1,082 matches
-
stăpânilor învâr tindu-și cozile. Petre hotărî să consulte "specialiștii Cooperativei" și chemă, pentru "o reuniune de lucru", pe inginerul Pavelescu și badea Ion. Pe masa mare din fața verandei puseră "documentația". Începură a studia planșă cu planșă. Nu mai conteneau cu exclamațiile de uimire și aprobare. Cei doi specialiști prezentară felicitări "domnișoarei Ana" și conveniră să treacă, la atelierul lui badea Ion, la confecționarea primelor piese după modelele Anei. Inginerul Pavelescu mai spuse că știa la Văleni un meșter sticlar și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
veniți să facă descinderea. Forțele legii și ale ordinii au dat buzna prin toate ușile, fluturând arme, suflând din țignale, agitând lanterne orbitoare unde era deja destulă lumină. Erau o mică armată și au început să scoată tot felul de exclamații de satisfacție descoperind în pivniță figurile noastre dulci, de-o răutate melodramatică. Au început să scoată tot felul de exclamații ca niște copii în jurul pomului de Crăciun. Vreo zece-doisprezece, toți tineri, neprihăniți, cu obrajii ca merele ne-au înconjurat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
agitând lanterne orbitoare unde era deja destulă lumină. Erau o mică armată și au început să scoată tot felul de exclamații de satisfacție descoperind în pivniță figurile noastre dulci, de-o răutate melodramatică. Au început să scoată tot felul de exclamații ca niște copii în jurul pomului de Crăciun. Vreo zece-doisprezece, toți tineri, neprihăniți, cu obrajii ca merele ne-au înconjurat pe Resi, pe Kraft-Potapov și pe mine, mi-au luat Luger-ul și după felul cum ne-au căutat de alte arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de recitativ”. Este anticiparea vocii umane care se reunește pentru prima oară în Simfonie cu ansamblul instrumental. Recitativul este urmat de revenirea sunetelor furtunoase de la început, după care, în mișcarea allegro ma non troppo, apar amintirile îndepărtate ale începutului Simfoniei. Exclamațiile patetice ale recitativului se ivesc din nou. Ele sunt brăzdate apoi de o fugitivă reamintire a scherzo-ului și a melodiei cantabile de la începutul părții a treia. Tema principală a finalului începe să se contureze. Ea se înfiripă la instrument
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
în perioadele scurte de inundații masive), pe o pantă de 27 de grade, până la câțiva metri sub vârf, la stația Peak Tower. Tras prin junglă la o asemenea înclinație și depășind treptat o serie de zgârie-nori, auzi în toate limbile exclamațiile de admirație și de teamă ale turiștilor. Dacă se rupe cablul, ce facem? A spus îngrijorată o franțuzoaică. De asemenea, mai poți alege autobuzul sau mersul pe jos pe cărările special construite pentru pietoni, unde te poți întâlni și cu
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
fată și pentru întîia oară, luând act de izbucnirea unei simțiri până atunci latente, încercă și acul geloziei, văzând cum Otilia generalizează tratamentul. Zarurile zornăiau pe masă între cele patru capete strânse în jurul luminii de lampă. Jucătorii emiteau numai scurte exclamații tehnice, moș Costache râdea doar în favoarea câștigătorului, iar Aurica privea nemișcată cu fața între palme, aruncând câte o ochire și la Felix. În fața bătrânului se afla o chesea de tutun, din care acesta apuca mereu, făcând țigări de mână, pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trase din ea așezîndu-se pe marginea scaunului musafirului. Centrul odăii se umplu din nou de fum proaspăt, gros, care, trecând din lumină în umbră, semăna cu norii repezi ai unei furtuni. Cei patru începură să joace, scoțând scurte G. Călinescu exclamații, necunoscute lui Felix, care nu știa nici un joc. Situația i se părea tânărului fără scăpare. Dacă ar fi fost un simplu invitat, ar fi dat bună seara și ar fi fugit. Dar era "acasă". Era obosit și pica de somn
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
părea să fi fost înainte o prăvălie, ale cărei vitrine fuseseră astupate. Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice și valori sociale G. Călinescu și intră în curte fără bănuieli, lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi cu exclamații groase de veselie și-l păzi până ce-și scoase șoșonii în săliță. Dinăuntru se auzeau râsete puternice, convorbiri zgomotoase. Prins bine de braț de către Sohațchi, Titi intră într-o odaie scundă și lungă, unde, așezați în șir pe o canapea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spune, un apetit „postmodern“ de a rupe zăgazurile și de a se înălța dincolo de istoria previzibilă a evoluțiilor. El este plasat undeva în această istorie, dar evoluează creator în afara seriilor aparent concludente, undeva unde aerul are altă consistență. Cunoaștem toți exclamația țăranului care vede pentru prima oară o girafă: „Așa ceva nu există!“ Este stupefacția pe care o are orice om în fața neobișnuitului. Nu e vorba de ignoranță, ci de obișnuința față de realitatea care ne înconjoară. De fapt, cosmosul și galaxiile sunt
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
vede nimeni. E orb, pentru că nu vede ceea ce văd ceilalți. E fără abatere, pentru că n-are către ce să se abată. Fii propriul tău soldat! Nu se poate nega realitatea propoziției. Orice ai spune, orice vorbă, fie ea și o exclamație, ai mereu de-a face cu o propoziție. Nu te poți lipsi de propoziție când vorbești și nu poți vorbi fără să enunți propoziții, adică aceste mici secvențe prin care „se vorbește“ și care măsoară, așa cum face pasul în mers
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
a dus în preajma lor, în casa noastră, cu gândul să facă tot ce poate ca să mai rămână cât de cât ceva în picioare, acolo, după primele ore de pradă. N-a putut domnul Tănase, săracul, care era numai suflet și exclamație, să-i împiedice pe ruși, seara, la petrecere, să tragă cu pistoalele. Un glonț a rămas înfipt pieziș în tavanul sufrageriei, acoperit apoi cu vopsea; și îl păstram bine în memorie, ca să-l pot scoate la iveală, ca dovadă că
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
războiul și să intervii chiar în punctul lui cel mai avantajos ? Sau tot acest efort este inutil și fără rost, de vreme ce viitoarea desfășurare a istoriei nu poate fi întrezărită, așa cum iarna nu vezi mai departe de doi pași prin viscol ? Exclamațiile de aprobare ale tânărului îi aduc mulțumirea că a fost înțeles. Iar canaturile ușii se aud, în sfârșit, deschizându-se. Brusc, pătrunde în salon forfota îndepărtată a casei, gânguritul Sophiei (la telefonul din hall), o exclamație uimită - dar Titi Ialomițeanu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
doi pași prin viscol ? Exclamațiile de aprobare ale tânărului îi aduc mulțumirea că a fost înțeles. Iar canaturile ușii se aud, în sfârșit, deschizându-se. Brusc, pătrunde în salon forfota îndepărtată a casei, gânguritul Sophiei (la telefonul din hall), o exclamație uimită - dar Titi Ialomițeanu a încetat să mai fie atent ; nu dintr-un exces de bună creștere, ci pentru că zgomotele apropiate îl bucură mult mai mult. Ușorul scârțâit familiar al măsuței de servit ceaiul, zăngănitul lingurițelor și al cleștișorului de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ar putea constitui motiv de supărare ! Dar psihologia Profesorului devine tot mai întunecată : este limpede că va ajunge victima neurasteniei. Nu te afli în posesia tuturor datelor, doar anumite tăceri ale Sophiei, la anumite subiecte de conversație, doar anumite priviri, exclamații - toate acestea dau câte ceva de înțeles. Dar în rest, chapeau bas ! Știe ea ce n-ar fi convenabil să spună, nu se întreține cu plăcere pe orișice teme. În privința discreției Sophiei, chapeau bas ! Așa că poate nu s-a grăbit nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așa cum, sub sutele de metri de apă trans parentă, poți, în zilele senine, să întrezărești - mișcătoare umbră - carcasa ruginită a unei corăbii, încrustată cu scoici pietrificate și înlănțuită de alge verzi și roșii. Și deodată, scoate cea mai sinceră dintre exclamații : — O, Doamne-Dumnezeule ! Ce-o să se aleagă de această țară dacă într-o bună zi vom ajunge să dăm politica pe mâna femeilor ! Trezită de vecinătatea companionului său, Margot intră în conversație cu îndrăzneală. În glasul subțiratic îi sună acea inflexiune
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am decis și am traversat. îmbulzeala se făcea tot mai mare, lumea aproape smulgând ziarul din mâna vânzătorului, râsete, strigăte, am văzut chiar doi amici ce s-au sărutat ! Deși oarecum la curent și înțelegând despre ce este vorba din exclamațiile și comentariile ce scăpau celor din jur, m-am retras într-un gang, mi-am pus ochelarii pince-nez și am citit cu ochii mei : Trupele noastre au trecut Dunărea între Rusciuk și Turtucaia. Atât ! Rămâne doar imaginația noastră să vagabondeze
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar și printre cei mai buni din întreaga noastră literatură. În fața unei astfel de revelații, încerc să drămuiesc epitetele, fără de care aș risca un comentariu doar în semne de exclamație. Să le drămuiesc și să explic impresia aceasta de stare de excepție pe care atât de rar am întâlnit-o. în primul rând, Dimineață pierdută este un roman cu adevărat modern, dar în care tehnicile întrebuințate - și îndeosebi alternarea monologului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui întîlnesc zîmbetul discret al Lilianei, apărut în colțul gurii, vrînd parcă să închidă în el împreunarea buzelor frumos conturate. Stă mult timp așa, învăluind-o cu privirea. Ești frumoasă, Liliana! îi spune el simplu, ca un oftat, într-o exclamație de o naivitate dezarmantă. Nu, Mihai! tremură capul femeii, cu privirea rămasă fixă în ochii lui. Nu, nu trebuie!!... Tresărirea aceasta are în ea ceva dureros, iar Mihai înțelege că sufletul femeii așezate alături de el, cu genunchii atingîndu-se de-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
un anotimp cenușiu ce împresurase totul îl învăluie în apa lor calmă. Un calm de durere mocnită... Amintirea acestei impresii devine tot mai vie, pe măsură ce dinții lui mușcă puternic dosul pumnului încleștat, repezit spre gură, parcă să înăbușe o nouă exclamație. Era sigur că a uitat-o definitiv, că rana s-a vindecat. Dar imediat ce a auzit-o pe Liliana vorbindu-i, modelînd cuvintele asemeni ei, a înțeles că s-a înșelat și se teme! Se teme, pentru că nu mai vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pumnul mușcat. Chelnerul se întoarce cu două sticle. De sete, Mihai golește trei pahare la rînd, privind absent în jur. Peste muzica venită de la bar și-n zumzetul celor de pe la mese, glasul unei femei se face tot mai auzit. O exclamație obscenă, pe care doar bărbații o folosesc, este repetată cu o plăcere voluptoasă. Mihai devine atent. La o masă lungă, înconjurată de tineri, fata în roșu se sprijină cu palma stîngă de umărul unuia, în timp ce arătătorul drept și-l înmoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
așa..., fără să-ți faci datoria, spune Ana în telefon pe un ton blînd. Te-așteptăm duminică, atunci. Nu uita de ață... Uite fetița... Tataaa... se aude vocea Cristinei. Ce-mi aduci? O carte cu poze, răspunde Mihai, apoi, auzind exclamația de nemulțumire a fetiței, întrebă: Tu ce vrei să-ți aducă tăticu'? Mmm... v'eau... tărăgănează vorbele Cristina alintîndu-se, iar Mihai aude în receptor vocea îndepărtată a lui Adrian, care-și necăjește sora spunînd: "chitară cu băț", numai că fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
la realitate, în fața sa, cu palmele sprijinite de brațele fotoliului, privindu-l lung, de aproape, stă Liliana: Și eu, care aseară am crezut că bei doar ceai de tei!... Beau cafea multă cînd scriu... răspunde Mihai simplu. Imediat însă înțelege exclamația Lilianei și surîde: Ceai de tei nu beau nici cînd mă întîlnesc cu cineva care-mi propune relația de buni amici. Întinde mîna și atinge ușor obrazul femeii cu vîrful degetelor. Dincolo de ochelari, ochii ei stau calmi, cu unda privirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cînd mi-ai spus că-s fină și frumoasă, am mers în cameră și-am stat trează pînă spre ziuă. Nu observasem la tine încă vreo aluzie, sau vreun gest... Eram sigură că aveai o iubire căreia îi rămîneai fidel. Exclamația ta însă și discuția purtată m-au răscolit într-atît încît, plecînd la film, am dat de înțeles colegelor de cameră c-aș putea să lipsesc o zi, două... Eram hotărîtă să... Și, încasînd gluma cu filmul, apoi absența ta, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
jos, pe lîngă fotoliu, atinge degetele femeii oprite pe marginea patului. N-aș vrea să vezi în tot ce ți-am spus o confesiune de domnișoară bătrînă, se aude vocea clară, dar domoală a Lilianei. Am ținut să știi că exclamația ta m-a smuls dintr-o temniță în care mă coborîsem singură mai adînc decît ar fi vrut cei din jur. Spui unui copil că-i prost, la un moment dat, ca să-l ambiționezi. Dar îi lauzi și meritele, oricît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
împreună! Liliana pare mereu tristă. O clipă, două, reușește să fie veselă, expansivă, ochii ei se migdalează, iar surîsul îi conturează pregnant buzele deformate voluptos. Imediat însă, la trecerea unui gînd, obrazul i se întunecă. Mamă dragă! îi imită Mihai exclamația și întinde mîna să-i ia obrazul în căușul palmei. Știu, n-ai putut să mă inviți la tine din cauza "domnișoarei Cucu". Liliana e derutată. Dar imediat înțelege că Mihai face aluzie la piesa lui Sebastian și izbucnește în rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]