1,523 matches
-
obligatoriu „ateismul” conceptual în rugăciune (refuzând identificarea lui Dumnezeu cu orice concept sau imagine) - pot percepe absența lui Dumnezeu doar ca retragere și niciodată ca dispariție. Pentru a folosi o imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip pascal la misterul credinței 1. Dimpotrivă, idolatria conceptuală a teologiei seculare construiește o „metafizică a prezenței” derivată din premisa grecească conform căreia „a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de aici geniul retoric, forța persuasivă și autoritatea efectivă a întregii teologii patristice. Între altele, postmodernitatea aduce cu sine proba existenței unei dimensiuni narative în orice act de cunoaștere. După cum observa Paul Ricoeur în Temps et Récit (vol. 3), nici măcar fenomenologia husserliană - gândită ca strenge Wissenschaft - nu poate evita recursul la figurile de stil. Pe scurt, nu există idealități descărnate, lipsite de un anume efect de limbaj, forjat într-o matrice istorică specifică. Nu există o întemeiere sau obiectivitate absolută, după
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îi este greu să înțeleagă dacă această credință slujește mai mult decât unei intuiții a prezenței lui Dumnezeu în imanența radicală a creației. Aș spune că termenul folosit de H.-R. Patapievici - existența - nu este cel mai potrivit pentru o fenomenologie a revelației, întrucât existența presupune un raport ec-static cu lumea (și astfel predispune la obiectualizare). Nu condiția inerțială a lucrurilor privilegiază o străfulgerare poetică, ci învăluirea și însărcinarea lor cu har. Smulsă temporalității, esența manifestării provine dintr-un exces de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și nevinovată opacitatea lui Tacitus (55-120 d.Hr.) față de începuturile mișcării creștine, care în mai puțin de trei secole avea să schimbe toată logica dezvoltării Imperiului Roman. Istoria e constituită din structuri stocastice, prin emergența unor evenimente anonime. Istoria confirmă fenomenologia donației, elaborată de Jean-Luc Marion. Ireductibilă la un lanț vizibil de cauzalități, reclamând mereu explicații complementare fără ca acestea să garanteze înțelegerea, istoria umană este marcată - ca și viața fiecăruia dintre noi - de ireversibilitate și impredictibil. Astfel, retorica și literatura devin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ipostas universal” sau „conștiință catolică”. Orice fragment al istoriei ne poate aduce în fața revelației solidarității eshatologice a întregii firi umane. Curajul de a asuma personal suferința celor lipsiți de memorie colectivă pune arheologia istorică în proximitatea veșniciei. Revelațiile fenomenologieitc "Revelațiile fenomenologiei" ...une apparition purement de soi et à partir de soi... Jean-Luc Marion Paradoxul paradoxurilortc "Paradoxul paradoxurilor" Sunt puțini gânditorii contemporani care au relansat tema gândirii faptului religios în orizontul unei reflecții fundamentale 1. A tematiza posibilitatea revelației divine în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
relansat tema gândirii faptului religios în orizontul unei reflecții fundamentale 1. A tematiza posibilitatea revelației divine în sfera manifestării - o revelație captată în fluxul noetico-noematic al conștiinței - nu este posibil fără numeroase precauții metodologice. Pot oare resursele de conceptualizare ale fenomenologiei restrânge libertatea de expresie a revelației înțeleasă în sens maximal? Poate fi gândită revelația din perspectiva unei raționalități filozofice deschise? Nici un demers speculativ nu poate epuiza conținutul unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Poate fi gândită revelația din perspectiva unei raționalități filozofice deschise? Nici un demers speculativ nu poate epuiza conținutul unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce acopereau, în perioada scolastică, noțiunile de theologia revelata și metaphysica specialis. „Paradoxul paradoxurilor” despre care vorbește tradiția patristică și pe care Jean-Luc Marion îl descrie cu minuțiozitate în volumul Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ontologic mai dens decât realitatea actualizată, iar această decizie va intra într-o neașteptată conjuncție cu marile voci ale tradiției fenomenologice europene. În sfârșit, alături de Franz Rosenzweig (1886-1929), filozoful danez restabilește paradoxul ca expresie a miracolului divin. Debutul fenomenologieitc "Debutul fenomenologiei" Pentru o gândire alternativă a revelației care nu acceptă experiența estetică drept model explicativ pentru cunoașterea religioasă, tradiția fenomenologică inaugurată de Edmund Husserl s-a dovedit cea mai rodnică. Făcând analiza conștiinței interne a temporalității (Zur Phänomenologie des inneren Zeitbewußtsein
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în vidul de sedimentări, cristalizări, plasticizări - atât de uzuale pentru conștiință. Pe scurt, Husserl convoacă la o înțelegere radicală a conștiinței pure a subiectivității ca spontaneitate ori pasivitate absolută. În matricea acestor foarte importante decizii teoretice ale lui Husserl, o fenomenologie a revelației este deja schițată. Turnura francezătc "Turnura franceză" Reluând tema kierkegaardiană a posibilității deasupra realității, Heidegger descrie fenomenalitatea unei apariții în termeni de auto-donație (Selbstgegebenheit). Din acest verdict decurge un alt concept al adevărului pentru care nu evidența obiectivată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci starea dinamică de „ieșire din ascundere” (die Unverborgenheit). Heidegger a aplicat înțelegerea ioaneică a adevărului (discutată într-un seminar privat cu R. Bultmann la Marburg în anul 1924). Unul dintre cei care au fructificat într-un sens teologic intuițiile fenomenologiei husserliene a fost gânditorul francez Michel Henry. Pentru Henry (Eu sunt Adevărul. Pentru o filozofie a creștinismului, 1996), orice fenomen proiectat în lume poate primi o dublă lectură: mai întâi, o lectură concentrată asupra actului efectiv de apariție, care demundaneizează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dedublat, la rândul său, pentru conștiință, într-un obiect). În plus, orice încadrare a fenomenului într-un orizont produce, de fapt, o alienare față de nucleul apariției înseși. Echivalența între apariție și revelație devine cu totul legitimă pentru rigorile ultime ale fenomenologiei. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
alienare față de nucleul apariției înseși. Echivalența între apariție și revelație devine cu totul legitimă pentru rigorile ultime ale fenomenologiei. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu referentul principal al Evangheliei („revelația”). Adevărul este chiar esența manifestării, prealabilă oricărei semnificări obiective a intenționalității; iar „esența manifestării” se dezvăluie ca act pasiv de autoafectare a Vieții divine. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă și apostolul Ioan (Cartea Revelației 1, 1). Logica descoperirii este însă mult mai complexă decât fenomenologia memoriei revelației încercată de Jean-Luc Marion. Descrierea acestei logici a descoperirii este sarcina teologiei. Metafora vieții și complexul ludicitățiitc "Metafora vieții și complexul ludicității" I don’t think there’s anyone bigger or smaller than Maradona. Ron Atkinson Sensul joculuitc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne mai rămâne atunci decât actul pur al donației ca limită absolută a darului. Privirea fenomenologică recunoaște darul în imanența sa radicală. Se impune deci o nouă definiție a darului, plecând de la conceptul donației de sine (sau al autoafectării, în fenomenologia lui M. Henry). Înaintede a fi, darul se dă pe sine însuși. Cu alte cuvinte, donația precede ființa. Cum s-ar putea ca darul, aflat la mijloc între donator și donatar, să nu degenereze în condiția de obiect idolatru sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fotbalului nu încape în schemele explicative ale metafizicii aristotelice. Fântâna arteziană de goluri braziliene nu se recunoaște în metoda carteziană de calcul al suprafeței. Darul fotbalului nu poate fi povestit decât, tangențial, prin recurs la realismul magic al literaturii sud-americane. Fenomenologia fotbalului este un poem anonim al exuberanței sau poate mai mult - o școală a vieții în care „nu se știe cine dă și cine primește” (L. Bloy). Darul e imposibil de obiectivat. Nimeni, în sens juridic sau biologic, nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
girează. Darul absolut - nu un cadou, nici un simplu accident neprevăzut - are aparența unei creații ex nihilo. Darul se naște din abundența propriei necondiționări. Marion definește donația pură a darului absolut în termeni de autodonație (Selbstgegebenheit), întâlnind astfel cu fidelitate principiile fenomenologiei vieții tematizate de Michel Henry. Corelatul afectiv al experienței dăruirii pure este suferința sau bucuria - în nici un caz o stare intermediară, marcată de impurități. Donația fenomenologică e croită pe măsura reducției fenomenologice care a refuzat transcendența cauzală sau ontică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lingvistică e suspectă. Derrida contestă nu doar paradigma teologică a „înțelegerii nemijlocite” în revelația Cuvântului. El refuză să creadă că ar putea exista o realitate căreia să-i revină în mod exclusiv un nume propriu. Va fi nevoie de inserția fenomenologiei în câmpul hermeneuticii pentru ca Hans Georg Gadamer să alunge definitiv mitul progresului hermeneutic și să descrie procesul prin care „înțelegem mereu altfel, niciodată mai bine”. Pentru discipolul lui Heidegger, structurile anticipatoare ale comprehensiunii capătă, ca borne ale finitudinii, un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mănuși" În comentariul său la traducerea românească a Tratatului practic și a Gnosticului, C. Bădiliță adoptă, în linii mari, metoda exegetică consacrată de Antoine Guillaumont acum aproape trei decenii (i.e., conferința „Un filozof în deșert”, reluată în volumul colectiv despre „fenomenologia monahismului”). În prefață, traducătorul român se opune oricărei „înregimentări” ecleziastice a monahului din Kellia. Ni se reamintește că, mai ales după condamnarea sa în contumacie din anul 553, Evagrie Ponticul a suferit o regretabilă damnatio memoriae, mai cu seamă în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
destituie orice primat al dualismului epistemologic „subiect-obiect” și promovează un model hermeneutic extrem-contemporan, acela al indeterminării. Multiple consonanțe ivite din respirația minții unificate a marelui mistic baroc Angelus Silesius devin probele actualității celor două mari discipline ale concretului: mistica și fenomenologia. Vasul răbdării și chipul blândețelortc "Vasul răbdării și chipul blândețelor" Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut Ioan 20, 29 Orice miracol îl înțelegi după ce se stinge irevocabil. Înrădăcinați în huma melancoliei, nu mai trăim cu intensitate decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gândirii ființei de categoriile clasice ale lui Socrate sau Hristos. Ideea de sistem a fost discreditată de către Kierkegaard așa încât filozofia secolului XX a debutat cu o preocupare pentru concret - și mai puțin cu obsesia modernă pentru coerență. Fie prin proiectul fenomenologiei - care a pus în centru intersubiectivitatea (Husserl), moartea (Heidegger) sau corporalitatea (Merelau-Ponty) -, fie prin școala analitică, guvernată de principiile pozitivismului (Schlick, Neurath, Carnap), vechile aspirații ale metafizicii au dispărut de pe firmamentul preocupărilor filozofice. În acest context de profund scepticism față de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
logoi” a Sf. Maxim Mărturisitorul este o asemenea încercare), Yannaras pare să ignore zestrea propriei tradiții. Gânditorul grec nu evaluează cu suficient simț critic riscurile discursului heideggerian pentru teologia creștină. Pot fi oare acceptate cu seninătate premisele ateismului metodologic al fenomenologiei Dasein-ului1? Poate fi integrată într-un fel perspectiva heideggeriană ce amână indefinit momentul deciziei hermeneutice care determină relația dintre om și Dumnezeu (ori, în termeni generali, sacrul)? Yannaras acceptă însă fenomenologia „ființării întrebătoare” ca pe o descriere fidelă a situării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi oare acceptate cu seninătate premisele ateismului metodologic al fenomenologiei Dasein-ului1? Poate fi integrată într-un fel perspectiva heideggeriană ce amână indefinit momentul deciziei hermeneutice care determină relația dintre om și Dumnezeu (ori, în termeni generali, sacrul)? Yannaras acceptă însă fenomenologia „ființării întrebătoare” ca pe o descriere fidelă a situării existențiale a omului lipsit de Dumnezeu, bântuit doar de nostalgia paradisului într-o lume închisă, în care orizontul morții este nedepășit. În sfârșit, Yannaras supralicitează conexiunea dintre tematizarea heideggeriană a experienței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Timpul perfect 216 Un destin comun 218 Istorie și universalitate 219 Spirala istoriei sacre 220 Totalizarea mistică 223 Revelațiile orizontalei geografice 225 Limitele reprezentării 228 Ireductibilul poetic 230 Pogorârea la iad 233 Co-naissance 235 Memoria suferinței 237 Recapitulatio 240 Revelațiile fenomenologiei 242 Paradoxul paradoxurilor 242 Mărturii biblice 243 Neutralitatea modernă 245 Moștenirea postkantiană 247 Debutul fenomenologiei 248 Turnura franceză 249 Deschideri suplimentare 251 Metafora vieții și complexul ludicității 252 Sensul jocului 252 Detur fenomenologic 253 Apofatica mingii 256 Fotbalul ca eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Totalizarea mistică 223 Revelațiile orizontalei geografice 225 Limitele reprezentării 228 Ireductibilul poetic 230 Pogorârea la iad 233 Co-naissance 235 Memoria suferinței 237 Recapitulatio 240 Revelațiile fenomenologiei 242 Paradoxul paradoxurilor 242 Mărturii biblice 243 Neutralitatea modernă 245 Moștenirea postkantiană 247 Debutul fenomenologiei 248 Turnura franceză 249 Deschideri suplimentare 251 Metafora vieții și complexul ludicității 252 Sensul jocului 252 Detur fenomenologic 253 Apofatica mingii 256 Fotbalul ca eveniment 257 Cine dă și cine privește? 258 Paradisul nostalgiei ludice 259 Despre virtuțile apofatice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]