1,521 matches
-
aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau cele trei ferestre mari. Lumina care trecea prin ele arunca o umbră lăptoasă pe rochia neagră a Annei Alexandrovna, iar din șemineul de marmură, flăcări scurte și repezi se furișau printre munții de cărbuni incandescenți. ă Este șoc așa de mare, spuse Anna Alexandrovna, uitându-se pe fereastră, vorbind parcă despre violența bruscă a vremii. Cum s-a întâmplat? ă Se pare că amândoi au fost omorâți. ă Nu! izbugni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care contau, și uneori mă critica pentru că „mă preocupam de condiții exterioare”, când mă uitam la nori. - Te poți bizui pe natură că o să facă ceea ce a făcut natura de când e ea. Crezi că te poți repezi la natură ca să furișezi o privire În măruntaiele ei? mă mustra. Dar asemenea momente luminoase erau tot mai rare acum. De cele mai multe ori părea a fi În comă - și Rosamund Îmi șoptea Îngrijorată: - E Încă printre noi? Adeseori nu‑i puteam răspunde cu certitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pe care se poate sau nu, să v-o spun până la urmă, fiindcă de fapt nu face parte din scrierea mea de azi decât cine mai știe, incidental. Poate că nu-mi aminteam azi de ei, dar mi s-a furișat în minte imaginea lor, azi, când un mameluc din noua lume, o lume murdară creată în eprubeta sălbaticei pecingini sociale care a cotropit România în zilele noastre, unul căruia nici nu-i căzuse bine cașul de la gură, căuta să ne
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fier, garnisită cu două roți și o șa ochioasă, i se părea cel mai teribil obiect pe care îl văzuse până atunci. Privi, prin geam, efortul chinuit al celorlalți. Distracția dură până în seară când, epuizați, intrară în casă. Luana se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă liniștită, fără să se mai furișeze pe sub geamurile surorilor cu inima strânsă de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau vremurile înfloritoare, "obrăznicătura bătea coclaurii, Dumnezeu știe pe unde" și cu toții se bucurau de o împăcare nemărginită. Dar cum nimic nu e veșnic, tihna familiei luă sfârșit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rujuri sau pudriere, într-un amalgam de culori și lumini ce-i luau ochii. În această încăpere era interzis să intri. Luana pândi, într-o zi, plecarea mătușii după care, profitând de neatenția bunicii, intră tiptil în casă și se furișă hoțește în dormitor. În comparație cu mobila modestă din locuința mamei, camera în care intrase întruchipa budoarul unei prințese. Privi avidă, cu ochi măriți, lucrurile extraordinare din jur. Se aruncă pe pat și acesta abia se arcui sub apăsarea delicată a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de bancă apoi ridica ochii spre băiatul așezat la catedră. Colega din spate, contrariată de mișcările celor două, întinse gâtul să vadă foaia Luanei. Căscă ochii mari și-i aruncă spre Bană. Vecina ei făcu la fel. La început absent, furișându-și mereu privirea plictisită spre geam, băiatul realiză deodată interesul care i se arăta. O văzu pe fata cu codițe blonde cum îl analizează, îl fixează cu nerușinare apoi își coboară ochii în caiet și scrie. George se foi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de un zid. Femeia continua să întindă rufele, să deretice prin casă, să mestece în oală. Îi așeză să mănânce fără un cuvânt. El refuză și se aruncă într-un fotoliu, pândind-o cu coada ochiului și cu un zâmbet furișat în colțul gurii. Nu era Luana genul de femeie care să tacă. Începu să împroaște acuzații îngrozitoare de infidelitate iar Ștefan nu găsi nimic mai bun de făcut decât să râdă de ea. Înfuriată, se repezi la el cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Dumnezeu mâna în cap cocoțându-i în scaune confortabile undeva, deasupra noastră. Întru deplina lor siguranță și pentru a-și păstra marele mister, aceste scaune <funcționează> în spatele unor uși bine ferecate. Ne îndoim spinările la fiecare deschidere a lor, ne furișăm cu teamă ochii la orice întrevedere cu marele înscăunat. Rictusurile gurii, cuvintele savante, graba și veșnica privire aruncată spre ceas, toate, absolut toate, sunt talente ale marelui scaun. Ieșim din imensele încăperi precum am intrat: cocoșați. De emoție, de griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
discuția doamnelor. De o frumusețe și-o senzualitate ce-ți dădea amețeală, Rebeca stârnea invidii nemărturisite. Posesoare a unei perechi de sâni mari și frumoși, strânși cu dușmănie într-un decolteu ce-i dezvelea pe jumătate, domnișoara Schtac atrăgea priviri furișate din cercul bărbaților. Doamna Noia nu-și putea dezlipi ochii de pe formele pline, uluitoare și se simțea rușinată de pieptul ei mic, de adolescentă. Își imagina cam ce efect putea avea asupra unui bărbat trupul gol, de zeiță, al Rebecăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trăise până atunci nu fusese doar o joacă de copii. Copleșit de adormirea fără leac, vorbi despre prima lor noapte de dragoste ca și cum s-ar fi aflat amândoi, ca altă dată, față în față, la o ceașcă de cafea. Se furișaseră ca hoții, neștiind prea bine ce urmau să facă, el frământat de gândul întâmplării ce putea să vină, obsedat de grija că trebuia s-o facă atent și cu o nemăsurată delicatețe. Dar ea nu păruse speriată. Mai ții minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îl folosi pe cel mai blând dintre ele. Indecent. Da, indecent. Vine o femeie în casa ta și nu ai bunul-simț să te ridici, să te îmbraci. Sunt îmbrăcat. Am pantalonii pe mine. Sau te deranjează bustul meu gol? Își furișă ochii spre părul brun de pe pieptul lui. Ești...Ești prost crescut. Mă faci nesimțit, Luana? Ea își pierdu elanul cu care venise, începu să ezite. Nu-l mai văzuse așa. Apoi, se gândi că tocmai plecase o femeie de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
botez, dar nu pentru mult timp. L-am căutat, dar nimeni nu știa unde dispăruse. Când soarele era deja în crugul cerului, l-am văzut ieșind din casa adalingului Gundo, maestrul său de arme. L-am strigat, dar s-a furișat repede în pădure, prefăcându-se că nu m-a văzut și nu m-a auzit. Se ferea de mine. Mai exact, nu mi-a fost greu să ghicesc, încerca să evite începerea lecțiilor. M-am hotărât să-l las în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am traversat râul pe un trunchi căzut de-a curmezișul. Am luat-o în sus, dar pe malul opus. De îndată ce-am auzit glasurile băieților în apropiere, Rotari mi-a făcut semn să tac, și am început să ne furișăm, la adăpostul vegetației râului. Ne-am oprit în spatele unui gard viu de sălcii, soc și arini, chiar la înălțimea gardului de nuiele de pe râu. Din acel loc am văzut venind servitoare bătrâne. S-au așezat pe mal, băgându-și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fiind putredă, au fost de-ajuns câteva îmbrâncituri ca să fie doborâtă. Am coborât din nou o scară, și iată-ne într-o altă sală în care ardea doar o singură torță. Pe neașteptate, am fost atacați de cinci soldați bizantini furișați din beznă. Chiar dacă purtau armurile și mantiile gărzii exarhale, erau mercenari obișnuiți și lași. A fost suficient să omorâm unul, ca toți ceilalți să se predea. Înainte de a se fi simțit în primejdie, unul dintre ei a apucat să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat, lumina de afară răzbate greu în biserica veche înnegrită de fumul lumânărilor, când va fi gata cea nouă, Theo! atunci, mă furișez afară din biserică, slujba încă nu-i gata, dar știam că Theo se află în biserica nouă, ne apucăm oare de mâine?! deschid larg poarta și-mi ridic ochii spre schelă, era acolo sus și lucra, duminica?! Daniel! mă strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
din înalturi, arhitectonic bisericile permit mici modificări care întotdeauna dau de furcă pictorilor, nu ai în fața ta decât peretele și nu ai cum să-l transformi și să-l ajustezi după compoziția ta, aici e problema! Copilul Daniel s-a furișat nevăzut între noi și așteaptă respectuos rezolvarea problemei de către meșter, dar cum deocamdată problema pare insolubilă și meșterul tace adâncit cu gândul în barba căruntă, copilul îndrăznește, Dacă sunteți gata, fratele Rafael pune prânzul, m-a trimis să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
De Îndată, Hiyoshi se strecura afară din casă. Dar, nu peste mult, Chikuami pornea să-l aducă Înapoi, strigând: — Maimuță! Unde s-a dus maimuța noastră? Când tatăl său vitreg venea să-l caute, Hiyoshi lăsa baltă orice și se furișa printre rândurile de mei. Chikuami se sătura să-l caute și pornea Înapoi. Atunci, Hiyoshi sărea afară, cu un strigăt victorios. Nu Îi păsa că, seara, la Întoarcerea acasă, nu primea de mâncare și era pedepsit. Furat de plăcerea jocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sfârșit. Apoi, auzi o voce chemându-l pe nume, de undeva, de lângă capul său: — Hiyoshi, Hiyoshi. Îl visase pe tatăl său mort. Pe jumătate treaz, strigă: — Tată! Apoi, Își dădu seama că silueta din fața lui era a mamei sale. Se furișase afară din casă și-i adusese ceva de mâncare. Mănâncă aici și liniștește-te. Dimineață, Îi voi cere iertare tatălui tău din partea ta. Băiatul clătină din cap, agățându-se de hainele mamei dsale. — E o minciună. Nu e tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se ascundea Hiyoshi. Acesta așteptase de dimineață o ocazie ca să se apropie de Nobunaga. Îl studiase În taină la râu. Mai devreme, Îl alungaseră gărzile, așa că se hotărâse să găsească drumul de Întoarcere al lui Nobunaga la Castel și se furișase În iarba Înaltă de pe margine. „Acum ori niciodată!“ se gîndise el. Trupul și sufletul Îi erau una și nu vedea altceva decât pe seniorul din Owari, călare. Hiyoshi răcni din răsputeri, fără a ști nici el ce spunea. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Apoi, chicotind În sinea lui, Închise ochii și, În sfârșit, pe când pajul stingea, una câte una, numeroasele lămpi, surâsul ușor de pe chipul lui se șterse ca zăpada care se topește. Adormi adânc, cu o expresie Împăcată, printre sforăituri. Tohachiro se furișă afară să-i informeze pe samuraii din camera de gardă. Paznicii erau posomorâți, considerând că sosise sfârșitul. Aveau convingerea, desigur, că nu-i mai aștepta altceva decât moartea. Oamenii din castel priveau moartea cu ochii, În ceasurile trecute de miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ziua era pe sfârșite și cerul de deasupra capitalei devenea stacojiu. Domnea liniștea, fără să se audă nici măcar o Împușcătură - atâta liniște, Încât te-ai fi putut Îndoi că era un câmp de luptă, atâta liniște, Încât sunetul unei lăcuste furișându-se prin iarba uscată foșnea În ureche. Era mijlocul toamnei În provinciile de la apus. Arțarii se Înroșiseră pretutindeni pe culmi, În ultimele două-trei zile, iar roșeața lor ardea În ochii lui Hideyoshi. Revenise În tabăra de pe Muntele Hirai. Stătea așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, Încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul Întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, Începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-ar fi vrut decât s-o poată mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
în luminosul Dumnezeu, Spiritul meu mai urmărește încă dragostea ta cea mincinoasă peste stînci și vai". Los răspunse: "De-aceea pier așa în fermecata tranșă dizolvat. Poți odihni pe nori de taină, în vreme ce reci rouri și friguroasa promoroaca 320 Se furișează peste mădularele-mi, măcar că stau întins pe maluri ale verii Printre-ale Lumii frumuseți. Rece și jeluindu-se Los Încă moare pentru Enitharmon, și nici un spirit nu țîșnește din neînsuflețitu-mi trup, Căci sînt ne-nsuflețit pînă ce tu la viață iar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
chip. Și-n partea dinăuntru-a Templului, lucrare măiestrita uimitoare, Ei Tainicul sălaș îl întocmiră, întreaga ordine a desfătării răsturnînd-o, Pentru că orișicine-n templu ar intra să nu poată privi Ascunsele minuni, întruchipînd acele Generări 25 Ale ascunsei pofte, cînd furișată-n încăperi întunecoase desfrînata nopții Își joacă rolul, sub Mască tăinuita, șoptind un imn și îngăimînd o rugăciune. Pe preoți El îi rîndui și pe Preotese, învesmîntați în măști de fiara, Inspirînd taină; și ei purtară torțe: amețitoare fumuri În jurul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]