1,041 matches
-
de acolo doar pe Balamber, prea mic ca să lupte, dar destul de mare ca să se salveze prin propriile puteri. în anumite momente, îi părea că aude din nou, ca o obsesie ce creștea și creștea până devenea aproape asurzitoare, foșnetul ritmat frenetic al propriilor pași pe când fugeau prin iarba aspră a câmpiei, și în același timp - tot mai slabe, din pricina distanței tot mai mari - strigătele războinicilor prinși în lupta inegală ce începuse în tabără. Prin bunăvoința spiritelor protectoare ale clanului său, Bodith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avea să supună caii la mari eforturi, singura neplăcere fiind terenul oarecum dificil, încă îmbibat de ploaia din seara precedentă. Cercetașii dispăruseră după culme, însă unul dintre ei apăru curând pe fundalul maiestuos al norilor, anunțând, prin gesturi grăitoare și frenetice ale brațelo,r că din partea cealaltă dușmanul se apropia. Bătălia, deci, începuse. — Pregătiți javelinele! strigă Sebastianus. Abia ajuns pe creastă, fu aproape orbit de spectacolul grandios pe care-l oferea armata dușmană în întregul ei. Diferența de nivel nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
potoleau setea și luau alte legături de săgeți, se întorceau la locurile lor, printre combatanți; în drumul lor se încrucișau cu războinicii rămași fără cai, care alergau să-și ia caii de rezervă, de la servitorii lor. Un du-te-vino neîncetat și frenetic, în urma căruia cei rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de trupuri ce zăceau pe câmp, astfel că reușiseră să-l găsească numai la lumina zilei. îl duseseră pe brațe pe un catafalc, într-un lung și îndurerat cortegiu, care defilase și prin fața liniilor dușmane, intercalând corurile de doliu cu frenetice amenințări de răzbunare, la care hunii răspunseseră cu coruri provocatoare. în sfârșit, în mijlocul câmpiei fusese aprins rugul funerar. Sebastianus, care făcea parte din suita lui Etius, se afla, împreună cu Chilperic, imediat după personalități eminente ca Egidius, Ricimerus și unii nobili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Apoi, din ce în ce mai încurajat de veselia și frumusețea priveliștei, ridică o sticlișoară drăguță cu gâtul lung, cu un fel de vin negru, precum se părea, și pecetluită cu îngrijire cu ceară roșie și o strânse cu iubire la inima lui. Râsete frenetice ieșiră din toate părțile; sergentul, indignat, lăsă să cază sticla ce se sparse în mii de bucăți. Danțul se opri, țipete de spaimă se auziră în toate colțurile pimniței și sergentul își simți părul zbîrlindu-se, văzând că vinul vărsat părea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și izbucneau într-o explozie de râs când trebuia să răspund. Dialectul pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și eu trebuia să ies din bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-un urlet batjocoritor pe care domnișoara Kleinert nu l-a putut readuce la normal nici cu ajutorul nuielei. Cuvântul „coc“. Pe tablă era scris și cuvântul „cioc“. Și domnișoara arătă cu nuiaua litera C și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Din răsfrângerea luminii pe lacul vechi se ivi poate amintirea lui Onkel Rodolph și a casei sale, „Strada grădinii“, și ea plutea ca o insulă de viață cultivată deasupra priveliștii tocmai zărite și o umplu pe mama de o speranță frenetică. Onkel Rodolph, care renovase acea mobilă cu mulți ani în urmă, s-ar putea să mai locuiască și azi în apropiere, iar „Strada grădinii“ să fie un loc în care ar putea să-și regăsească viața. Odată, fratele ăsta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care o cercetase o cruciuliță în index. Chiar dacă pe atunci nu știam de ce pe tata îl apucase deodată, alături de fotografiatul florilor și al peisajelor rurale, arzătoarea nevoie să observe păsările, el se deda acestei preocupări cu o pasiune tot mai frenetică, ba chiar aderă și la o asociație ornitologică, cunoștea până și felurile de mușchi și mlaștinile în care se ațineau specii rare în număr mare. Dacă în călătoriile lui de afaceri ajungea în apropierea unui asemenea ținut umed, se ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
eliberare. Lunecarea, adică, „Într-un teritoriu unde nu ajungea nimeni, teritoriu interzis, descompunerea singurătății absolute... golul care se cască uneori timp de o secundă dincolo de orice ideal.” Cerebrala, pasionala Claudine nu poate evita, desigur, sordidul, În aceste clipe de emulație frenetică și excesivă a senzualității. „Un sentiment al propriei josnicii, atmosfera trecutului.” Ezitarea nu vine, Însă, decât pentru o fracțiune, doar atât. Ajutor nu mai poate veni decât de la soțul neștiutor și neajutorat, de prea departe. „«Iubitule, ajută-mă, ajută-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Începutul nu avea nimic neașteptat. „Bérenger nu-și poate crede ochilor, atunci când prietenul său apropiat, Jean, devine parte a epidemiei și se transformă el Însuși În rinocer. În vreme ce Îi crește, pe frunte, cornul și din gâtlejul umflat ies gemete guturale, freneticul Jean binecuvântează, În fața uluitului Bérenger, libertatea. «Morala! Sunt sătul de morală! Trebuie să depășim standardele morale! Natura Își are legile ei. Morala este Împotriva naturii.» Dintr-un cetățean supus și responsabil, care Îl ostraciza pe Bérenger pentru firea sa rebel-dezorientată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
temere. Noaptea îi masa spatele cu ulei calmant, apăsând în sfârșit aproape atât de tare cât îi cerea ea. Făcea dragoste cu el, imaginându-și că e femeia pe care și-o imagina el. După aceea, o apuca o tandrețe frenetică, un ultim efort disperat de a se pune pe picioare și de a drege ce era între ei. —Daniel, îi șoptise ea la ureche, în întuneric. Danny? Poate că ar trebui să ne gândim la ceva mic. Ceva nou. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
părți pentru ca să le poată țină minte creierul ei. Până și o parte care se numește „substanța fără nume“. Și toate au o minte a lor, fiecare se zbate ca să se audă mai tare decât celelalte. Normal că era o amestecătură frenetică; toată lumea era la fel. O străbătu un val, un gând la o scară așa cum nu mai simțise niciodată. Nimeni n-avea habar ce urmăreau creierele noastre sau cum aveau de gând să-și atingă ținta. Dacă ne-am putea detașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o și vede, mai presus de îndoială. Când vorbește, vocea ei e puțin sugrumată: — Știi, Mark are dreptate. Tot locul ăla e un substitut. Vreau să zic... tu recunoști țara asta? Rămân acolo prea multă vreme, urmărind prea multe relatări frenetice, umplute până la refuz de lipsa de conținut. Când se întorc la mașină, lumina a început deja să pălească. Ar trebui să căutăm un loc de stat? Nu se uită la el. Vrea să spună adăpost, dar adăpostul nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pustii de țară și totuși încă n-are stare să doarmă. Dacă ar mai putea rezista măcar câteva ore, măcar până în zori, apoi iar păsările... Până și vechea polifonie care iese din boxele mașinii o sfâșie. O oprește, cu degete frenetice. Dar în noaptea asta înghețată și neagră de februarie, tăcerea e și mai rea. O suportă doar treizeci de secunde, după care dă iar drumul la radio. Trage de buton în sus și-n jos, încercând să dea peste ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
recitește, fără să rețină nimic. Se uită pe notițele de pe margine ale lui Mark, la mâzgălelile disperate de lângă orice pasaj care ar putea duce înainte, departe de confuzia permanentă. Spre sfârșit, dungile nesigure de marker devin mai late și mai frenetice. Acesta a fost drumul Destinului; ne-a condus spre acele capricii timpurii ale norocului, care au predeterminat în locul nostru tot ceea ce putem fi vreodată. Acum am înțeles că același drum avea să ne reunească iar. Orice am fi pierdut, împărtășeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zootehniști, brigăzi de muncitori de Înaltă calificare, specialiști și fetele În halate albe, operatoarele de incubație. Un cântec duios se coboară peste toți: Privesc prin Doftana prin gratii de fier / Departe În zare un petec de cer/ și mandolinele suspină frenetice și ele. Ar mai fi de adăugat că pe marginea ferestrei vagonului de Întoarcere, chiar sub cotul Cristinei Popescu scrie: E pericoloso sporgersi adică nevâsovâvatsia za okno sau, pe românește, nu vă aplecați În afară. Căci nu-i este nimănui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mi se păruse că rezerva mea în relațiile cu ea - spaima provocată de atracția exercitată de un manechin, de originea ei necioplită și, mai presus de toate, de nesăbuința ei sexuală -, toată teama și neîncrederea asta lăsaseră locul unei dezlănțuiri frenetice de tandrețe și afecțiune. Ei bine, în acest moment mă aflu sub influența unui eseu intitulat Cea mai frecventă formă de degradare din viața erotică; după cum, probabil, ai ghicit, am cumpărat o Culegere de articole și, de când m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fața locotenentului. Nu arată de loc crispată, dimpotrivă, afișează indiferența unui om care parcă nici nu se află acolo. La fel de nepăsător, rusul învârte butoiașul, armează, duce revolverul la tâmplă și trage. Arma rămâne mută. Imediat izbucnesc exclamații, strigăte, o agitație frenetică cuprinde mulțimea gălăgioasă. Amatorii de pariuri mizează cu glasuri gâtuite de adrenalină pe cota de supraviețuire a celor care participă la acest joc nebunesc, fluturând în aer bancnote murdare și mototolite. Ce rost are s-o mai lungim atâta? Hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
comod, când simțea prin somn căldura mâinii ei odihnindu-se la mijlocul pieptului său, zâmbetul ambiguu, candid și provocator în același timp, care-l întâmpina imediat cum deschidea ochii, desenat de buzele încă acoperite cu roua sărutărilor lui pline de iubire frenetică. Undeva, în spate, cineva strănută înăbușit. Cu răceală cinică își șterge amintirile frumoase din minte și revine la prezentul imediat. Să tragă în reflector și apoi să atace cu orice risc? Nu, înseamnă să-și expună oamenii unui măcel sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gheme de ață. Rudele de pe chei țineau capetele libere. Când sirena Giuliei sună și vasul se Îndepărtă de doc, câteva sute de fire de ață se Întinseră peste apă. Oamenii Își strigau cuvinte de bun rămas, Își făceau cu mâna frenetic, ridicau bebeluși care să arunce o ultimă privire, de care n-aveau să-și amintească. Elicele scoteau spumă, batistele fluturau, iar sus, pe punte, ghemele de ață Începeau să se deșire. Roșii, galbene, albastre, verzi, se Întindeau spre chei, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
1984, al doilea volum (cu o copertă, desigur, de Florin Iaru), La cea mai înaltă ficțiune, este carne din carnea primului. Imposibil de constatat vreo evoluție sau vreo diferență semnificativă: aceeași lume scindată, străină, autistă. Același stil imposibil de confundat, frenetic și risipitor. Aceeași dezordine stupefiantă: par a fi mai multe cărți amestecate aici fără nici o regulă. Un poem-prefață, ca "Aventura începe", e plasat la mijlocul cărții; poemele mai slabe "Bună dimineața" și "Felix Labisse/ Fata risipitoare" sânt așezate chiar la început
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
frumoa-să, liberă de încorsetările specifice adesea unui discurs analitic: Carmelia Leonte nu este nici în structuralism (deși, printre numele citate, figurează un R. Jakobson) și nici în "impresionismul" critic: fraze precum "Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, frenetică unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face cu ochiul, te pot linguși, îți pot înșela așteptările sau te pot ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Jocul oamenilor, în aspectele sale superioare, adică unde înseamnă ceva sau unde sărbătorește ceva, își are locul în sfera sărbătorii și în cea a cultului, adică în sfera sacră"5. Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, colorată, frenetică, unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face cu ochiul, te pot linguși, îți pot înșela așteptările sau te pot ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
natură. Este tocmai ceea ce se întâmplă în lirica lui Emil Botta, care imaginează o natură fantastică, pierdută într-un timp mioritic, și totuși reală, adânc implantată în spiritualitatea românească. Botta încarcă natura, prin cuvânt, cu un semantism incredibil, exploziv și frenetic. Este o natură mirifică, la un prim strat al lecturii, dar care hărțuiește poetul, din profunzimi. Oricum, el s-a dovedit a fi dotat cu o percepție tragică a acesteia, deci personaje de basm precum Ileana Cosânzeana, Muma-Pădurii, Piaza Rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
binevoitor vecinilor. Dintr-o toaletă verde, cineva iese încercând să simtă muzica și să-și tragă simultan fermoarul. Un tătic își îndrumă odrasla spre tufele de floarea-miresei. „Probabil puștiul se teme de întuneric“, râde Nicole. Din fața scenei se aud aplauze frenetice. Probabil ei aud mai multe decât noi. Nicole vrea să plece, noi o oprim dintr-un posibil masochism, vrem să suferim până la capăt, „dacă tot am venit până aici“. O țigăncușă blondă tropăie mărunt și iute, râzând. Copiii au primit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]