieții literare și artistice, de amplă reverberație în ambianța brăileană. De pildă, comentarii emoționante sunt consacrate unor brăileni care au dobândit strălucitoare prezența pe multe meridiane ale
Farmecul Brăilei by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7711_a_9036]
-
care autoarea l-a avut ca interlocutor pe Paul Barbăneagră. Este cel care pune cel mai pregnant în evidență raportul dintre sacru și lumea contemporană (de la Paul Barbăneagră împrumută autoarea formula "californizarea culturii"). În plus, cineastul oferă o extrem de intersantă evocare a bunului său prieten Mircea Eliade. Portretul savantului este foarte nuanțat și realist (edificatoare este crisparea produsă în familia savantului în clipa în care cineastul a pus o candidă întrebare despre substanța religioasă a lui Corneliu Zelea Codreanu). Realmente citind
Dilemele omului (post)modern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8167_a_9492]
-
Arșavir Acterian se pare că a funcționat și teama de a nu-i fi găsite în jurnale reflecții aducătoare de noi represiuni. Îndeosebi după 1958 și apoi după 1966, notațiile sale sunt tot mai "cuminți", limitându-se la lecturi, la evocarea unor prieteni, la contemplarea propriei senectuți. Curios este că în prima parte a jurnalelor, deci până în 1945, nu apare niciodată vreo referire la Jeni. Ea, în schimb, în jurnalul ei, îl evocă mereu cu tandrețe și ironie - îi zice "Aiurilă
Arșavir, omul lui Dumnezeu by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8193_a_9518]
-
a desfășurat viața lor după 1946, când au aterizat la Bari, aflăm din corespondența pe care au purtat-o ani în șir, din a doua parte a cărții, Scrieri din exil, ca și din alte surse și în special din evocarea Corneliei Pillat, cumnata Piei, în amintirea lui Mihai Fărcășanu. Să urmărim corespondența care a izvorât și din faptul că cei doi soți au fost siliți de condiția lor de refugiați să locuiască destulă vreme în țări diferite. "Corespondența" înseamnă scrisorile
Destinul soților Cosmin by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8205_a_9530]
-
pur și simplu în noroi "în totală apatie și resemnare și acolo au rămas". Cam multă și sinistră experiență de viață pentru o tânără care abia trecuse de vârsta de douăzeci de ani. Chiar dacă nu este nici ea foarte veselă, evocarea Teatrului Barașeum din București este de cu totul altă factură. Invitații de onoare, două dintre actrițele legendare ale teatrului, Rudy Friedman și Agnia Bogoslava, precum și un actor mai tânăr, Nicu Nitai, copil în anii de glorie ai spectacolelor de la Barașeum
Memorie și cultură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9626_a_10951]
-
Într-un târziu a răspuns cineva. - Cine-i acolo? - Agnia, zic. Era Tina Bereșteanu, nevasta lui Bereșteanu, cea care a deschis. - Noi suntem arestați. Domnul e un agent. Ne ducem în Transnistria. Mâine nu venim la premieră" (p. 100). Pe lângă evocarea instituțiilor evreilor din România (teatru, școli etc.) întâlnirile de la Cercul Cultural de la Ierusalim au fost dedicate omagierii unor importanți scriitori evrei originari din România sau prezentării cărților diverșilor scriitori români aflați la Ierusalim. Publicul de la Cinematecă a avut șansa, în
Memorie și cultură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9626_a_10951]
-
muzeelor comuismului din }ările Baltice, Polonia, Cehia, Ungaria și România. Sighetul - cu cele 50 de săli orânduite cronologic și tematic - a fost socotit cel mai demn de interes, depășindu-le pe celelalte prin sobrietate, prin caracterul științific, prin puterea de evocare. În cadrul celor zece simpozioane organizate între 1993 și 2002 a fost parcursă sistematic istoria celor 45 de ani de comunism (textele comunicărilor, reproduse în volume, însumând 18.000 de pagini). În aceste condiții, în mod firesc, memorialul a devenit și
Tineri frumoși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9697_a_11022]
-
invitați, a apărut, de două ori, marele impresar al perioadei interbelice, Gabi Michăilescu. Era insuportabil la privit și ascultat! Era În ultima stare de degradare fizică, arăta cumplit și vorbea ininteligibil!...(o idee uimitoare au avut cei care au realizat evocarea cinematografică: de-a ignora tot ce au scris teatrologii despre Birlic! Nu-i cușer!). Citesc o listă a actorilor cu funcții politice Între anii 1948 și 1989. Sunt omisiuni flagrante, desigur. Cu toate acestea, interesant e că unii dintre cei
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
nerăbdare să vadă reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” (Păpușa). Stăpânid narațiunea și tehnica dialogului, Lidia Vrabie excelează în evocări, aducând în fața cititorului pagini emoționante, în care fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două candele” autoarea atinge înălțimi amețitoare în arta evocării, incitând la meditații profunde asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau, că de lumina lor depindea viața sau moartea noastră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dragoste și nemăsurată nostalgie. Paradoxal însă, ca urmare a radiografierii furtului cinic de inocență, când am devenit un evadat din lumea voioasă și ingenuă de copii, astăzi nu mi rămâne decât să înfierez regimul politic antisocial din trecut, printr-o evocare nuanțată a tristei copilării. Copilăria nu mi-a mai aparținut din noaptea arestării tatei, 10 iunie 1961, când, cu lacrimi de durere, împreună cu mama și surioara, îi imploram pe milițienii și agenții de securitate să nu-l ducă de lângă noi
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mea și de a târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi spunea și povești. Ele mă reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate. Îmi amintesc foarte clar că, încă de mici, când ne culcam unul lângă altul, soția mea și cu mine, în leagănul nostru, un leagăn încăpător cu două locuri, doica ne spunea aceleași povești. Anumite episoade care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]