1,278 matches
-
în organizarea psihicului; se apreciază că boala mintală trebuie, în sensul acesta, să fie interpretată ca o „imagine inversă a evoluției psihice”; ea nu are rol creator, ci eliberator al unor funcții și manifestări psihice mascate sau larvate; b) teza fenomenologică susține că structura bolii mintale este esențialmente negativă sau regresivă; ea apare ca o ruptură a comunicării și a relațiilor interpersonale necesare înțelegerii, fiind prin aceasta o altă formă de realitate umană, diferită de cea normală; c) teza clinică consideră
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
mecanismul contrafobic; e) modelul existențial (L. Binswanger), care pune accentul pe „istoria vieții interioare” a persoanei; psihologia persoanei este considerată o „istorie personală de viață”; acest model a fost inspirat de psihanaliză (S. Freud, M. Robert), dar și de analiza fenomenologică (E. Husserl) și de existențialism (M. Heidegger); un rol important este atribuit evenimentelor vieții trăite de individ (E. Minkowski, K. Jaspers, S. Freud, K. Schneider). Ținând cont de aceste aspecte, se poate reprezenta schematic oscilația personalității (P) între sănătatea mintală
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
care o are față de societate, nu heteronom, adică supunându-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
urmă fiind și el reprezentat că necesar și întemeiat pe principii"22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate sau eul și sesizarea alterității fenomenologice: intelectul în accepțiune hegeliana Hegel însuși recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
a materiei experienței, ci stabilindu-și scopuri pe care le urmărește perseverent. Intelectul hegelian este capabil de urmărirea propriilor interese și de distincții imposibile pentru intelectual kantian, cum este mai sus amintită disociere între formă și conținut. Pentru Hegel, forma fenomenologica a lumii exterioare nu coincide cu esență să, cu propriul său conținut - libertatea - care se împlinește pe șine la scară istorică, într-un orizont temporal indefinit. De aceea, intelectului hegelian îi este indiferență o astfel de metafizica, foarte îndepărtată de
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
a raționaliza complet cunoașterea despre lume. În fața "rămășiței" iraționale, ireductibile, mintea care vrea să treacă mai departe și să înțeleagă totuși nu are altceva de făcut decât să ia ca obiect de studiu acea rămășiță, misterul, și să-l descrie fenomenologic. Despre misticismul lui Blaga voi discuta într-una din secțiunile capitolului următor. În privința acuzei de iraționalism, voi încerca să judec lucrurile acum. Este adevărat că obiectul ecstaziei intelectului este de natură irațională, iar Blaga recunoaște acest lucru 105, aceasta fiind
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
o altă cale, cu efectul global caracteristic (fig. 49). Modelarea în laborator a unui astfel de proces, mai precis a etapei determinante - schimbarea echilibrului sistemului redox celular -, a făcut obiectul aceluiași studiu ([75]) când iradierea unei soluții de chinhidronă (sistem fenomenologic similar oricăruia de tip celular) cu radiații ultraviolete induce o evoluție a caracterului redox de circa 1,5 unități rH (în condițiile experimentale date) de tipul unei oscilații amortizate (fig. 50). Este sigur că o astfel de modificare de rH
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
ciupercilor - melanina (forma oxidată) - poate trece, sub influența luminii solare, în special ultraviolete, în forma redusă (feomelanina); la întuneric reacția are loc în sens invers, cu cedarea energiei primite anterior către celula ce adăpostește pigmentul (fig. 63). În aceeași categorie fenomenologică, a transferului de energie luminoasă dintre mediu și organismele heterotrofe, se poate cita bioluminiscența de la Dinoflagellata, precum Noctiluca miliaris [90], precum și transformarea energiei luminoase în energie chimică la nivelul pigmenților fotosensibili, precum rodopsina, ai ochiului. Numai în aceste condiții chiar
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
dintre om și lume, după cum altcândva, plecând de la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, exprimă opinia că „există momente filosofice [...] care să îndreptățească o istorie a gândirii românești pornind din sec. XVI”. Victor Iancu se ocupă de Analiză fenomenologica a formei, I. Negoițescu îl ia în considerare pe moralistul Descartes, iar Radu Stâncă face aprecieri cu privire la posibilitatea ca preocuparea pentru aspectele stilistice să se constituie că o disciplină filosofica de sine stătătoare. În perimetrul filosofiei mai dau contribuții Zevedei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289428_a_290757]
-
doar la prima linie a tabelului de mai sus, cea privind orientarea epistemologică generală, căreia i se subsumează, în mare parte, și celelalte. Modelul pozitivist, împrumutat din științele naturii, presupune existența unei realități obiective, a unor structuri exterioare actorilor. Cel fenomenologic - operaționalizat în sociologie în principal prin interacționismul simbolic și, în varianta lui mai tare, prin etnometodologie - mizează pe subiectivitatea umană, pe socialul construit și interpretat prin interacțiunea motivațiilor, așteptărilor, simbolurilor etc. individuale și grupale. În primul paragraf al acestui capitol
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
sociale (angoing reality), nu este negată existența structurilor, fie ele sociale, simbolice sau de comunicare; o lume fără nici un fel de ordine, fără entități, procese și caracteristici ferm conturate ar fi de neînțeles. Contrastul puternic dintre abordarea pozitivistă și cea fenomenologică s-a particularizat în sociologie în distincția dintre explicație și „înțelegere” (verstehen) - sau, cum tot mai mult i se spune și în românește, „comprehensiune”. În cadrul explicației, cercetătorul lucrează cu scheme cauzale și cu subsumarea fenomenelor particulare la legi generale; aici
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
spre subiectele care-l interesează. Apoi, așa cum am sugerat până acum, interviurile de grup diferă după scopul lor: explorator-metodologic (în cadrul unor preanchete) în studii de marketing, de rezolvare a unor tensiuni și conflicte, de găsire a unor soluții, sau cele „fenomenologice”, cum le numesc Fontana și Frey (1994). Acestea din urmă sunt de genul interviului de grup clasic, pe care l-am prezentat mai sus, în care se urmărește traducerea trăitului în reflectat, cunoașterea lumii subiectiv-simbolice a colectivităților respective. Desigur, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
unor narațiuni-avertisment, ce reflectă coșmarurile pe care Necunoscutul le poate genera" (2002: 145). Cu alte cuvinte, autorul este, concomitent, sedus de ideea unui viitor necunoscut, care, exact în momentul imaginării sale, produce, în virtutea noutății absolute și a violării de paradigmă fenomenologică, aprehensiune. Dacă adaug la aceasta observația ulterioară a lui Graham, conform căreia acest tipar narativ este înclinat "să ducă aceste coșmaruri la extrem schimbarea apocaliptică, implicând distrugerea fie a întregii planete, fie doar a unui stil de viață special" (2002
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un pesimism care nu întîrziase să dea un aer crepuscular producțiilor literaților" (1991: 32). Omul costinian posedă, de aceea, "o acută conștiință a răului pricinuit de cumplitele vremi (subl. în text)" (Curticăpeanu, 1975: 42). Printr-un straniu fenomen de contaminare fenomenologică, materia epic-descriptivă împrumută ceva din tușele distopice în care se înfățișează istoria, astfel încât naratorul alunecă, de cel puțin două ori, în evocări vii ale apocalipticului, respectiv cruzimii. În definitiv, este perfect plauzibil ca intuiția lui Eugen Negrici, legată de "expresivitatea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Tensiunea, acumulată până la refuz în paginile precedente, atinge contururi stranii. Zgomotele monotone îl tulbură pe anxios: nemaisuportând bătăile ceasornicului, "[o]mul nostru puse mâna pe limba ce se legăna și-i stinse mișcarea". Exteriorul se mută, brusc, în interior; teroarea fenomenologică a obiectelor se transferă la nivel somatic. Astfel, trupul lui Zibal este cuprins de o senzație mistuitoare de sete: "Spălă un păhăruț [...] și voi să-și toarne rachiu [...]; dar gâtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. A doua
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a vieților umane obișnuite. După cum, într-un autentic film de teroare, cea mai gravă eroare a regizorului rezidă în materializarea monstruoasă, pe ecran, a spaimelor eroului, într-o proză terifiantă, efectul estetic este micșorat de cantonarea acțiunii într-un plan fenomenologic bine definit, fie el plauzibil sau neverosimil. Autorii care știu să evite această capcană de construcție se bucură de cel mai mare succes. Desigur, noi, interpreții activi ai dramei ficționale, intuim cum stau lucrurile, mai ales atunci când naratorul ni se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
metamorfoză a senzualului în trivial; o subită maculare a universului intim, de a cărui puritate, cu doar câteva clipe înainte, femeia fusese atât de sigură: "Mireasma care plutea încă în aerul iatacului era acum acră, respingătoare. Sanctuarul fusese profanat". Necroza fenomenologică se generalizează prin enumerarea substantivală: "Toate obiectele de pe mese, de pe etajere, de pe gueridoane, toate perinele divanului, mototolite de spasmul dragostei, ofereau acum o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de cojoc umed și de iuft. Și pentru totdeauna". Pentru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prin creație, propria sa eliberare. O eliberare care pe măsură ce opera se configurează în reala ei substanță devine tot mai problematică" (1973: 328). Totuși, această interpretare, ce privilegiază dimensiunea soteriologică a scriiturii, este justă doar până la un punct. Fiindcă tocmai luxurianța fenomenologică a realului, care glisează cu abilitate în trena fantasticului, și tribulațiile psihologice ale individului însetat de experiență sunt valorile după care se orientează atât omul Mihăescu, cât și scriitura propusă de acesta. În serenitatea unui Empireu există extazul pacific, dar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
atent (nu mai vorbim, astăzi, de cititorul naiv, neprevenit, de la debutul secolului trecut), este un ingredient de bază al prozelor circumscrise supranaturalului, care nu pot executa o mișcare de decolare din realia în absența unor date concrete, palpabile, de situare fenomenologică a personajelor. În fine, Eugen Simion minimalizează, cu justețe, impactul moral al nuvelei, în favoarea punctelor forte ale acesteia: "[m]ecanismul fantasticului, schimbarea insesizabilă de planuri, echivocul dintre real și ireal, întreținut pe tot parcursul narațiunii cu subtilitate" (1978: 204). De
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să se ajungă la o înțelegere cu prvire la scopurile realiste. Bineînțeles acesta este un considerent important în proiectele de cercetare și planificare. Metodologii alternative Unele din criticile aduse SCR și studiilor rezultatelor pot fi surmontate de dezvoltarea unor modele fenomenologice mai calitative în cercetare, care se centrează pe experiențele pacientului și relația terapeutică. Reason și Bradbury (2001aă definesc cercetarea acțiunii ca: un proces participativ, democratic, preocupat de dezvoltarea cunoașterii practice în căutarea scopurilor umane, ancorate într-o vedere participativă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
care pot fi utile în evaluarea psihoterapiei, incluzând observarea, interviul, abordările constructelor personale, entografia, procedurile de scop analitic (Greenberg, 1991Ă, studiile clinice de caz (Hilliard, 1993Ă, studii bazate pe teorie (Henwood și Pidgeon, 1995; Glaser și Strauss, 1967Ă și analiza fenomenologică interpretativă (Smith, Jarman și Osborn, 1999Ă. Aceste metode sunt revizuite sistematic de Bannister, Burman, Parker, Taylor și Tindall (1994Ă, Denzin și Licoln (1994Ă și McLeod (1994Ă. O întrebare necesară privește complementaritatea abordărilor tradiționale, în principal pozitiviste și cantitative și a
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
atunci când acestea sunt realizate prin comportament ideodinamic (de ex. Mișcarea unui deget de la mânăă. Mai târziu Rossi a speculat că directiva implicită facilitează sinteza internă de noi structuri proteice care pot funționa ca bază a noului comportament și a experienței fenomenologice pentru pacient. Directiva implicită a devenit piatra de temelie a abordării hipnoterapeutice a lui Rossi, atât de mult încât a reformulat-o ca dinamică în trei stadii numită „întrebarea de accesare bazală”, în care „directiva” este taransformată într-o întrebare
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
înțelegerii stresului și funcționării creierului precum și a implicațiilor acestora în tratamentele care integrează psihoterapia, psihiatria și medicina (Damasio, 1994; Solms, 2004; Panksepp, 2004Ă. Mulți terapeuți se angajează în terapiile dinamice scurte care au fost substanțial influențate de dezvoltarea abordărilor umaniste, fenomenologice, tranzacționale și comportamentale (de ex. Alexander și French, 1946; Malan, 1963; Balint, 1968; Davanloo, 1978, 1980; Sifneos, 1979Ă. Cu toate acestea multe din aceste terapii sunt foarte apropiate, în termeni de presupuneri centrale, de teoria propusă de Breuer și Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
privită doar ca un ghid general și aproximativ, unele din aspectele importante ale terapiei fiind creativitatea și utilizarea. A fost adoptată o abordare integrativă, încorporând strategii cognitiv-comportamentale și strategii generice dinamice (Hawkis, în presăă. Abordarea generică a fost umanistă și fenomenologică, fără interpretare sau diagnostic. Terapeutul a ajutat la facilitarea procesului de „căutare inconștientă” atât a „vindecătorului interior” cât și în ce privește dinamica reprimată aflată la bază care menținea simptomul și împiedica găsirea unei soluții. Abordarea clinică adoptată a fost democratică și
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
felul în care este utilizată hipnoza în context familial. Istoricul cazului care urmează demonstrează multe abordări terapeutice sugerate de Weiss, Katzman și Wolchik (1985Ă. Abordarea globală adoptată este în mod esențial una pragmatică și integrativă cu paradigme psihodinamice, comportamentale și fenomenologice, împreună cu hipoza (atât „formală” cât și „naturalistă”Ă pentru a accelera procesul terapeutic. Abordările utilizate includ întărirea eului, gestionarea emoțiilor negative, antrenamentul asertivității, relaxarea, recadrarea, hipnoanaliza, stabilirea scopurilor și planificarea acțiunii, precum și gestionarea stresului. Ședința 1 Ambii părinți au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]