KorAP: Find »[drukola/base=franțuzesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...79 >

1,973 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

printr-un minut de reculegere. Toată lumea s-a ridicat în picioare. La trei luni după nuntă, a fost numit la celălat capăt al imperiului, la Buhara. Charlotte voia cu orice preț să ducă și cufărul mare, plin cu ziare vechi, franțuzești. Soțul ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles că, de acum înainte, un hotar mai greu de trecut decât orice fel de munți se ridica între viața

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles că, de acum înainte, un hotar mai greu de trecut decât orice fel de munți se ridica între viața ei franțuzească și viața lor. Căuta cuvintele care să spună ceea ce în curând avea să pară atât de firesc: cortina de fier. 6 Cămilele în viscol, gerurile care înghețau seva copacilor și făceau să le plesnească trunchiurile, mâinile înțepenite de frig ale

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
un mod misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este atras, mai presus de orice, de mici cristale strălucitoare încastrate în suprafața lui bazaltică. Și, așa cum visezi la o călătorie

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
nici o bunică rusoaică nu s-ar fi hazardat într-o astfel de discuție cu nepotul ei. Presimțeam în libertatea aceea de expresie o concepție insolită despre trup, despre dragoste, despre relațiile dintre un bărbat și o femeie - o misterioasă „privire franțuzească”. Dimineața, am plecat în stepă ca să visez singur la nemaipomenita schimbare adusă în viața mea de moartea Președintelui. Spre marea mea surpriză, revăzută în rusește, scena aceea nu mai era bună de spus. Ba chiar era imposibil de spus! Cenzurată

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
care erau în stare să distingă toate aceste nuanțe. Era vorba tot de constructorii de baricade! Și amintindu-ne de etichetele câtorva sticle expuse pe rafturile de la Fulg de nea, ne dădeam acum, în sfârșit, seama că erau doar nume franțuzești: Șampanskoe, Coniac, Silvaner, Aligoté, Muscat, Cahors... Da, îndeosebi contradicția aceasta ne lăsa perplecși: anarhiștii aceia știuseră să elaboreze un sistem de băuturi atât de coerent și de complex! Și, în plus, toate acele nenumărate vinuri alcătuiau, după spusele Charlottei, combinații

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
era atât de fericită plimbarea prin orașul matinal... Charlotte s-a trezit din somn păstrând încă în mișcarea buzelor ultimele cuvinte rostite acolo. Și când a înțeles cât de neverosimil era visul ei - ea și cu Fiodor în orașul acela franțuzesc, într-o dimineață luminoasă de toamnă -, când a simțit irealitatea absolută a acelei plimbări atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit a suta oară vestea morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
febrilă de a juca, înainte de vreme, toate scenariile societății adulte. Rari sunt cei care, la treisprezece sau paisprezece ani, știu să reziste mecanismelor rolurilor impuse celor singuratici, celor contemplativi, cu toată cruzimea și intoleranța copiilor de deunăzi. Datorită căutării mele franțuzești am putut să-mi mențin singurătatea atentă de adolescent. Societatea în miniatură a colegilor mei manifesta față de mine când o condescendență distrată (eu eram un „mucos”, nu fumam și nu spuneam povești deocheate în care organele genitale, bărbătești și femeiești

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
presus de orice cu anecdote, îi povesteam una strâns legată de pasiunea lui și de escala noastră în carcasa unei bărci vechi. Pe o mare de pe vremuri, plină de primejdii, un vas de război englezesc se încrucișează cu o navă franțuzească și, înainte de a se lansa într-o bătălie crâncenă, căpitanul englez se adresează dușmanilor săi dintotdeauna, făcându-și palmele pâlnie: „Voi, francezii, vă bateți pentru bani. Iar noi, supușii reginei, ne batem pentru onoare!” Atunci, de pe nava franceză, se aude

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
avuția agonisită asigurându-i un orizont minunat, schimbându-i concepția despre lucruri - până și felul în care umblă, respiră, vorbește cu femeile. Avuția îi sporește necontenit, dar schimbarea profundă întârzie să apară. La fel era și cu mulțimea cunoștințelor mele franțuzești. Nu că aș fi vrut să trag niscaiva foloase din ele. Interesul pe care îl arăta istorisirilor mele colegul meu, chiulangiul, mă copleșea deja întru totul. Speram mai degrabă un declic misterios, asemănător cu al resortului dintr-o cutie muzicală

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
îmbătat de sarabanda lor colorată. Curios, în loc să mă bucur de semnul evident al maturizării mele, în seara aceea mi-a părut foarte rău după încrederea mea naivă de altădată. Căci noile mele cunoștințe, contrar așteptărilor, păreau să-mi întunece imaginile franțuzești. De îndată ce voiam să mă întorc în Atlantida copilăriei noastre, intervenea o voce savantă: vedeam paginile cărților, datele cu litere groase. Iar vocea începea să comenteze, să compare, să citeze. Mă simțeam atins de o stranie orbire... La un moment dat

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
îmi era încă necunoscut, dezvăluit de Charlotte cu bucuria timidă a unei prințese ruinate care găsește, pe neașteptate, în căptușeala roasă a săculețului său o monedă străvezie din aur. Într-o zi cu ploaie torențială, răsturnând teancurile de ziare vechi franțuzești îngrămădite în cufăr, am dat de o pagină care provenea probabil dintr-o revistă ilustrată de la începutul secolului. Era o reproducere, colorată vag în maro și cenușiu, a unui tablou care fusese pictat cu realismul foarte minuțios care atrage prin

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cea care mi-a deschis ușa. Venise de la Saranza chiar în dimineața aceea. Deci, toți știau! Iar eu rămâneam „copilul căruia, deocamdată, nu i se spune nimic”. Și copilul, neștiind nimic, continua să umble încoace și-ncolo la intersecția lui „franțuzească”, imaginându-se adult, liber, misterios. Dezmeticirea a fost primul sentiment provocat de moartea mamei. A fost urmat de rușine: mama murea, iar eu, într-o mulțumire egoistă, mă bucuram de libertatea mea, reconstituind toamna pariziană sub ferestrele muzeului ateismului. În timpul

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
treburile casei, primind vizitatorii, instalând rudele venite din alte orașe. Sobrietatea ei le displăcea profund oamenilor... „Poți să vii la mine când vrei”, mi-a spus ea la plecare. Am ridicat capul, revăzând Saranza, balconul, cufărul înțesat cu ziare vechi franțuzești. Din nou mi-a fost rușine: în timp ce noi ne spuneam povești, viața continua cu adevăratele ei iubiri și cu adevăratele ei dureri, mama lucra, deja bolnavă, suferea fără să mărturisească nimănui, se știa condamnată, fără să se trădeze prin vreun

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
descriam „dragostea à la française”, dar, de fapt, prea puțin diferită de poveștile vesele, adesea fără perdea, pe care ni le spuneam în timpul recreațiilor, trăgând din țigările noastre grăbite. Am remarcat destul de repede că trebuia să-mi dreg poveștile mele franțuzești după gustul interlocutorilor mei. Aceeași istorisire își schimba tonul dacă o povesteam „proletarilor”, „tehnocraților” sau „intelectualilor”. Mândru de talentul meu de povestitor, variam genurile, adaptam nivelurile de stil, alegeam cuvintele. Astfel, pentru a plăcea celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
jonglau cu cuvintele... Singura persoană care nu a apreciat schimbarea mea a fost Pașka, chiulangiul pe care îl însoțeam altădată la pescuit. Din când în când, se apropia de grupul nostru, ne asculta și, când începeam să-mi depăn poveștile franțuzești, mă fixa cu un aer neîncrezător. Într-o zi, îmbulzeala din jurul meu a fost mai mare ca de obicei. Probabil că istorisirea mea îi interesa în mod deosebit. Am vorbit (rezumând romanul bietului Spivalski, acuzat de toate păcatele capitale și

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
păreau să nu remarce paradoxurile acelea sfâșietoare. Continuau să trăiască. Liniștit. În strigătul meu, voiam să revărs asupra Charlottei aceste imagini. Așteptam de la ea un răspuns. Voiam ca ea să se explice, să se justifice. Căci ea îmi transmisese sensibilitatea franțuzească - a sa-, condamnându-mă să trăiesc dureros între două lumi. Aveam să-i vorbesc despre tatăl meu, cu „gaura” din țeasta lui, micul crater în care-i pulsa viața. Și despre mama, de la care moșteniserăm teama de sunatul neașteptat la

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
copil, cu vinișoare albăstrui, și crupa ridicată în toată forța ei bestială, și femeia care își zgârie lacul de pe unghii în timp ce îi este posedată partea de jos a trupului, și poșetuța de pe Pont-Neuf, și „Verdun”-ul, și tot acel talmeș-balmeș franțuzesc, care îmi otrăvește tinerețea! În gara din Saranza am rămas un moment pe peron. Din obișnuință, căutam silueta Charlottei. Apoi, cu o mânie zeflemitoare, mi-am spus că sunt un prost. De data aceasta nu mă aștepta nimeni. Bunica nici

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
câteva crâmpeie din urletul meu pregătit cu grijă îmi sunau încă în urechi: - Beria! Și bătrânul ăsta care își stropește liniștit gladiolele. Și femeia tăiată în două! Și războiul uitat! Și violul tău! Și cufărul siberian plin de hârțoage vechi, franțuzești pe care îl târăsc cu mine cum își târăște un ocnaș ghiuleaua! Și Rusia noastră, pe care tu, franțuzoaico, nu o înțelegi și n-ai s-o înțelegi niciodată! Și iubita mea, de care o să se „ocupe” ticăloșii ăia tineri

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
recitarea ei liniștea de nepătruns a stepei. Era cântecul căruia, încă de mic copil, îi descoperisem farmecul și care, acum, concentra asupra lui toată ranchiuna mea. Aux quatre coins du lit, Un bouquet de pervenches...1 „Da, tocmai, miorlăiala asta franțuzească care nu mă lasă să trăiesc!” m-am gândit eu cu mânie. Et là nous dormirions Jusqu’à la fin du monde...2 Nu, nu mai puteam să aud cuvintele acelea! Am intrat în încăpere și am anunțat cu bruschețe

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
a telefonat mătușii mele ca să-i anunțe sosirea mea. Și, din nou, am fost surprins de ușurința cu care a vorbit Charlotte cu femeia aceea atât de diferită de ea. Vocea ei, vocea care mai înainte îngâna un cântec vechi franțuzesc, s-a colorat cu un accent popular și, în câteva cuvinte, a știut să explice tot, să aranjeze tot, reducând fuga mea de acasă la obișnuita noastră întânire de vară. „Încearcă să ne imite, m-am gândit eu, ascultând-o

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
să-mi exacerbeze acreala. Am început să-i vânez fiecare vorbă. Una dintre ele trebuia să-mi declanșeze răbufnirea. Charlotte îmi va oferi „lapte de pasăre”, desertul nostru preferat, și atunci voi putea să mă leg de toate nimicurile astea franțuzești. Sau, încercând să învie atmosfera serilor noastre de veghe de altădată, va începe să-mi vorbească despre copilăria ei, da, despre vreun coafor de câini de pe un chei al Senei... Dar Charlotte tăcea. Îmi acorda foarte puțină atenție. Ca și cum prezența

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
din când în când de ciudățenia acestui act. Descoperirea mea, oricât ar fi fost de năucitoare, mi-a adus o intuiție pătrunzătoare a stilului. Acea limbă-unealtă, mânuită, șlefuită, perfecționată, îmi spuneam eu, nu era altceva decât scrisul literar. În anecdotele franțuzești cu care în tot anul îmi distrasem colegii, simțisem deja prima schiță a acelei limbi romanești: nu o mânuisem oare pentru a plăcea fie „proletarilor”, fie „esteților”? Literatura se dovedea a fi o permanentă uluire în fața șuvoiului verbal în care

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
o permanentă uluire în fața șuvoiului verbal în care se topea lumea. Franceza, limba mea „strămaternă”, era, vedeam acum, prin excelență limba uimirii. ... Da, din ziua îndepărtată petrecută pe malul unui râuleț pierdut în mijlocul stepei, mi se întâmplă, în plină conversație franțuzească, să-mi amintesc de surpriza mea de altădată: o doamnă cu părul cărunt, cu ochi mari, liniștiți, și nepotul ei stau așezați în inima câmpiei pustii, arse de soare și foarte rusești prin nemărginirea izolării sale, și vorbesc franțuzește, cât

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
aducea cu ea în plimbările noastre. De când avusesem acel lapsus, nu mă mai puteam opri să observ, tot urmărind conversația, felul în care mânuia bunica franceza. Comparam limba ei cu a autorilor pe care îi citeam, cu a rarelor ziare franțuzești care pătrundeau în țara noastră. Cunoșteam toate particularitățile francezei sale, expresiile preferate, sintaxa personală, vocabularul ei și chiar patina timpului pe care o purtau frazele sale - culoarea „Belle Époque”... De data aceasta, mai mult decât observațiile acelea lingvistice, mi-a

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ca zilele blânde de toamnă târzie... Charlotte își dezvolta întodeauna comentariul cu un diletantism ușor disimulat, mascând la ea cunoștințe adesea foarte vaste, de care se temea să pară mândră. Dar eu nu mai auzeam decât melodia, când rusească, când franțuzească, a vocii ei. În locul obsesiei trupului de femeie, a femeii omniprezente care mă hărțuia prin diversitatea ei inepuizabilă, simțeam o profundă liniștire. Având transparența acelei „seri calde de toamnă”. Și seninătatea unei contemplări lente, aproape melancolice, a unui trup frumos

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]