2,714 matches
-
erau altele. Curentul clasic a fost rodul unei concordanțe unice, irepetabile în istorie, între mai multe dimensiuni ale gândirii, culturii, organizării sociale etc. În mod obiectiv vorbind, este imposibilă din acest punct de vedere o renaștere totală a clasicismului, însă fascinația generată de acesta va crea variante desigur imperfecte raportate la original -, dar care își au, totuși, propria individualitate și complexitate. În acest sens, lucrarea noastră nu va trata neoclasicismele drept simpli sateliți impersonali ai clasicismului francez, ci va evidenția în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
total, nici îndelung în propriul lor timp și spațiu, fără să evadeze în alte perioade. [...] Ori că urmau calea creștină, ori pe cea a clasicismului, aici și acum trebuiau să lase locul unui altundeva infinit mai demn de atenție."19 Fascinația Antichității, deși codificată estetic, nu a fost însă niciodată subsumată unei atitudini servile, după cum o demonstrează și afirmația unuia dintre scriitorii începutului de secol al XVII-lea, Théophile de Viau "trebuie să scriem cum a scris Homer, nu ce a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
XVII-lea, se poate afirma că acesta a stat sub semnul unei coagulări și al unei solidități rar întâlnite în desfășurarea complexă a istoriei literaturii. Dovada importanței sale rezidă atât în capodoperele pe care le-a produs, dar și în fascinația ulterioară pe care a generat-o, marcând, într-un fel sau altul, evoluția culturală a fiecărui secol care a urmat. Prin raportare apologetică sau antagonică, insurgentă, clasicismul francez a fost imposibil de ignorat, un reper estetic de prim ordin în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
afilierii la clasicism, concretizările propriu-zise fiind mult mai puțin numeroase și mai impure. Însă dincolo de orice, curentul francez din secolul al XVII-lea și-a dovedit pe deplin forța și măreția atât în planul desfășurării interne, dar mai ales prin fascinația pe care a generat-o și care a dus la multiplicarea sa în numeroasele fațete ale neoclasicismelor. Din acest punct de vedere, doctrina clasică a demonstrat că a reușit, într-un fel, să descopere "elixirul tinereții", al unei regenerări nesfârșite
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
clasic, ci doar într-o liberalizare a doctrinei, care va deschide treptat, nu brusc, drumul către alte orizonturi. De altfel, simplificând oarecum lucrurile, s-ar putea afirma că Europei i-a trebuit aproape un secol pentru a se desprinde de fascinația exercitată de clasicism și pentru a intra sub semnul unei alte zodii spirituale și anume cea a romantismului. E vorba, aici, despre marile culturi occidentale, căci așa cum vom demonstra într-un capitol ulterior, țările estice vor mai prelucra elemente ale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu a fost însă setul de principii propriu-zise ale clasicismului pe care nu le-a inventat el -, ci capacitatea formidabilă și atât de necesară de a coagula aceste principii într-o formulă axiomatică de o putere extraordinară, după cum o demonstrează fascinația înrobitoare pe care a produs-o Arta sa poetică. Astfel, principala lecție a "legislatorului Parnasului" a vizat maniera în care este posibil, cu eleganță, cu aparentă ușurință, să unifici punctele unei ideologii, scoțând-o din carapacea ei aparent sterilă și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cu ceea ce fusese până atunci și anume romantismul. Sintetizând, iluminismul literar nu a reprezentat decât, ca și în cazul lui Voltaire, prelungirea diluată și oarecum nuanțată a clasicismului. Atracția pentru principiile clasice poate fi motivată la scriitorul francez și prin fascinația pe care acesta o avea pentru perioada în sine care le-a generat. În introducerea la opera sa Secolul lui Ludovic al XIV-lea, Voltaire distingea "patru vârste fericite [...] în care artele s-au perfecționat și, slujind măreția spiritului omenesc
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un punct central de dispersare a propriului model cultural. Din această perspectivă perpetuarea liniilor directoare clasice i se pare lui Voltaire un lucru firesc. Reușita deplină a secolului anterior i-a sădit încrederea nestrămutată în idealurile propuse de acesta. Totuși, fascinația pentru clasicismul secolului al XVII-lea nu a degenerat în asumare servilă a conceptelor. După cum vom vedea, Voltaire și le însușește doar pe cele care au în viziunea sa o justificare deplină, filtrându-le prin prisma rațiunii proprii, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și Eliot a devenit la rândul său un mentor al generației sale, un mentor literar, desigur, statut pe care nu și l-a câștigat prin vreo dărâmare violentă de baricade, ci treptat, prin seriozitatea și soliditatea principiilor sale precum și prin fascinația exercitată de scrisul său. De altfel, în 1948 primește premiul Nobel ca o recunoaștere oficială a contribuției sale remarcabile la dezvoltarea literaturii. Această contribuție nu trebuie percepută doar prin intermediul operelor literare propriu-zise, ci și prin articolele sale teoretice, care impun
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Regelui Soare a reușit să dea naștere unui curent a cărui deplină coagulare și eficacitate creativă au fost percepute aproape în liniile unui miracol. Coerența sistemului estetic format, valoarea operelor scrise, au făcut din clasicismul francez un model a cărui fascinație s-a împletit cu cea generată de măreția statului lui Ludovic cel Mare, în general. Astfel, zorii secolului al XVIII-lea, au conturat imaginea unei Franțe triumfătoare atât politic, cât mai ales cultural, generând dorința celorlalte națiuni europene de a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
operă. În general însă, prin abordarea unei perspective diacronice se poate remarca o diminuare a reflectării neoclasicismului teoretic în substanța operelor. Astfel, în secolul al XVIII-lea, creațiile mai dezvoltă într-o mare măsură elemente clasice, ca un rezultat al fascinației încă extrem de puternice față de modelul francez. Le lipsește însă geniul acestuia și, ca urmare, majoritatea producțiilor literare se dovedesc inferioare artistic, curgerea temporală aruncându-le în grămada informă a anonimatului. În ceea ce privește secolul al XIX-lea, creațiile adepților neoclasicismului cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în discuție o judecată de gust și una de stare: inabilitatea scriitorului stârnește o explicabilă iritare din partea cititorului. Serialul, foiletonul, prizonieratul nu arareori iritant al literaturii cu „va urma”, promovate în urmă cu câteva decenii, și-au pierdut puterea de fascinație asupra cititorului modern. Acesta a devenit adeptul eficacității și al rezultatului scurt. Când a pus jos cartea, el dorește să încheie orice altă legătură cu lumea pe care a străbătut-o. Pentru el, diversitatea în unitate nu mai constituie o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
plătește muncitorii cu salarii pe care le au doar capitaliștii sau marii directori din industrie (Chandler, 1981, pp. 38-39). Această viziune duală, ce pune în evidență atât binefacerile materiale, cât și ireparabilele pagube la nivelul creației artistice, coexistă cu sentimentul fascinației față de o lume care, dincolo de culorile ei țipătoare, continuă să ascundă un mister. „Writers in Hollywood” debutează exact pe această notă apologetic-acuzatoare, care constituie esența atitudinii lui Chandler față de orașul care l-a scos din sărăcie, dar nu și din
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
neobosita presiune a unei stranii energii nevrotice. Deși cărțile pe care i le-a dedicat Raymond Chandler au o vechime de cinci-șase decenii, Philip Marlowe este mai viu astăzi decât fusese la naștere. La fel și violența, lăcomia, nepăsarea, cinismul, fascinația vulgarității și nebunia lumii. Cinci zile din viața lui Marlowetc "Cinci zile din viața lui Marlowe" În debutul romanului The Big Sleep, Philip Marlowe are treizeci și trei de ani. Vorbește fără ocolișuri, are simțul umorului și, într-un grad încă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
jenante ale vieții. Lennox are și un trecut cel puțin dubios, sugerat de prietenia cu escroci violenți de statura lui Mendy Menendez sau cu personaje implicate în industria jocurilor de noroc din Las Vegas, precum Randy Starr. Cu toate acestea, fascinația lui Marlowe rămâne intactă, de la prima la ultima pagină a cărții. Finalul dramatic, în care Terry Lennox revine pentru a-l întâlni pe Marlowe, după o nouă operație estetică, vorbind cu accent mexican și pretinzând că se numește Cisco Maioranos
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
înfrunta viața. Dar tocmai aceste trăsături, niciodată perfect conturate, niciodată fixate pe un suport stabil, fac din personaj un erou memorabil. Conformistul, previzibilul Marlowe - omul fără trecut, fără viitor și cu un prezent demn de milă - nu se poate sustrage fascinației, după cum cititorul însuși se vede antrenat în aceste greu de explicat exerciții de admirație. Intriga polițistă devine secundară în raport cu scenariul descoperirii secretului vieții lui Terry Lennox sau al coșmarurilor ce fac din Roger Wade un bețiv cu tendințe sinucigașe, aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mai lung al romanului) nu lasă nici un dubiu asupra intențiilor autorului. Henry Clarendon devine un fel de „detectiv asociat”, gata să-i furnizeze lui Marlowe piesele lipsă din jocul de puzzle la care se raportează cu un amestec atipic de fascinație și amuzament. Portretul bătrânului aristocrat-intelectual trebuie citit drept ceea ce este: o omenească, prea omenească încercare de autodescriere, pe care romancierul și-o permite într-un moment când e sigur că până la căderea finală a cortinei nu mai poate fi mult
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
totodată, de o mare sensibilitate, se simte atrasă de mister, de aspectele dramatice, de momentele tensionate, dezechilibrante ale vieții. De aici, subtila explorare a conștientului și subconștientului uman sau reconstituirea unui destin colectiv marcat de nesfârșite suferințe. Prima tendință, tributară fascinației de a descoperi secretul unor acte criminale, se concretizează în romanul polițist, care nu se limitează la rigorile specifice (faptele, mobilul crimei, ancheta judiciară, probele, suspansul etc.), ci își depășesc cadrul - Cei trei „A”, Enigma din trenul de noapte (1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
legitim să tragem o linie despărțitoare Între cele care n-au reușit să ofere chei semnificative de integrare a sincroniei cu diacronia și cele care nu s-au dat În lături dinaintea acestei supreme Încercări a disciplinei noastre de studiu. Fascinația exercitată În secolul nostru de arhetipuri și repetiție, de formalism, structuralism și „morfologii” de tot felul nu mai are nevoie să fie demonstrată, și nici expusă aici. Cu toate acestea, foarte puțini dintre promotorii demersului cognitiv au reușit să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un proces perceput ca binar va fi, dimpotrivă, perceput drept continuu dacă are loc cu o viteză de șapte ori mai mare. Mintea unui jucător de șah este antrenată să analizeze sute de decizii binare În ansamblul unei situații complexe. Fascinația pe care jocul de șah și alte jocuri logice o exercită asupra multora dintre noi provine din capacitatea acestor jocuri de a pune la Încercare posibilitățile de calcul ale minții care, am putea adăuga, privită la un anume nivel, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
șah și alte jocuri logice o exercită asupra multora dintre noi provine din capacitatea acestor jocuri de a pune la Încercare posibilitățile de calcul ale minții care, am putea adăuga, privită la un anume nivel, nici nu dispune de altceva. Fascinația pe care o exercită religia derivă și ea - chiar dacă Într-un mod mult mai neașteptat - din aceeași sursă, căci și religia, la fel ca și filozofia, știința, sau chiar literatura, este tot un proces computațional. Gangsterul care dădea cu banul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
în sfera criticii literare, care le-a preluat și inserat cu generozitate: "un nou Eminescu" (F. Aderca) "miracol" (Crohmăniceanu), "fenomen" (Călinescu, Bojin), "etalon de aur" (Nichita Stănescu), "marele Alpha"(Alexandru George), "nebun sau geniu" (Ibrăileanu) ș.a., termeni ce sugerează uluirea, fascinația, incomprehensiunea; 3) tendința unanimă de a ignora discursul jurnalistic cotidian considerat ca neliterar, profan, declasant, în virtutea unei justificate discriminări care separă omul de condei, scriitorul, inițiatul, de confratele său breslaș. Un alt impediment în explorarea caracterului controversat al publicisticii argheziene
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de secrete din așternut. "A fi siderat înseamnă să fii țintuit, să fi găsit, să fi găsit cu ce să fuzionezi, să-ți fi găsit încorporantul. Înseamnă să fi găsit. moartea"38. Ceea ce respinge Ulise este partea de animalitate a fascinației, într-o acțiune pe care Quignard ar numi-o "desiderare". De aceea, în ciuda îngrijirilor deosebite ale gazdei, îmbăiat și uns cu uleiuri, îmbrăcat în veșminte frumoase, așezat la o somptuoasă masă, el refuză să mănânce. "Dar eu nu aveam nici un
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
posedă ceea ce ceilalți, cei civilizați au pierdut, o forțo de existență care înglobează toate instinctele și a căror murdărie aproape animalică atestă rădăcini primitive care continuă să alimenteze, să hrănească, să fortifice sălbatica lor vitalitate. Dacă idișul exercită o asemenea fascinație (foarte condamnată de către tată) este și pentru că el este o paradigmă a unei unheimlich lingvistic, a unei stranietăți de limbă familiară și străină totodată. Printre limbile străine, franceza este frecvent evocată de către Kafka, cu suflul ei "scurt din cauza supapelor sale
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și mai "religioasă" în aria asiatică, în care, după caz, accentul era pus pe "valorile" intrinsece ale budismului sau confucianismului. Pe de o parte, era așadar denunțată redistribuirea de nestăpânit, nepotismul, clientelismul... ca obstacole față de "capitalism" pe de alta, exista fascinația pentru ordonarea spontană și imanentă a grupurilor în timpul muncii, pentru eficacitatea financiară a unei rudenii solidare în care ascultarea de frații mai mari era o regulă necontestată... însoțite de ignorarea tulburătoare a faptului că fenomene identice sunt construite pe criterii
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]