2,256 matches
-
filozofic (problema culpei, a crimei și a mântuirii), altul cultural (care include și numeroasele citate în limba latină, dar de multe ori parodiază fie Biblia, fie diferite opere ori motive specifice unor autori celebri 348, dar și unul pe care exegeții îl numesc semiotic și care "utilizează misterul drept cadru pentru o meditație susținută asupra semnelor și paradoxurilor implicate în producerea și interpretarea de semne"349. Acesta din urmă a fost din plin exploatat de ecranizarea romanului în 1986, sub regia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
postmodernismul n-ar fi fost posibil fără modernism, așa cum nici modernismul n-ar fi fost posibil fără romantism. 315 Monica Spiridon, "Mitul ieșirii din criză", în Caiete critice, nr. 1-2/1986, p. 78. 316 O discuție la obiect îi aparține exegetului Adrian Marino, care pornește chiar de la comentarea frecventei afirmații că orice artist începe printr-o pastișă, adică "printr-o imitație, voluntară sau nu, cu intenții ironice, critice sau simpatetice. Atitudinea poate fi respectuoasă, chiar admirativă, înainte de a fi parodică (...) între
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Peșterii și cea a Soarelui, toate trei puse în relație cu ideea de bine, căci ea permite cunoașterea în spiritul adevărului, așa cum lumina determină posibilitatea ca lucrurile să fie văzute 29. Metoda metaforizării la Platon nu elimină contradicțiile, semnalate de exegeții operei sale, chiar și în una din problematicile centrale: tema identificării binelui. Acolo unde discursul nu poate duce demonstrația la capăt doar rațional, riguros, recursul la imagine cel puțin lasă deschisă posibilitatea interpretării. Binele nu este conținutul adevărului, ci cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
oricărui tip de semantism intrinsec, spre deosebire de sistemul limbii, unde lexicul are semnificații virtuale (cel puțin la nivelul dicționarului). Imaginea conține forme, elemente cromatice, care nu au "nici o semnificație prin ele însele" (F. Rastier, 1987: 44-47), după unii autori. După alți exegeți (J.-M. Adam, M. Bonhomme, 2005: 278), culoarea, formele conferă imaginii sensuri contextuale, determinate de capacitatea combinatorie, de "investițiile semantice" ale creatorilor; • absența conectorilor, a elementelor de legătură, a predicativității semantice din cadrul imaginiii - ca elemente sintactice are consecințe asupra logicii
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
pe de o parte, iar pe de altă parte, un termen de referință pentru definirea conceptului de metafora specializată. Teorii ale metaforei - elaborate dintr-o perspectivă retorică - au existat de la începuturile culturii europene. Făcând o lectură retroactivă, Aristotel, primul dintre exegeți, aborda metafora dintr-o perspectivă a teoriei substituției, deviației, împrumutului: "Metafora - e trecerea asupra unui obiect a numelui altui obiect, fie de la gen la speță, fie de la speță la speță, fie după analogie. Ce vreau să spun prin trecerea de la
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
nu fi ispitiți de putere sau de preocupări care nu sunt proprii virtuților lor, nu vor poseda nimic personal (proprietăți, bani, femei), ci totul va fi în comun (casă, avere, femei, copii). * Este o aristocrație a rațiunii, înțeleasă de unii exegeți drept teocrație laică, deși statul rațiunii și a contemplării Ideilor la Platon are și un sens religios. * Armonia statului se realizează numai când conducătorii sunt filosofi, demiurgii îi hrănesc pe apărători și conducători, iar apărătorii se ocupă numai de siguranța
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
cele profetice nu s-au bucurat de o atenție particulară din partea lui Augustin, așa cum se întâmplase în cazul lui Ieronim. Cercetătorii au observat că aceasta este o atitudine specifică pentru exegeza occidentală: Ieronim, care constituie o excepție, trebuie considerat un exeget inspirat de coordonatele culturale orientale. O atenție deosebită merită cele 124 de Predici despre Evanghelia lui Ioan (Tractatus in evangelium Iohannis), ca și cele zece predici Despre prima epistolă a lui Ioan (In epistolam primam Iohannis). Bibliografie. Ediții: CChr.Lat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cei mai importanți discipoli ai lui Mani). Bibliografie. Ediții: CSEL 84, 1, 1971 (J. Divjak); Despre minciună, trad. și introd. de M. Bettetini, Rusconi, Milano 1994. 6. Episcopul din Hippona și doctrina creștină Această intensă activitate de predicator și de exeget, care era asociată cu o viață de neîntreruptă rigoare ascetică, sporise tot mai mult faima și autoritatea lui Augustin în calitatea sa de preot asistent al episcopului Valeriu. La patru ani de la hirotonisire are loc mișcarea decisivă, numirea ca episcop
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
după moartea lui Boethius: în epoca lui Carol cel Mare, doctrina sa nu era considerată perfect ortodoxă, iar în secolele mai apropiate de noi, din dorința de a rămâne fideli „dogmei” care consfințea opoziția dintre operele creștine și cele profane, exegeții au hotărât că adevăratul Boethius ar fi cel aflat sub influența filosofiei neoplatonice, în timp ce operele explicit creștine ale lui Boethius ar fi neautentice. Evident, acest tip de metodă de cercetare a fost abandonat, chiar dacă de puțin timp. Potrivit interpretării valabile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în fiecare zi tot mai mult atenția cititorilor. Prima sa operă este reprezentată de cele treizeci și cinci de cărți ale scrierii Despre morală în Iov (Moralia in Iob), compuse când Grigorie se găsea la Constantinopol ca nunțiu papal. Așa cum indică titlul, exegetul are preocupări preponderent morale, chiar dacă reușește încă să valorifice învățătura lui Origen care, deși îndepărtată în timp, ajunge până la el; însă, oricum, nu neglijează nici exegeza istorică. E vorba probabil de o serie de conferințe, prezentate unor grupuri de călugări
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o „istorie a Bisericii”, asemănătoare cu a istoricilor dinainte, ci cu o istorie a poporului în care predomină iraționalul și miraculosul, iar politica sau impactul problemelor economice și militare rămân în planul secund. Grigorie nu e nici teolog și nici exeget; puțin înclinat spre speculație, el se mulțumește să accepte simplu și fără complicații Revelația și învățătura Bisericii; în mod logic, e adept al Crezului de la Niceea pe care îl plasează intenționat la începutul scrierii sale. Însă nu pentru că ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Ieronim, Augustin și Cassian referitoare la educația călugărițelor. A murit în 600 sau 601. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 72. Traduceri: BTP 66, 1987 (Lettera alla sorella Fiorentina: O. Giordani). Studii: L. Navarra, Leandro di Sevilia..., Japadre, L’Aquila 1987. 3. Exegeți În Spania vizigotă a fost cultivată și exegeza biblică, într-un mod nu foarte original, bineînțeles (dar aceasta înseamnă oricum că în această țară începuse renașterea unei culturi atente la aceste probleme „științifice”): avem, așadar un Comentariu mistic (deci cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu spirit enciclopedic, adică vrea să concentreze cât mai multe informații și reflecții într-un spațiu cât mai redus. Oricum, Isidor vrea să reia învățătura lui Origen, chiar dacă îl cunoaște doar din traduceri, pentru că îl consideră cel mai mare dintre exegeții credinței creștine. Astfel, Isidor a devenit o cale importantă de răspândire a exegezei lui Origen în Evul Mediu: pentru el, cea mai interesantă parte a acesteia este tipologia cu valorile pe care le atribuie Bisericii și lui Cristos. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
locuitorii cetății Ninive, așa cum Fiul este trimis de Tatăl său să anunțe omenirii evanghelia; însă Iona a încercat să nu-și îndeplinească mandatul, în timp ce Cristos s-a jertfit din propria voință pentru a-l aduce la îndeplinire. Chiril conchide că exegetul trebuie să procedeze ca albina, adică să aleagă și să pună la un loc acele lucruri din Sfintele Scripturi care pot ilustra misterele referitoare la Cristos (Comentariu la Iona, ed. Pusey, vol. I, pp. 562-565). Spre deosebire de elementele narative, discursul profetic
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. aici, p. ???). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop așa cum reieșea din textele ce-i fuseseră atribuite, ci preot al Bisericii din Pelusium, exeget valoros și ortodox; Sever menționează trei discursuri ale acestuia împotriva gentililor* și despre inexistența destinului, ca și peste trei mii de scrisori care circulau în culegeri foarte rău întocmite, unde aceeași epistolă apărea de mai multe ori și unde fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
B. Grillet et G. Sabbah, traduction par A.-J. Festugičre: livres I-II). Studii: Eltester; Chesnut; Downey, citați mai sus. 4. Teodoret din Cyr Din extrem de întinsa producție literară a acestui scriitor, care a fost teolog (cf. pp. ??? sq.) și exeget (cf. pp. ??? sq.), face parte, ca o consecință a vastității extraordinare a preocupărilor sale, și istoriografia. a) Istoria Bisericii Și Teodoret e un istoric „eusebian”, în sensul că punctul său de pornire este încheierea Istoriei bisericești a episcopului din Cezareea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interesul cititorului, și de aceea a fost tradus în mai multe limbi și a avut o largă răspândire. Bibliografie. Text: Corpus Scriptorum Historiae Byzantine, Bonn, 1831 (L. Dindorf); PG 97, 9-790; Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 121-122. Capitolul XXI Exegeți greci minori din secolele al cincilea și al șaselea După perioada de mare înflorire din vremea școlii antiohiene și a comentariilor lui Chiril, exegeza creștină tinde să se închidă în sine și, vlăguită parcă, să se întoarcă la autorii din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scăzută a producției exegetice creștine din secolul al cincilea are drept cauză și faptul că aceasta s-a pierdut în bună parte și de aceea nu putem să reconstruim profilurile acestor scriitori cu aceeași siguranță ca atunci când îi analizăm pe exegeții din epocile precedente. Ca atare, și noi vom fi constrânși să prezentăm un repertoriu de informații sărac și nimic mai mult. 1. Adrian Ne-a parvenit o operă atribuită unui autor, Adrian, prea puțin cunoscut, și intitulată Introducere la Sfintele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trei scrisori (PG 79, 225, 437 și 516). Bibliografie. Text: PG 98, 1273-1312. Studii: O. Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Literatur, Freiburg im Breisgau, 1924, IV, pp. 254-255. 2. Victor din Antiohia Așa cum ne indică orașul din care provenea, și acest exeget pare să aparțină curentului reprezentat de Diodor și de adepții săi. Nu avem informații despre el, în afară de faptul că unui presbiter cu acest nume, care era originar din Antiohia și a trăit în jurul anului 500, i-a fost atribuit un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
manuscrise ce cuprind comentarii la Vechiul și Noul Testament. Textul acestui Comentariu diferă mult de la un manuscris la altul. Pare să fie o operă de compilație în care contribuțiile personale ale autorului sunt mult mai mici decât cele preluate de la alți exegeți. Scriitorul pare să fi alcătuit o exegeză a Evangheliei după Marcu pornind de la diverse explicații ale celorlalte trei Evanghelii, fără să simtă nevoia de a indica proveniența interpretărilor sale. Sunt citați câte o singură dată Irineu, Basilius, Chiril din Alexandria
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din interpretările existente în text. În esență, e greu de separat comentatorul de autorul Catenei. Bibliografie. Text: I.A. Cramer, Catenae in Evanghelia S. Matthaei et S. Marci, Oxonii, 1840; O. Bardenhewer, op. cit., pp. 225-257. 3. Esihie din Ierusalim Un exeget mai cunoscut a fost monahul și preotul Esichie din Ierusalim care a trăit în prima jumătate a secolului al cincilea, și-a desfășurat activitatea la curtea patriarhului Ierusalimului, Juvenal, și este pomenit în perioada 428-429. Esihie dusese viață de călugăr
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
morți; în acest fragment apar trimiteri superficiale la 1 Petr. 3,19, dar nu e un motiv suficient pentru a spune că face parte dintr-un comentariu. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1361-1826; O. Bardenhewer, op. cit., pp. 83-86; Th. Zahn, Der Exeget Ammonius und andere Ammonii, ZKG 38 (1920) 1-22; 311-336. O dată cu trecerea de la secolul al cincilea la secolul al șaselea, activitatea exegetică slăbește și mai mult și crește ponderea materialului compilat, așa cum s-a putut constata la scriitorii amintiți mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
serie de pericope exegetice de proveniență diversă, înșirate una după alta ca să formeze un fel de lanț, o catenă. Autorul unor astfel de catene (care, în general, a rămas anonim, chiar dacă unele au ajuns să fie recunoscute după numele unor exegeți) a preferat să comenteze pasaje izolate dintr-un text biblic prestabilit folosind opera exegeților dinaintea sa și alegând de la fiecare din ei comentariile adecvate pe care le-a pus apoi la un loc și a adăugat doar numele autorului (de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fel de lanț, o catenă. Autorul unor astfel de catene (care, în general, a rămas anonim, chiar dacă unele au ajuns să fie recunoscute după numele unor exegeți) a preferat să comenteze pasaje izolate dintr-un text biblic prestabilit folosind opera exegeților dinaintea sa și alegând de la fiecare din ei comentariile adecvate pe care le-a pus apoi la un loc și a adăugat doar numele autorului (de exemplu, „al lui Atanasie”, sau „al aceluiași”, dacă un al doilea sau un al
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
528/538 și s-a dedicat, în schimb, în special exegezei Sfintelor Scripturi. A abordat și teme profane, iar unele informații despre el ne sunt furnizate de elevul său Coricius care a scris un discurs funebru la moartea maestrului. Ca exeget, Procopios este cunoscut tocmai pentru că el însuși a alcătuit și catene. A scris o Catenă despre Optateuh, reluată și într-o a doua redactare care are forma unui comentariu continuu și omogen pentru că prima atinsese niște dimensiuni exagerate. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]