1,501 matches
-
goi pușcă. Ea și tipul sunt Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sunt răsucite În jurul ei și amândoi sunt roșii ca racul și gâfâie din greu. — Scuzați-mă ! mă bâlbâi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trântesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
absolut stupefiată, aproape dând peste o femeie cu un cărucior de cumpărături. Ai intrat În viața mea. Mi-ai băgat În cap ideea că toată povestea asta de dragoste e adevărată. M-ai făcut să mă Îndră... Mă opresc brusc, gâfâind ușor. Mi-ai zis că ești absorbit de mine ! M-ai făcut... să-mi pese de tine... iar eu am crezut fiecare cuvințel al tău ! Începe să-mi tremure glasul, trădându-mi emoția. Am crezut tot ce mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a terminat. Când intru În bucătărie a doua zi dimineață să-mi fac un ceai, sunt extrem de hotărâtă. Din clipa asta, n-am să mă mai gândesc la Jack. Finito. Fin. The end. — OK. Am trei teorii. Lissy vine aproape gâfâind În ușa bucătăriei, În pijamale și cu blocnotesul În mână. — Poftim ? Ridic ochii absentă. — În legătură cu marele secret al lui Jack. Am trei teorii. — Doar trei ? spune Jemima, care apare În urma ei În halatul ei alb, cu agenduța Smythson la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ce ești... Fac mari eforturi să nu izbucnesc În plâns. Lissy... ce mai pot să fac acum ? Ce ? — Du-te, spune și mă privește neliniștită. Încă mai poți să-l prinzi. Du-te. Mă năpustesc pe ușă, apoi În curte, gâfâind, cu plămânii arzându-mi. Când ajung la șosea mă uit Înnebunită În stânga și-n dreapta. Apoi Îl văd, un pic mai departe. — Jack, stai. Merge cu pași mari, cu mobilul la ureche și, În clipa În care Îmi aude vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
bleg al câinelui care blochează tot drumul și pleacă repede prin spatele corturilor, schițând cu mâna semnul crucii. - Primaru’ n-o să vină, f... -l în cur pe mă-sa, i-e frică de ăștia că-i pun foc și lui, gâfâie obidit lângă mine băiatul lui Sevgin. Își scoate din șort singurul lucru cu care e îmbrăcat, un pachet storcoșit de țigări Zenit și bricheta, bagă țigara-n gură, dă s-aprindă și, când se uită-n flacăra brichetei, parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aleg nivelul... Ia stai. Banda se ridică în față. Și merge mai repede. Trebuie să alerg ca să o ajung din urmă. Ceea ce e OK. Despre asta și e vorba, nu? Să ai un ritm plăcut de jogging. Să fugi, să gâfâi ușor, asta înseamnă doar că inima îți funcționează. Ceea ce e perfect. Atâta timp cât nu... Iar se ridică. O, Doamne. Și merge mai repede. Și mai repede. Nu pot face asta. Sunt roșie la față. Am un junghi în piept. Gâfâi nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să gâfâi ușor, asta înseamnă doar că inima îți funcționează. Ceea ce e perfect. Atâta timp cât nu... Iar se ridică. O, Doamne. Și merge mai repede. Și mai repede. Nu pot face asta. Sunt roșie la față. Am un junghi în piept. Gâfâi nebunește și mă apuc disperată de barele laterale ale aparatului. Nu pot să fug atât de repede. Trebuie să mai încetinesc un pic. Izbesc febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fie niciodată impresionată. În veci! Nici măcar nu s‑a obosit să vină să te vadă! Dumnezeule, tu îi cumperi o eșarfă Hermès și ea nu poate să‑și rearanjeze programul ca să‑și găsească cinci minute pentru tine! Mă opresc brusc, gâfâind. Of, la naiba. N‑ar fi trebuit să spun asta. Îi arunc o privire, și el se uită fix la mine, cu fața neagră de furie. — Cum ai făcut‑o pe mama? zice încet. — Iartă‑mă... n‑am vrut. Înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fie simplu ca bună ziua. Le umpli până la refuz, după care scoți aerul din ele. Zece pulovere de pungă, zice; dar, pe bune, cine stă să numere? Încep să îndes haine în prima pungă, până e cât se poate de plină. Gâfâind de efort, închid fermoarul de plastic, apoi bag duza de la aspirator în gaura rămasă. Și nu‑mi vine să cred. Merge. Merge! În fața ochilor mei, hainele mele sunt reduse la zero! E fantastic. Chestia asta o să‑mi revoluționeze viața! De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
am întâlnit! Nu reușesc să mă abțin. Mi-e imposibil să-mi adun gândurile. Voința mea se retrage, dar reușesc să zic: Nu merg înapoi. El zice: Bine, lasă. Nu-i nici o problemă. A doua zi dimineața, directorul hotelului aleagă gâfâind până la noi acasă. Arată ca un om care și-a pierdut sufletul. Nici nu pricepem ce spune. În cele din urmă, mă face să înțeleg că Tang Nah a luat o supradoză de somnifere și că se află la spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui. El o mângâie, murmură, geme și se vaită ca un nebun. Ea își lasă trupul să-i spună cât de dor i-a fost de el. Toată lumea are pretenția să fiu un Buddha de piatră, fără dorințe sau simțăminte, gâfâie el deasupra ei. Tovarășilor mei le-ar plăcea mai mult de mine dacă aș fi un eunuc. Însă eu sunt un tigru care nu poate fi vegetarian! * 1938. Mao este în sfârșit recunoscut de Moscova. În septembrie, Partidul Comunist își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
El se răsucește spre ea cu o mișcare rapidă. Scuză-mă, ceea ce vreau să spun e că niciodată nu e prea târziu să te îngrijești ca lumea de propria-ți sănătate. Mai nou, încerc să mă ridic și să merg, gâfâie Mao. Pur și simplu merg întruna. Mi-e teamă că, dacă mă opresc din mers, nu o să mai merg niciodată. Îmi place foarte mult să simt pământul sub picioare. Îmi place nespus să-i simt fermitatea. Mirosul de pământ mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nisipos, uite cearșafurile de plapumă, aspre lințolii albe-gălbui, Întinse la uscat, deasupra lor vălătuci negri, pufoși se scurg peste capetele celor care urcă necontenit, coboară geamantane, sacoșe, saci, valize, lumânări Împodobite cu flori de hârtie, cutii mari de lemn, coșciuge. Gâfâi, Îți ștergi cu o mână tremurătoare obrajii umezi, Îți Încleștezi palma pe balustradă, nu Îndrăznești să te uiți În golul amețitor ca să nu aluneci de pe treptele de ciment până În bezna rece, cine te-a pus, străinule, să faci un asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o să vă spun că a fost singura, sper să nu se supere nimeni. — O să vă șocheze câte am auzit despre ea de la lume străină care a cunoscut-o de aproape. -- Lasă, lasă! Despre morți numai de bine. Stăteam acolo și gâfâiam, ca un câine lățos, pentru că, de la 6 dimineața, Bucureștiul era irespirabil. Mă Întreb cum o fi la Frankfurt, dacă la Otopeni, sub ciuperca de sticlă a aeroportului, e așa zăpușeală! Atâta că Dincolo pot să aibă aer condiționat peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la pastilele de tensiune, la gelul pentru varice? Un boșo mai stilat, dar nimic altceva altcineva decât tot un boșo. Și totuși, mi-ar place să fiu el, chiar dacă va trebui să Îmi tot iau pastilele de tensiune și să gâfâi când urc scara, mai ales dacă vorbesc: — De ce nu ați luat liftul, domnule profesor? La vârsta dumneavoastră e pericoloso sporgersi! Și niște unii să-mi care bufnind și trăsnind valiza grea a unchiului Victor cu lingurile de lemn ale inspiratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se ridică în picioare. În costumația lui bizară arăta, mai mult ca oricând, ca un balon plutind în derivă peste apele ieșite din matca Dâmboviței. Se dovedi, însă, mai puțin „plutitor” când încercă să sară din barcă și priceputul canotier gâfâi din greu până când reuși să îl salte pe entuziastul vizitator și să îl depună pe scândurile pavilionului. ― Ia loc, te rog, monsieur! Ești invitatul meu. D’Autrey lansă o șarjă de mulțumiri, balansându-se înainte și înapoi, ca un balon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zice de copil, copilul-să-scape. Așa că nu mișc. Deloc-deloc.Nu plâng. Încep a crește. Și iar strigă o femeie că să tot-o-fugă. Ne ridicăm și tot o fugim: ajungem În drum; suim valul, ne cățărăm, prinzându-ne de ierburi; ne oprim, gâfâind, sub primii copaci ai pădurii. Ileana a ajuns Înaintea noastră - nu-i de mirare: cum e ea drăcoasă... Dar uite-o: se Întoarce din drum, ba chiar urcă pe celălalt taluz, cel dinspre sat. - Eș’ nebună, fa?!, țipă femeile. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Apoi bărbatul și-a luat haina de pe scaun și s-a îndreptat către ușă, ca să se ducă sus. Numai că Julia i-a blocat calea, făcând un pas în lateral astfel încât trupul ei a ocupat centrul ușii. —Stai puțin. Femeia gâfâia din cauza indignării. — Nu încerca să răsucești lucrurile ca să pară că e vina mea. Tu ești cel care a făcut „o oprire“ și s-a lăsat hăcuit de fosta soție. James a rămas nemișcat în fața ei, continuând s-o privească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și dorește. — O să-mi griji în legătură cu asta la momentul potrivit, a răspuns Julia fluturându-și mâna în semn de „am terminat“. Și-acum, vă rog, nu putem să vorbim despre altceva? Până și eu m-am plictisit de discuția asta. Gâfâind din greu, Susan s-a aplecat în față și și-a ridicat piciorul bandajat pe masă. —Îl vedeți? În modul cel mai bizar cu putință, piciorul ăsta fracturat e cea mai bună chestia care mi s-a întâmplat vreodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe neașteptate, obligându-l să înceapă un urcuș anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului, ce protesta furios din cauza efortului și a drumului atât de greu la un ceas când, în mod logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în pustiu. Dar odihna dură doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sută. Era o mumie, și Gacel nu se pricepea prea bine la mumii. Simțea că începe să-l moleșească arșița și făcu cale întoarsă. Mulțumi în sinea lui că stătea la umbră și cercetă cu atenție chipul lui Abdul-el-Kebir, care gâfâia, aproape incapabil să respire normal. Tăie gâtul cămilei și îi dădu să bea sângele și restul de lichid din stomac, aproape putrezit, mai puțin de șase degete din gamela de tablă. Din nou mulțumi în gând că era în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
frigul, răcoarea și umezeala dimineților de sfârșit de septembrie, care te trag la somn și-ți sperie somnul, cerul apăsător, încărcat, vremea închisă care te roade, îți înțepenește măruntaiele; plutește ceva toxic în aer, respirația se îngreunează de presimțirea iernii gâfâind pe culoare, prin oficii și dormitoare, prin răsuflările și sforăiturile a o sută de copii. Frigul și mirosul de transpirație dospită și urină se strecoară prin țesătura fragilă a cărnii, făcându-l pe Rafael să se zgribulească și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și să se împiedice și să cadă direct într-un coșmar din care să se trezească pus pe rele. E zdravănă madam Ortansa, avea o carne tare pe ea... De curios, barem, și tot ar merita s-o auzi cum gâfâie și grohăie în extaz, ca o scroafă scărpinată pe burtă, și totodată ai trage nădejde că-n felul ăsta s-ar liniști până într-atât că n-ar mai simți nevoia să asude cu bulanul. Dacă milițianul e bun doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
muncitorului cu brațele, care trage din greu pentru viața lui, mirosul hăituielii și al apăsării chinului și al spaimei animalului care aleargă zi și noapte să-și agonisească hrana și tot într-o goană și-o mănâncă; n-are timp, gâfâie și asudă neîncetat, de când se naște până moare, tot într-un zbucium, fie că doarme, mănâncă ori se ușurează, fie că se împerechează, naște sau alăptează, veșnic scăldat în sudoare care se adaugă strat peste strat, pentru a țese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
promiți altceva în schimb. Am știut io pe ce am pus ochii. Știi ceva? Când am spus că e loc și pentru mai rău, îmi venise în cap Roșioara... Am văzut-o azi-dimineață pe la cinci. Cobora, lipa-lipa, pe Râmnicu Sărat. Gâfâia parcă, îi era greu... Mă gândeam că ea cu trei copii și fără bărbat o duce mai rău decât tine. Unde naiba s-o fi grăbit în halul ăla cu noaptea-n cap? — Se ducea la muncă femeia. — Parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]