1,653 matches
-
pună cu botul pe labe chiar pe „civicii” Domniei sale, când aceștia numeau drept inacceptabile unele din șușele politice în care se implicau dl Constantinescu și „politicii” Domniei sale? În ceea ce o privește, societatea civilă, în numele căreia a reînceput să tune și să fulgere, cu sfântă mânie politică, dl Constantinescu, cred că ea se poate dovedi azi ceva mai mult decât pruncuțul încăput cândva pe mâinile autoproclamaților „mandarini civici”. Vremea scutecelor încropite din editorialele distinselor doamne, din tânguielile-baladă ale moașelor națiunii ori din acatistele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
să-i îngroape definitiv pe „ăilalți”. Deși posesorul uneia dintre frunțile cele mai întinse (și asta pe orice cap de locuitor), dl Băsescu este proprietarul (absolut legal, mă grăbesc să adaug) uneia din memoriile cele mai scurte. Când tună și fulgeră, mă întreb de câte tone de lecitină ar avea nevoie spre a-și readuce memoria la o minimă stare de funcționare. „Timp de 14 ani, șmecherii din linia a doua a PCR au guvernat țara”, tună acest Robespierre călărind un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
fi de remarcat că dl Băsescu nu este întotdeauna un politician mai altfel decât cei pe care i-a învins cu o plăcere copioasă ori aliați al căror nume îl face să scrâșnească din dinți. Continuă să tune și să fulgere împotriva celor cu trecuturi nebuloase și promite o curățenie totală. La o adică, însă, cum ar fi la emisiunea dlui Paul Grigoriu, Sfertul Academic, rugat să spună cine și de ce sunt oamenii președintelui, dl Băsescu o dă ușurel după parâmă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
o dată la patru ani, iar între două alegeri să te mulțumești să constați că lucrurile merg prost înseamnă că ești, de fapt, parte a problemei și, în nici un chip, parte a soluționării ei. A te rezuma să tuni și să fulgeri împotriva celor pe care i-ai ales iar acum nu dau doi bani pe tine este la fel de util ca și bătutul țintelor în apă. Pervertirea raportului ales-alegător nu se datorează doar lipsei de obraz a celui dintâi, ci și lipsei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
România acestui an electoral, moda pare a fi dictată de sila față de oricine, indignarea față de orice și o desăvârșită uitare de sine. Oameni care au trecut pe la Putere cu intenții stimabile dar cu performanțe între deplorabile și dezastruoase tună și fulgeră azi, de la tribune de chirpici, împotriva imoralității în politică. Dur de tot. „Efervescența politică a ultimelor luni” îi pare dnei Zoe Petre „un fel de Isarlâk”. Domnia sa își reamintește că „primele simptome” ale acestui Bazar s-au simțit “înainte de alegerile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
ale unor șapirografieri primitive ori ale unor clonări sofisticate, aceste duplicate s-au dovedit nimic altceva decât cele mai performante tulumbe de produs ceață electorală din dotarea politicienilor. Este aproape imposibil să-ți dai seama dacă un jurnalist tună și fulgeră împotriva aroganței dlui Năstase pentru că disprețuiește atitudinea respectivă sau pentru că nu a ajuns încă să fie la fel de arogant ca dl Năstase. Este la fel de greu să înțelegi dacă un jurnalist român îl acuză pe dl Băsescu de bădărănie convins fiind că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
vină Mia mai repede, pe unde umblă? Mia era curiera redacției. Cealaltă tactică, de semn opus, cum spuneam, era folosită de Mihai Pascu, atunci când îl suplinea pe Roger la secretariatul de redacție. Când la un capăt al firului tuna și fulgera Geor ge Ivașcu, dincoace, la celălalt capăt, masivul, imperturbabilul Mi hai Pascu putea fi auzit rostind, la rare intervale și cu o molatică deferență, câte un: — Da, domnule director. După un timp, contrariat, G. Ivașcu diminua tonalitatea emi siei și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
aveam legături stabile și fluxul de informații nu mai ajungea până la dânsul și nici eu nu i-l puteam oferi. Ceea ce simțea însă era că în jur se strângeau nori de furtună, din care, curând, au țâșnit cu intensitate de fulgere apelurile disperate ale lui Ionuț cel Mic, care se găsea implicat și el într-o anchetă acolo, la Craiova, unde se afla. Or, cum ar fi putut Mihai să-l ajute de aici? Cu atât mai mult cu cât și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
capătul tunelului. Surprins, m-am oprit și eu. „Vrei să-ți arăt ceva?”, mi-a spus, în șoaptă și zâmbind (deși era întuneric, nu mă înșelam: zâmbea, aiuritor, și tocmai acest zâmbet mi-a dat fiori). „E nebună”, mi-a fulgerat ca o bănuială prin minte. Stătea lipită cu fața de gardul cimitirului și privea într-o direcție precisă. „Aici e tăticul”, a rostit de abia auzit, după un timp, ca și cum mi-ar fi dezvăluit o taină, de care acum mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
așa o bună bucată de vreme, în ciuda faptului că ceilalți încearcă să mă liniștească. Un plâns exagerat, de om beat, desigur. Și totuși lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în acea dubă ce gonea spre București, pe un întuneric fulgerat din când în când de luminile de pe șosea, erau sincere. Tudor Vianu a fost omul, din literatura română, la care am ținut cel mai mult. Peste noapte mi-a fost foarte rău, cum mi se întâmpla întotdeauna când întreceam măsura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
timp în urmă, vecinul de sus, de la trei, ne informase că în bloc sunt șoareci și mă asigurase că el însuși, cu mâna lui, prinsese vreo nouă, în chiar sufrageria lor, așezată exact deasupra capului meu. Citeam ce citeam și fulgeram colțurile încăperii, din ce în ce mai îndrăzneț, căci încrederea în spusele vecinului începuse cam de multișor să se clatine... Lectură cu pândă de șoareci! Am terminat de citit toată proza lui Dostoievski fără a zări măcar o codiță de șoricel. * În 21 decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul se oprește înghețat, sângele-i dă năvală la inimă, care-ncepe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îl fulgeră de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
era o infinită milă de ea și o iubeam, o iubeam - e purul adevăr - chiar în timp ce o trădam, mă îndepărtam de ea gândindu-mă la cealaltă. Mă consideram - și eram - un ticălos. Într-o asemenea noapte de insomnie, m-a fulgerat un gând cumplit: „Doamne, dacă aș muri acum, în această clipă, cu ce mocirlă de suflet m-aș înfățișa înaintea Ta!” Perspectiva unui asemenea sfârșit infam m-a înspăimântat atât de tare încât sperietura, sunt convins, m-a ajutat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
favorabil: dacă nu moare, fac să cadă culpa asupra mesagerului, afirmând că e un om perfid și, după ce l-au inculpat astfel, deleagă un altul. Însărcinarea, firește, e încredințată mesagerului pe când este încă în viață. Tracii aceștia, când tună sau fulgeră, trag în cer o săgeată rostind amenințări împotriva lui Zalmoxis, deoarece cred că nu există alt zeu decât al lor. După câte am auzit de la grecii care locuiesc în Hellespont și în Pont, acest Zalmoxis, care era om, ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vițiile lui pederaste sau și mai ticăloase, cinismul franc și ostentatoriu, verva și à propos-ul lui imperturbabile, barbișonul lui second-empire - cu alura, pe proporțiile noastre, a unui om din Renaștere, cu care a și in trat În legendă. A murit fulgerat de o apoplexie când a aflat la telefon că cel mai scump mignon din jurul lui Îl părăsise. Am Întâlnit-o deunăzi pe „Mica“, prietena de odinioară a scriitorilor de la Terasa Oteteleșeanu, fată bună, tunsă băiețește și cu aluri băiețești, ajunsă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
este țipătul lor Înăbușit sub brațele vânjoase și cu nasul lor turtit prin părul aspru de pe pieptul gol și gâfâind al bărbatului iubit. „Mamă!“, le răspunde geamătul surd al bărbatului sfârșit pe pântecul lor cald; la fel cu geamătul ostașului fulgerat de glonț pe câmpul de bătaie: Soțul sau amantul ajung după o vreme să fie urâți, detestați sau abia suportați, fie din mediocritatea lor, a monotoniei sau a lipsei lor de orizont pentru setea imaginativă a femeii, fie din plictiseala
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cineva de acolo de sus, un chip cunoscut de ea să o îmbărbăteze și să îi dea startul. Se gândea la Valentin, ce față o să aibă când va afla de isprava ei și ce va spune. Va tuna și va fulgera ca într-o scena când viața bate filmul. Făcu câțiva pași înspre pătuțul lui Alin, încercând să îi vorbească în șoaptă: - Sunt aici cu tine. Vino la mine în brațe. Alin parcă îi ascultă dorința, fiind atât de supus. Îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca muștele cădeam!... Ne vindeam scump pielea! Începusem să dăm îndărăpt! Eram în primejdie de moarte! Atunci, am alergat, m-am prăbușit la picioarele Măriei sale, și cu ultima suflare am strigat: Suntem... suntem înfrânți!! Înfrânți!!" Măria sa, ca pământul, m-o fulgerat c-o privire de m-or trecut toate răcorile: "Aiasta să n-o spui decât la sfârșit, hatmane!!" mi-o șuierat el printre dinți trăgând spada. Și, înfigând pintenii o sărit cu calul peste mine și s-o aruncat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
slabi de înger. Nu putem trăi fără dragoste. Ăsta-i nărav fără leac. Țamblac râde și râsul lui o irită: Lasă că nici cu muierile nu mi-i rușine! Și moldovencele sunt rele de muscă! Dezmățatele! Abia așteaptă să le fulgere Măria-sa c-o privire, c-au și căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate și proaste, minte la ele nici cât la o găină! "Poale lungi și minte scurtă!" Nu-i așa? clipește Țamblac. Pierzania lumii! Diavolițe! Ispita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
numai cucerirea lumii visa. Eram la Veneția, povestește Țamblac, Europa era în tremuriciul furiei cuceritoare a lui Mahomed, iar speranța se chema Iancu de Hunedoara... Și l-au ajutat de l-au prăpădit! Să-l fi auzit cum tuna și fulgera... Înjura de mama-focului, n-am auzit nicicând pe cineva înjurând atât de cumplit, pe românește, pe ungurește, ba chiar pe turcește. Sictirea pe Papa de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
putea altfel, cu dreapta țin spada... M-ai apucat de bărbie; ții minte? Ștefan, amintindu-și, râde: Te încăpățânai, nu voiai să ridici capul... Deschide ochii, fătuco!" mi-ai poruncit. Râdeai. Deschide-i!!" Și i-ai deschis! Brrr! M-ai fulgerat cu niște ochișori albaștri, plini de ură, să mă bagi în mormânt... Pe frunte ți se prelingea o dâră de sânge închegat, amestecat cu noroi și sudoare. O zgârietură, mă însemnase o săgeată în zbor... Aici, îi pipăie Voichița fruntea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și furtuna ceea... Cerul ține cu noi... Suntem buni la Dumnezău... Când o veni Mahomed în carne și oase, atunci să vedem "bunătate"... Luca Arbure, cu bolovanul său la spinare, dă buzna pe cărare: Vine! Vine!... E cătrănit! Tună și fulgeră! șoptește el gâfâind, cu sufletul la gură. Boierii sar în picioare, de parcă i-a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați. Domnul, însoțit de Stanciu și Vlaicu, fiecare cu bolovanul său -, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți asculta firmanul cu porunca "Strălucirii sale", o să vi se pună gălușca. Logofete! Firmanul Înaltei Porți! Cetește! Tăutu desfășoară pergamentul cu peceți: Marele Vizir tună și fulgeră: "Pe dată să fie înturnate comorile hrăpite și tinerii din Caffa cetluiți la Moldova! Că de nu, mânia Sublimului Padișah crunt se va abate asupra țării, că..." "Comori?" îl întrerupe Ștefan. Care comori?! Niște pietricele acolo, niște scule aurite, vai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic să aștept "Plinirea vremii"... Eu vreau ca vremea aceea să vină aici, azi, acu! Să te audă Dumnezeu. Am visat catedrale... Da' bisericuțele noastre ce au? ridică el fruntea cu mândrie. Mi-a fulgerat un gând, Sihastre!... De-o fi și-o fi să mă întorc în Scaunul Sucevei, în amintirea ăstei nopți și mulțumire înălțată lui Dumnezeu o să ridic o bisericuță, să-ți fie altar visului tău de jertfă... Daniil bâiguie sufocat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]